Data: 9 Septembrie 2012
Locatia: Cheile Bicazului
Echipa: eu, Catalin Cretu si Mihai
Traseu: Independentei (5B, 6+/7- A0, 8+, 5lc) din peretele Peretele Turnul Negru

Schita realizata de Cornel Zarescu si descrierea realizata de Tori sunt preluate de pe eClimb.ro:

Dupa catararea traseului Lacrima de Piatra (vezi aici) starea lui Cata s-a dovedit a fi destul de critica. Nici masajele repetate, nici alifia “Puterea ursului” primita de la un baiat din Iasi (multumim!) si nici Fastum Gelul nu si-au facut efectul.
– Te duci maine si cateri cu Catalin Cretu si Mihai … – imi propune Cata.

Eu nu m-as fi gandit sa il las singurel in chei si sa ma duc la catarat … dar cum propunerea venita din partea lui a fost destul de hotarata si insistenta, nu prea a fost loc de refuz. Catalin Cretu si Mihai au imbratisat cu drag ideea de a catara in trei, ba mai mult, au hotarat sa ma lase doar pe mine sa catar cap de coarda ca sa gust catararea din plin avand in vedere ca ei sunt in Bicaz “ca acasa” si ca au oricand ocazia sa catere aceste trasee.

Pe de o parte inima imi salta de bucurie si de emotie (o sa catar iar cap de coarda integral!) si pe de o parte imi parea nespus de rau pentru Cata … Of, of, of!

Dimineata ne trezim, ne echipam si plecam spre traseu. Cata se decide sa mai picoteasca un pic, asa ca ne luam La Revedere! de la el. 🙂

ACCESS: Peretele Turnul Negru incepe la intrarea in Chei, se inalta pe partea dreapta a Bicazului si se intinde pana la confluenta Bicazului cu Bicajelul, la Podul Ungurilor (…) Traseul Independentei incepe de deasupra podului de la km 30+350, unde se inalta un diedru usor surplombat, cu o fisura larga in colt conform Ghidului de Alpinism de Wild Ferenc. Asadar din sosea se urca o panta scurta (3 minute) pina la baza traseului unde este scris cu vopsea rosie.

PRIMA LUNGIME se contureaza de-a lungul unei fisuri clare de 10-12m lungime pe parcursul careia intalnim si 2 ancore mecanice (rosii). Fisura e blocata de un tavan la baza caruia mai gasim 2 asigurari. Trecerea lui se face direct, prizele fiind foarte generoase. Deasupra, iesim pe o brana dupa care urmeaza o fata de 2-3m pe care gasim 2 pitoane vechi si nu chiar foarte solide. Depasirea acestui ultim obstacol e departe de a fi facila/elementara, mai ales datorita faptului ca iesirea se face la iarba/muschi pe o mare brana. Se regrupeaza dupa gust, la unul din multii copaci de aici.

Plina de entuziasm, incep catararea primei fisuri. Catararea este frumoasa, insa nu banala.

Intre timp, Cata, vine in urma noastra sa ne fotografieze. Cand l-am zarit mi s-a facut inima mica-mica … saracutul!

– Haide, haide! – ma incurajeaza. Aici o fotografie cu baietii. 🙂

Ca sa trec tavanul, intai ma proptesc cat de cat in fisura din dreapta pentru a putea sa ma ridic cat mai sus si sa prind acele prize generoase de deasupra. Catararea este destul de sustinuta si in forta … 🙂

Imediat dupa ce trec de tavan ma aflu in fata acelei fete de ~3m care imi da nitica bataie de cap. Asigurarile nu par bune deloc si in cazul unei potentiale caderi risc sa ma lovesc de brana .. dar eu as vrea si reusesc sa trec la liber. Asadar nu stiu daca se poate catara la artificial caci nu am incercat. 😀

Dupa ce efectuez iesirea aceea ciudata pe iarba, asigur la un copac … cat mai sus si ii iau pe baieti la filat. Intai pleaca Mihai, apoi Catalin Cretu. Cata ramane la baza traseului si ii fotografiaza. 🙂

Mihai este foarte inalt. Are 2m, fix! 🙂 El nu trebuie sa se propteasca in fisura ca asa ajunga la prizele de deasupra tavanului, nu trebuie decat sa intinda mana la ele. 😉

Catalin Cretu, foarte protector cu noi, coechipierii lui, s-a oferit cu insistenta sa care rucsacul echipei. Asadar, pentru a trece tavanelul este necesar sa atarne rucsacul sub el. 🙂

Aceasta lungime mi s-a parut catarabila 100% si destul de bine asigurata, exceptie fiind pasajul de deasupra pragului. 🙂

Dupa ce au ajuns baietii la mine, am mutat regruparea putin mai sus si …

A DOUA LUNGIME se inainteaza pana la baza peretelui, se urca un mic prag de stanca unde gasim un prim piton (batut doar jumatate). De aici incepe o bavareza cu prize scurse si murdare la picioare. Pana la urmatoarea asigurare avem de trecut un mic pas (pe care eu il estimez pe la gradul 7; se pot monta asigurari suplimentare). Dupa acest punct se mai urca inca 6-7m apoi incepem traversarea la dreapta pentru inca 7-8m. Spre final traversarea devine usor descendenta; asigurarile sunt suficiente; grad estimat pentru acest ultim pasaj: 7+; Regruparea se face la doua ancore pe o brana confortabila.

Urmatoarea lungime nu pare grea. Am plecat, am asigurat cu usurinta primul cui si apoi … ei, apoi?! Cu greu ajung la urmatoarea asigurare. Prizele de picioare sunt murdare si nu am incredere in ele. Desigur ca ultima asigurare e deasupra, dar nu prea imi inspira incredere. Ma gandesc, ma razgandesc … si pana la urma pun scarita si ii dau la artificial pentru a trece acest pas. Apoi dificultatea mai scade putin, insa doar putin cat sa pot catara in forta (forta pe bune) si sustinut.

Nu prea imi bat capul sa montez mobile. Ma multumesc cu asigurarile care sunt, suficiente, dar poate nu toate de cea mai buna calitate. 🙂 Insa imi pastrez moralul sus, si incerc sa scot la liber cat mai mult…

Cred ca sunt in ultimul pas. Initial incerc sa urc direct pe un prag. Dar cum nu imi iese, revin intr-o pozitie stabila, mai traversez putin in dreapta si gasesc miscarea care sa imi permita sa urc pe prag la liber … Ura!

Regrupez putin mai in dreapta pe prag si ii iau pe baieti la filat … si la fotografiat! 😉

Ii urmaresc cu atentie. In pasul care mi-a creat mie probleme Mihai se foloseste de scarita lasata de mine insa Catalin Cretu reuseste sa treaca la liber, fara a i se parea banal. Deci chiar e “sensibil” pasul ala, nu?! 🙂

Ajuns in regrupare Catalin Cretu mi-a spus ca, fiind secund, s-a riscat sa foloseasca acele prize murdare la picioare insa … nu se stie daca ar fi procedat la fel in cazul in care ar fi fost cap de coarda. Oare mi-a spus aceste lucruri doar ca sa ma consoleze?! A reusit! 😛

Desi aveam descrierea lui Tori la mine, in timpul catararii eu am folosit doar schita lui Cornel Zarescu care mi s-a parut foarte buna si precisa. Insa, acum, cand citesc descrierea imi veni o idee: daca in pasul ala as fi pus o asigurare mobila si nu m-as fi bazat doar pe acel cui nesigur poate ca as fi incercat trecerea acestuia cu alt psihic .. repet: poate! 😀

A TREIA LUNGIME Se continua traversarea spre dreapta, usor ascendent, pentru inca 4 metri; dupa aceea se prinde o fisura care dupa 20m ne duce in regrupare; atentie la liliecii morti (si nu numai) din fisura… mirosul e… mirobolant! Asigurarile nu sunt foarte multe dar nici terenul nu e foarte dificil si se pot monta asigurari mobile la discretie.

Traversearea in dreapta este putin delicata, dar se trece … fara forta, doar echilibru si atentie. 🙂

Aceasta treversare ma scoate la baza unei fisuri. E o lungime mai usurica. Asigurari nu sunt multe, dar suficiente raportat la gradul de dificultate, si destul de solide. Aceasta fisura ma duce pe un prag, unde regrupez. Cata ne urmareste si ne fotografiaza de jos, din sosea … 🙂

A plecat Mihai …

Se pregateste si Catalin Cretu …

Cata se gandeste sa fotografieze si curiosii din jurul lui care stateau cu ochii pe noi. 😀

Inca putin …

Un pic 🙂

Imediat dupa ce ajung baietii langa mine il zaresc jos la sosea pe Cata care ne facea cu mana. Saracutul de el!

Desi initial ne gandeam sa mai cataram si Fisura Neagra, care este un traseu vecin situat mai in dreapta, mi-a pierit cheful gandindu-ma la Cata: O sa termin de catarat un traseu, imi fac pofta pe ziua de azi si apoi ma duc sa stau si cu el … 🙁

LUNGIMEA A PATRA se urca 3m din regrupare, dupa care ne inscriem intr-un traverseu spre stanga care, dupa 20 de metri ne scoate in regrupare. Despre aceasta lungime nu sunt multe de spus. Respect celor care au reusit parcurgerea la liber (grad estimat 8+); la maini este un prag scurs “dar” prafos (chiar cu noroi pe alocuri), iar la picioare lichen negru pe prize fine si scurse. Trecerea la artificial nu prezinta probleme (poate doar in prima parte unde distanta cam mare intre doua puncte de asigurare impune folosirea unei bucle de cordelina sau a unui clif pe un mic “cioc” de stanca). Intrarea in regrupare presupune o iesire la liber pentru 2-3 metri pe un pasaj cam de gradul 6+.

Cum aceasta lungime presupune, pentru nivelul nostru, catarare 90% artificial, il rog pe Catalin Cretu sa se duca primul in ideea de a conserva energia pentru lungimea de liber ce urmeaza. 🙂

Incepe distractia … 😀

Asa cum a punctat si Tori in descrierea lui, la un moment dat Catalin Cretu a folosit o cordelina dupa un mic tanc pentru a ajunge la urmatorul cui…

Noi, secunzii .. 😉

Eu sunt cea care pleaca a doua. E destul de dificil, intrucat trebuie sa las toate asigurarile intermediare celui de-al doilea secund si nu am zelb si Catalin Cretu nu a lasat toate cuiele echipate si … vai ce obositor a fost!!! Deci nu am conservat nimic! 😀

Cata ne urmareste … cerculetul portocaliu din stanga e Catalin Cretu in regrupare. Se vede aici foarte frumos linia traseului pana sus, urmand aceea fisura in S.

Insa dupa ce trec de partea de inceput, dificultatea de trecere de la o bucla la alta scade. 🙂

LUNGIMEA A CINCEA si ultima este cu adevarat cununa cu lauri a acestui traseu. Incepe cu un diedru usor lung de 15m; apoi urmeaza o fisura si incepem sa ne orientam usor catre dreapta pana cand ajungem pe o brana in dreptul unui pin. Traversam brana si urmeaza o noua fisura care se termina cu un mic horn a carui depasire la liber este incomoda dar ingenioasa. In final, dupa 48-50m suntem sus!

– In lungimea asta, gata, nu ar trebui sa mai ai nici o problema! – ma asigura Catalin Cretu pentru a ma incuraja.

Am plecat! Catararea incepe prin parcurgerea uni diedru usurel .. adevarat. 🙂

Insa fix in punctul in care se prinde fisura in dreapta iar am probleme. Iar o fur si ma trag de o bucla, si iar incepe acea catarare sustinuta si de forta.

Apoi ajung pe brana, pe care o traversez destul de greu: ma tin corzile. Desi in dreptul acelui pin se gaseste si o regrupare ma incapatinez sa catar mai departe. Catararea este dificila, iar corzile care ma trag o fac si mai dificila. Putin mai sus raman fara asigurari si ma chinui sa improvizez: carabiniera simpla de la scarita, bucla de la un friend si o carabiniera echipata. Sper sa nu mai am nevoie de asigurari … si sper ca sus sa gasesc o solutie de regrupare care sa nu imi solicite alte bucle. 🙂

Si .. am noroc: gasesc un copac de dupa care dau o semicoarda, si regrupez!! 🙂

Vine si Mihai ..

Catalin Cretu surprinde aici expunerea traseului, cu vedere la soseaua din Chei. Cata nu mai e acolo … a obosit uitandu-se in sus … 🙂

Cam asa arata peretele din dreptul pinului sau a regruparii intermediare. 🙂

Ii astept acolo sus …

Catalin Cretu, ajungand in ultima regrupare:)

RETRAGEREA se face coborind putin si prinzind o curba de nivel usor spre dreapta, pe deasupra Pesterii Negre, care ne scoate in serpentinele mari, in sosea.

CONCLUZIE: traseul Independetei este un traseu frumos si destul de bine asigurat. Insa raportat la traseul catarat cu o zi mai devreme, Lacrima de Piatra, care este specific pentru tehnica picioarelor si echilibru, acesta este un traseu mai de forta, de bavareze. 🙂 Doua traseee foarte diferite, insa fiecare cu frumusetea lui. 🙂

Pana la urma nici Catalin Cretu si nici Mihai nu au mai vrut sa catere un alt traseu in aceea zi, desi timp ar mai fi fost suficient. Asa ca ne-am intins cu totii la o masa mare si la 1-2 beri asezonate cu multa, multa veselie. 🙂

Pana la Garoafa a condus Cata. Acolo ne asteptau Mamita si Tatutu cu inca o masa si mai mare, imparateasca … vai ce bine am mancat!! 😀

PS: Pozele sunt realizate de mine, Cata si Catalin Cretu.