Neaparat de citit intro si contextul AICI
Data: 26 Iulie 2015
Locatia: Muntii Piatra Craiului
Echipele: Eu si Gabriel
Activitate: Alpinism usor si explorare
Traseu: V. Podurilor, Coltii Gemeni, Muchia dintre Timbale, Creasta Pietrei Craiului , coborare pe Triunghi Rosu
E adevarat ca …
… am revenit in Bucuresti. Si am reintrat in viata agitata. Si pentru cateva zile am uitat tot ce am invatat acolo sus sau in experienta mea de izolare si evadare. Pentru cateva zile am reinceput sa judec, sa pun etichete, sa ma frustrez de anumite situatii si sa … uit de mine!
Ii multumesc lui Aha (cel ce a comentat la articolul precedent – aici) pentru a-mi fi atras atentia asupra acestui lucru. Caci in mod automat totul s-a transpus intr-o oarecare masura, pe alocuri, si in felul in care am scris acel articol.
Imi doresc sa scriu experientele pe care le-am trait acolo fix asa cum le-am trait la momentul respectiv. Nu pentru cineva anume, ci pentru mine. Pentru cea care voi fi in viitor si cea care, poate, la un moment dat iar va uita cine este. Constat insa ca imi este imposibil. Pot doar sa scriu o amintire a experientelor de acolo, o experienta trecuta prin filtrele prezentului de ACUM, iar Ego-ul meu se lasa stapanit cu greu aici intre betoane. Pentru ca, sa fiu sincera, Ego-ul meu este foarte foarte mandru de ispravile acestea.
Fac eforturi disperate sa nu ma raportez la exterior, la lume, la societate, la impresiile si etichetele pe care mi le pun ceilalti. As vrea sa pot sa ma raportez zi de zi, clipa de clipa, la mine si numai la mine. As vrea sa inima mea sa fie centrul universului meu. As vrea sa pot sa privesc oamenii in ochi si sa pot sa vad dincolo de CINE sunt ei, sa vad sufletul lor, oglinda mea. Si as vrea ca toate aceste lucruri sa pot sa le fac fara nici un efort.
O sa continui sa scriu. Voi incerca sa exersez sa scriu pentru mine si nu pentru Ego. Si daca nu imi iese … accept! Caci este parte din mine. 🙂
Traseul Codrul Verde
L-am numit noi asa la misto ca nu are nici o treaba nici cu codrul si nici cu prea mult verde …
Cu gri se vede traiectoria orientativa urmata de noi! 😉
O alta harta a zonei primita de la unul dintre cititorii blog-ului meu care este de parere ca …Din fotografii, pare că ați ieșit cumva în Brâul Soarelui, de unde ați traversat spre nord către Valea Podurilor și Muchia dintre Țimbale. O hartă detaliată a zonei se poate vedea aici, autor M.Ilie:
Prin V. Podurilor si Gemeni
Dupa experienta din Padina Inchisa de Sambata (vezi aici) ne ducem la somnic multumiti.
Dimineata ne hotaram sa nu ne trezim prea devreme. Gabriel pare nerabdator inca de vineri seara sa afle planul pe tot weekendul insa eu nu stiu … astept sa aflu de la Univers, sa simt. Pur si simplu nu stiu asa ca aman in continuu sa raspund. Toate la timpul lor! Stai sa dormim, apoi stai sa ne trezim, apoi stai sa bem cafeaua, apoi daca tot stim ce facem azi ce mai conteaza ce facem maine… inima intarzie sa se manifeste. 😛
Apoi primesc o sclipire, singura, pe care o accept. Am trecut eu la un moment dat cu Laura pe langa Coltii Gemeni si discutasem cu ea ca o sa ne intoarcem la un moment dat sa ii cataram. Ma gandeam ca trebuie sa existe ceva trasee pe acolo ca parca am vazut. Pe de alta parte am la mine listata toata cartea cu descrieri de trasee a lui Cristea.
– Hai sa mergem la inca o explorare. Ideea ar fi sa cataram Coltii Gemeni, insa se urca pe V. Podurilor unde sunt mai mult ca sigura ca o sa ne ratacim si apoi teoretic ne orientam la fata locului sa gasim Coltii astia caci acesta este unul dintre traseele pentru care nu exista descriere in cartea lui Cristea. – propun.
Gabriel imbratiseaza imediat ideea. Mai mult decat atat, scoate din jobenul magic telefonul cu o aplicatie GPS, maps.me se numeste, pe care exista linia traseului pe V. Podurilor. Cat de tare! 😀
Aplicatia ne duce fara probleme pana in Braul de mijloc. De acolo … cam intram in ceata!
Linistiti! Facem pauze dese, povestim, radem ca doar … nu ne alearga nimeni si … e timp! 😀
– Iti dai seama ca azi nu o sa mai avem parte de adrenalina, ca ieri, nu?!
– Eh, clar! Dar nu trebuie sa fie in fiecare zi! – ne consolam.
Deci mergem sa vedem ce si cum pe aici?!
Incercam sa ii dam direct in sus pe orice formatiune stancoasa.
– Gabriel, eu nu inteleg de ce te tot bagi tu primul! – sunt contrariata.
– Pai asa sunt obisnuit! Cand merg cu alti oameni la munte merg tot timpul primul! – zice.
La naiba! Incepe sa ma amuze teribil cum il vad ca se baga tot timpul dar tot timpul primul! 😀
Si urcam si coboram pe tot felul de bolovani. Dar ce conteaza?! E timp!
Ca sa vezi! Deci suntem inca pe drumul cel bun …
Intr-un final renuntam la ideea de a merge matematic pe o creasta, orice creasta, si continuam in sus pe vale …
Ha, arata cumva locul asta! E magic! Dar nu stiu ce ar mai fi de facut asa ca … ne oprim la picnic. Poate intre timp ma loveste vre-o idee …
– Eu zic ca pe fisura aia e singura solutie. Apoi mai sus pare ca iese pe teren usurel si apoi … mai vedem noi! – imi dau cu parerea.
Mergem sa incercam sa cataram fisura-horn din dreapta …
Incerc la liber dar nu ma tine! Accidentarea de la deget isi face simtita prezenta. Nu am incredere sa intep rigleta pe stanga si imi e frica!
Cobor si ne echipam. Avem la noi o semicoarda, cateva asigurari si hamuri. Eh, eu am hamul de schii de tura ca ma gandeam ca suntem prea buni sa ne asiguram fie ce o fi … 😀 . Gabriel nu m-a mai filat pana acum, nu l-am vazut cum se descurca. Trebuie sa il cred pe cuvant si decat sa il cred pe el pe cuvant mai bine ma impac cu Dumnezeu si cu ceea ce isi doreste EL pentru mine.
Chiar in capatul hornului se afla o mica surplomba. Asigur la o clepsidra. Apoi incerc sa ii dau in sus. Prizele sunt proaste. La stanga am o intepata buna dar e fix mana accidentata si nu pot sa am incredere in ea. La dreapta prind o priza proasta, scursa, destul de sus, sunt foarte intinsa si nu pot sa o incarc … apoi il uit pe Dumnezeu si ma dau jos ofticata! 😀
– Hai ca incerc si eu! – se ofera Gabriel.
In prima instanta imi vine sa ii zic sa o lase balta ca daca nu am putut eu nu va putea nici el. Dar apoi imi revin. Cine sunt eu sa ii dau cu parerea ce poate si ce nu poate?! Hai sa vedem!
Astfel il iau la filat!
Ma uit la el cum se catara! Asigurarea din clepsidra a ramas acolo! Asa ca nu trebuie sa se concentreze decat pe catarare. Ma uit la el si il incurajez. Si … trece, ma!
– Hai, vii si tu?! – imi zice din buza saritorii.
– Ei, nu are sens! Du-te mai departe si regrupezi mai sus. Vezi tu ce si cum! – acum ca l-am regasit pe Dumnezeu, am incredere si il el. 😛
Si pleaca mai departe …
Mai sus gaseste un cui si regrupeaza.
Intre timp Ego-ul meu cam face tumbe in capul meu:
– Lasa ca nu-i mare branza ca sigur nu ai fi plecat fara sa il cateri! – zice.
– Ma, taci tu din gura ca, faptic vorbind, el a trecut, tu nu! Si e foarte bine asa! Nu ziceai ca te-ai plictisit si ca vrei sa mai cateri cu unu de-i mai puternic ca tine?! – ma amuz constientizandu-l.
Si ii las pe astia doi sau cati or fi in capul meu sa se ciondaneasca iar eu ma intorc la prezent si la a trai si a simtii cat mai mult din experienta.
– Hai ca ma duc mai departe! – trec pe langa Gabriel.
Urc in sus pe valcel …
Si cum terenul e foarte usor strangem cozile si plecam in sus mai departe.
Si de aici?! Hmmm, hornul asta arata intr-un mare fel! Ne tot uitam sa cautam solutii dar inima mea vibreaza ori de cate ori ma uit la hornul asta…. 😀
Piatra Creaiului e .. fantastica! Ca de obicei! 🙂
Gabriel e plin de initiative. Se duce ba in stanga ba in dreapta sa caute alte solutii…
Eu ba ma mai tin dupa el, ba pur si simplu incerc sa meditez macar cateva secunde ca sa fac liniste in cap si sa imi ascult inima. Ea stie pe unde!
Incerc sa ma uit in jur si sa simt si sa vad cat mai mult cu inima. Muntele!
Hai sa ne mai uitam o data la horn, mai de aproape …
Nu prea ma simt eu in confort sa fiu dedesubt, la naiba! 😛
– Hai ca vin! Doar sa nu imi dai bolovani in cap sau sa nu te rostogolesti peste mine! 🙂
Hiu, intr-un final se hotaraste sa ma lase in fata … 😀
– Deci? Cum arata? Ii dam in sus?! Tu ce zici? Ca mie imi pace de mor! Nu tim unde duce, da undeva-undeva, trebuie sa duca! – zic.
Ii place si lui Gabriel ideea, asa ca mergem inainte fara ezitare.
– He, he, lasa-ma pe mine prima! – fix inainte sa mi-o ia iar in fata. Ce om! 😀
Catararea e frumoasa si usurica …
Din loc in loc ma opresc sa nu disloc pietre si sa vina si Gabriel….
Ne bucuram la maxim de catarare!
Usurel si … tot mai expus! Nu gasim nici un fel de asigurari pe acest horn …
– Oare suntem in premiera? – se intreaba Gabriel.
– Da, da, fix premiera! Ca doar discutam noi mai devreme ca tre sa deschidem cateva premiere … – ii dau una la misto.
Terenul incepe sa devina tot mai delicat cu portiuni tot mai verticale. Azi ma simt bine. Am incredere ca pe unde reusesc sa trec eu in conditii de adidasi, accidentare la mana si neasigurat, va trece si Gabriel.
Asa ca imi continui catararea in sus. Intai stanga apoi traversez dreapta ..
Hmmm… destul de delicata povestea! Ma misc incetisor si cu atentie! Gabriel astepta sa ajung intr-un punct din care nu risc sa ii dau cu pietre in cap …
Ajunsa pe un prag, ma fac confortabila, imi dau OK-ul, si revin cu atentia pe mine (zona inimii) si pe munte. Respir si simt aerul cum intra pe nari, ma uit in jur si vad creatia, ma uit in mine si vad creatia …
In sus, pe langa creatie vad si … un horn care va trebui catarat. 😀
Apare si Gabriel …
– Deci! Esti ok? Continuam asa?! – intreb.
– Da, merge! – confirma.
Deja m-am obisnuit si imi dau seama ca incep sa fac manevre tot mai tehnice …
La un moment dat dau de un pas mai delicat. Stau sa il calculez un pic mai mult insa il trec. Si nu imi fac griji ca doar am om puternic in spate. 😛
Doar ca la pasul cel mai delicat Gabriel se blocheaza.
– Deci ce faci? – intreb.
– Nu stiu, ma gandesc sa asigur cumva. – imi zice si ma intreaba la un moment dat cum e cu catararea solitara.
– Ei, habar nu am ca lectia asta o tot aman de ceva vreme. Dar hai asa ca nu e greu! – il incurajez ignorand teama din cap si oservand/simtind linistea din inima mea. E clar ca nu are cum sa fie decat bine …
Linistita, astept! Accept orice si accept orice. Intre timp ne ameninta ploaia. Ego-ul meu urla:
– Fugi! Ia-o in sus acum pana nu se uda stanca! Sau in jos! Sau fa ceva! – agitatie mare…
Respir profund, ma centrez, ma linistesc si astept. Daca se va uda stanca vom gasi o solutie. AICI si ACUM e uscat!
Intr-un final reuseste sa isi faca o auto asigurare de dupa un bolovan incastrat, si o tehnica numai de el stiuta, caci nu imi e clar nici in ziua de azi ce a facut … si trece! 🙂
E expus, nimic de zis!
Mai departe urmeaza o surplombita. Nu imi dau seama cat de dificila este, insa Gabriel a obosit deja destul de tare si picam de acord sa ne legam in coarda.
In catararea mea, pana la surplomba incep sa ii explic si sa ii tin curs despre tehnica ramonajului:
– Uite, fiind in horn, poti oricand sa te salvezi prin ramonaj. Apoi iar revii in sprit sau altceva ca e mai usurel, apoi daca nu mai stii ce sa faci, iar te pui frumos in ramonaj… – toate acestea cu exemple concrete in timp ce ma catar. Ca sa nu pierdem vremea! 😀
Cam asa arata surplombita …
Dupa surplombita iesim …
Sus pe un tanc! Si acum ce?! Habar nu am, dar astept inspiratia divina … 😉
Cat de frumos!
– Pot sa ma duc sa vad?! – intreaba.
– Oh, da, te rog! Nu ma deranjeaza sa fii primul la coborare! – eu.
Fotografii din balaureala
Aici nu!
Coboram pe primul valcel din stanga…
Imi place! Imi place ca traiesc experienta aceasta plina de surprise si ca am un coechipier care se distreaza cel putin la fel de mult ca mine. Cel putin asa pare! 😛
Muaaaama, cat de frumos e! Ce vezi de acolo?!
Si astfel mergem in voia hazardului…
Ba urcam …
Si pe creste in sus …
Continui sa fiu cat am deschisa si sa simt cat am mult!
Si ba mai facem cate o pauza, ba mai balaurim, ba mai urcam, ba mai coboram. Teoretic am fi dorit sa stim sa documentam traseul insa e greu, e mult prea greu!
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Cred ca aici coboram din Saua Coltilor Gemeni…
🙂
🙂
Mai tin si pe aici un mic curs despre cum se coboara saritorile … 🙂
🙂
Michia dintre Timbale si retragerea pe TR
Si prindem Muchia dintre Timbale de care imi aduc aminte! Ma uit in jur si incep sa identific secvente din experienta Circuitului prin Honul N (vezi aici). Parca fix acolo stateam si exersam cu totii meditatia! Vezi aici!
Pe valcelul din stanga am coborat noi …
Muchia dintre Timbale ne-a scos sus in Creasta Pietrei Craiului ….
🙂
Am coborat usurel pe Triunghi Rosu…
Lumina apusului …
🙂
Ajungem jos destul de tarziu cat unii dintre noi sa nu mai prinda trenul de Bucuresti! 😀
Ce tura! Wow! Cand te astepti mai putin … 😉
Frumoasă tură, mi-ai făcut dor de locurile alea, pe care le-am văzut mai devreme în această vară.
Din fotografii, pare că ați ieșit cumva în Brâul Soarelui, de unde ați traversat spre nord către Valea Podurilor și Muchia dintre Țimbale. O hartă detaliată a zonei se poate vedea aici, autor M.Ilie: https://lh3.googleusercontent.com/-OCbFy_u94yI/USMjfW7U0HI/AAAAAAAASXI/VjNuLOiMD6s/s912-Ic42/harta%252520Cioranguta%252520Vladusca.jpg
Buna Andrei,
Multumesc mult pentru harta. O sa o incarc in articol.
Unde as putea sa gasesc si alte harti cu alte zone? Caci as vrea sa mai ies la explorare si m-ar ajuta foarte mult.
O zi minunata.
Gasești mai multe aici: https://picasaweb.google.com/107141456670388523488/20112012PiatraCraiuluiHartiAleUnorZoneDinAbruptulVestic#5846555762894360690, toate având același autor, M. Ilie.
Buna,
Mi-a placut enorm de mult expresia “…ma uit in jur si vad creatia, ma uit in mine si vad creatia…”
Frumoasa creatie, superbe locuri ati explorat.
Am citit mai multe relatari de pe blog-ul tau, eram curios de unde ai inceput, cum ai inceput, cum ai evoluat in timp (bine, nu am citit TOATE jurnalele dar au fost destul de multe) si am retinut un lucru, faptul ca ai evoluat foarte foarte rapid, ai ajuns la un nivel inalt foarte repede. Din ce am observat la tine (si nu numai), in general, capeti foarte multa experienta mergand pe munte cu oameni experimentati, de la care poti sa inveti, iar tu ai avut ocazia asta inca din prima tura, cand se citea in ochii tai entuziasmul avut in acele momente in care muntele se deschidea inaintea ta. O spun asa cu o oarecare… nu stiu daca pot sa-i spun invidie, sigur nu este invidie pentru ca apreciez mult tot ceea ce faci, mai degraba…necaz, ca eu nu am avut sansa pe care au avut-o tu. Ne-am rezumat la trasee marcate din cauza fricii (nu a mea 🙂 ) cu toate ca mie imi plac nemarcatele si mi-ar placea sa ma catar.
Sa ne tii la curent cu locurile pe care le explorezi 🙂
Sa fii cu mare atentie in continuare la fiecare pas pe care-l faci pe munte… si nu numai.
Sanatate iti doresc si ture cat mai frumoase in continuare!
Buna Dorin,
Daca o sa citesti cu atentie o sa intelegi ca:
1. “nu am avut ocazia” ci ca “mi-am creeat ocazia”
2. nu am mers pe munte decat cateva ture la inceput cu oameni mai experimentati si in rest am mers cu oameni de acelasi nivel cu mine si am crescut impreuna: asa cresti cel mai repede!
Nimic in viata nu se intampla intamplator. Suntem 100% responsabili de tot ceea ce ni se intampla. E usor sa ne uitam in jur si sa dam vina pe factori exteriori … dar e si mai usor sa intelegem si sa invatam ca suntem creatorii propriei noaste vieti.
Multumesc mult pentru mesaj.
O zi minunata sa ai! 😉
Uau, ati accesat locuri spectaculoase! Frumoase imagini!
Pingback: 2015.07.29 – Fagarasi – Traseul de Maraton VBC | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2016.01.09 – P Craiului – Tr Coltii Gemeni | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2016.07.10 – Piatra Craiului – Incercare Coltii Gemeni Integral | Jurnal de weekend si calatorie