Perioada: 22-24 Decembrie 2013
Locatia: Chamonix
Echipa: eu si Cata
Activitate: Incercare…..
Traseu: Supercouloir
Logistica transfer Romania-Milano/Geneva-Chamonix pe pagina mea aici.
Nu sunt multe de spus despre aceasta experienta. Insa au iesit niste fotografii tare interesante si ar fi pacat sa nu vi le arat si voua. 😛
Dimineata aterizam la Geneva si prindem autobuzul de ora 9:00 spre Chamonix.
Dupa o mica sesiune de cumparaturi (mancare si butelie) si nelipsita vizita la Maison De la Montagne, luam telecabina spre Aig du Midi.
Amestecati printre turisti.
La granita dintre turism si alpinism … 😛
La coltari si pioleti coboram de-a lungul crestei ascutite. 😉
Desi fusesem gresit (dez)informati din 2 surse locale cum ca refugiul de iarna Cosmique nu are decat 4 locuri, ne incpatanam sa mergem pana acolo sa vedem cu ochii nostri caci din carte stiam altceva. Gasim Abri Simon Bivouac Hut cu 18 locuri, saltele si paturi! 😉
Dimineata la ora 3:00 ne trezim. Vantul sufla puternic si spulbera zapada.
Ne apucam de topit zapada pentru ceaiuri sperand ca intr-o ora sa se mai linisteasca. Dar nu, nu e asa. Pana la urma ne hotaram sa plecam la 5:00 …
Ne orientam cu greu prin ceata si intuneric dupa o busola care uneori ingheata de la frig. Dupa un timp ne intrec alte doua echipe pe schiuri … asa ca batem urme pe urmele lor de schiuri.
Un moment de claritate …
Mergem dupa celelelte echipe. Abia dimineata tarziu se ridica ceata si incepem sa deslusim peretii si .. linia pe care dorim sa o cataram.
Nu ne descurajam si continuam in sus …
Nici echipele pe schiuri nu sunt cu mult ianintea noastra. Desi sunt pe schiuri au bagaje foarte grele… am remarcat mai tarziu: 2 x semicorzi 70m, bocanci, foarte mult echipament.
Zapada e mare si inaintam greu.
Undeva chiar sub traseu inotam efectiv in zapada. Doar primul om din prima echipa a plecat. Trebuie sa ne asteptam randul…
Hai inca putin si iesim!
Apoi ne luptam cu zapada mare si instabila pana in primul punct de regrupare, adica primul punct in care se pot monta mobile si se poate sta cat de cat in siguranta.
Ce aglomeratie!!
Ma uit nerabdatoare la singurul om din traseu care inainteaza foarte foarte greu!
A doua echipa a plecat … dar doar ca sa stea sa se uite de mai sus ..
Era deja ora 11:00 si prima echipa nu finalizase prima lungime. A doua echipa … mie imi parea destul de slab pregatita.
– Eu zic ca nu mai are rost. Imi e foarte frig si nu mai avem nici o sansa sa cataram azi. Mergem?! – propun lui Cata.
Mai stam putin, ne mai uitam si ne hotaram sa ne retragem. Privind in urma progresul celorlante echipe ne intarim convingerea ca am facut bine sa ne retragem.
Ceata s-a ridicat, vantul s-a potolit, vremea e superba pentru catarat … :(.
Ma straduiesc sa alung orice regret si sa ma bucur de simplu fapt ca sunt aici sus, inconjurata de atata frumusete.
– Da, nu a vrut Dumnezeu! Dau iar vina pe EL!
Coboram pe urmele batute de dimineata si nu imi vine sa cred ca le-am batut pana la baza peretelui. Cat de simplu mi s-a parut de dimineata, motivata doar sa ajung acolo si sa catar. Acum la vale, pe retragere si urme deja batute imi e mult mai greu decat de dimineata pe urcare, pe zapada partial proaspata .. caci am mers pe urmele de schiuri.
Prima echipa inca nu a finalizat lungimea 1. A doua echipa a plecat in a lungimea 1 insa inainteaza incredibil de greu.
– Mda, nu am fi avut nici o sansa azi!
E frig rau, dar ce bine e la soare. Umbra fuge dupa noi si uneori ne prinde. Vantul puternic de dimineata ne-a astupat mare parte din urme si acum trebuie sa le batem din nou. 😀
Lume plimbandu-se prin caldarea Cosmique …
– Sa mergem sa cataram ceva usurel? – Cata.
– Hm, nu, nu prea am chef sa mai bat nici o urma in plus! – eu, demoralizata.
La intoarcere Cata este cel care bate urme.
Inca putn si ajungem in refugiu.
Apusul este absolut superb.
La scurt timp se intoarce si a doua echipa: s-au retras inainte de a finaliza prina lungime. Prima echipa s-a intors mai tarziu insa fara a fi finalizat catararea.
– Ce inseamna sa mergi in trasee cunoscute si sa se nimereasca in fata ta doua echipe slab pregatite?! – poate gresesc dar acum am aceasta convingere, si anume ca echipele din fata noastra au fost foarte slab pregatite pentru acel traseu.
Noaptea ma trezesc si ies afara: o noapte linistita, vizibilitate mare, luna plina, ce sa mai vrei! Simt ca un cutit care imi strapunge inima:
– De ce nu a fost asa si ieri seara?! – gandesc.
Ma intorc in sacul de dormit:
– Cata, hai sa mergem sa cataram! Afara e superb! – stiu ca ma va refuza. Urmatoarea zi se anunta vant cu rafale de 80-100km/h. Dar daca zice da? Dar daca prognoza e gresita?
La scurt timp, dintr-o data, furtuna de vant incepe! Dimineata ne trezim, ne echipam rapid si fugim spre telecabina. Speranta mea este ca macar o telecabina sa coboare si sa ne ia si pe noi …
Furtuna ne ofera un spectacol de lumini senzational. Nu fac poze, insa ma uit dupa Cata sa ma asigur ca el face. Asa ceva … nu prinzi prea des. In mijlocul furtunii nu ajungi in fiecare zi, nu?! 😛
Pe de o parte sunt putin speriata de gandul ca o sa ramanem blocati sus, pe de alta parte spectacolul acesta imi umple sufletul de bucurie! E ceva senzational!
Din cand in cand ma opresc si astept sa treaca rafala de vant …
Soarele e tot mai sus. 🙂
Batem urme ..
De sus se aud niste urlete repetate. Initial nu imi dau seama cine la cine striga dar apoi …
– Grabiti-va! Grabiti-va! (ENGleza) – reusesc sa deslusesc. Ura, e cineva acolo sus, ne-a vazut si ne astepta. Ma linistesc si ma motivez sa trag mai tare de mine.
A doua echipa pe schiuri ne ajunge din urma. Din punctul acesta se merge la coltari si piolet.
Inca putin si ajungem sus …
… Ne asteapta toata echipa de personal. Coboram cu singura telecabina care a coborat in acea zi de la Aig du Midi. Apoi furtuna a continuat 2-3 zile …
Nu am reusit sa cataram ceea ce ne-am propus insa am avut parte de un rasarit absolut superb si am invatat, IAR, ca nu avem ce cauta iarna in Alpi fara schiuri, oricat de putina zapada ar parea!! 😀 😛
In sfarsit, noutati. Sunt noi, cu poze noi, frumoase, aspre, spectaculoase si viforoase. In ce priveste “Incercarea”, figura ta privind in sus, spune tot. Pacat. Traseul arata formidabil.
Incep sa ma familiarizez din pozele voastre, cu superbul peisaj din zona Aig du Midi, pe care eu nu l-am vazut niciodata. Probabil e un bun loc de plecare si de asta apare mai des in traseele voastre.Imi propun demult (cam 4 ani) sa ajung acolo – desigur, cu cabinele si pana la portita “dintre turism si alpinism”(foarte inspirata remarca). Poate va fi in 2015. Anul 2014 imi e deja complet. Voi vedea. Am pus deoparte “logistica” de la voi.
Asteptam si promisa continuare(vezi”Articole viitoare”).Multumim.
Cu drag, Adrian.
Funny adventure, but a also sad. Making a long trip to climb a well known classic route as Super Couloir and some egoistic beginners stop you. It happens, that someone is bad in form or in bad condition. In that case courtesy should tell oneself not to hinder others.
Have you given them the hint, that between training at Glacier De Bossons and the Supercouloir they should try some other climbs, but less difficult?
These narrow couloirs two teams can’t climb parallel. You had to wait or to leave the place. At this wall of Mount Blanc De Tacul you can climb several routes of same difficulty and challenge – just a few minutes away. Really a few minutes east there is Goulotte Silvia (maybe you like it for just for the name 🙂 and some others. If you go westwards you will find right or left of Gervasutti-Couloir also a wide range of attractive ice-climbs.
Don’t be frustrated, you know about your experience. Wish you more luck for your next adventures.
Amuzant aventura, dar o asemenea trist. A face o călătorie lungă pentru a urca un traseu clasic bine cunoscut ca Super Couloir şi unele începători egoist sa te opreasca. Aceasta se întâmplă, că cineva este rău în forma sau în stare proastă. În acest caz ar trebui să spun curtoazie sine să nu împiedice pe alţii.
Le ai dat indiciu, că între formarea la gheţarul De Bossons şi Supercouloir ei ar trebui să încercaţi unele altă urcă, dar mai puţin dificil?
Aceste echipe de couloirs îngust doi nu poate urca paralel. Ai avut să aştepte sau să părăsească locul. La acest wall Mount Blanc De Tacul se poate urca mai multe rute de aceeaşi dificultate şi provocare – în doar câteva minute distanţă. Într-adevăr câteva minute est este Goulotte Silvia (poate vă place pentru doar pentru numele 🙂 si pe altii. Dacă te duci spre vest va găsiţi dreapta sau stânga Gervasutti-Couloir, de asemenea, o gamă largă de gheaţă-urca atractive.
Nu fi frustrat, ştii despre experienta ta. Vă doresc mai mult noroc pentru aventurile tale viitoare.
Hi Bernd, from my point of view it was bad luck with the fog we had in the morning that didn’t let us see where we were exactly. When the weather finally cleared up, it was quite late to climb the all route anyway. About the other 2 teams, well, they had all the right to start climbing before us as they were faster on the approach with their skis and got first to the base of the wall.
They started to climb slow indeed, but this could be also caused by the difficulties they encountered in the first mixed pitch. As I didn’t have the chance to try for myself and climb it and see how hard or easy it is, all I can say now are just assumptions. One thing we have learned for sure from this experience: never let your skis at home when you go to climb in the Alps in the winter.
Salut!
Am asteptat cu nerabdare noi poze si aventuri, dar imi pare sincer rau ca ati strabatut atatia amari de kilometri degeaba. Nu-i nimic, data viitoare o sa fie OK! Mult noroc si bafta in continuare! Stima,…
Probabil ca nu e chiar locul pentru mesajul care urmeaza, dar vi-l adresez, desigur in primul rand voua dar si celorlalti care va citesc. Cimemateca bucuresteana (sala EFORIE) programeaza Joi 13.02, la ora 17.30 dar si Sambata 15.02, tot la ora 17.30, un film suedez de o mare frumusete: “HUGO SI JOSEFINA”. Este o productie suedeza din 1967.Va asigur ca e o ocazie foarte rara de a vedea (revedea) acest film cu o existenta cvasianonima dar de mare, mare sensibilitate.
Cu drag, Adrian.