Cuprins serie articole: AICI
Data: 23 Martie 2014
Locatia: Chamonix-Zermatt
Echipe: Eu si Catalin Pobega, Laurentiu Barza si Valentin Moise
Activitate: Schi-Alpinism
Itinerar Ziua 4: Cabana Prafleuri – Col des Roux – La Barna – Lac des Dix – Pas du Chat – Glacier de Cheilon – Cabane des Dix
Mentiuni:
– Pret cazare Prafleuri: 65 CHF/persoana cu reducere OEAV
– Nu exista apa curenta si deci 3 CHF/1L apa calda (necesar sa aveti la voi plicuri de ceai!)

Intro

Stiam inca de cand am plecat din Romania ca Duminica se va strica vremea: peste noapte se anunta intre 20cm si 40cm de zapada proaspata. A doua zi urmeaza sa continue sa ninga si sa fie ceata, deci vizibilitate destul de redusa.

Cu toate acestea, o suma de factori au contribuit la decizia noastra de a pleca mai departe:

–> Prafleuri este un pic mai scump si nu e la fel de frumos ca in alte cabane vizitate pana acum
–> Nu prea ne placea cabaniera care in ciuda discutiilor nu s-a prins ca ar putea face un efort sa ne serveasca cina mai devreme, mai ales ca eram doar noi patru in cabana…
–> Eram entuziasmati de reusita de cu o zi inainte cand, in ciuda cetei, am reusit sa ne orientam si sa ajungem la Prafleuri intr-un timp foarte bun, lucru care ne-a facut sa speram ca ne vom descurca relativ OK si in conditii mai grele (vezi aici)

Cabane de Prafleuri – Cabane des Dix

Cum itineraru de azi se anunta destul de scurt nu ne grabim. Reusim sa plecam de la cabana abia pe la 10:00 dimineata.

Zapada destul de multa si pufoasa …

Incepem cu o urcare … spre soare! 😀

Tot mai aproape de soare. Nici nu va imaginati cat de apreciata este aceasta aparenta … vaga … in conditiile in care nu am mai vazut soarele de 2 zile. 😉 Oare in Col de Roux o sa il … atingem?! 😛

In 40 de minute Catalin si Laurentiu reusesc sa bata urme in zapada proaspata si pufoasa si suntem deja in Col de Roux.

Nimic mai incurajator ca un marcaj care ne indica 3h 45min pana la destinatie! 😀

Dupa coborarea din Col de Roux, insa ….

… incep sa apara problemele. Ceata deasa nu ne permite sa vedem prea departe si sa ne orientam. Incercam sa tinem track-ul de pe GPS insa terenul nu prea ne permite caci adesea suntem blocati de o ruptura de panta. Atat cat reusim sa ne orientam in ceata, incercam sa ocolim ruptura de panta si suntem blocati de o alta ruptura de panta…

Nu mai intelegem nimic. Timpul trece si simtim cum ne invartim in loc.
– Ne intoarcem? – se propune.
– Pai e inca devreme! Hai sa iesim la lac si vedem dupa aia…
– Dar nu se vede nimic si e vreme naspa! E cam nesigur!
– Pai stiam ca asa o sa fie, nu?! Daca vroiam sa fim in siguranta 100% am fi stat acasa …

Si eu simt ca e inca devreme si votez cu indarjire sa continuam. Sesiunea de vot finalizata, reincepem cautarea rutei.

Dupa indelungi cautari, ezitari si ocoliri … in cele din urma reusim sa iesim la lac. Respir usurata la gandul ca de aici continuarea va fi un fleac…

Insa, pe principiul “nu spune HOP pana nu sari gardul” problemele continua sa apara. Ca sa mergem de-a lungul malului lacului avem de traversat fel de fel de vai si valcele. Zapada este foarte instabila si de cele mai multe ori ne blocam in cautarea locului cel mai sigur de traversare.

Din cand in cand ceata ne mai slabeste si putem vedea in departare … In spate e barajul in dreptul caruia ar trebui sa fie soseaua …

Optiunile la care ne gandeam adesea sunau cam asa:

– Uite o casuta! Daca ne blocam am putea sa ne intoarcem aici si sa inoptam in ea! – o idee.
– Dar e ingropata!
– Pai si ce daca?! De ce avem lopeti?
– Sau putem sa coboram in sens invers pe langa lac pana la baraj de unde prindem drumul ce ne duce la civilizatie …

Cu toate acestea majoritatea votau INAINTE. Iar in capusorul meu, piticul se incapatana si urla sa mergem mai departe.

Desigur ca am ajuns la o varsta la care am invatat si exersat si eu cateva tehnici de diplomatie. Astfel lasam piticul isi exprime parerea doar cand era necesara o interventie … :P, adica atunci cand discutiile prietenilor mei alunecau pe terenuri nedorite. 😛
– Piticule! Si ceilalalti vor sa continuam, deci fa liniste si ai rabdare, te rog! – ii explic.

Urmeaza o portiune mai lunga pe care tinem o curba de nivel. Zapada este foarte instabila si inaintam cu atentie pastrand spatiu intre noi, fiecare atent atat la el insusi cat si la ceilalti.

Din cand in cand declansam mici scurgeri de zapada care ne sperie si ne tin in tensiune …

In partea finala a lacului se mai ridica ceata si reusim sa deslusim cat de cat formele si terenul. Avem de traversat un podet ingropat in zapada …

… si apoi …

… urcam spre Pas du Chat.

E deja 16:30 si mai avem destul de mult pana la Cabana …

– Macar azi nu mai trebuie sa mai asteptam masa. Daca avem noroc, ajungem fix cat sa ne punem sa mancam si nu mai trebuie sa mai rabdam de foame! 😀

Pas Du Chat insa, ne impune alte probleme. Intai avem emoti sa traversam pe panta inclinata pana la el. Apoi pasul in sine pare foarte foarte delicat.

Vali, hotarat, traverseaza pana la baza pasului. Dupa mici sapaturi gaseste un lant: confirmat! Suntem unde trebuie! 🙂

Ma duc repede langa el sa il consiliez. Se leaga repede in coarda (adica cat de repede poate el! 😛 ), il iau la filat, si ii da in sus zbatandu-se in zapada, cu rucsacul greu in spate si schiurile pe el …

Straturile mai vechi de zapada par mai rezistente … Astfel ajunge sus! Ura! Eu speram si stiam ca se poate trece! Unii dintre noi ii dam in sus, altii ezitam… insa pana la urma mergem cu totii mai departe.

Laurentiu este ultimu …

Dupa Pas du Chat mergem o portiune pe curba de nivel ascendenta … cu atentie la scurgerile de zapada …

Baietii si-au asumat responsabilitatea GPS-ului … 😛

Pe aceasta portiune nu mai avem probleme majore.

Ba chiar avem spor la mers si usor usor ni se reface la toti moralul … Insa temperatura scade, tot scade si frigul devine tot mai aspru.

… si apoi iesim pe o creasta pe care o tinem matematic pana ne scoate in fata varfului Tête Noire.

– He-he, Sa vezi ce noroc o sa avem ca o sa ajungem fix la ora mesei (18:30) si nu mai trebuie sa asteptam! – ne amuzam. 😀

Vedem in sus un culoar cu marcaje. Track-ul de pe GPS ne duce in alta parte, insa! Banuim ca marcajul e varianta de vara si track-ul e varinata de iarna, asa ca alegem sa mergem dupa track. Ulterior am aflat ca marcajul ducea pe Vf. Tête Noire si ar fi impus o coborare destul de anevoioasa de pe varf pana la cabana. 😛

Astfel ocolim Tête Noire si, destul de chinuit, ajungem sub cabana. Acolo se impune sa ne punem schiurile pe rucsaci si sa ii dam in sus la clapari. Suntem la caldurica abia la ora 19:10 … adica intarziem la cina ~40 min.

Dar portia noastra era tinuta acolo … Vai ce masa copioasa!!!

Chiar pe ultimii metri ne-au intampinat cabanierul si un ghid, pe nume Stuard, care se pregatea sa plece dupa noi caci deja se intunecase si se anuntase temperaturi de -20 grade celsius. Dupa ce macam aflam ca fusese chemat si elicopterul in salvarea noastra. Pentru aceasta operatiune ni s-a cerut asigurarea. Dap, nu a fost pe gratis. Insa cum toti suntem membrii OEAV, nu a fost o problema.

Ce zi faina de A V E N T U R A !

– Ah, pai am auzit ca printre voi era o fata frumoasa si ma pregateam sa vin sa o salvez pe ea! – se justifica Stuard cu modestie atunci cand baietii ii multumesc pentru intentia de a ne veni in ajutor. 😛