Neaparat de citit intro si contextul AICI

Data: 6 August 2015
Locatia: Muntii Retezat
Echipele: Eu … cu gandurile si recunostinta mea
Activitate: drumetie
Traseu: Cab Buta, Saua Plaiul Mic, Vf. Custura, Custura Papusii, Vf. Papusa, Saua Pelegii, Coltii Pelegii, Curmatura Bucurei, Vf Bucura I, Taul Portii, Lacul Bucura, Poiana Pelegii, Saua Plaul Mic, Cab Buta

Nimic nu este intamplator! Totul se intampla cu un motiv si un scop care sa ne serveasca noua …

… este prima regula a succesului conform teoriilor lui Anthony Robbins in cartea sa “Unlimited Power : The New Science Of Personal Achievement”.

Este o carte pe care am citit-o anul acesta. Ceea ce mi-a placut foarte mult la aceasta carte a fost ca pe langa faptul ca mi-a aratat metode si situatii concrete in viata de zi cu zi in care pot fi aplicate regulile succesului (profesie, casnicie, relatiile cu oamenii si cu sinele) mi-a amintit unele dintre aceste reguli pe care eu alegeam sa le folosesc, insa doar in anumite situatii specifice din viata mea.

De exemplu ori de cate ori aveam incredere ca o sa fie vreme buna in weekend sau in vacanta, adica reuseam sa am credinta mare in asta, acel lucru se intampla. De multe ori prognza Meteo se schimba la 180 grade doar ca sa imi faca mie pe plac. Ori de cate ori reuseam sa am credinta ca o sa obtin o marire de salariu se intampla si asta. Ori de cate ori aveam credinta ca o sa iasa perfect un poiect in ciuda faptului ca la prima vedere ma depasea, se intampla si asta.

Si ori de cate ori lucrurile nu mergeau asa cum imi propuneam, la nivelul mintii dar pe care nu reuseam sa le cobor la nivelul inimii, reuseam sa cred ca Universul are un motiv bine intemeiat pentru care a aranjat lucrurile asa. Adesea reuseam sa vad fel de fel de elemente pozitive in micile mele drame, dar tin minte ca la un moment dat mi s-a intamplat una pentru care pur si simplu nu am reusit sa gasesc nici un raspuns nici in ziua de azi, si din cauza careia credinta mea a inceput sa fie puternic afectata. Cartea aceasta a fost una din seria de carti citite anul aceasta (vezi aici) care m-a invatat sa accept asta chiar daca nu o sa gasesc un raspuns rational imediat.

Dar toate acestea le faceam cand si cand, aproape inconstient. Pentru ca asa cunt eu o optimista si imi place sa cred tot ce e mai bine. Doar ca erau si multe situatii din viata mea, chiar foarte multe, unde nu aplicam acceptare si credinta. Si in acele zone ale vietii mele lucrurile nu mergeau tocmai roz …

Pentru cei pe care i-am facut curiosi, iata si continuarea listei de reguli ale succesului pe care eu o citesc aproape in fiecare dimineata la cafea:

1. Nimic nu este intamplator. Totul se intampla cu un motiv si un scop ca sa ne ajute noua.
2. Nu exista esec. Exista doar rezultate.
3. Orice se intampla, asuma-ti responsabilitatea.
4. Nu este necesar sa stii tot ca sa poti sa folosesti tot.
5. Oamenii sunt cea mai mare si importanta resursa.
6. Munceste si joaca-te.
7. Nu exista succes fara angajament.

Desigur ca fiecare dintre aceste reguli isi schimba semnificatia pentru mine o data cu asimilarea de experiente si trairi. Incerc sa le aplic, zi de zi, si zi de zi aflu ceva nou despre fiecare. Dar in articolul acesta pot puncta elemente din cateva dintre acestea … 😛

… si nu numai!

In Petrosani …

… ajung conform GPS-ului pe un drumegut care strabare niste chei. Nu prea as stii sa va spun ce chei sunt alea. Dar va spuneam si intr-un articol mai vechi ca bucuria de a merge asa la intuitie si de a te lasa la voia GPS-ului e ca am ajuns sa strabat sosele mai ascunse dar cu peisaje foarte frumoase.

La Petrosani intru in primul supermaket, apoi in primul magazin de fructe si legume. si imi fac cumparaturile. Imi intind masa mare imparateasca pe capota masinii, ca deh, foame mare!

Ajung intr-un final in acel moment in care am mai toate nevoile fiziologice satisfacute. Ce urmeaza?! Plin la masina, presunea in roti si … Incotro mai departe? Noaptea se apropie cu repeziciune!

Schimb rapid cateva mesaje cu cativa prieteni carora le cer idei.
– Fa Creasta Retezatului cu plecare de la Buta! Cabana Buta! – mi se zice.
– De pe Bucura I te poti intoarce tot pe cresta sau poti cobora prin Poieni! Da, se poate face la o zi! – primesc alte detalii.

Arunc o privire pe harta. E clar ca nu am nici timp, nici chef de zabovit prea mult asa ca fug spre Buta. Acolo la cabana ar trebui sa fie fumos. In sufletul meu simt ca asta e alegerea potrivita asa ca nu imi pun prea multe intrebari.

Apropiere de Cabana Buta si campare

Astfel la ora 10:30 noaptea urc cu Iza pe un drum accidentat rau de tot spre Cabana Buta. Fara semnal, singura!

– Ma, da… omu asta s-o fi referit sa merg pana la Buta cu masina, sau cum?! Probabil ca nu stie nici el, caci nu are masina si sigur nu si-a pus problema asta … – ma gandesc 😀

Si continui sa urc in noapte pe teren extrem de accidentat. Am de facut manevre grele si sunt incordata toata! Abia ca respir! Da’ sunt un om horatat si continui sa ii dau in sus! Si ii dau in sus! La un moment dat, devin atat de obosita fizic ca … Da’ ii dau in sus! 😛

Pana cand vad un spot dragut pe stanga. Da zice maps.me ca mai am foarte putin si ajung la cabana. Ce o sa fie acolo vom vedea dar daca tot mai e atat de putin … asa ca ii dau in sus! La numai cativa metri mai sus ma impotmolesc si nu mai pot inainta. Terenul devine si mai accidentat si mai inclinat.

Fie! Accept cu deschidere faptul ca pana aici mi-a fost si chiar gasesc suficient loc cat sa intorc masina. Apoi cobor si ajung in spotul minune vazut putin mai devreme. Si dau sa o asez frumos pe Iza … o trag pe dreapta, si ma gandesc, ma gandesc, si cu fiecare clipa Iza mai aluneca la vale cativa centimetri, pana cand … Hopa, Iza a incalecat o duna de pamant inerbita si a ramas suspendata, adica ambele roti din fata in aer.

In prima instanta ma agir sa o scot, dar rotile nici nu se invart ca inta sistemul ala de nu invarte rotile. Pun pietre sub roti poate fac o treaba! Nici asa nu merge! Apoi …

– Eh, stop joc! Daca m-am blocat aici, este pentru ca asa a ales Universul! Habar nu am de ce, dar hai sa vad unde imi pot pune cortul si vad eu ce fac maine dimineata! – ii spun cu voce tare, chiar!

Parca aud o apa si ma duc sa verific. Da, e un rau chiar acolo:
– Ah, multumesc! – imi manifest recunostinta catre Univers care nici ca se putea sa le aseze mai bine.

Arunc cortul langa Iza si …
– Ah, Dumnezeule, cel mai perfect spot de pus cortul! Drept, drept! Ah, multumesc Doamne! – ma bucur.

Intru repede in cort si adorm, dar nu inainte de a ii multumi Universului pentru ziua perfecta care tocmai a trecut (vezi aici).

Dimineata cand ma trezesc si scot capul din cort mi se taie respiratia: constat ca ma aflu intr-o padure fantastic de frumoasa si sanatoasa, copaci si vegetatie superbe, liniste, ciripit de pasarele, vuietul apei … nu exista cuvinte sa va povestesc ce si cum m-am simtit. Blis!

Linistit imi fac cafeaua si ma ocup de treburile mele gospodaresti, caci ma simt destul de obosita dupa peripetiile de cu o zi in urma.

Iata cum arata camping-ul meu! Vi se pare voua ca arata ca si cum cineva ar fi blocat aici? 😛

Apoi nu ma preocup de nimic. Toate a timpul lor.
Azi e zi de relaxare asa ca imi beau linisitia cafeaua, admir natura si citesc …

Si pun pepenele la rece caci ar fi pacat sa il mananc cald …

Intre timp trec pe acolo mai multi turisit. Pe primii doi ii rog sa ma ajute sa scoatem masina, respectiv sa impinga la ea. Degeaba! Intre timp mai apar inca doi si ma bucur caci ma gandesc ca patru barbati o sa reuseasca sa scoata masina de acolo. Si degeaba!

– Eh, hai sa o lasam balta! Daca nu ati reusit sa ma ajutati sa scoatem masina, macar hai sa terminam pepenele acesta! Caci e tare gustos si pacat de el … – le propun.
– Eu ma gandesc ca vrea Dumnezeu sa mai raman aici caci cine stie ce idei imi vin si pe unde plec daca reusesc sa scot masina?! 😀 – adaug razand in timp ce tai pepenele.

Restul zilei raman pe langa Iza si ma bucur de singuratate, liniste, natura si lectura. Mai pe seara ma hotarasc sa plec la o plimbare spre Cabana Buta.

Cat de frumos!

Apropiindu-ma tot mai tare de cabana incep sa se auda urlete de tot felul. As pune ca sunt cativa turisti bucurosi ca au scapat de oras si care se manifesta foarte vocal:
– Sunt sigura ca ei nici macar nu stiu ca eu sunt aici si ca mi-ar placea sa nu ii aud! – ma gadesc.
– Doamne, cum le stii tu pe toate! Nu m-ai lasat sa ajung pana aici caci ai stiut ca nu mi-ar fi placut! Multumesc, multumesc, multumesc! – imi manifest bucuria in fata Universului care a avut asa mare grija de mine si a blocat-o pe Iza acolo unde a blocat-o.

Dar cum in dumetia mea m-au mai lovit si alte ganduri ma hotarasc sa ma asez pe iarba si sa desfac firul in patru. Adica sa imi prestez putina terapie prin scris. Pe hartie higenica caci acesta e singurul suport pe care il am acum. 🙂

Apoi ma intorc linistita la “casuta” mea din padure. Pe drum ma “loveste” asa din senin o idee! Acum stiu! Stiu cum o voi scoate pe Iza de acolo. Singura! Dar nu acum … toate la timpul lor! 😀

Pe seara imi vine pofta de putin exercitiu de Germana:
– Ia hai sa incerc sa termin de conjugat la toate cazurile lista asta imensa de substantive!

Adorm multumita de ziua mea si recunoscatoare pentru ceea ce a fost si ceea ce va urma!

Cabana Buta – Vf. Custura – Vf Bucura I – Poiana Pelegii

A doua zi ma trezesc dis de dimineata. Linistita plec spre Cabana Buta. Pe drum ma intersectez cu vre-o doua masini. Nu salut! Probabil pentru ca reflectiile puternice din geamurile masinii nu imi dau voie sa vad ochii celor dinauntru. Si sunt prea concentrata pe mine, in interior.

Ajunsa la cabana, in sfarsit, pentru prima dta, vad asta!
– He, he! Iata inca un motiv bun pentru care sa ma bucur ca nu am ajuns pana aici cu Iza! Na! – ma bucur.

In afara de partea cu galagia, aici e tare frumos! Nu este mai frumos decat locul meu de campare, dar e tare frumos pentru un turist mai putin pretentios.

Pe astia probabil ca ii putem comanda la cina! 😉

Anunt la cabana intentia mea de a parcurge creasta si de a manca o ciorba pe seara, si plec mai departe.

Mi se intampla cam de 2-3-4 ori pe an sa fiu intrebata daca sunt majora. De aceea m-am obisnuit in oarecare masura, mai ales in anumite contexte, sa vad cum cei din jur manifesta o grija usor exagerata, parinteasca, catre mine. Cei de la cabana nu au imbratisat deloc bine intentia mea de a face o tura “atat de lunga si periculoasa” mai ales in contextul in care “anul trecut a murit chiar un profesol de sport, nu oricine”.

Sunt recunoscatoare pentru grija pe care mi-o poarta acesti oameni. E foarte dragut din partea lor. Incerc sa le explic ca am experienta si ca e in regula sa merg pe munte chiar si cu adidasi in picioare, insa renunt repede caci e clar ca nu am nici o sansa sa conving pe nimeni.

Iar singura doar eu cu muntele!

Salvamontul vazut de sus!

In saua Plaiul Mic

Plec mai departe! In mintea mea este destul de mare agitatie! Imi vin fel de fel de ganduri, asa, din senin, si nu reusesc sa le domolesc! Ma obosesc si ma intristeaza …

… apoi le accept si sunt recunoscatoare caci stiu ca vor trece! Le accept, le privesc, si nu le judec! Doar vad ca sunt acolo … si le las, ca alta data, sa curga!

In jurul meu, insa, este atat de frumos, incat din cand in cand am momente in care reusesc sa ma rup de gandurile mele si sa vad in jur! Simt cum ma inec in ganduri, ma zbat sa ies din ele, si ori de cate ori reusesc sa revin AICI si ACUM si sa vad ASTA, adica ceea ce este, e ca si cum as reusi sa iau o gura mare de oxigen! Si imi simt plamanii rasfatati! 🙂

Pierduta in ganduri continui sa urc spre Vf Custura. Cand dintr-o data am o revelatie! Poate ca una dintre cele mai mari revelatii din viata mea! IERTAREA!

Desi teoretic, la nivelul mintii, sau intelectual totdeauna am considerat ca stiu si inteleg ce aste aceea iertarea, AICI si ACUM ii dau seama ca nu am iertat niciodata cu adevarat. Si AICI si ACUM invat sa SIMT ce aste aceea iertarea.

Si sunt atat de fericita de aceasta revelatie incat ma ia plansul. Si ii multumesc Universului pentru aceasta revelatie. Si devin tot mai nerabdatoare sa incep sa iert. Si incep sa iert, AICI si ACUM incep sa ma gandesc la toate lucrurile pe care nu mi le-am iertat mie niciodata, sau acelea pe care nu le-am iertat celorlalti niciodata. Punctual, le descos, unul cate unul … Plang si sunt fericita ca pot sa fac asta! Ca am invatat sa iert, si ca pot, de aici inainte, sa aleg sa iert!

Puterea de a ierta il simt ca pe … inca un pas imens spre libertate … 🙂

Paranteza: Ajunsa inapoi in sanul societatii, dupa cateva saptamani, mi-am dat seama ca nu m-am vindecat de NEiertare si ca acolo sus pe munte a fost doar inceputul. A fost doar o mostra despre ce si cum se simte iertarea. Descoperirea aceasta m-a intristat putin. Dar apoi am invatat sa o privesc ca pe o provocare personala si sa caut in mod intentionat sa dezgrop elementele de NEiertare si sa inlocuiesc cu iertare.

De partea cealalta a versantului …

Ajunsa sus in Custura, continui usurel pe creasta. O data cu revelatia despre IERTARE vine si linistea! In capul meu e iar liniste si ma bucur de tot ceea ce este si sunt fericita.

Cat de frumos! 😀

Uai!

Hmmm, incepe sa cam sune a ploaie! Ha, cat de tare! Adevaru e ca zilele astea, de cand sunt plecata, nu m-am uitat absolut deloc la prognoza meteo …

Eh, si daca e, va trece! Sunt sanse mari sa ma ocoleasca si de data asta!

Sigur ca nu am ce sa fac! Nu pot decat sa am credinta ca va fi bine si sa imi vad de sufletul si nevoile mele. Astfel ma opresc undeva intre Vf. Papusa Mica si Vf. Papusa sa manac si sa ma hidratez. Vezi sageata Albastra de pe harta!

E prima data cand ma uit la ceas si estimez eu ca la 15:00 o sa fiu pe Vf. Bucura I. Nu exista nici un criteriu rational in spatele estimarii mele. E ceva ce sufletul meu imi zice si aproape ca imi vine sa rad de absurditatea acestei estimari. Imi vine sa rad mai ales ca deja incep sa devin tot mai constienta de acel ceas intern care in repetate randuri a facut fel de fel de astfel de estimari si a avut dreptate … intr-un mod ametitor de surprinzator.

– Da’ cred ca ar trebui sa invat sa am incredre si sa respect mai mult ceea ce ii spune sufletul! Ia hai sa vedem daca am dreptate si de data asta… 😀

Se pare ca Universul imi respecta nevoile caci abia dupa ce ma ridic de la masa incepe sa ploua si sa se manifeste furtuna in jurul meu. Si incepe sa ploua tot mai puternic, cu grindina, tunete si fulgere de jur imprejur.

Ma aflu fix pe urcarea spre Vf Papusa. In fata mea pare sa fulgere tot mai mult. Dar sufletul meu striga:
– Fugi, fugi repede! Urca varful asta! Trebuie sa ajungi dincolo de el! – simt in piept si stomac.
– Dar ce este dincolo de el? Dar acolo sus lovesc fulgere! Dar daca o sa ma fulgere?! – raspund cu mintea.

Si corpul meu nu se opreste! Fug ca o nebuna prin ploaie, in sus, incercand sa ajung dincolo de munte. Imi e frica de mor sa ajung acolo sus, in varf, unde pare ca tot musca fulgerele ca niste serpi de foc. Imi e frica si aproape ca imi vine sa plang dar nu am timp de asta caci inima imi ordona cu o asa de mare putere incat nu ma pot impotrivi.

Imi este atat de frica incat ma predau. Universul va face ce vrea cu mine, accept orice posibilitate desi stiu eu ca are EL alte planuri cu mine in acest moment. Apoi incep sa imbratisez aceasta experienta ca o forma de iubire. Ma simt inconjurata de iubire si stiu sigur ca nu are ce sa mi se intample. Ma detasez de experienta, si o privesc si e superb, totul!

Ajung in varf si trec repede mai departe. Eh, si ce sa vezi?! De partea cealalta a muntelui e un pic mai liniste. Adica este oarecum marginea norului.

Cobor putin sub varf. Un fulger izbeste Vf. Papusa fix in urma mea, parca ar fi fost la calcaiele mele, si un tunet ingrozitor il urmeaza.

De partea cealalta a muntelui se vede cerul …

In Saua Pelegii situatia pare si mai critica. Si ori de cate ori incerc sa fac un pas Universul parca incearca sa imi spuna ceva:
– Acum stai si asteapta acolo! Priveste asta! – inteleg.

Asa ca ma opresc cuminte, ma uit in zare, ma bucur de spectacolul norilor si ploii si de simfonia naturala a sunetului ploii, vantului si traznetelor si continui sa manifest si sa primesc iubire.

La un moment dat consider ca e gata si ma ridic sa plec. Apuc sa fac vre-o cinci pasi cand un fulger izbeste Coltii Pelegii si parca imi spune:
– Nu inca! Mai stai acolo! – si atunci ma opresc si astept rabdatoare.

Usor usor toti norii se strang dupa Vf Papusa, adica de unde am venit eu. In zona aceasta incepe sa se faca lumina …

Plec mai departe cand nimeni si nimic nu se mai opune. 🙂

Ma uit in spate si ma bucur ca am fugit de acolo …

Cerul, cat de frumos este cerul …

Vf Papusa …

Spre Valea Rea …

Ii multumesc Universului pentru aceasta experienta minunata. Adevarul este ca nu mi s-a mai intamplat niciodata si … a fost frumos sa privesc o furtuna din interior. 🙂

Coltii …

Castig repede altitudine …

🙂

🙂

Ce de lume! Vedeti?! 😛

Asta ca sa nu uit ca a fost cu gridina serioasa! 😉

🙂

🙂

Muntele e albit de grindina! Cat de interesant!

Sunt uda fleasca, insa temperatura nu este foarte scazuta. Simt ca ma usuc repede si, termic vorbind, sunt in confort atata timp cat ma misc.

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

Ajunsa pe Vf. Bucura I ma uit la ceas: 14:59! Iar!

– Cred ca ar trebui sa ma gandesc serios la ceasul acesta intern pe care il am si sa incep sa ma folosesc si sa am incredere in el tot mai des, caci e clar: e un mare atu! – ma hotarasc.

🙂

🙂

🙂

Cobor linistita pe la Taul Portii …

🙂

🙂

🙂

🙂

Pana la Lacul Bucura povestesc cu o fata simpatica. Ea este aici la lac cu cortul …

Cu singuranta nu as vrea sa stau aici mai mult de cateva minute … 😀

🙂

Trec de multime si …

Un pic mai sus ma intind pe o piatra calda si zac la soare. Simt cu aerul cald ma mangaie, si imi place sa stau asa si sa ma las rasfatata de adierea vintului, soare si aer cald. Adorm putin …

Apoi cobor pana in Poieni. Pe drum ma intalnesc cu multi turisti cu rucsaci mari si grei. Fix jos in poiana gasesc un izvor. Ah, ce buna e apa!

La cativa pasi de izvor e si salvamontul. Un salvamontist ma vede, intra in vorba cu mine si ma invita la o chiftea. Eh, de ce nu?! Asa ca pret de cam 30 min povestesc cu salvamotistul despre munte, ture, schi, bicicleta.

Apoi plec mai departe …

Si regasec linistea muntelui, si o apreciez si mai mult! 🙂

Mai am putin si ajung la masa … 😉

“Oamenii sunt oglinda mea” si “Oamenii nu sunt comportamentul lor”

Paranteza:

Probabil ca este usor sa fiu buna si sa iubesc pe cineva care este bun cu mine. Eu personal stiu bine cand, cat si cum am exeperimentat iubirea neconditionata. Si eu personal ajung sa invat despre mine ca desi mi-a iesit de foarte multe ori iubirea neconditionata, acelor persoane care mi-au raspuns cu iubire conditionata, am raspuns ulterior cu iubire contitionata. Astfel am lasat sa se rupa magia … Cata libertate al avea daca as reusi sa raman in magie! 🙂

Dar acum nu vreau sa discut despre iubire femeie-barbat. Pentru ca, mai nou, am descoperit ca exista si acea iubire fata de oameni pur si simplu care se poate manifesta oricum, oricand, oricat, oriunde … singura conditie este sa reusesc sa nu ma inchid, sa ma tin deschisa si sa o las sa intre si sa iasa.

Si dupa ce reusesc, as vrea sa pot sa ma tin asa. Sau sa pot sa raman deschisa ca o stare naturala, fara nici cel mai mic efort.

Chiar recent ascutam una din cartile lui Miguel Ruiz care spunea ca iubirea e o stare naturala si ca, de fapt, noi invatatam sa ne manifestam prin NEiubire. Ca de fapt, in natura noastra, presupune un efort mai mare Neiubirea decat iubirea. Mai spune ca o data dezvatata Neiubrea totul o sa vina de la sine …

Ne intoarcem la povestea noastra:

Ajunsa la Cabana Buta ma asez linistita pe … unde apuc. Si pentru ca doar acolo am putin semnal ma conectez sa trimit mesaje acasa.

In fundal se aud injuraturi. Multe injuraturi. Asa de multe ca nu pot sa nu le remarc, sa ma dezgust si sa ma irit, mai ales ca nu sunt obisnuita cu un astfel de limbaj la oamenii din jurul meu.

Acelasi domn, sursa tuturor acestor injuraturi, imediat ce ma remarca incepe sa se ia de mine. Nu ma injura insa ma ia la intrebari pe un ton destul de obraznic. Ca cica nu l-am salutat de dimineata cand a trecut cu masina pe langa mine. Deh, are si el dreptatea lui! Incerc sa stau linistita, sa nu iau nimic la personal si sa il iubesc si sa il accept pentru ceea ce este. Nu, nu vreau sa il judec!

– Dar oare ce problema are? Dar oare de ce este asa de suparat si sufera atat de tare?! – imi tot repet ori de cate ori mintea mea incepe sa o ia razna in are tendinta de a intra in defensiva.

Astfel, sunt atenta la tot ce spune. Si tot ce spune, spune pe un ton oribil de obraznic, zeflemitor, si cu directie catre diferite persoane. Reusesc sa raman deschisa! Imi vad de treaba mea, ascult, sau incerc sa raspund ca mai scurt la orice intrebare.

Aooi il aud si il inteleg! Tocmai s-a intors de la doctor, chiar chiar acum il jeneaza niste dureri fizice ingrozitoare si pe langa asta il apasa si alte probleme, una dintre ele fiind nerecunostina si lipsa de apreciere ca celor din jur.

Si pentru ca sunt in zona mai multi barbati care ar putea sa ma ajute sa o scot pe Iza de unde a ramas intelenita, imi fac curaj si imi expun problema.
– 2 milioane! Atat te costa ca sa vin sa te ajut! – spune omu.
– Ce, e mult?! 3 milioane! Ca doar nu te ajut pe gratis?! Da, ar fi fost frumos sa te ajut pe gratis, stiu! Dar eu nu mai fac din astea! Am facut destule! Nu mai vreau! – continua. Ceilalti se amuza copios. 😀

Apoi continua sa spuna vrute si nevrute: cat o sa o ma coste sa repar masina dupa ce o sa o distrug incercand sa o scot singura de acolo, cum o sa vina ursu si o sa ma faca franjuri, cum actele de altruism sunt pura prostie, etc, etc, etc. Aproape ca ma doare stomacul!

Dar cica oamenii sunt oglinda mea! Sunt eu asa? Sunt acestea fricile si defectele EGO-ului meu? Nu, nu, nu … nu vreau sa cred asa ceva despre mine! E mult prea urat! E un adevar care doare prea tare! 🙁

Dupa ce manac imi strang lucrurile, imi iau ramas bun de la toata lumea zambind si dau sa plec …
– Stai, nu dai mana cu mine? – zice omu.

Ma apropii zambind de el, dau mana cu el, ma uit in ochii lui si …
– O sa iesi de acolo! O sa vezi! Si daca nu iesi sa-mi zici! – imi spune privindu-ma in ochi.

Si eu stiu asta, pentru ca mie Universul mi-a zis deja. Si stiu ca daca nu va fi cu ajutorul lor atunci va fi altfel, insa accept orice plan are EL pentur mine.

Dar se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Eh, atunci, in momentul in care m-am uitat in ochii lui am vazut un suflet band si bun. Si pe cuvant daca nu am vrut sa cred asta!

Asadar am plecat usurel, in noapte spre micutul meu colt de rai, pe de o parte inca luptand cu gandul “chiar asa sunt eu?!” si pe de alta parte fericita si recunoscatoare ca am reusit sa vad acel suflet. Aveam incredere totala in Univers si in planul sau de a o scoate pe Iza de acolo dar faptul ca stiam ca oricand ma pot intoarce si cere ajutorul o primeam ca pe o forma de iubire si ma bucuram de ea.

Ai, ai, ai….

Am adormit cu inima plina de iubire si recunoscatoare pentru inca o zi superba si plina de invataturi!

Va povestesc in urmatorul articol ce si cum cu Iza. 😉