Perioada: 17 Martie 2013
Locatia: Muntii Bucegi
Echipa: eu, Marius Luca, Mircea Craciu … si altii a caror nume l-am tinut minte (scuze!).
Activitati:
* Sambata : Team Building (aka Drink Building) cu firma la Cheia
* Duminica : Urcare pe Rapa Crucii (linie rosie) si coborare pe Valea Adanca (linie verde) – vezi topo mai jos! 😉

Cum pentru vineri-sambata se programase Drink Building in cadrul companiei la care lucrez, si cum participarea nu a fost … optionala, a trebuit sa fiu acolo. 😀 Desigur ca daca este petrecere, daca este muzica buna, daca este bautura si mancare si daca lumea se distreaza (sau nu?!) eu .. ma conformez si ma distrez si eu ca oamenii “normali”! 😛

Doar ca sambata la ora 2:00 noaptea, hotarat, mi-am luat inima in dinti si am evadat din toiul petrecerii. Cred ca nu a remarcat nimeni (oare?!), norocul meu!! 😀 😀 😀

Dimineata la ora 6:00, pe cand cabana trepida de puterea sforaiturilor colegilor mei, eu m-am trezit, mi-am servit micul dejun, m-am gatit de dans, tiptil m-am strecurat afara si am fugit spre Busteni, Gura Diham, unde aveam sa ma intanesc cu Marius Luca si inca niste prieteni de-ai lui.

Dap, urma sa ies la munte cu un grup de oameni cu care nu am mai iesit niciodata. Desigur ca pe unii dintre ei ii mai intalnisem pe la sala de escalada sau in alte imprejurari mai cuminiti. 🙂 Astfel de iesiri au farmecul lor! 😉

Nu, nu ma pot abtine sa nu fiu punctuala! La ora 7:59 sunt in punctul de intalnire. Nu apuc sa ma auto dojenesc pentru aceasta eroare caci in 5-10 min isi face aparitia intreaga trupa. Se pare ca atunci cand spun ca “oamenii care merg pe munte sunt punctuali” nu gresesc!

Ne echipam si, usurel, incepem plimbarica …

Ne apropiem de intrarea in Rapa Zapezii ..

Rapa Zapezii in stanga si Valea Adanca, pe unde ne vom intoarce, in dreapta … 😉

Mama mia, ce aglomeratie! 😀

Ninge. Din cand in cand, pe vale se scurg mici avalanse de zapada pulver. E vorba de zapada proaspat ninsa care curge de pe peretii din jur, insa pe unii dintre noi ii cam sperie:
– Daca vine ceva mai mare?!

Desi suntem multi, din pacate, azi sunt singura care face fotografii …

La un moment dat, Marius o ia inainte si .. uita sa se mai opreasca.
– Hei, ziua e lunga si tura scurta si usurica! Unde fugi?! – i-as spune. Insa deja e prea departe …

In stanga continua Rapa Mare si in dreapta Rapa Crucii. Noi continuam pe linia din dreapta …

Desi Marius si Mircea sunt de neintrecut, o parte din grupul nostru a ramas mult in urma…

Eu ma aflu pe undeva pe la mijloc, alaturi de doi baieti din Busteni … pe care ii rog sa imi lase 3-4m in fata si in spate ca sa am spatiu artistic de fotografie … 😀

Ne reintalnim cu Marius si Mircea in Strunga Acului de Sus. Marius incearca sa continue matematic pe creasta insa ezita …

Cum eu sunt echipata cu echipament light si prea putin tehnic, nu fortez. Cobor mai mult spre Vest si ocolesc asfel Acul de Sus. Unul dinte baieti ma urmeaza insa restul isi fac curaj sa abordeze acel pasaj …

Dupa o mica coborare si o mica traversare, terenul imi permite sa urc inapoi in creasta. Nu mai reusesc sa ii mai vad pe ceilalti.. 😉

Vedere din creasta … Este o vreme absolut superba!

Apar si baietii de pe Acul de Sus … Ma urc repede mai sus, ma asez calare si prind cateva cadre faine.

Acesta i-a placut lui Cata foarte mult (tot el s-a ocupat de selectia si ajustarea fotografiilor 😉 ).

Echilibristica …

Hei!! Cum de am uitat?! Cum de mi-a scapat? – ma gandesc scarpinandu-ma dupa ceafa.

Mi-am adus aminte ca in urma cu cativa ani nutream o extraordinara dorinta de a catara Coltii Morarului in conditii de iarna. Dar cum, in ultima vreme, in muntii nostrii, iarna nu si-a mai gasit locul, m-am multumit cu o tura tomnatica, in anul 2010, pe aceste meleaguri (vezi aici).

Phoa!! Ce fain ar fi sa am parte de vreme buna pentru a parcurge acele … weekendul viitor!

Dupa o mica pauza de ciocolata si stafide, continuam in traversare pentru a iesi in Valea Adanca … 😉

Ce frumos este la munte!

In urma mea …

Marius s-a dus inainte sa cerceteze terenul:
– Tu iti dai seama pe unde se coboara? – ma intreaba.

Ma simt putin ciudat! De obicei, cand merg in grup mai mare, nu ma intreaba nimeni parerea referitor la traseu si orientare … Responsabilitatea aceasta o impart insa cand sunt doar eu cu Cata … 😀

Insa ii povestisem lui Marius despre tura mea de pe 13 ian 2008: un weekend care a reprezentat cel mai frumos cadou de ziua mea! Care a ramas cel mai frumos cadou de ziua mea! Va incurajez sa rasfoiti povestile cu Hornul Coamei (vezi aici) si Rapa Zapezii (vezi aici) de pe blog, doua ture de referinta in initierea mea in turele mai tehnice de iarna. Ce vremuri!! Cata emotie! 🙂

– Mai trebuie traversat! Tin minte ca am mers mult in traversare delicata cu fata spre zapada. Se traverseaza mult! – ii rapund.

Urca inapoi in creasta si mai traversam, apoi intram pe acea panta pe care mi-o aminteam si incepem coborarea …

Zapada este buna. Coboram pe calcaie cu fata la vale … repede, mult prea repede pentru piticul artistic din capul meu. As fi vrut sa stau mai mult, sa fotografiez cerul, ceata …

Aproape ca alerg dupa Marius sa il pot prinde in fotografie, il strig, il piui … nimic! Desigur ca nu este vorba de personajul din fotografie, ci este vorba de peisajul care capata mult mai mult sens, culoare, viata daca in cadru intra un om.

Exemplu … 😉

Ajunsi la intrarea in vale oamenii deja vorbesc despre intoarcerea acasa si ciorba de la Gura Diham. Si .. e asa de devreme!!!

E prima data cand ies cu ei asa ca … ma supun miscarii unanime! 😀

Acolo sus a fost asa de frumos! Amintirile peisajelor ce tocmai le-am vazut in contextul incarcarii sentimentale ce o aveam pentru aceasta tura … imi umplu sufletul de bucurie. As lua in brate muntele: e prea mare … macar un copacel, poate! Ca sa ii spun cat de mult il iubesc eu pe el! 🙂

Ajungem la Gura Diham suficient de devreme cat sa ne permitem sa o mai lungim cu o ciorba si o portie de socializare si… sa plecam spre casa pe lumina!!! 😉