Perioada: 15-16 Oct 2011
Locatia: Muntii Mehedinti, Valea Cernei
Echipa: eu si Cata
Traseu: conform hartii (marcat cu verde)… cu mentiunea ca situatia din teren e diferita de cea de pe harta.
Plecam de la Cabana Dumbrava, unde termometrul arata 3-4 grade celsius si ceasul arata ora 12:00. E tarziu, stim asta. Urmam marcajul Cruce Albastra prin Cheile Tasnei. In chei e umbra si … fffrig.
Dar culorile de toamna sunt absolut superbe.
Pinii negri de Banat, un specific al locului…
Moara de la iesirea din Cheile Tasnei. Ne continuam drumul pe Cruce Albastra …
Marcajul nu corespunde cu cel de pe harta. Ajungem intr-o poiana mare, Poiana Bechet, pe care o traversam. Pierdem marcajul pe o distanta destul de mare. Insa in departare isi face aparitia in fata noastra o piatra mare cu marcaj Punct Galben si Banda Rosie.
Ne hotaram sa urmam marcajul Punct Galben, cu gandul sa ajungem in creasta. Atat marcajul Banda Rosie cat si Punctul Galben merg impreuna … In padure! E frumos!
🙂
🙂
Punctul Galben…marcajul pe care il urmam.
Iesim iar intr-o poiana imensa, insorita. O poteca destul de slaba o traverseaza. Marcaje se pot observa in departare, pe copacii laterali: Banda Rosie, Punct Galben, Patrat Rosu…
Noi am crezut tot timpul ca ne aflam in Poiana Plostina, 900m altitudine, insa, ulterior, Alin Tanase ne-a spus ca acesta era Crovul cu Apa, care oricum nu este notat pe harti.
Urmarim poteca de-a lungul crovului …
Trecem de un gard, intram in padure, coboram abrupt apoi pe curba de nivel. Marcajul a disparut insa poteca e foarte clara! Ne duce la o stana cu multe sperietori de ciori. Pfff … Hai sa ne intoarcem! As vrea sa fac o pauza insa Cata este nerabdator sa gasim drumul … pana la urma, totusi, facem o pauza scurta de alune si nugat! 🙂
Ulterior Alin Tanse ne-a spus ca “drumul asta ducea spre Giurgiani si Isverna, in jud Mehedinti, oricum nu acolo vroiati sa mergeti, deci e bine ca v-ati intors”. 🙂
Ne intoarcem pe poteca clara. In cel mai rau caz … daca din poiana nu gasim continuarea drumului spre creasta, ne intoarcem pe unde am venit.
Desi nu e foarte cald, vremea e superba, culorile tomnatice si mai … e un vis frumos de weekend!
Urcam inapoi in poiana/crov …
Acolo in fata, pe o stanca, e Punct Galben. Oare traseul o ia in sus prin padure spre acel varf?
Hotaram sa intram in padure si sa cautam marcajul. Vegetatia e foarte bogata si e un pic dificil sa ne facem loc printre crengi de copaci. Pana la urma Cata depisteaza marcajul: e pe aici! Duce spre vest insa poteca a disparut cu desavarsire, si pe aceeasi linie cu Punctul Galben isi face aparitia Patratul Rosu si marcaj cu 2 linii paralele rosii.
– Cata, tu vrei sa mergem cu orice pret acolo sus? – il intreb.
– Ar fi fain sa ajungem in creasta! – raspunde. Nu mai avem prea mult timp de lumina, marcajele sunt proaste …
Continuam sa urcam urmarind o muchie prin vegetatie deasa, salbatic. Din cand in cand intalnim marcajul Patrat Rosu care ne confirma ca suntem inca pe linia traseului … Nu stim sigur unde duce. Presupunem ca ne va scoate in creasta… De fapt Cata e sigur de asta! 🙂
Ajungem sus, in punctul cel mai inalt al muchiei. Si acum?! Eu nu stiu, astept pe Cata sa se decida!
Se tot uita in zare si il aud spunand ca “Eu nu mai inteleg nimic!”
Mergem pe muchie sau pe langa muchie, functie de cum ne permite vegetatia. Uneori mai dam si de portiuni de poteca clara. Urcam pe primul varf, pe al doilea … O sa urmeze al treilea. Cata isi da seama: Acum suntem la vf Pietrele Albe!
Aflam ulterior de la Alin Tanase ca “marcajul Patrat Rosu in chenar alb este de fapt marcajul de limita de Parc National”.
In zare se vede o poiana mare. Eu oricum ma simt pierduta in spatiu, insa ma gandesc ca parca seamana cu poiana din care am plecat noi … Nu, nu este! Aceea este poiana Plostina, prin care nu trece nici un traseu marcat, sau cel putin nu apare pe harta noastra.
Deci: gasim traseu de retragere cat inca mai e lumina sau profitam de aceasta lumina de apus ca sa facem poze faine? Ar fi fain daca am putea sa ne intoarcem jos in Herculane in aceeasi seara … dar, e asa de frumos in jur!
Poze faine! 🙂
Se vad foarte frumos Crovurile in dreapta mea.
🙂
Din ultimul varf pleaca marcaj clar si des cu Banda Rosie. Planuim sa il urmam si apoi sa urcam in Crovul Mare pe Cruce Rosie si de acolo Cata stia coborarea, mai fusese pe acolo. Urmam cam 10 min Banda Rosie insa Cata devine tot mai sceptic:
– Nu stim cat de lung e drumul asta.
– Da, dar uite ca pe harta se intersecteaza destul de repede cu Cruce Rosie care ne coboara de pe munte, si e foarte bine marcat.
– Avem mult de mers pana la intersectie, se lasa noaptea si poate nu o sa vedem intersectia cu Crucea Rosie.
– Bbbbbine, pai ce facem?
– Am putea sa ne intoarcem pe unde am venit…
– Marcajul e prost. M-am uitat cu atentie la urcare, nu o sa reusim, mi se pare imposibil. Crezi tu ca poti? Eu nu pot, dar te las pe tine in fata sa gasesti ruta …
Ne intoarcem sus pe varf. A inceput vantul…
– Daca vrei, am putea sa coboram spre crovuri si, dimineata, as stii cum sa ne retragem. Adica ne putem retrage din Crovul Mare.
– Dimineata (?) … hai sa continuam! Perspectiva de a dormi in crovuri in plin vant nu imi surade.
– Pe unde? Pe unde am venit?
– Da, pe unde am venit! – vreau sa cred ca o sa reuseasca sa gaseasca drumul desi … mintea mea striga “imposibil!”. 🙂
Il urmaresc pe Cata. Coboram in padure. E inca putina lumina …
La un moment dat am senzatia ca o ia in stanga. De ce in stanga?! Atunci se pierde si marcajul, atunci se lasa si intunericul… Nici nu a durat mult pana sa iesim de pe traseu. Dar, gata! Nu mai avem nici o sansa sa coboram, clar!
Ca de obicei, Cata este cel care declara bivuac, gandeste locul de bivuac si il gaseste. Eu aveam la mine o pufoaica cu gluga. Eram incaltati cu bocanci de 3 sezoane ca m-am gandit eu inainte de plecare ca “Daca e zapada pe sus!?”. Ne fusese cam cald in bocanci in timpul zilei, dar acum … Aveam geci de gore-tex, caciuli si supra-pantaloni. Eu aveam si o pereche de colanti subtiri pe dedesubt.
Si mai aveam la noi 2/3 de izopren. Cum o sa stam noi doi pe un izopren? Ei, uite ca am incaput!
Am stat amandoi pe o parte, tinandu-ne in brate, cu bocanci in picioare. Cata si-a bagat picioarele in rucsac. Nu am comentat nimic: eu aveam pufoaica! Pentru 1h-2h a batut vantul. Mi-am acoperit si eu picioarele cu geaca de gore-tex. Si ne-am tot intors de pe o parte pe alta cautand pozitia optima. Ghenunchii imi inghetau! Ah, ca de obicei, cand fac bivuac, ma ia frigul de la genunchi.
Apoi a inceput sa ninga putin. Mi-am tras geaca peste pufoica sa nu se ude, si am inceput sa cautam un loc mai ferit. Ne-am incalzit cautand locul optim de bivuac prin padure. Gata, am gasit un pom mai des dar … speram sa se opreasca ninsoarea!
Imediat dupa ce ne-am asezat in noul loc de bivuac, vantul s-a oprit, ninsoarea s-a oprit: liniste! Asa de liniste! Eu am adormit. Ne trezeam din ora in ora sa ne frecam picioarele. :))
La 7:20 ne trezim iar. Gata, in 10 min rasare soarele (vazusem eu pe meteoblue.com). Constatam ca era tempratura negativa deoarece apa din bidon inghetase.
Ne intoarcem sus in creasta si parca uitam totul cand prindem lumina rasaritului … numai buna de poze! 🙂
Buna dimineata Arjana! 🙂
Normal ca nu ne mai intoarcem pe unde am venit. Ce rost mai are? Avem in fata o zi intreaga in care putem linistiti explora … Alegem varianta de coborare direct spre crovuri propusa de Cata. Incepem coborarea!
Pe alocuri depistam portiuni de poteca ciobaneasca. De sus, observam o poteca clara care traverseaza Plostinioarele. Desi e frig si ne e frig, e frumos!
In Crovul Medved avem parte de un spectacol desavarsit: un pom, un singur pom in lumina si caldura. Ah cat de fain e! Regasim marcajul Punct Galben…
Si fix in fata noastra o tabara de corturi. Cat am facut pana aici? 1h? Daca am fi stiut … probabil a nu am fi tremurat singurei in padure. 🙂 Aici Cata intalneste chiar si un prieten din Timisoara, Hume.
Pomul …
Cata, dar pomul acela l-ai vazut? Wow … si cu luna! Ce poza faina ar iesi! 🙂
🙂
Trecem de tabara de corturi .. privind inapoi!
Urmeaza Poienile Porcului … pe Punct Galben.
🙂
Coboram in Crovul Mare …
… unde ne intersectam cu poteca Cruce Rosie! Aham, deci aici am fi ajuns daca am fi continuat aseara pe Banda Rosie? Poate ca da, dar poate ca am fi ajuns aici tot dimineata! 🙂
Macar am avut parte de un spectcol deosebit: am vazut Crovurile pe lumina! 🙂
Pe coborare ne ajung din urma o fata si un baiat. Faceau parte din grupul celor cu corturi pe langa care am trecut … mergem impreuna pana jos la sosea. Apoi ei ne duc cu masina cativa km pana la Cabana Dumbrava. Multumim!
Intindem de un picnic imparatesc in poiana de langa Cabana, si … mergem sa ne incalzim la cloaca. Eu nu mai fusesem nicodata la cloaca! 🙂
Urmeaza cele 6h de condus pana in Bucuresti. Cum Cata nu reusise sa doarma deloc peste noapte, mi-a revenit mie locul din stanga, la volan.
A fost un weekend … special! Am balaurit, am dardait … si cu toate acestea a fost inedit. Plus de asta am experimentat si ca putem rezista sa facem bivuac cu hainele de pe noi la temperaturi negative! O experienta care ne va ajuta in viitor.
PS: Am primit de la Alin Tanase urmatoarea poza de pe Google Earth care arata balaureala noastra din Crovul cu Apa pana sus in Creasta (marcat cu violet). El a fost din intamplare chiar a doua zi pe urmele noastre sa inspecteze zona, fara sa stie ca am fost si noi pe acolo. Linia roz continua arata pana unde a urcat el, iar punctele mov e continuarea pana in creasta pe care am urcat noi. In mod normal, ca sa ajungi in creasta, din Poiana Bechet mai mergi putin si faci stanga si iesi in creasta in dreapta varfului Costiugu. Din pacate nu exista inca marcaj pe acolo, dar cei de la Alternative Timisoara au spus ca vor marca aceasta urcare. Deci atentie mare celor care vor sa mearga in zona!
Wow! Din prima cand am vazut harta si am citit ca ati plecat la 12…nu imi imaginam cum o veti scoate la capat! 🙂 Nu pot sa cred ca ati dormit asa noaptea … nu m-am gandit niciodata la optiunea asta 😛
Oricum, cred ca nu exista om care sa incerce sa faca traseul asta pentru prima data si sa nu se piarda. Noi am avut noroc ca am fost avertizati din prima. In felul asta am vazut si Cheile Tasnei, si Crovurile. Pacat ca n-am avut timp si de Crovul Medved, dar a ramas pentru data viitoare. De preferinta toamna, ca tare frumos e 🙂 Felicitari pt aventura! 🙂
Ei, am fi putut sa ne fi intors din Crovul cu Apa. Dar ar fi fost prea monotom. Ne doream foarte mult sa ne intoarcem pe alta parte. 🙂
Faina zona, nu-i asa?! 🙂
Da, si eu am vrut sa ne intoarcem prin alta parte, mereu am fixul asta dar… asta e…
Da, este superba zona, uite anul asta vroiam sa merg iar in octombrie sa vad crovurile, dar a ramas pentru la anu. Mi se pare o nebunie ce e acolo toamna 😛 Eu doar in iunie in fost.
yep, tot inconstienti ati ramas. atatea erori pe munte, cu una grava in Alpi.. si nu ati invatat nimic. Sunt multi care ti-au dorit insanatosire grabnica si au sperat totodata ca o sa devi mai atenta si mai precauta. Ce pot sa spun… or sa se mai bucure unii de pozele tale… atat timp cat o sa le poti pune. Este evident ca o sa mai comiteti greseli, sper sa nu mai fie si altele ireversibile.
eh, macar ai invatat ca poti face bivuac doar cu hainele pe tine, nu? 😉 atat merita retinut.
desi blogurile faciliteaza comunicarea directa si presupune acceptarea criticii, stiu ca iti cenzurezi puternic comentariile ca sa iti pastrezi imaginea pe care o doresti atat (doar fata de necunoscatori poti face asta, oricum). Nu ma astept oricum sa iti pese/sa retii ce iti zic cei care vin cu o critica pertinenta :). sunt niste invidiosi, nu? 😉
Sanatate!
1.Mai citeste odata Disclaimer-ul acestui blog te rog.
2.Invata ca atunci cand vorbesti sa o faci in nume propriu, e regula de bun simt.
3.Silvia nu cenzureaza comentariile, zice ca anonimi ca tine care arunca cu noroi ii aduc cel mai mult trafic pe blog. Eu insa te-as fi cenzurat.
4.Get a LIFE!
Intrebare: O greseala e cu atat mai mare cu cat urmarile sunt mai grave?
Parerea mea este ca o greseala banala poate genera urmari foarte mari si in aceeasi masura, o greseala imensa poate … trece: poti calca stramb si te poti redresa imediat, sau poti calca stramb si poti sa ajungi la spitalul de urgente.
Ma amuza aia cu “una grava in Alpi” :). Nu ai cum sa mergi pe munte si sa nu gresesti. La fel cum nu ai cum sa traiesti zi de zi si sa nu gresesti. Invatam sa mestecam dumicatul de mici copii si tuturor ni s-a intamplat sa ne innecam in timp ce mancam cel putin o data in viata. Invatam sa mergem de mici copii, si tuturor ni s-a intamplat sa calcam stramb cel putin o data in viata.
Deci duduie Jozefina asta se vrea o critica pertinenta?
E bine ca ne-ai spus, eu unul, singurel, adica fara ajutorul tau, sigur nu remarcam critica asta pertinenta.
Dar cum si de unde dreaq tragi tu cocluzia ca nu au invatzat nimic?
Si de unde curajul asta sa-i numesti inconstienti?
Despre ce erori vorbesti?
Cat despre voi Catalin eu nu va cunosc personal dar imi permit sa va spun ca nu prea are rost sa puneti la inima toate comentariile unor nesimtiti. Pierdere de vreme! Berg Heil!
Josephine, tu mergi pe munte??? Ma indoiesc. Sau daca mergi probabil te rezumi la cabane, sau tu nu te ratacesti niciodata, sau nu ai facut niciodata bivuac, sau sau sau. Ti-a raspuns bine Catalin. Insa si eu te-as fi cenzurat. Subscriu la punctul 4)
M-am hotarat, s-a intamplat de mult asta, sa cenzurez doar pe cei ce folosesc limbaj colorat. Josephine o fi incercat sa foloseasca un astfel de comentariu. Probabil de aceea a tras concluzia ca filtrez tot ce nu imi convine si mi-ar strica imaginea. 😀
Eh, cred ca ai observat si tu cum e (eu una am vazut asta inclusiv la mine pe blog): cand faci ceva frumos sunt cateva comentarii, cand gresesti ceva apar cu totii sa-si dea cu parerea. Bune si sfaturile, dar totul are o limita, zic si eu 😛
In orice caz, ma bucur ca poti face miscare si ai revenit pe munte. Fain prin mehedinti, iar baia aia merita macar o data. Mie una mi-e dor de o aventura cu balaureala si bivuac, noi ne-am ratacit in drum spre Padina iarna trecuta si-am dormit prin boscheti :)) dar n-a murit nimeni din asta 😀 Spor!
No pai e si o parte frumoasa in mica voastra aventura: v-ati incantat ochii cu peisaje frumoase si v-au ramas si pozele astea faine 😉
Totusi inainte de orice tura nu strica o minima informare. Chiar daca la prima vedere pare un traseu banal de trekking, e bine sa te informezi sa vezi care e starea marcajelor din zona, sa-ti faci o idee despre durata traseului, la fel cum procedati si cand alegeti un traseu de alpinism clasic 😉
Noua ni s-a parut aceasta aventura faina 100%. Daca am fi beneficiat numai de peisaje faine, ar fi fost lipsita de aventura tura noastra. 🙂
Ne-am hotarat sa plecam spre Herculane vineri seara la ora 23:30. Ar fi fost pacat sa optam pentru un weekend linistiti acasa (ce plictiseala ar fi fost!) pentru simplul motiv ca nu mai aveam timp sa ne informam bine, bine de tot! 🙂
Plus de asta, nu eu nu vad nimic grav in faptul ca am facut bivuac in padure. Nu e prima data. Prima data a fost in Leaota: http://www.silvique.ro/2008/12/20081201-leaota-de-1-dec.html
Diferenta e ca atunci mi-am rupt spatele carand echipament de bivuac … si nu am nimerit stana unde planificasem sa inoptam – s-a presupus ca nu mai exista. 🙂
Da, a fost frumos si safe in cazul nostru pt ca am avut echipamentul pe care l-am avut cu noi (izopren, pufoaica, geaca si pantaloni de gore-tex, bocanci, caciuli) si in plus am considerat aventura asta ca si antrenament. Alti turisti care se nimeresc pe acolo si se pierd urmand marcajul Punct Galben s-ar putea sa nu fie asa de norocosi insa. Si am inteles ca au fost multi care s-au pierdut in Mehedinti…
Acuma legat de informare…Alin, eu am avut 3 harti la mine cu zona (una din revista mtii Carpati, una galbena de la Parc si cea care apare in acest blog), dar niciuna completa si conforma cu realitatea. Cred ca cei de la Parcul National ar trebui sa faca ceva in sensul asta, sau Mehedinti-ul va deveni un munte doar pt initiati. Am vazut o pancarda acolo cu taxa de intrare in Parc, chiar la intrarea in Cheile Tasnei…
M-am uitat la hartile de la ei de pe site (Parcul National Domogled-Cerna) si nu sunt actualizate cu situatia de pe teren:
http://www.domogled-cerna.ro/Harta%20Turistica.jpg
-punctul galben merge in realitate din Poiana Plostina pana in Crovul cu Apa si chiar mai sus, dar pe harta nu este asa. Cine a marcat acest Punct Galben, nu ei?
-pe harta apare marcata urcarea din Poiana Plostina prin Padurea Faget in crovuri, ori in realitate nu e asa. Adica se poate urca, dar nu e marcat.
Sa iti mai zic ca pe harta din Mtii Carpati apare poteca din Crovul Medved de coborare in Valea Cernei si ziceai si tu ca sunt numai saritori pe acolo.
O sa le scriu celor de la Parc sa fac o sesizare, asa cum am vorbit pe personala.
Bine ai revenit pe poteci, Silvia.
Am sa-i raspund aici si la Cata… Salvamontul chiar si daca s-ar implica in amenajari, nu are nici o putere asupra celor responsabili pentru starea traseelor. Probabil ca ei stiu deja ca acolo e o zona cu probleme.
Celor de la parc degeaba le scrii (parerea mea, il stiu pe mai marele lor si e tamaie, o marioneta pusa acolo cu scopuri precise). Ar fi bine sa ma insel, dar nu cred.
Pai bine mai, sa luati voi reper marcajul ‘patrat rosu’ 🙂 !!! Pana la urma bun si ala, inseamna ca cineva tot a trecut pe acolo de a vopsit limita tarlalei :)).
N-am umblat de mult prin valea Cernei, si cand am umblat nu m-am luat dupa marcaje. Chiar asta-mi place-n zona, ca e aventuroasa. De o aventura ati avut parte si voi… tout va bien qui finit bien.
Criticile e bine sa le lasi, aduc trafic :)…(ti-aduci aminte ca am insistat sa permiti comentarii, cand erau scoase de pe blog?). Prin ceea ce faceti, atrageti suporteri, dar si invidii si rautati. Capul sus, si mergeti mai departe!
Ati demonstrat in acesti doi ani in domeniul alpinismului cat niciun alt cuplu din peisajul autohton.
Fiti voi insiva, dar aveti grija de voi, may the force be with you!
Salut Alin Ciula,
1. Obligatiile Salvamont- HOTARÂRE nr. 77 din 23 ianuarie 2003 emisa de Guvern si Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 13 februarie 2003 ART.3
b) propune omologarea sau desfiintarea unor trasee montane;
c) coordoneaza si supravegheaza activitatea de amenajare, întretinere si reabilitare a traseelor montane din judet;
ART.39: b) sa monteze la cabane panouri cu traseele din zona, diferite pentru sezonul de vara si pentru cel de iarna, cu marcarea distinctiva a portiunilor periculoase si a refugiilor care pot fi folosite;
Eu am facut o sesizare si astept raspunsul. Conform hartilor Parcului, marcajul PG nu trebe sa continua din Crovul cu Apa in sus prin padure ca apoi sa se piarda brusc asa cum e situatia in teren acum.
2. Referitor la marcaje, ai dreptate. Uite ceva obligatoriu de citit si bagat la cap de toti(inclusiv de mine): http://www.romaniadigitala.ro/ro/news.php?nnews=3
Interesant ce zice, ca “Banda trasata vertical delimiteaza parcele forestiere si se aplica de regula pe creasta sau pe firul vailor (O CREASTA POATE FI STRABATUTA DACA URMAM ACEST MARCAJ)”.
Dupa disparitia marcajului PG pe muchia care urca spre Pietrele Albe din Crovul cu Apa, noi am urmat acest marcaj (banda trasata vertical) care mergea impreuna cu marcajul de delimitare a parcului (patrat rosu). Marcajul urma muchia si asfel am ajuns in creasta. Daca marcajul nu ar fi urmat muchia (care mai sus e destul de clara), eu m-as fi intors inapoi in Crovul cu Apa.
3. Nu cred ca marcarea corecta a zonei i-ar distruge caracterul aventuros. Odata ce baza e buna (ai marcajele corect puse), nu te opreste nimeni sa nu urci pe nemarcate si sa ai parte de aventura.
Felicitari pentru revenirea f rapida pe munte! Ati ales un masiv cum nu se putea mai special. Anul trecut am urcat si eu de la cabana Dumbrava prin Cheile Tasnei vreo 2ore dar ne-am oprit din cauza marcajului prost, isa voi ati continuat si asta conteaza! Ati continuat sa intrati in necunoscut ati continuat sa va bucurati de imprevizibilul situatiei! Iar faptul ca ati petrecut o noapte sub stele face povestea mult mai speciala. Masivul este de o frumusete rara. Personal am o noapte “dormita” – La Lanturi in Crai si cred ca o s-o povestesc si nepotilor.
Spuneam in povestea mea despre o fata si un baiat alaturi de care am coborat de la Crovul Mare. Pe drum povesteau fel de fel de patanii de pe munte: cum i-a prins furtuna, cum au alergat prin ploaie rataciti, cum li s-a ridicat parul in cap (la propriu) pe varf de munte,etc. INGROZITOR. Ah, si ce veselie pe ei ppovestind toate acestea!
Exact ce spui tu: ineditul a facut acele povestioare nemuritoare, si le vor povesti la nesfarsit. Ineditul ne face viata mai frumoasa! Chiar discutam ca “ce plictisitor ar fi ca pe patul de moarte sa ne amintim cum ca: toata viata am mers la munte pe macaje, nu am gresit niciodata si nu m-am ratacit niciodata … nu mi s-a intamplat niciodata nimic” … 😀
Salut! Sint in zona Herculane de 2 saptamini si mai am de stat inca una, prins cu un proiect. Am avut timp sa catar doua trasee foarte faine (Fisura Diavolului si Fisura Bobot), dar si sa ma plimb prin Muntii Cernei si Mehedinti. Intr-adevar, multe marcajele sint slabe si greu de urmarit.Noroc cu maratonul Hercules ca s-a mai pus vopsea proaspata prin unele locuri (chiar am intilnit o echipa care marca un traseu in zona Medved – Inelet)… Si eu m-am ratacit un pic intr-o zi, dar am dat de un localnic care m-a indrumat spre liman. Pe 15 octombrie am urcat si noi prin Cheile Tasnei, venind dupa o plimbare prin catunele Scarisoara si Inelet (cele la care se ajunge pe scari, minunate locuri). Am inceput sa urcam pe la ora 14, la doua ore dupa voi, dar ne propuseseram sa mergem doar pina la moara. Cit despre bivuac… de ce nu, daca tot aveati echipament la voi? Fain, ma bucur ca iesiti iarasi, pentru ca e o toamna superba. Bafta, tinem legatura!
Cata, felicitari pt Fisura Bobot si Fisura Diavolului. Fisura Bobot ne-a plactu si noua mult, iar pe ultima nu am urcat-o inca. Dar o punem pe lista! Daca stiam ca sunteti in zona, marcar la cloaca a doua zi sa ne fi intalnit sa povestim! Spor in toate!
Felicitari pentru tot ce faceti. Vorbisem deja cu Octavian si eram la curent cu ultimele trasee pe care le-ati catarat. Fain de tot! Si tura din Retezat … bestial! 🙂
Draga Gazda dar si pentru cei care comenteaza, “BUNI” sau “RAI”, cele de mai jos vor sa spuna ca daca te bucuri de viata nu inseamna ca ajungi negresit la sapa de lemn. Bine faci Silvia ca stii asta si mai ales ca ne putem bucura si noi impreuna cu voi.Sa ne bucuram. Cu totii!
RECLAMA WEB:
██████████ Răzuieşte aici cu o şurubelniţă şi iti iei un monitor nou !
Super tare reclama asta! 🙂 😀
salutare!
trecadn peste partea cu pozele, care sunt foarte frumoase si mi-aduc aminte de o tura tot asa, tomnatica, in zona, cu multumirile de rigoare, cu permisiunea voastra, sa spun urmatoarele:
nici un om care se pretinde al muntelui nu are voie sa nu stie ce e patratul rosu… e o informatie simpla, la care nu ma asteptam sa va incurcati, mai ales voi, dupa atatea ture facute, in tot felul de munti, in tot felul de conditii… aici ati blufat un pic, ce sa mai.
apoi partea a doua, legata de starea marcajelor, indiscutabil nesatisfacatoare, totusi… amical va intreb pe amandoi, la cate remarcari sau reamenejari de trasee turistice ati participat? posibil sa gresesc, insa in general cei ce reclama aceste lipsuri nu prea au facut asta vreodata. poate ar trebui sa!…
mea culpa daca gresesc, poti sa o iei amical sau cum vrei…
Aici pe blog, nu exista absolut nici un articol in care sa sustin ca eu/noi suntem oameni ai muntelui. 90% din timpul nostru il petrecem intre betoanele Bucurestiului sau pe sosele!! Ar fi culmea sa pretind asa ceva.
E adevarat: 95% din articolele din acest blog prezinta acea 10% din viata noastra, 10% din oamenii care suntem.
Dupa cel putin 40 de ore de munca la care se adauga cel putin 5 ore in trafic pe saptamana … alegem sa mergem pe unde apucam: marcate sau nemarcate.
Da, de cateva ori am participat financiar (prea putin probabil, dupa parerea unora) la astfel de proiecte. Nu am timp de dat! Apoi, sunt cu taxele la zi … 🙂 Din ce stiu, unii isi iau salariu pentru asta.
Ceea ce inteleg eu din comentariul tau este ca pentru orice nu ne convine in jurul nostru: Puneti osu la munca!
Dugfor, iti dau si in scris daca vrei ca tu esti un muntoman mai mare ca mine prin simplul fapt ca stii ce e patrat rosu. Totusi, asta nu te-ar fi salvat de la rataceala in situatia de fatza. Sper insa ca esti si la propriu cel mai mare muntoman si ca tii cald peste noapte, alfel o prefer pe Silvia.:)
credeam ca e evident pentru toti ca resursele alocate de autoritati pentru salvamont nu sunt suficiente uneori nici pentru plata salariilor de baza sau a consumabilelor; la multe grupari din tara, nici nu se pune problema dotarii cu echipamente noi, (re)marcari de trasee turistice si panouri indicatoare, etc.
eu sunt perfect de acord cu voi ca unii primesc salarii pentru asta, si trebuie sa-si faca treaba… dar mai sunt de acord si cu unii dintre ei despre care stiu ca ar face, dar nu sunt bani alocati pentru treaba asta. daca ai salariu, nu inseamna ca ai si cu ce. e ca si cum tu ai fi obligata sa-ti faci treaba la servici doar pentru ca ai salariu, fara sa ti se dea calculator, consumabile sau ce-ti mai trebuie tie…
si atunci, unele ong-uri mai fac cate ceva, folosind resursele disponibile: financiare, prezenta fizica la munca, etc. aici ziceam ca e loc de ajutat, daca vreti, nestiind daca ati facut-o deja.
cataline, nu-s muntoman mai mare ca tine/voi, nu era despre asta vorba, dar dca asa va place sa va abordati cititorii, sa fiti sanatosi. cu siguranta nu tin mai cald decat silvia… 🙂
voi continua sa intru la fel de des/rar pe blogul acesta, chiar daca uneori abordarea voastra nu e tocmai cea mai potrivita. probabil abtinerea de la comentarii v-ar face mai fericiti, asa ca am sa va las in pace pe viitor.
Nici noi nu suntem de acord cu abordarea ta. Ba zici unu, ba zici alta … total pe langa subiect. Mai bine sa nu mai comentezi nimic: ma scutesti de a mai modera comentariile acestea lungi si fara consistenta… 🙂
ce atat tura vura…mare lucru ca s-au pierdut nitel oameni..eu as admira faptu cum au “supravietuit” peste noapte super racoroasa:))..aici puteati da si voi mai multe detalii :))
legat de marcajele din zona (si nu numai) nu cred ca trebuie sa ne asteptam ca cei carora le platim taxe sa insemne exemplar traseele montane…daca si-ar face exemplar munca poate nu am fi ajuns sa calcam nici un metru in afara potecii turistice …deci sa ne bucuram inca cat puteam de aceasta libertate sau sa ii spun mica anarhie ….
Si pentru ca sunt oameni care iubesc cu adevarat zona aduc in atentie urmatoarea actiune:
http://www.alternativetm.ro/52/681/tineri-natura
despre poze nu mai zic nimik…ma supraincalzesc de fiecare data…. pozele acestui blog 🙂
Sunt curios si eu ce raspuns vei primi, tine-ma te rog la curent.
Din fragmentul de lege nu reiese clar cine executa lucrarile de marcare efectiva (ar trebui cei de la Parc s-o faca, e gradina lor), Salvamontul doar are obligatia sa reglementeze (de fapt CJ face asta, prin serviciul Salvamont).
Ce-i drept, nici nu am stat sa iau legile la buchisit, dar primii la care ar trebui sa adresezi o reclamatie sunt cei de la parc, mai ales ca ei incaseaza taxele. Acolo-i buba.
Stiam de macajele forestiere, am fost surprins ca le gasesti si in locuri destul de greu accesibile (nu si in pereti , desigur).
Marcajul turistic iti ofera o anumita siguranta, atunci cand e corect executat si adus la zi, cu indicatoare si tot tacamul. Andrei spunea: Poteca buna!
Lipsa marcajului poate fi o veritabila provocare – cel putin asa vad eu lucrurile.
Fireste ca e bine sa se marcheze traseele, si noi refacem marcaje in Tarcu.
Vrem sa atragem oamenii spre activitati sanatoase, iar asta inseamna si creearea de infrastructura corespunzatoare, pentru ca nu toti sunt ‘exploratori’.
Important e ca a fost o iesire frumoasa si ca a-ti trait o experienta noua. Si noi am dormit intr-o grota acum doua saptamani cand am fost la o iesire cu clubul. Eu cred ca este important cum treci o astfel de experienta si oricum cred ca e bine atunci cand plecam pe munte sa ne luam in calcul si ceea ce s-a intamplat in situatia voastra. Se pot intampla “n” situatii in care poate se ajunge sa innoptezi pe munte.
Oricum eu la batranete nu vreau sa povestesc nepotilor ca am dormit in cort si mi-a fost frica de ursul pe care nu l-am vazut si de muscatura viperei si a paianjenului turbat:)
Cu bine, Marius.
silvia, esti extraordinara! 🙂
Mai dragilor,
Si zic la plural pt ca ma adresez si ție Silvia si lui Cata. Sa ma bată norocul dacă m-as fi gândit vreodată ca o simpla descriere a unei ture faine de toamna poate stârni asemenea comentarii din partea unor cititori de parca a-ți fost pe aproape sa stârniți un nou război mondial cu ceea ce ați făcut. Sincer unele comentarii postate nici nu cred merita osteneala unui răspuns. Oricum nici nu știu dacă e de ras (chestia aia cu semnificația pătratului roșu e faina rău da tot, mai ca îmi venea sa ma duc la profu’ da mate sa ii cer sprijinul)sau pur si simplu sa te crucești, ceva de genul “Doamne mare ți-i gradina Ta si mulți ii sar gardul” (cu poarta larg deschisa).
In ceea ce privește partea cu marcajul cred ca, momentan cel puțin, nu putem avea așteptări prea mari de la oficialități, asta având în vedere ca se întâmplă lucruri mult mai grave ca defrișările masive în asa zisele parcuri naționale si nu se vede nici o reacție.
Sănătate si suflet senin,
Silviu
😀
Mersic
P.S Pentru exactitate si pt dugfor (citind blogul tău Silvia încep sa simt nevoia sa ma reinventez si eu ca parca Silviu începe sa sune prea banal) pătratul roșu dar încadrat de unul alb semnifica limita ariei protejate din zona unui parc național dar asta e o chestie care nu prea cred ca s-a popularizat, iar cum v-ar fi putut ajuta aceasta info la orientare nu prea știu a spune.
Zi faina în continuare.
A, si încă ceva apropo de întrebarea care transpare la unii din interlocutori “de ce se duc domle’ “inconștienții” ăștia pe munte?” redau mai jos descrierea dialogului lui George Mallory cu unul din reporteri la o conferință de presa la New York asa cum a fost relatata ceva mai târziu de New York Times:
Mallory was famously replied to the question:”Why do you want to climb Mount Everest?” with the retort “Because it’s there”, which has been called “the most famous three words in mountaineering”.
Cărări însorite si suflet senin,
Silviu
Dumnezeule !!! Dar voi nu stati deloc. Sunt uimit si invidios. Deturnez explicatia, punand totul pe seama tineretii, dar stiu bine ca nu e numai asta. Tine-ti-o tot asa !
Succes in drumul spre Chomolungma, Zeita Mama a Lumii
A fost o tura frumoasa, cu multe poze de exceptie. Si tanti Josephine, e un tip/tipa care se ascunde dupa un nume si vrea putin scandal. Nu merita atentie
Pingback: 2011.10.22 – Piatra Craiului pe Padina lui Calinet | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: Mehedinti Mountains, Romania. Valea Cernei
Pingback: E-bike
nu-mi vine sa cred ca si voi “v-ati pierdut” prin Valea Cernei. Marcajele sunt atat de proaste acolo! Am patit-o si eu asta vara, pe un traseu de plimbareala, foarte aproape de Herculane, traseu umblat. Cand le-am scris celor de la Parc mi-au zis ca turistii sunt de vina ca strica marcajele. No comment!
Silvia,la ce cloaca ati fost?
La prima intalnita in cale. Nu as stii sa iti spun! 🙂