Banuiesc ca fiecare dintre noi avem perioade in care simtim ca nimic nu ne poate multumi: aerul de dimineata care obisnuia sa ne invioreze ne este total indiferent, felul de mancare preferat nu mai pare a fi la fel de bun cum era odata, glumele prietenilor nu ni se mai par asa de haioase cum ni se pareau odata, ba chiar par penibile … Fusese o saptamana cam uratica. Mai nimic nu reusea sa ma multmeasca.
Insa se apropia weekendul. Nu-mi doream ceva anume, caci … oricum nu m-ar fi multumit! Incep sa intreb in stanga si in dreapta, ce face lumea. Pinguinii plecau pe Negoiu: Hei, uite o idee! Dar nu mai era loc in masina … ei, si?! Imi era cam indiferenta destinatia de weekend.
Vorbesc, inte timp si cu Rudi:
– Ce faci in weekend?
– Merg la Maratonul din Piatra Craiului …
– Ah da, parca ziceai tu … Vreau si eu la munte! I have no plans! Ce sa fac?!
– Hai si tu! Nu trebuie neaprat sa te inscri, mergi cu noi acolo si ne faci poze … haha!
Mda, asta cu maratonul era prea de tot. Ce naiba sa fac eu acolo? In primul rand ca nu-mi place ideea de a alerga ca fraiera in jurul muntelui, si in al doilea rand … sunt varza! Lumea s-a antrenat pentru asta, ce sa caut eu acolo?!
Rudi ma convinge! Oricum altceva nu era de facut, planuri de weekend pentru stat acasa nu mai am de un an. Trebuia sa incerc macar sa evadez din starea in care alunecasem, asa ca: hai la maraton!
Perioada: 2008.10.4 – 2008.10.5 (Sambata si Duminica)
Echipa: Nenumarati, dintre care eu, Rudi, Misha, Corina
Locatie: Piatra Craiului
Activitate: Maraton Piatra Craiului
Numar de participare: OUTSIDER
Vineri:
Vineri seara, dupa servici, ma intalnesc cu Rudi, apoi cu Misha si Silvano la ei la servici … Atat Rudi cat si Misha incep sa discute despre punctele de alimentare, apa, rucsacei, timp de parcurgere a traseului, distanta … vai, cu atata entuziasm, si atata daruire ca … ma prinde si pe mine un pic. Hai mai sa incerc si eu! Care e harta?
Cica e vorba de 41 de kilometri. Pentru mai multe info, accesati linkul alaturat:
http://www.maratonpiatracraiului.blogspot.com/
Pe la ora 8:00 plecam din Bucuresti pe Targoviste, in disperarea noastra de a evita DN1. Pe drum discutiile continua, si eu sunt prinsa din ce in ce mai tare in joc. Ei, dar daca ei pot, eu de ce nu as putea? Usor, usor incep sa pricep parte din regulile “jocului”, altele mi-au ramas necunoscute pana azi, poate!
Ajungem in Zarnesti si apoi la campingul de la o cabana din Plaiul Foii pe la ora 1:00. Corina ajunsese deja acolo cu alta echipa si pusese deja cortul.
Noi mai aveam doar un cort la 4 persoane, asa ca eu si Rudi ne-am facut loc in cortul Corinei, ramanand in celalalt cort Misha cu prietena lui care venise la facut poze… ca mine!
Sambata:
Ma tezesc cu greu pe la 7:30. Era asa de cald si bine in sacul de dormit!
– Ce faci Silvia? Ramai la cort? – intreaba Rudi.
– Nuuuu! – am sarit ca arsa din sacul de dormit: drepti in picioare! Pai se poate?!
La ora 9:00 era startul! Trebuia sa ne grabim! Nu mai aveam timp sa ma gandesc la cat de nemultumita eram.
Frumoase culori de toamna …
Din masina…
Pe la 8:30 ajungem in centrul Zarnestiului. Ma simteam pe dinafara: toata lumea echipata cu colanti de maraton, rucsacei mici, ochelari de soare. Vreau si eu sa fiu fitoasa, da nu-mi iese: aveam la mine un rucsac de 30L in care pusesem o sticla goala de 0.5L pe care o gasisem prin zona, o ciocolatica, o “coaja de ceapa” in caz de ploaie si doua geluri energizante SPONSER. Nu ma inscrisesem si deci nu aveam numar lipit de mine … Mda, nu ma integram deloc!
Baietii, Rudi si Misha isi lipesc numarul …
Pregatiti la start! Convinsa ca “nu e de mine” … am mancat linistita o ciocolata cu riscul de a pleca de la start insetata ca “si asa nu era de parte pana la Fantana lui Botorong” sa am alimentez cu apa …
Politia era acolo! 🙂
La start! Multa lume cunoscuta! Nu-mi venea sa cred cati oameni cunoscuti vedeam in jurul meu.
Acestia, ba socializau, ba faceau miscari usoare de incalzire -atmosfera devenea din ce in ce mai incediara si ma fura incetul cu incetul!
Toti oamenii aceia (cam 200) erau acolo cu dorinta de a scoate un timp cat mai bun, de a termina cursa, sau … pur si simplu de a se bucura de munte. Atata voie buna era in in jurul meu, incat nu avea cum sa nu ma molipsesc.
Ce ziceam de rucsacii unora! Misha nu si-a luat deloc, sa fie sigur ca nu-l trage nimic inapoi :)).
Eu eram pe undeva prin spate. Desi atmosfera ma luase, era prea tarziu: nu eram echipata, aveam ditamai rucsacul in spate, nu eram antrenata … asta e! 🙁
Numaratoarea inversa … si cu fiecare secunda, inima mea se facea mare, mare, mare! Ce era? Fericire, multumire … cert e ca simteam ca imi pocneste inima in piept!
START! Am plecat! Bisericuta noastra s-a spart si fiecare a inceput sa alerge in legea/ritmul lui. Ce mistoooooo …
Ma uitam in jurul meu: toti alergau, in aceeasi diectie cu mine, da … dar ei erau acolo “pregatiti”, eu nu!
Prima portiune pana putin mai departe de Fantana lui Botorong este alergare pe plat si pe panta nu prea inclinata: pfff … niciodata nu am fost buna la asta. Sau prea putin motivata, stiu eu?!
Unii raman in urma sa faca poze si … sa faca cu mana :).
Pe drumul forestier: eh, nu aveam nici o sansa, asa ca m-am potolit!
Am ramas in urma! La Fantana lui Botorong imi umplu sticluta cu apa si plec la drum cu gandul sa fac si eu traseul, caci e o zi de toamna “mult prea tare”.
Cu toate ca “incercasem” sa raman in urma, graba celor din jur continua sa ma molipseasca ori de cate ori ma intrecea cineva. Insa tot nu ma puteam potoli din a arunca din cand in cand cate o privire in jur ;).
Hei, organizatorii erau raspanditi pe traiectoria traseului si ne faceau poze …
Ma “chinuisem” sa tin ritmul unui grup de participanti, printre care si Dana Gradinaru, dar ma plictisisem: “Ce ma grabesc eu asa? Oamenii astia sunt antrenati, chiar speri sa ajungi odata cu ei la linia de sosire?”
Si asa motivatia mea psihica era suficient de “mare” cat sa-mi doresc doar sa parcug traseul in ritmul meu, si sa am timp sa ma uit in jur, atat cat imi cere inimioara … :).
Pozele sunt facute de organizatori, insa la celeasi lucruri ma holbam si eu in jur.
Acum alergam singura in ritmul meu, ma uitam in jur, admiram peisajul, si ma concentram pe gandurile si pe bucuria mea de a face ceea ce faceam. Ma gandeam … cat de putine lucruri frumase se intampla in Romania si ca acum aveam posibilitatea sa fiu acolo, prezenta cand se intampla ceva extraordinar. Si eu: sunt OURSIDER!!!
Incepuse sa-mi para cumplit de rau ca nu ma inscrisesem, ca nu particiam in mod “oficial”. Sinu pentru un tricou, sau gelul Sponser dat fiecarui participant, nu pentru diploma de final, ci pentru ca taxa de inscriere ar fi putut fi considerata contributia mea la organizarea unui lucru asa de frumos cum era Maratonul Piatra Craiului …
Vai, ce rau imi parea, si ce rusine imi era :(.
Pe traseu intalneam punctele de alimentare unde se gaseau energizante, fructe, apa .. la discretie!
In lipsa mea de graba, ma anturez cu o fata de o seama cu mine. Mergem impreuna pana la inceputul urcusului spre Saua Funduri, unde, din cauza unor dureri musculare, fata cu care eram ramane in urma.
Plec singura mai departe! Ohoo, lumea era depaaaarte, oi fi ultima?!
In ritmul meu incep sa urc usurel, usurel catre Funduri. Hei, ce se intampla?
Pai, asa, in ritmul meu – usor, usor – ma apropii de ceilalti participanti – acei participanti care plecasera de la start inaintea mea, sau care ma intrecusera pe parcurs.
Apoi – usor, usor – incep sa-i intrec, unul cate unul fara a avea puterea de a accelera in depasire: ritmul meu! Wow! Ce se intampla?
Inima imi batea regulat, corpul nu se simtea suprasolicitat, si totusi .. oamenii ramaneau in urma mea.
La sfarsitul primului urcus serios, respectiv in Saua Funduri, ne asteptau doi dintre organizatori, care notau timpul de sosire a fiecarui participant, astfel incat sa se poata cronometra cele 20 min de timp mort care urma ….
Poze din Saua Funduri …
– Ce numar esti? – ma intreaba!
– Aaaa, Outsider! – raspund simtind o oarecare sfiala din interior.
Nu mi-a placut ca a trebuit sa dau raspunsul acesta. Tortura a fost ca acelasi raspuns a trebuit sa-l dau la fiecare punct de control! Ce nasol!!!
– Tu esti Silvia, nu?! – intreaba unul dintre ei. Ma mai si cunosteau!!! Fuck! :))
Aham, am inteles! Timp mort (20 min)= timp care nu se cronometreaza.
Urma o portiune de coborare destul de abrupta, cu stanci alunecoase si zone pamantoase … Nu prea ne permiteam sa ne grabim caci s-ar fi putut lasa cu raniri grave.
Exista un loc asigurat cu coarda fixa, existau salvamontisti pregatiti, gata sa sara in ajutor in caz de “Doamne Fereste!” … Nu aveai cum sa nu te simti in siguranta, chiar daca conditiile de drum era asa cum erau …
La sfarsitului pasajului “periculos” erau alti oganizatori care notau timpul de sosire a fiecarui participant si nu-i dadea voie sa plece mai repede de 20 min …
– Outsider! – strig, si ma fac nevazuta!! 🙂
Am continuat sa trec pe langa alti participanti. Se parea ca erau unii care nu experimentasera prea multe poteci de munte, si carora le venea destul de greu sa alerge printre pietre, sau sa-i dea tare la vale, sau la deal: nu erau obinuiti cu drum accidentat .. :).
Pozar la datorie … 🙂
La un moment dat am ajus-o din urma pe Flori si am preferat sa slabesc ritmul nitel, si sa merg in spatele ei:
– Naibi, e antrenata! Daca merg dupa ea, sigur ajung la final, si imi e urat sa merg singura …
Si trecem …
Ghici!
Pingback: 2012.10.06 – Maratonul Pietrei Craiului, 7:26:43 | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2010.09.12 – Triangle du Tacul | Jurnal de weekend si calatorie