2012.10.06 – Maratonul Pietrei Craiului, 7:26:43

Data: 6 octombrie 2012
Locatia: Piatra Craiului
Echipa: individual insa se poate gasi o lista a participantilor aici.
Activitate: Competiţie de alergare montană, contracronometru.
Informatii aditionale si impresiile altor participanti AICI
Traseu: Lungime 41 km, dif. nivel +2150m /-2150m: (Zărneşti, Măgura, Casa Folea, La Table Saua Funduri, ref. Spirlea, Plaiul Foii, ref. Diana, Colţul Chiliei, Zărneşti Centru)

Harta:

Maratonul Pietrei Craiului 2012

Profil:

Maratonul Pietrei Craiului 2012

Istoric

Eram convinsa ca sunt la a treia particpiare la MPC, insa NU: acum privind in arhiva imi dau seama ca sunt la a patra participare la MPC!

in 2008 am participat pentru prima data la o competie si aceea a fost Maratonul Pietrei Craiului. Atunci am descoperit asa de multe lucruri! In primul rand am descoperit ca “EU POT SA ALERG UN MARATON MONTAN DE 41KM”. Pe langa aceasta, am trait pentru prima data superbul sentiment simtit inainte de linia de start in timpul numaratoarei inverse, am inteles notiunea de competie, am dus prima lupta psihica cu mine, mi-am agatat ritmult pentru prima data de o alta concurenta … Vai, ce de descoperiri despre mine si despre tot ce inseamna o competitie si bucuria de a participa la un asfel de eveniment. Am terminat in cam ~8h. Vezi aici.

in 2009 ma intorc la MPC, cu ganduri mari. Atunci invat ca … In primul rand nu e suficient sa fi talentat, trebuie sa muncesti pentru a avea un rezultat bun. In al doilea rand, vorba “porcul nu se ingrasa in ajun” are oarecare sambure de adevar atunci cand vorbim de sport, de competitii. In al treilea rand, daca indopi porcul in ajun, e posibil sa moara pana dimineata 😀 (a se intelege: daca te antenezi prea intens in ajun intri obosit in cursa). Da, am invatat multe: multe pe care le constientizez, si despre care as putea mentiona, si multe pe care nu le constientizez, dar despre care sunt sigura ca sunt acolo. 😉 Am terminat in 6:27:21. Vezi aici.

in 2010 ma RE-intorc la MPC. E o experienta despre care nu imi mai amintesc nimic. 😀 Aceasta participare la MPC a disparut total din memoria mea, si nu prea imi pot explica fenomenul. Hmmm … cred ca mi-a cam lipsit entuziasmul. Of, of, of … Silvia, tu cea din 02.10.2010, unde ti-ai pierdut pofta de viata si entuziasmul cu care obisnuiesti sa faci chiar si cel mai nesemnificativ lucru?! Te-as ciufuli un pic, fato! 😀 Am am terminat in ~7:01:00. Vezi aici.

in 2011: ABSENT! 🙁 Ah, ce mult mi-ar fi placut sa pot sa alerg. Sa pot sa iau startul cu toata lumea. Dar nu, nu am fost prezenta nici macar in calitate de spectator de frica. De frica sa nu ma pot abtine si sa iau si eu startul cu toata lumea. Am stat departe de Crai. Am trait o experienta care pe unii, poate cei mai multi, ii determina sa “renunte la viata” (pentru mine muntele e viata!) si care pe altii doar ii ajuta sa realizeze cat de norocosi sunt ca au tot ce au si sa soarba cu mai mare pofta din acea parte plina a paharului. Vezi aici.

Ma felicit!!! Uite ca, atat cat a tinut de mine, eu am fost prezenta, asa cum am promis in 2008. Uraaa!

Decizie si antrenament

Sunt prinsa! Sunt prinsa in cotidian! Ah, sunt asa de prinsa. Weekendurile se scurg repede, unul cate unul si eu nu pot, nu pot, nu pot, nu pot E-FEC-TIV sa evadez!!! Vreau sa E-VA-DEZ! Dar nu pot … 🙁 🙁 🙁

Stiu solutia! E doar una: catararea! Nu, nu catararea ci ALPINISMUL. Doar alpinismul ma poate ajuta sa imi rup mintea, gandurile, visele din cotidian, si sa zbor in acea lume a prezentului absolut, a clipei, a momentului in care doar urmatoarea priza conteaza, urmatoarea asigurare, urmatoarea regrupare… Dar vremea nu prea e in favoarea mea. Nu am mai practicat alpinism de aproape o luna, de la iesirea din Bicaz. Poate doar un pic de escalda, pe ici pe colo: prea putin! Oh, da, prea putin pentru psihicul meu obosit!

In jurul meu incepe vanjoleala Maratonului Pietrei Craiului.
– Silvia, mergem la MPC? – ma intreaba Cata.
– Hmmm .. pai cand e?! – raspund ca o reactie intarziata a unui om cu greu trezit din somnolenta cotidianului …
– Nu ai vrea sa mergem sa facem o tura de bicicleta sau … – propune Cata ca ai alternativa cand imi sesizeaza intarzierea cu care raspund.
– Ah, nu, eu vreau la MPC sa ma vad cu lumea! – raspund. In plus, eu aveam de onorat o promisiune facuta in 2008 …

Aceasta mica discutie avea loc undeva in saptamana 24-30 Sept, ultima sapatamana in care se puteau face inscrieri. Dar apoi … iar ma prinde cotidianul .. si uit!

– Te-ai inscis la MPC? – ma intreaba Cata.
– Ah nu, am uitat! Mai pot sa ma inscriu?
– Pai vezi ca azi e ultima zi! Sa ma inscrii si pe mine! – imi raspunde Cata.

Astfel, pe 30 Sept ora 23:57 (dupa 00:00 nu se mai acceptau inscrieri) reuseam sa finalizez inscrierile pentru mine si Cata.

Toate acestea, in mod pur intamplator au loc in aceasi perioada in care m-am mutat mai aproape de parcul Herastrau, si pot sa alerg cel putin o tura pe saptamana…

Asadar vineri, 29 Sept, iesim la prima alergare. Merge greu … nu am ritm, iar Cata parca zboara pe langa mine.

Luni iesim la a doua alergare. Ma gandesc ca sunt deja obosita de vineri dar imi propun sa duc alergarea pana la capat, respectiv sa fac o tura de Herastrau. Imi pun castile in urechi, muzica la maxim si .. usurel, usurel … ma simt bine. Apoi incepe o melodie, ACEA MELODIE sa imi cante in urechi. Chiar atunci sunt pe la jumatatea turei, sunt incalzita. Nebunia si fericirea (asa, fara motiv m-a lovit un val de fericire) ma determina sa maresc pasul, si ritmul. Imi aduc aminte de vorbele profului de sport cu care am inceput alergarile la stadion acum cativa ani, “bratele indoite putin mai mult de 90 de grade ca sa lasi partea superioara a corpului libera … sa respire”. NU stiu cat de corect imi aduc aminte aceasta informatie, pentru ca au trecut cativa ani de cand nu ma mai antrenez cu el, insa remarc cum odata cu lasarea bratelor mai jos de 90 de grade, pasul se intinde si ritmul parca se linisteste insa viteza creste! Ma joc: brate stranse pa langa corp, brate lasate .. ce tare! 😀 Dar alerg, alerg cu spor!

…Si melodia se termina. Mintea imi zboara inapoi la cotidian. Ritmul scade, scade, scade …

Ups! Apas butonul “back” si reincepe melodia! Ritmul imi revine. Incep sa alerg si mai tare, si mai intins … si culmea: nu gafai deloc! Deci ca o tin constant asa pentru a-mi satisface curiozatatea “ia sa vedem cand ma lasa?!” …

– Azi parca eram obosita! – mi-o spun cu voce tare si rad singura.

Si o tin constant, si o tin constant … si in mintea mea tipa piticul: Mama, cat mai e pana la sfarsit! Mama, da’ ce bine alerg! Mama, da ce bine ma simt si ce bine ma tine suflul! … pana la final! 😀

PARANTEZA: acum nu va imaginati ca eu alerg cine stie ce. Eu povestesc in raport cu cineva care nu a mai iesit de foarte mult timp la alergat, sau, cand a iesit, a fost total nemotivat, si … s-a tarat: EU! 🙂

Cu moralul sus ma gandesc sa finalizez cursa MPC in 6:00:00 ca…
1. ca am tot fost la munte si am urcat si coborat pe apropieri si retrageri lungute in vara aceasta
2. ca de data asta nu ma mai antrenez deloc ultima saptamana si o sa fiu odihnita 😀
3. ca … Mda, am doar doua argumente!

In cele doua ture de alergarea, Cata identifica un loc fain de poze … asa ca mai iesim o data, doar la streching si la sedinta de poze.

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Catalin Pobega

🙂

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Catalin Pobega

🙂

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Catalin Pobega

Start

Inainte de start imi iau doua activatoare si un gel, borseta cu 750 ml apa, geaca de ploaie, sapca pe cap … totul la punct conform regulamentului. 🙂 La acestea am adaugat o fituica cu timpi intermediari inspirati de la Gianina (vezi aici):
– Saua Funduri: 2:25
– Plaiul Foii 4:05
Acesti timp la care se acceptau, in minte mea, cam 10-20 min intarziere. 🙂

Chiar inainte de start apare o problema: Oare mai dureaza pana incepe numaratoarea inversa? Oare am timp sa fug la toaleta?! Hmmm.. nu stiu, asa ca rabd .. destul de mult. Intr-un final vine momentul 3-2-1-START …

Toata lumea alearga, si eu alerg. Incerc sa nu ma hazardez si sa alerg in ritmul meu pana la primul CP ca sa ma incalzesc. Intre timp ma uit spre toate tufisurile: pline de barbati! 😀 Vai di mini si di mini! Asta e, hai ca mai pot.

Apoi incepe urcarea, apoi alergarea pe dealuri golase … nu prea mai aveam eu unde sa ma ascund, insa nevoia ma striga! Halal spirit de competitie! Pana la urma gasesc un loc semi-ascuns, in sensul ca sper ca toata lumea sa fie prea concentrata pe alergare ca sa ma vada, si imi vad de treaba mea si de duhurile mele rele …

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Nico Verhelist

🙂

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Nico Verhelist

Cum ies din “ascunzatoare” ma intalnesc cu Octavian. 🙂 Alergam impreuna pana la primul punct de alimentare, unde … eu prefer sa nu ma mai opresc.

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Nico Verhelist

Ma simt bine, insa anul acesta nu mai depasesc concurenti unul dupa altul cum facem in alti ani. Ma consolez cu gandul ca sunt printre concurenti de acelsi nivel cu mine, ca oamenii sunt ceva mai antrenati anul acesta … desi nu sunt eu foarte convinsa de ritmul pe care il am. 🙂 Eh, cursa e data de mine! Insa, din pacate, mintea si gandurile imi aluneca tot mai tare si mai tare inapoi la Bucuresti, la cotidian si nu ma lasa sa dau tot din mine. Of, of, of .. ce sa fac sa imi tin capul cu mine?!

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Viorel Micu

Pe urcarea spre Funduri merg in ritm cu toata lumea. Nimeni nu depaseste .. sau foarte rar, insa cei ce depasesc, se lasa apoi depasiti cativa metri mai sus. Imi tin ritmul! Insa, sus in Saua Funduri, chiar inainte de coborare, simt cum ma lasa picioarele. Nu le pot controla. Muschii sunt mai obositi ca niciodata. Si … coborarea e chiar delicata. Fortez si incep coborarea fara sa ma odinhnesc.

Depasec acolo unde se poate … sau stau la coada la corzile fixe acolo unde trebuie. Dar deja am depasit cu 20 min timpul propus! E naspa!

Apoi incepe alergarea prin grohotis … unde, culmea, nu alerg deloc cu spor! Mai, mai, mai … cursa asta, pur si simplu, nu imi gasesc nici un iepure (a se intelege: persoana dupa care sa iti reglezi un ritm bun). Ori depasesc concurenti care merg cam prea incet, ori sunt depasita de concurenti care alearga prea repede. Sau o fi fost psihicul meu de vina?! Ca nu se poate agata de nici unul care ma depaseste?! E si asta posibil ..

In mintea mea are loc o adevarata lupta: vreau sa ma rup, vreau sa evadez, vreau sa fiu aici, vrea sa ma concentrez … dar nu reusesc. 🙁

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Laurentiu Barza

Pe coborarea spre Plaiul Foii nu imi pot da drumul la picioare asa cum faceam alte dati. Apoi … imi intra o pietricica in adidas (a se citi pantof de sport de la Salomon). Imi popun sa mai alerg pana la punctul de alimentare. Dar apoi ma gandesc ca din cauza pietricelei alerg cu frana trasa asa ca ma pun in fund sa o scot. Apoi revin la alergare … dar pietricica pare sa fie tot acolo. Mai alerg putin si iar ma pun in fund sa o scot! Opririle astea ma demotiveaza complet! Totul pare sa mearga impotriva mea azi!

Ah, iar! Pietricica pare sa fie tot acolo in adidas! Iar ma pun pe jos sa o scot … mi se rupe siretul! 😀 Mda, asta e tare! Pantofii astia de la Salomon au un siret special, un snur subtire actionat printr-o piedica. Daca se rupe, nu prea ai ce sa ii mai faci. Il leg repede, superficial, si reiau alergarea cu un adidas zbatandu-se in piciorul drept. Uff… nu mai am chef! Asa ca nu mai alerg, doar merg …

Inca cateva serii de alergare total nemotivate, si ajung la Plaiul Foii. Acolo beau, beau, beau! Mananc babane si struguri. Stau, ma uit in jur! Nu mai am chef, si ma decid sa renunt. Asa ca ma asez in iarba, scot adidasii, scot ciorapii si … ma simt aiurea rau de tot! Pe degetul mare de la piciorul drept tronau doua mari basici. Dar nu, nu de aceea ma simteam rau de tot … starea de rau venea de undeva din adancul sufletului:
– Gata, de data asta psihicul m-a lasat. Sunt un om invins, da .. invins.
DAR:
– Silvia, nu poti sa renunti aici! O sa te certe Cata juma de an pentru asta.
– Ei na …
– Silvia, nu poti sa renunti. Uite, sunt participanti care patesc si mai rau si tot merg pana la final. Daca tot ai luat startul …
– “Am mers cum am putut pana la capat” – o aud pe Silvia David spunand cu ocazia unei alte editii de MPC cand ii fusese foarte foarte rau.

Hmmm, bine brei, sunt o invinsa, tre sa recunosc. Acum ce-i de facut?! Pe urcare nici nu o sa simt basica .. iar pe coborare .. Urata coborarea de la Diana, dar, macar, nu o sa mai am de ales!

Astfel ma hotarasc sa plec mai departe. Fara nici o ambitie, nici una … doar asa! Gandurile imi zboara, si nu ma mai opun: “Vreau un concediu! Imi iau o luna! Da .. o luna!”. Incep sa pregatesc argumentele cu care sa imi justific cererea, si sa ma gandesc la un loc departe …

Fara sa imi dau seama de trecerea timpului ajung in dreptul galagiosilor de la Diana: Tori si Rudi. Vai ce energizant pentru suflet sunt aceste mici galerii intalnite pe traseu. Vai ce bine imi fac, si cu cata fericire imi umplu sufletul! (Multumesc din suflet tuturor galagiosilor de pe traseu!!! :D) Inca 10 min si ajungem chiar la Diana unde o intalnesc pe Corina. Apoi incepe ingrozitoarea coborare unde alerg, alerg, alerg …

Acum ma apuca niste dureri cumplite la nivelul muschilor anghinali si marelui trohanter. Vai ce dureri! Ma opresc, bag un gel, ca poate trece si plec iar. Ei, acum chiar nu am ce face! Tre sa ajung la final. Asa ca o tin in alergare, plangand in hohote de durere si de ciuda … Pana la final!

Au, au, au, au …

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Silvia David

Uuuu ….

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: Nico Verhelist

Dupa ce am trecut linia de sosire m-am pus pe bordura si am dat drumu lacrimilor si mai tare .. de ciuda!
Ciuda pe mintea mea care nu m-a lasat sa ma concentrez si sa ma automotivez..
Ciuda pe psihicul meu care m-a lasat …
Ciuda pe ghinionunl meu de la start …
Ciuda pe ghinionul cu pietricica ..
Ciuda pe ghinionul cu siretul …
Ciuda pe durere ..

Multa ciuda, dom’le!!! 😀

Cata era acolo, ajunsese fix cu o ora inaitea mea. Nici el nu era prea mandru de performanta lui. 🙂

Maratonul Pietrei Craiului 2012
Autor: David Cornelia

Dupa concurs am mers cu Cata si Ioan Stetca sa luam masa cu timisorenii: Adi Valean, Oana, sora Oanei, Hoinarii (povestea lor aici si aici), Alin si Gianina (povestea ei aici), Vali si sotia lui. Sper ca nu am uitat pe nimeni! 😛

Ei, toti, au iesit in frunte. Felicitari!!

Iata si povestea unui om fericit care si-a gasit “medicamentul” in acest maraton: Mike Diaconescu (povestea ei aici)

PS: pana la urma m-am razgandit, plec doar o saptamana! 😀

Acum, dupa ce au trecut deja aproape 2 saptamani de la eveniment, ma bucur foarte mult ca am alergat pana la linia de final, ca am avut totusi taria psihica sa fac asta. Daca atunci m-am simtit o invinsa, azi ma simt o invingatoare. Astfel a inceput seria de antrenamente din Herastrau, si sper ca motivatia acestor antrenamente saptamanale sa persiste cat mai mult timp indiferent de cat de intuneric e, cat de frig e, cat de obosita sau fara chef sunt .. etc. 😉

7 thoughts on “2012.10.06 – Maratonul Pietrei Craiului, 7:26:43

  1. Felicitari Silvique! Iti doresc sa reusesti fiecare lucru pe care ti-l propui, si mai ales, sa inveti cum sa vorbesti cu cei pe care-i depasesti pe traseu.

    • Laurentiu, ai putea sa detaliezi, ca nu ma supar si nici nu iti respig comentariul atata timp cat respecti niste norme decente de exprimare. Deci ce ar trebui sa invat? 🙂

  2. N-as injura, as fi facut-o din start daca era.
    Personal cred ca nu ar fi stricat daca i-ai fi rugat pe cei care erau in fata ta si pe care doreai sa-i depasesti sa te lase sa treci, cred ca toti ar fi facut asta fara resentimente, insa mie mi-ai spus sa ma dau la o parte pentru ca te incurc, si ai facut asta din start, intr-un mod…nu sportiv, hai sa zicem 🙂 Te-am auzit procedand la fel si dupa ce m-ai depasit, si la fel, tipul respectiv ti-a aruncat o privire nu tocmai intelegatoare.
    Nu pot vorbi in numele lui, dar pe mine faptul cum ai pus problema m-a deranjat, de unde comentariul meu anterior

    • Am spus “Da-te la o parte ca ma incurci”?

      Chiar ca am tupeu! Sincer, habar nu aveam ca obisnuiesc sa vorbesc asa … e bine de stiu!

      Imi cer scuze! O sa imi revizuiesc atitudinea!

      Mersi de feedback.

  3. Pingback: 2012.11.17 – Creasta Nordica a Pietrei Craiului | Jurnal de weekend si calatorie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *