Suntem 3 frati!
Eu si sor’mea! :))
Sor’mea! Si ai nostri parinti!
Eeeeeu, si tatutu!
Ce bine mai semanam, nu?!
Eu. 😉
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Frate’miu!
🙂
Suntem 3 frati!
Sor’mea! Si ai nostri parinti!
Eeeeeu, si tatutu!
Ce bine mai semanam, nu?!
Eu. 😉
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Frate’miu!
🙂
haioase si pline de valoare sentimentala.a se pastra cel putin o juma de secol…ptr.urmasii tai.
Esti leita maica-ta 🙂
Tare dragalasa mai esti! 🙂 Si da, si mie mi se pare ca semeni cu mamica ta mai mult…
Ce aventura frumoasa incepea, de la “Eu si sor’mea” pana la ” Si ajungem la Belvedere!Selfie?!”. Aventura unui fabulos “Jurnal de Weekend si calatorie” dar si aventura unor surori gemene de toata isprava!Si, ma gandesc: Aventura reincepe.Ce coincidenta! De 15 iunie! Bravo!
Cu drag, Adrian.
Incep cu o intrebare: Unde sa pun comentariul pe care il scriu acum? Oriunde l-as pune probabil ca o sa-l citesti doar tu. Si chiar asta doresc desi cred ca ar merita si ai merita mai mult. E cea mai recenta postare a ta, asa ca aici are mai mari sanse. O sa-l asez si in alta parte (secret pe moment!).
Sa continui cu intrebarea de baza: Stii ce zi este astazi? Daca ma iau dupa cronologia ta, azi 13.08.2015, se implinesc 10 (ZECE) ani de la prima fila a jurnalului tau: “Familia”. E o aniversare deosebita dar mai ales, o mare performanta. Putini sunt cei care se pot mandri cu tenacitatea de a duce un jurnal timp de zece ani. Daca mai adaug si frumusetea si farmecul cu care ai scris toate astea, ma consider norocos ca am putut citi, reciti si admira acest “Jurnal de Weekend si Calatorie” si inca mai norocos sa cunosc autoarea lui. Jurnalul este nu numai povestea devenirii tale de la un pieton la un impatimit de munte dar si drumul tau spre cea care esti acum. Sau, ca sa te citez, constructia obiectivului numit EU. Citit fila de fila, e mai greu de observat evolutia dar recitit azi, e evident cat de tare te-ai schimbat. Cat de tare te-ai schimbat in bine, in frumos.Esti tot tu, cea care in martie 2006, cu curaj si feminitate faceai primii pasi pe munte, dar fiecare pas inainte si fiecare pas inapoi au fost un pas mai aproape catre tine, cea de acum. Si cu fiecare cadere (te citez din nou), ti-ai luat zborul!Bravo! Iar noi, necunoscutii tai cititori, iti datoram multumiri pentru frumusetea pe care ne-ai impartasit-o.
Ce va urma? Daca jurnalul va continua – si o doresc din toata inima – ma voi bucura cu fiecare noua aventura. Cred totusi ca timpul lui se apropie de final. Si cred asta pentru ca esti foarte aproape de obiectivul EU. Nu pentru ca evolutia se incheie dar centrul de greutate se va muta spre altceva. Nu stiu catre ce dar, ca sa dau un exemplu, la un moment dat, cand va fi sa fie, vei avea familia ta si obiectivul EU va avea alt inteles.Atunci EU = eusotulmeucopiiimei.
Privit din alt punct de vedere, jurnalul, asa cum ai remarcat, se muta – inevitabil – catre facebook. Mai dinamic, mai direct, mai promt dar, cred eu, mai efemer. Asta e situatia! Sa inchei totusi optimist. Va fi tot frumos si tot plin de farmec. Si il voi citi tot cu mare placere chiar daca va avea parte de comentarii mai scurte.
Mi-a facut mare placere sa te intalnesc si sa-ti cunosc prietenii si partenerii de catarare.M-am bucurat sa stiu ca exista oameni ca tine si sa constat din nou ca daca vrei sa-i intalnesti, trebuie sa-i cauti in locurile cele mai frumoase din lume: pe munte. Si nu uita, ne va fi dor!
Cu drag si cu multe multumiri,
Adrian.
Iti multumesc din suflet pentru gandurile frumoase! 🙂