A venit si vara, a venit si perioada concediilor, si odata cu aceasta, o vacanta de vis pentru mine la care nici nu indrazneam sa sper sau sa ma gandesc avand in vedere faptul ca nu eram angajata de prea mult timp ….

Dupa indelungi dezbateri ne hotaram, daca se poate spune asa: “Plecam pe 1 august dupa munci! Mergem in Franta la Chamonix, ne urcam pe Mont Blanc … si restul: ne orientam la fata locului! Bagaje: tot ­ ce se poate pentru urcat pe munte (de vara, de iarna), de cocot pe stanca, de cocot pe gheata … cine stie ce gasim pe acolo?!”

PERIOADA: 1 – 17 august 2008
ECHIPA: Cornel Sain, Dana si eu

Vineri 1 Aug – Duminica 3 Aug: Drumul spre Chamonix

Ruta: Bucuresti – Ungaria – Austria – Germania – Austria – Liechtenstein – Elvetia – Franta – Chamonix

Pauze de somn: Prima noapte am dormit la cort intr-o poienita de la marginea unui sat din Romania – o noapte divina – la numai 30 min de granita cu Ungaria, si a doua in Elvetia, pe spatiul unei fabrici de ciment/cariera de piatra (ce o fi fost aia), inghesuiti in masina – ce chinuitor!.

Hai la drum!

Prin Austria …

“Poza clasica cu harta” … numai ca noi am avut muuulte harti!

Prin Elvetia, am preferat sa nu mergem pe autostrada, ci pe un drum care traverseaza Alpii si pe unde am putut admira foarte multe peisaje de vis!

Majoritatea pozelor sunt facute din masina, unele prin parbriz. Realitatea arata mult mai frumos!

­

Un orasel – statiune din Alpii Elvetieni

Acest drum este un fel de Transfagarasan ce serpuieste prin Alpi.

Ce a mai ramas din unii ghetari.

Desi era foarte dimineata, soseaua, destul de stramta, era bantuita de motociclete si biciclete. Ce am remarcat este ca motocicletele lor sunt muult mai silentioase decat motocicletel noastre sau mi s-a parut? De asemnea, erau foarte multi biciclisti, echipati ca la ca­rte, pe semicursiere, la deal sau la vale, de toate varstele si ambele sexe. Mare mi-a fost uimirea cand am vazut pe bicicleta femei in varsta …

O zona industriala incercuita de arbori si verdeata … Asa de mult verde salasluieste in tara asta!!

In Elvetia exista parcari curate si foarte frumos amenajate. Noi am oprit intr-una, si, pe langa masutele si scaunele realizate foarte ingenios din stanci exista si un iaz cu pestisori aurii …

Masutele si scaunele din stanci, in dreapta, pe trepte se urca in casuta de joaca pentru copii, de unde pleaca un topogan ….

“Da-te pe topogan … ce cauti pe scari?!”

Duminica 3 Aug – Sambata 9 Aug: Chamonix

Indeletniciri: Cumparaturi, ascensiune pe Mont Blanc si Escalada

Asa cum l-am vazut eu, Chamonixul este o statiune plina de vitalitate, perfecta pentru iubitorii de aer curat si miscare: plimbari cu bicicleta, montain bike, schi, alpinism, escalada, ascensiuni de altitudine, etc.

In aceasta statiune se gasesc nenumarate campinguri, cu preturi relativ rezonabile.

Pentru cei care nu stiu: la ei (adica nu in Romania), notiunea de camping e mult diferita de cea din Romania. Zona de camping este impartita prin intermedul a unor gardulete vii (boscheti) destul de inalti printre locurile de cort. Astfel, te simti bine, caci ai o oarecare intimitate. De asemenea, exista mai multe casute, fiecare cu specificul ei: receptie, camera de intalnire, camera cu mese unde se ppoate manca, toalete, dusuri, camera cu chiuvete de vase, de rufe, de spalat dimineata pe fata si dinti, masini de spalat si uscat rufe …. Poate ca multi dintre voi stiti aceste lucruri insa eu nu stiam inainte sa plec, si de multe ori cand povestesc unde am fost si unde am stat (“camping”), sunt pusa in postura sa explic diferenta.

Noi am stat in campingul “Mer de glace”, unde am avut posibilitatea sa ne alegem un loc relativ umbrit de niste arbori … Foarte frumos!!!

Escalada in Chamonix: In Chamonix exista numeroase faleze de escalada, mai mici sau mai mari, de o lungime de coarda sau mai multe, mai usoare sau mai dificile, dar DA, exista si nenumarate trasee usoare. Partea interesanta este ca fiecare faleza e diferita de celelalte prin forma, si “compozitia” stancii … Marfa! Pentru inceput, se recomanda a se achizitiona ghidul de escalada “Climbing in Chamonix” (20 Euro).

“Les Gaillands” este prima faleza de escalada la care am fost. Peste 60% din trasee sunt sub gradul 5+, deci, un loc perfect de invatat, exersat cataratul cap de coarda …. noi ne-am facut incalzirea, insa am dat si de cateva trasee care ne-au cam muncit. Fiind foarte accesibil si ca localizare – direct la sosea – si ca dificulate, faleza este mereu inconjurata de zeci de oameni.

Dana, pe un traseu mai greu …. na!!

Peisaj de la faleza spre Aiguille du Midi si ghetarul Bossons

Ascensiunea pe mont Blanc 5 – 7 August

Exista 5 rute “clasice” de ascensiune pe mont Blanc dintre care 3 din partea Franceza si 2 din partea Italiana, cele din partea franceza fiind: 3 Mounts Traverse (pe la Aiguille du Midi), Dome du Gouter Normal Route, Grands Mulets Route. Noi am mers pe ruta cea mai usoara, si anume Dome du Gouter Normal Route (http://www.summitpost.org/route/162764/d-me-du-go-ter-bosses-ridge.html sau în româneste http://www.carpati.org/articol/mont_blanc_de_la_vis_la_realitate_/79/ )

Inainte de a ne hotara sa urcam pe mont Blanc am mers la Maison de la Montagne sa intrebam detalii despre ruta aleasa si sa ne interesam de conditiile meteo. In general, prognoza pe 5 zile este foarte buna si precisa: urcam miercuri sau …. pass!… caci miercuri dupamiaza urma sa se strice considerabil vremea.

Am luat telefericul de la Les Houches (ora 13:30).!! Cei care-l folosesc au acces la parcare gratuita. La Bellevue (1794 m) am luat trenuletul cu cremaliera (Tramway du Mont Blanc) o statie pana la Nid d’Aigle (2386 m). De acolo a urmat un urcus prin stancarii pana la refugiul Tete Rousse (3164 m), unde am pus cortul urmand sa plecam spre mont Blanc pe la 2 noaptea. Traversarea Grand Culoir si ascensiunea la refugiul oGuter a durat 2 ore si un pic. Ascensiunea pana pe mont Blanc a durat 5 ore jumate.

Pozitionarea pe care am avut-o in telecabina nu mi-a permis sa fac poze … insa mi-am luat revansa cand am coborat la Bellevue.

Eu si Dana, bucuroase ca suntem sus … si a inceput aventura … cel putin asa o vedeam la momentul respectiv… .

In drum spre statia de tren admiram un grup de biciclisti la cursul de mountain bike

Trenuletul era pliiiiin. Mi-a adus aminte de cursele cu RATB-ul care m-au determinat sa adopt un alt mijloc de transport prin Bucuresti: bicicleta …. Oameni cu rucsaci grei, se opreau cu nesimtire in usa imediat ce se vedeau urcati in trenulet, mirosuri de toate felurile…. Mi-as fi dorit insa cele momente sa am nasul infundat …

In timp ce Cornel cumpara biletele, studiez harta trenuletului.

La Nid d’Aigle trenuletul se goleste, nu stiu daca m-a calcat cineva pe picioare .. ca aveam bocanci de iarna. Ce de lumeeee …. !!!!!! Mare parte au urcat impreuna cu noi spre Tete Rousse, insa o alta mare parte a urcat doar intr-o mica plimbare la Glacier de Bionnassay….

Animale de-ale zonei ….

Peisaje de-ale zonei …

Urcusul acesta de cateva ore pana la Tete Rousse prin stancarie m-a torturat destul de mult, pentru ca nu m-a invatat nimeni sa-mi pun in picioare incaltari mai lejere, si deci, am mers cu bocanci rigizi de iarna … pffff

Cornel si Dana la baraca Rognes. Help!! Revin

Cel mai mult ma incanta un cer albastru presarat de norisori pufosi … uh ce-mi place!!! cand eram copil imi doream sa-i pot desena …

Si Dana ..

Eu cu Aguille du Midi in spate …. intelegeti ce vreti.

O tentativa de panorama …. ma doare capu!! Sa nu-mi aud comentarii pe tema asta!!

­

No coment …

Si, uite-asa .. pe stancariile astea, tot in sus!! Mama lor de stancarii.. si zapada cand vine?!

Haide-ti, haide-ti …..

Cablurile de rigoare, puse din loc in loc, ca doar e traseu turistic foarte utilizat …

Uite si refugiul Tete Rousse ….

Ca sa ajungem la refugiu am avut de traversat un ghetar destul de dezghetat…

Omu asta, Cornel adica, se asezase pe masa noastra de gatit … 🙂

Undeva mai sus de refugiu era un adevarat camping de corturi ….. valeeei, ce multi mai sunt!!

Si cortul nostru, mai retras langa refugiu ….

Sistemul toaletelor de la Tete Rousse, vai ce m-am mai distrat,nu stiu cat de adevarata este povestea asta,cert este ca langa refugiu mirosea puternic a WC si pana la plecarea spre mont Blanc a trebuit sa supraviatuiesc cu mirosul.

Am vizitat si eu cabana …. bine, bine: refugiul!

Undeva pe Marele Culoar, cineva a cazut si si-a dislocat un umar, asa ca a intervenit elicopterul!

Ia ranitul …. si .. paaaa… Nasol pentru cel care s-a ranit. Ce-i drept, Marele Culoar nu e deloc lipsit de pericole…

O poza spre ghetarul Bionnassay

Dana .. la poza!

Refugiul Tete Rousse

Dupa ce ne instalam cortul, punem de o masa de instanturi preparate cu apa generata de topirea de zapada. Ne mai invartim putin prin zona si ne culcam, caci planificasem sa plecam spre Refugiul Gouter pe la 2 noaptea … Ne trezim, mancam ceva pe fuga, prea putin sa ne saturam si o luam din loc. Marele culoar era presarat cu zeci de luminite, nu putini erau ce care plecasera spre mont Blanc cu nopatea in cap … Mirosul puternic de WC m-a anuntat cand m-am aporopiat foarte tare de refugiu …. Uh, e ceva specific in zona asta, se pare!

La rafugiu, plecare se face pe zapada asa ca am facut o pauza de 15 min in care ne-am echipat cu coltari si parazapezi ….

Drumul era foarte foarte animat .. muuulta muuulta lume!!! majoritatea mergeau in grupuri legai in coarda, noi am preferat sa mergem liberi! Nici pana in ziua de azi nu prea inteleg rostul acelei corzi …. Adesea, cand vroiam sa intru in depasire, era ciudat, caci trebuia sa trag aer in piept si sa depasesc intreg grupul, caci altfel, ma incurcam in coarda lor ….. :).

Peisaj de rasarit….

Lume la popas …

Apare, usor, usor si soarele. Vremea este perfecta de mont Blanc, asa cum au spus si cei de la Maison de la Montagne, nu parea ca avea sa se schimbe ceva in ziua respectiva, vremea tinea cu noi! Urcusul l-am simtit foarte greu, mergem serii de cate 30 de pasi si ma opream ….

Refugiul Vallot unde am facut si o mica pauza …

Urcusul il simteam din ce in ce mai greu, ma apucau ametelile si parca nu vroiam sa cred ca e din vina altitudinii adesea ma intrebam: oare chiar nu rezist eu la altitudine? Nu intelegeam ce e cu mine. Dana renuntatse deja caci aspectul dezamagitor al imprejurimilor nu prea o motiva sa continue urcusul greu, parca nici pe mine.

Însa aveam un dracusor in cap care vroia sa-mi demonstreze ca poate sa o faca si pe asta … :). Ok dracusorule, da eu ce ma fac cu ametelile astea? Nu ma mai puteam concentra asupra pasilor, din ce in ce mai greoi, ma opream sa imi treaca ameteala, si ma apuca mai tare …..

“Cornel, eu zic sa o lasam balta!!”. Ce trist a fost momentul!!! Cornel nu prea vroia sa renunte, asa ca statea pe ganduri daca sa ma lase sa ma intorc singura la Vallot, sau sa vina si el cu mine … Nici el nu se simtea prea bine! A hotarat sa mai urce pana in urmatoarea sa, sa faca o pauza si sa o dea la vale … Stateam pe jos in zapada, trista de decizia pe care o luasem … trista ca, chiar si stand jos eram ametita … :(. M-am hotarat sa mai incerc sa mai urc putin, desi cam riscant, caci ma impiedicasem deja de cateva ori … Hai, inca 3-4 ture de 30 pasi pana in sa!

Cand m-a vazut Cornel, m-a asteptat, si mi-a propus sa urcam impreuna pana in sa, sa facem o pauza mai lunga si sa o dam la vale. Zis si facut! Am ajuns in acea sa, ne-am tolanit pe zapada … Ce bine era! Cornel mi-a zis sa mananc un gel energizant. Nu aveam la mine decat acel gel energizant, SPPONSER, si 2 batoane energizante despre a caror eficacitate eram destul de sceptica ….

Uh, mi-am revenit! Dintr-o data nu mai ameteam, ma simteam foaaarte bine! Hai inca putin in sus, sa vedem pana unde ajungem! Si amandoi, ne revenisem in asa hal dupa acel gel, ca mergeam cate 50 de pasi, si nu ne opream deca pentru ca asa se face sau ca sa nu ne obosim prea tare. Ritmul nostru de mers a crescut considerabil, si ….

Ajungeam din urma si depaseam majoritatea grupurilor ….

Mai aveam timp si de poze…

La o ora de mers eram sus, pe Mont Blanc… Sentimentul de a fi acolo, sus, nu a fost chiar asa cum ma asteptam, nu m-a fulgerat nici un fel de bucurie imensa, eram acolo, si trebuia sa coboram, nu aveam loc de poze, caci era plin de lume. Na, nu a fost sa fie bucurie!! Cred ca mai mult ma bucur acum de ceea ce am facut, si ca am reusit, si ca intr-u fel m-am depasit pe mine .. decat atunci!

Cornel poate ca s-a bucurat mai mult …

Nu mult inainte sa ajungem pe vârf, un strat subtire de nori se asternuse de nicaieri pe cer, s-a ingrosat din ce in ce mai mult … apropo de schimbarile rapide de vreme …

Ce ziceam de lume multa … :).

Nimeni din grupul acela mare nu ne-a bagat in seama la rugamintea de a ne face o poza pana la urma s-a gasit un baiat, singur sa ne ajute ba chiar cu entuziasm, la poze!

Incepe si coborarea timp in care ma gandeam ce fusese cu mine in prima partea a ascensiunii pana cand am înteles : nu mancasem! Vai, eu, care am pretentia ca-mi cunosc organismul, si care nu plec nici in Romania la drum fara sa mananac, acum o facusem! Da, o neglijenta era cat pe ce sa ma coste o mare dezamagire…

Cornel

Pe drumul de intoarcere am facut multe poze, caci acum era lumina, destula pentru aparatul meu neprof.

Insa vremea se strica cu pasi repezi, se anuntase furtuna pe dupamiaza….

Incercam sa surprind verdele pe care il vedeam prin lentila ochlarilor mei, dar nu prea a iesit ….

Corturile unor români … da, ne-am intalnit cu multi români in mica noastra expeditie.

Vreamea deja se stricase destul de mult si dupa ce am ajuns la Gouter, chiar a inceput sa ninga …

Am ajuns si la Gute…unde am mancat … si am tras un pui de somn pe bancile din sala de mese.

Apoi am coborat la cortul nostru de la Tete Rousse pe vant si picurat, unde am inoptat. De dimineta… intoarcerea spre statia de trenulet….

Si cum credeam noi ca numai in Romania se intampla, dupa o ora de asteptare, suntem anuntati ca trenul va intarzia 4 ore datorita unor defectiuni tehnice. Platisem dus-intors, insa banii nu a avut cine sa nii restituie astfel ca am coborat o ora pe jos pe langa calea ferata. Personal, daca nu aveam bocancii de iarna in picioare, m-as fi bucurat foarte mult de aceasta mica drumetie. Chiar si asa m-am bucurat ..

Uite si statia de trenulet de unde plecasem …

“Le Fayet du Haut” a fost faleza la care ne-am dus urmatoarea zi. O faleza cu trasee mai atletice … . Alta stanca, alt tip de catarare … marfa!!! Dana

Tot Dana

Ma pregatesc de ultimul traseu ..

Hai ca poti!!!

hai, hai …

Cum se vede apusul de jos …

Dru

Urmatoarea zi am fost tot la catarat in Chamonix, la “Les Dalles de L’Arveyron”, unde se afla o faleza creata de eroziunea unui ghetar: fata cazuta. Trasee si mai grele si mai usoare, marele truc era sa stii sa stai bine pe picoare si sa te asezi pe picioare .. sa ai incredere sa lucrezi la aderenta .. foarte misto! Ne-am data acolo toata ziua, urmand ca a doua zi, dis de dimineata sa plecam spre Tilertac – Austria, despre carea auzisem ca este un loc superb de cocot.

In aceeasi zi in care am parasit Franta, si Dana s-a hotarat sa plece spre Romania, din motive personale asa ca, cu parere de rau, mai departe am plecat doar in doi.

La drum: Din nou prin Elvetia …

Soseaua pe care vom urca noi la Furkapass

Furkapass .. cred!

Ce frumos!

Amintire pentru noi … Autopoza ..

Si eu …

Ce culori vii si frumoase!!

Dupa ce am trecut de Furkapass am cam gresit drumul, asa ca la un moment dat in loc sa ne gasim in Estul Elvetiei, ne gasim prin centru … Aici eram inca inconstienti de greseala …..

Un bolovan cu trasee de escalada pe el .. tare, nu?! Ne dam putin?

In zona Tilertac in Austria …

Nu ne-a placut deloc zona Tilertac, eram obisnuita sa fiu inconjurata de multi oameni care se catara, sau care fac sport ori aici statiunea nu avea neaparata specific sportiv, plus ca nu prea vedeam faleze in jur asa ca …

Escalada in Arco:.. am plecat spre Nordul Italiei – Arco. Eram relativ dezamagita ca am plecat din Chamonix. Imi era frica ca nu cumva sa dau peste ceva naspa si la Arco si sa ne fi stricat toata vacanta ….

Insa .. uite cate faleze de cum intri in Italia!!!

Marfa perete!

In Italia exista un fel de specific de stadute destul de inguste .. vedeti?!

Aici, in Arco, am stat la un camping destul de asemanator cu cel de la Chamonix. Preturile ceva mai piperate, deoarece in servici erau incluse piscina, sala de boulder, teren de tenis, masa de tenis, si nu mai stiu, ca nu m-a interesat.

Spre campingul nostru….

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa achizionam un topo (24 Euro):

In Arco am fost la doua faleze: Massone si La Gola. La Massone exista 6 faleze pline cu zeci de trasee de la gradul 4 la 11, multe din fiecare … Noi am mers doua zile acolo si ne-am dat continu pe trasee de 6-7 unul dupa altul de nu ne-am mai simtit mainile la sfarsit … Nu aveai de ce sa stai pe ganduri, nu avea de ce sa alegi, caci erau si trasee abordabile, si trasee grele.. pentru toate posibilitatile.. supeeerb!

Vedere de la Massone

Poza spre zona de trasee mai grele…

Multa lume in sectorul A 🙂

Doua trasee de 5b care se termina cu o fata cazuta .. superbe ..eu le-am legat cap 🙂

Din cauza oboselii si entuziamului ma chinuie talentul 🙂

In zona exista, de asemena trasee pe in pereti mari, Exista un ghid asemanator cu cel de escalada, de 145 pagini cu aceste trasee, nici nu se pune problema sa nu mai revin in zona ..

Dimineata, pana la 14 mergeam la Massone, la pranz faceam o pauza de 2-3 ore de masa si somnic si seara am mers La Gola, o faleza foarte interesanta cu fel de fel de diedre, fisuri, trasee foarte diversificate si interesante. Am innebunit de placere cand am vazut, m-am dat pe un diedru superb la un moment dat care mi-am placut mult. Erau asa de multe da facut, ca, desi eram rupti, ne dadeam traseu dupa traseu, fara incetare, in doi … nu stateam o clipa: ba filam, ba ma dadeam!!! Spre La Gola, trecem pe langa un lac frumos :).

Dupa 3 nopti de stat la Arco, si doua zile intensive de escalada … s-a stricat vremea si am plecat spre Romania …

Trambuline de sarituri cu schiurile in Italia …

Continui sa admir peisajele … dar intre timp mai mai smecherit, si scot aparatul pe geam ca sa fac poze :).

Prin Dolomiti ….

­

La Passo Falarego dau peste un magazin cu forme de lemn foarte interesante….

“Tre Cime di Lavaredo”

Nou cu “Tre Cime” – autopoza …

La intrarea in Austria gasim motorina ieftina .. 🙂

La popas de mancat!

Fac si eu niste poze pentru avatar … na!!! 🙂

Ce mi-a placut!!!

Am intrat in Romania vineri pe la pranz, si am luat ruta, spre Zarnesti pentru a ne mai catara putin in Cheile Zarnestiului. Sambata ne-am catarat in chei, si duminica am plecat multumiti de o vacanta frumoasa, spre casa.

Concluzii:

– Clar ca in excursia pe Mont Blanc am avut o problema cu mirosurile si cu lipsa caracterului hivernal al ascensiunii – asteptam sa vina iarna pentru un bis, poate;
– In Arco e un loc perfect pentu cei care vor sa invete sa se catere insa as recomanda zone pentru perioadele mai putin calduroase (primavara sau toamna). Noi am avut noroc de vreme buna, respectiv, cerul incarcat in permanenta cu nori, insa nu prea ne-am fi putut baga in trasee lungi avand in vedere starea instabila a vremi.
– Chamonix si Arco, doua locuri unde merita sa ma intorc ….

Indragostita de amintirile acestei frumoase vacante…