A treia lungime de coarda
Mutam regruparea in fundul grotei ca sa am spatiu de miscare si … plec!
Ce ciudat! Cuiele astea batute de jos in sus nu arata bine deloc. Il rog pe Octavian sa fie tot timpul atent si pregatit pentru o eventuala cadere ….
Nu am doua scarite asa ca incerc sa gandesc un algoritm. Octavian ma ajuta aici:
– Pune scarita in urmatorul cui si abia dupa incearca sa treci! – imi spune.
– Ha, chiar merge! Mersiii! – fericita ca dupa cateva minute de chin ideea lui Octavian ma scoate din impas.
– Va trebui sa ai rabdare sa stii! Nu te grabesti, nu?! Cuiele arata ca naiba! Va trebui sa fii pe faza tot timpul! – il avertizez pe Octavian.
Nu mai stiu ce mi-a raspuns, insa tin minte ca am plecat cu moralul confortabil la gandul ca Octavian e curios si isi doreste la fel ca mine sa continuam in sus si va fi atent …
– Ah, ai facut poze, nu?! 😛
Imediat ce ies din surplomba continui pe regimul artificial. Cuiele sunt destul de indepartate asa ca nu e deloc banal sa inaintez. Adesea se impune sa ies pe stanca. Alteori se impune sa catar 5-6 m delicat la liber. Dar verticalitatea de sub mine imi ofera confort:
– Daca pic, nu ma ating de nimic! – caci asta e important pentru mine. 😛
Continui astfel pe verticala pana ies pe o zona mai usurica. Acolo gasesc o regrupare. Cea care apare si in schita…
Numai ca eu am alta schita, nu?!, si Octavian imi confirma ca mai am destula coarda asa ca ii dau tot in sus ca tot mai am cateva asigurari pe mine. 😛
Pe teren mai usurel, fata cazuta si spalata, foarte slab asigurat … pana la baza unui diedru spalat lipsit de asigurari sau de orice posibilitate de montat mobile.
Ma uit in jur. Pare ca s-ar putea ocoli prin dreapta…
Dar, ah, diedrul asta arata ATAT de BINE! Ultima asigurare e mult sub mine, cam la 6m sub mine! Terenul e din ala cazut, cu praguri, nu e voie sa cad. Dar diedrul asta arata ATAT de BINE! Firar sa fie! Nu ii rezist! Fie ce o fi …
Si ii dau in sus pe diedru. Si nu e usor! Ma incordez nitel … Si sa vezi ce satisfactie am cand ma vad iesita din diedru pe teren foarte, foarte usurel, dupa o catarare fantastic de frumoasa! 😉
Avem spectatori …
Regrupata pe o brana mare la copacel. In continuare cu senzatia ca suntem in Tavanul lui Bebe, in continuare consultandu-ma cu schita traseului Tavanul lui Bebe, singura pe care o avem cu noi, trag concluzia clara: schita nu are nici o treaba cu realitatea.
Mai departe nu imi dau seama. Eu votez ca e prin diedrul-horn clar din spatele meu. Dar cum acolo nu exista nici un semn, nici un cui, nimic .. Octavian e sceptic.
– Fie, mai cautam, dar eu iti spun ca e prin diedrul-horn! – o tin pe a mea. 😛
Ma uit prin stanga, ma uit prin dreapta. Nimic!
– Hai mai ca eu plec prin diedrul-horn … STAI! – spun … fix cand zaresc un cui pe o muchie-coama stancoasa. 🙂
A patra lungime de coarda
Fericita ca am gasit linia traseului, plec. Abordez muchia-coama prin dreapta ei ..
Fie sunt eu obosita rau, fie e treaseul greu! Habar nu am, dar muncesc la fiecare pas.
Nu stiu cat e ceasul si nici nu imi pasa! Imi tot spun ca e timp! Vreau sa leg cat mai mult la liber, insa … cand nu iese si nu iese, si sunt la maaaaaaarea limita, ma mai prind si de un cui. 😛
Tot sper sa slabeasca din dificultate. Insa nu! Traseul continua sa fie sustinut! Si eu azi spuneam ca ma odihnesc?!
Nu ma mai uit la schita. E gresita rau! 😀
Ahaaaaam! E prin stanga, trebuie sa prind diedrul acela … dificil dar superb!
Trebuie sa recunosc ca imi place ca ma tine in priza! 🙂
Si tot in sus!
La un moment dat ajung intr-un loc unde pare ca se poate regrupa. Nu mai am decat o bucla echipata pe mine si in sus vad cel putin 3 cuie. Hmmm…
Incomod dar aia e! Regrupez!
Vine si Octavian…
– E fain, mai! Bravo! – imi spune.
Pe semne ca iti place … 😛
A cincea lungime de coarda
Hai sa vedem ce e mai departe ….
Catararearea e sustinuta insa imi cam iese la liber …
Sper sa ies in curand caci corpul si psihihicul meu tipa!
In cam 20m ies pe teren foarte usurel. Regrupez la un copac.
Gata, pana aici ne-a fost! 😛
Retragerea
Ne strangem echipamentul, continuam usurel ascendent stanga pana pe varful Stogsoare IV.
– Ce fain ar fi sa ne astepte cineva cu masa pusa! Octavian, gandeste-te putin: ajungem acolo, rupti, si ne iese in cale cineva si ne invita la masa … – spun spre amuzamentul lui Octavian.
Mai mergem putin pe creasta si la un moment dat prindem un valcel in stanga unde incepem coborarea printr-o inlantuire de rapeluri lungi. Rapelurile le facem pe intuneric.
Si tot pe intuneric prindem poteca turisitica ce ne conduce la cabana Cheia unde ….
Deznodamantul
– Haide-ti la un ceai! – ne intampina John.
– MULTUMIM! Ce bine! – noi.
Intrand in bucatarie suntem intampinati cu masa pusa.
– Tu de unde stiai?! – Octavian nu o spune dar se uita la mine ca si cum ar spune-o.
– Ehei … puterea gandului! E doar puterea gandului! – i-as raspunde.
– Dar sa stiti ca nu ati catarat Tavanul lui Bebe ci Hornul cu Pestera! – ne atrage atentia John care ne urmarise ascensiunea si care vorbise la telefon cu Bebe, cel care a batut ambele trasee.
Ne uitam impreuna pe schita din carte si afirmatia lui John se confirma. Recunoastem linia! Si deci …. schita nu era gresita deloc ci gresisem noi linia! 😛
Dupa ce mancam, stabilim cu John ca in drumul nostru sa ne oprim si pe la Bebe care “moare de curiozitate sa ne cunoasca si sa vorbeasca cu noi despre traseu”. Si astfel stam la un pahar de suc si cu Bebe si luam drumul spre casa abia pe la 11:30 noaptea.
Ce zi!!!!
Foarte frumos! Felicitatiuni!
…dar parca tot mai sexy sunt echipele exclusiv feminine! Mai ales de fete necasatorite :p
p.s: cand te vedem pe blog intr-o tura tip “plimbareala” cu rucsac de 2-3 zile in spate? nu cred ca te-am vazut la cort in Romania…sau ma insel?
am uitat o intrebare care ma framanta inca de cand am descoperit blogul.
am vazut ca in medie esti plecata cam 40-45 de weekenduri pe an. cum reusesti sa: faci curat in casa, faci mancare, calci, cumperi chestii pentru casa, platesti facturi si toate treburile astea “casnice”?
eu si colegii mei “obsedati” de blogul tau ne intrebam mereu chestia asta.
ar trebui sa faci un articol numit “Silvia. Cand nu sunt pe munte” :p
fa-ne un life coaching, poate reusim si noi caci dupa 3 weekenduri pe munte, deja ne mananca soarecii in casa :p
Silviu,
Nu este nici un secret. Asta e o chestiune de time management.
PONT: nu am televizor si nu ma mai uit la televizor de 15 ani. De fapt nu m-a atras niciodata televizorul.
Mai greu cu life coaching. Este f f complex si minutios calculat, tot! 😛
Pai nu a fost traversarea pe schiuri Chamonix – Zermatt – Saas Fee? Plimbareala cu rucsac in spate? 😛
Si … decat sa car cortul, mai bine fac bivuac. Asta se pune? 😀
Pingback: 2014.09.13 – Buila – Turnul Mirajului 5A, 6-, A1 | Jurnal de weekend si calatorie