Era o zi obisnuita de munca de joi (30 oct) cand mi-am dat seama ca a inainta o cerere de concediu pe cateva zile nu constituia absolut nici un fel de problema. Brusc ma izbeste un dor de duca nebun. In secunda imediat urmatoare imi iau telefonul de pe birou si dau un telefon:
– Hello…ou! Ce faci Cornel?!
– … (la aceasta intrebare cordiala, oarecum, Cornel obinuieste sa dea raspunsuri mai mult decat complexe 🙂 )
– Hai sa-ti zic de ce te-am sunat: tu nu te-ai saturat de munca?
– Adica? Ce vrei sa zici?
– Mai am niste zile de concediu pe anul asta, si vreau sa mi le iau! Hai sa ne gandum ce am putea sa facem, poate vrei sa mergem la Arco, iar…
– Hmm … ar fi o idee! Hai sa vedem ce si cum …

A doua zi deja imi completam cu entuziasm cererea de concediu!

PERIOADA: 08-16 Noiembrie 2008 (9 zile)
LOCATIA: Turcia – zona Antalya – GEYIKBAYIRI
ECHIPA: Cornel, Vlad si eu, Silvia

DRUMUL “SPRE”

Sambata dimineata la ora 6 eram toti trei in masina. Plecam spre Turcia. Prima zi s-au mers in jur de 13 ore. Am dormit la un hotel de 3 stele din Afyon: camera de 3 persoane, 50 Euro. Prin Antalya am ratacit cam 3 ore pentru a gasi drumul spre campingul la care planificasem sa stam, rspeciv, zona de catarare.

Ruta: Bucuresti -> (Bulgaria) ->Ruse -> Burgas -> (Turcia) -> Kirklareli -> Istambul -> Adapazari -> Afyon -> Antalya(~1350 km)

Plati de drum:
– Asigurare masina (Turcia nu este in UE si necesita extra asigurare – 10 Eur0);
– Pod Giurgiu (31 RON);
– Vinieta Bulgaria (5 Euro);
– Viza Turcia (12 $/pers) – se poate plati si in Euro, insa e ceva mai scump decat in USD;
– Autostrada Turcia (~8 TYL);
– Pod Istambul (30 TYL) – In Istambul exista 2 poduri, E80 cu plata si inca unul gratis, insa mult mai aglomerat;
– Motorina (in Romania – 4.56 RON/L; in Turcia – 2.81 TYL)

Impresii de calatorie:
– Bulgaria si Turcia sunt doua tari, urate in genere, ceea ce face ca drumul cu masina sa fie destul de plictisitor;
– In Bulgaria soselele sunt destul de bune, si aerisite/libere, datorita numarului mic de masini;
– In Turcia soselele sunt bune, in general, destul de aglomerate, cu foarte multe masini mari gen TIR;
– Soferii din Turcia sunt cam indisciplinati in trafic: semnele de circulatie gen STOP sau “Cedeaza Trecerea” sunt optionale, la fel si semnalizarea, ceea ce face calatoria cu masina sa fie destul de emotionanta – am avut parte de fel de fel de evenimente neplacute in acest sens, insa nu majore, hiu!!!

Fusesem de destul de multe ori prin Bulgaria si stiam ca nu am ce pierde daca imi continui somnul de dimineata pe bancheta din spate. Imediat ce am deschis ochii am decis sa fac o poza cu culori de toamna ….

Aceasta a fost primul si ultimul moment in care inspiratia de fotografie si-a facut prezenta. Pe la 17:30 era deja intuneric si noi incercam sa iesim din Istambul, un oras imens! Drumul pe zona Adapazary – Afyon a fost destul de greu datorita aglomeratiei si drumurilor in constructie. Indicatoarele de circulatie erau destul de greu de observat, le cam lipsea caracteristica reflectorizanta. Pe la ora 22:00 hotaram sa ne oprim la primul Hotel care ne iese in cale, asa ca nimerim la un hotel de 3 stele din Afyon, destul de dragut si curat. A doua zi am reluat drumul pe la ora 9:00 estimand ca pe la 12:30 sa fim deja la destinatie.

Formatiuni stancoase din zona Afyon – Antalya:

Sosea foarte buna Afyon – Antalya

Popas de alimentare. Aici facem primul plin de cand am plecat din Romania. Era inca destul de racoare …

Printre munti sper Antalya:

Zona arida:

Moschei tipice Turcesti …

Cand am ajuns in zona Antalya nu m-am mai putut concentra la poze, caci toata atentia am inceput sa o acord hartilor, si drumului catre camping.

ANTALYA

Antalya este un oras destul de mare, situat pe tarmul Marii Mediterane, inconjurat de munti. Practic, este capitala turismului din Turcia. Mai multe pe Wikipedia.org.

Climbing in Antalya

Acesta este subiectul de interes pentru noi ;). In primul rand, faceti rost de un topo, de la prieteni, de pe internet, sau de la campingul JO.SI.TO.

Exista 4 zone principale de catarare in aceasta zona: Geyikbayiri, Olimpos, Akyarlar, Karataslar, dintre care Prima mentionata este cea mai mare, cu cele mai multe rute, si cea mai diversificata.

Desi in carte/topo pare destul de explicit explicat drumul catre Geyikbayiri, noua ne-au cam trebuit 3 ore sa nimerim, din cauza lipsei de indicatoare … Din Antalya incercati sa intrebati de drumul catre Chacarlar.
Identificarea falezelor de cocot …

Falezele din aceasta zona sunt speciale prin forma, culoare, si compozitie … Stanca foarte aderenta, de o culoare rosiatica … si forma de stalagmite si stalagtite, grote interesante …

Cazare in zona:
– Climbers garden and bungalows
– Trebenna Guesthouse
– JOSITO guesthouse camp
– Rasayana Pension

Noi am ales sa stam cu cortul la JO.SI.TO (5 Euro/pers/noapte). Pe site o sa gasiti toate informatiile necesare despre aceasta zona, preturi, poze, link-uri utile (avion, inchirieri masini, etc). Principiile de organizare ale campingului, mult asemanatoare cu cele pe care le stiam deja de la Arco sau Chamonix: toalete, dusuri, chiuvete … totul destul de curat si ingrijit, poate nu la fel ca in celelalte locatii, insa muuult mau rustic/natural. Campingul este inconjutar de faleze, astfel ca deplasarea catre locul de cocot nu constituie o dificultate. In camping exista, de asemenea si posibilitatea de a sta la casuta. Exista mai multe tipuri de servicii/casute in functie de pret. Preturile in camping sunt in Euro, si se accepta numai Euro. Nu se pot face plati cu cardul.

In acele ore de cautat acest loc un oarecare dispret s-a infiripat in capul meu … insa cand am ajuns, nu a putut sa nu-mi placa … totul a fost o surpriza, mai ales raportat la peisajele si drumul pana acolo … Chiar misto! Pacat ca deja s-a intunecat!

Cand am plecat din Romania nici prin gand nu mi-a trecut ca merg intr-un loc cald, unde zilele sunt la fel de scurte ca in Romania. In mintea oricarui om obisnuit cu o anumita clima, si mai cu seama … neobisnuit prea mult cu calatoria in tarile putin mai indepartate … caldura este asociata cu zilele lungi de vara … nu?! Ei, surpriza!! In acea seara nu ne-a mai ramas decat sa intindem cortul, sa ne acomodam, sa vzitam zona … si ca sa nu ne plictisim, i-am dat la vale spre piata circa 7.5 km, eu impreuna cu Vlad, cand Cornel s-a hotarat sa vina sa ne culeaga de pe drum cu masina. Nu am cumparat nimic de la piata, ca era deja inchis … ci doar 3 beri Efes cu ~2TYL/buc.

Pana ni s-a facut somn am stat pe terasa casutei de la receptie, am baut bere, si am jucat un joculet simpatic relizat din pietricele de diferite colori, o placa desenata, si un zar improvizat dintr-o bucata patrata de lemn: foarte tare!

Luni

Hotarasem sa ne trezim destul de taziu, caci ne asteptam sa fei frig dimineata. Pe la ora 9:00, insa, soarele ardea destul de tare, si era deja prea cald …
Dupa cafeluta si mic dejun, am luat topo-ul la rasfoit si am stabilit sa mergem la cocot undeva aproape: zona Yilan – trasee de la 7- in sus …. Noi ne-am concentrat in special la traseele de 7. Stanca extrem de aderenta, traseele interesante …. Insa ziua de cocot s-a terminat destul de repede deoarece aderenta stancii ne-a tocit destul de repede buricele degetelor, si am hotarat sa ne oprim din timp pentru a putea face fata distractie si urmatoarea zi …

A fost o zi destul de calduroasa, poate chiar prea calduroasa. Treaba asta nu-mi placea deloc. Dar… Daca tot mai avem timp, ce ar fi sa coboram pana jos la piata sa luam niste fructe?! Aparatul de fotografiat l-am uitat in cort in sesiunea de cocot … dar hai sa fac acum ce poze mai apuc pana se lasa intunericul …

Vedere din zona JOSITO:

Inca … facute din masina de pe geam… 😉

“Stai, stai …. opreste aici sa mai fac o poza!!”

Piata era goala, insa din loc in loc erau tarani cu tarabele pline in fata curtii … “Hai sa luam de aici!”: Cornel la cumparaturi.

“Hai in Antalya sa schimbam niste bani, ca nu mai avem nici o lira!” Zis si facut … ne continuam drumul spre Antalya … dam cateva ture prin oras pana identificam bancomatele lor … care nu prea arata ca ale noastre … scoatem 200 TYL de pe bancomat (VISA) si … hotaram sa intram la un restaurant sa mancam ceva.

Parcam masina intr-o benzinarie .. si o luam la pas … “Hai in restaurantul ala de pe colt!”. Intam in restaurant. Un chlener vine numai decat sa ne invite la o masa insa nu-i prea intelegem limba. “English?!”. Un alt chelner este chemat, si acesta isi face aparitia in fata noastra in pas alergator.

Ne invita in cel mai elegant mod la o masa. Ne aduce maniuri, ne zambeste, incearca sa ne recomande niste feluri de mancare, ne explica meniul … ne invita la bucatarie si ne da sa gustam specialitatea lor de oaie … rabdator ne da roate asteptand sa ne hotaram. Ne ia comanda. Pe masa exista o sticla de apa de 1L. Acelasi ospatar desface sticla si ne toarna in pahare. Ne intreaba daca vrem sa bem si altceva. “Whater is OK! Thank you!”. Incepem sa comentam meniul, si sa ne minunam de felul cum se poarta ospatarul cu noi… “Ups, am uitat sa comandam paine …”. La cateva secunde dupa aceasta remarca, unul dintre ospatari apare cu un fel de scandura de 1 m, pe care sa afla o turta foarte subtire, cu susan pe deasupra … si o pune pe masa in fata noastra in lungul mesei pe doua suporturi de lemn. Ne uitam unii la altii nedumeriti. Imediat apare si ospatarul nostru care ne aduce 2 cubulete de unt si o farfuriuta cu un fel de ceapa calita. Si mai nedumeriti! Ce facem, mancam?! Ne era foame rau .. asa ca nu ne putem abtine din a rupe bucata cu bucata din turta, a o unge cu unt … si a adauga ceapa calita pe langa. Interesant amestec!

Farfuriuta dupa farfuriuta a inceput sa ne aglomereze masa … aduse de aceeasi ospatari binevoitori … Nu prea recunosteam ceea ce comandasem. Un soi de panica se stracura in mintea mea … nu intelegeam ce se intampla … probabil ca toti eram asa, dar incercam sa ne relaxam unul pe altul, si sa gustam din fiecare. Apar si farfuriile cu Shis Chebab, Shis Mixt … destul de mari. Ospatarul nostu a tot continuat sa dea roata mesei noastre, sa ne urmareasca, sa ne umple paharele cu apa, sa ne intrebe daca ne place, sa ne explice cand ne vedea nedumeriti … Cand s-a terminat turta si-a facut aparitia o alta. Cu greu am reusit sa mancam toata mancarea. La sfarsit eram full. Ospatarul avusese grija sa ne culeaga farfuriile de pe masa in functie de cum se goleau. Lucrurile se miscau asa de repde, ca nici nu realizam ce se intampla, parca pluteam.

Cand masa s-a golit: “A tea?”. “OK!”. Un alt ospatar vine si sterge meticulos masa care se umpluse de firmituri si se murdarise de la sosuri. Intre timp isi face aparitia si Ospaarul nostru cu 3 paharute specifice de ceai … dintre care unul imbracat intr-un servetel alb si impodobit cu petale de flori pe care mi la pus mie in fata zambind. Era o stare de euforie si de bine generata de tratamentul de care aveam parte in acel restaurant … In viata mea, nicaieri nu am fost servita asa de bine … Niciodata! Deja eram convinsi ca o sa vina o nota de plata de o sa ne lipeasca de scaune. Din nou ospatarul nostru isi face aparitia cu o farfuriuta cu pachetele cu servetele umede, zambind desface unul si ma serveste, iau servetelul si ma sterg cu el, apoi desface alte 2 pachetele pe care le aseaza meticulos pe farfuriuta. Am cerut nota! 64 TYL. Si nu continea mai mult decat comandasem. Lasam 70 TYL si ne ridicam sa plecam. Ospatarul nostru ne strange mana la fiecare in parte. Plecam spre usa unde un alt ospatar ne sare in cale cu o sticluta de parfum: “For hands” … si ne toarna in palme. Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost ca s-au purtat asa de frumos cu noi ca eam straini, si ca am comandat mult, si ca am lasat 6 TYL tip …. dar nu! Asa e servirea la ei! Asa sunt ei, si asa se poarta ei!

Marti

Urmatoarea zi ma trezesc ceva mai devreme .. asa ca ma hotarasc sa fac niste fotografi prin camping … ca sa am ce sa arat la lume cand ma intreaba …

Cea mai apropita faleza de camping …

Noi ne pusesem corturile printre copaci sa fim siguri ca vor fi umbrite pe toata durata zilei. Aici in fata improvizasem mica noastra bucatarie …

In timp ce ne pragateam de o noua sesiune de cocot … Cornel a remarcat cam multi nori pe cer: “Ia sa-i intrebam pe astia care e prognoza meteo!!”. Intre timp eu imi continui sesiunea de fotografie :).

Jos in stanga este un WC, care, probabil ca fusese amplasat aici ca sa nu fie nimeni nevoit sa strabta tot campingul nopatea, pentru un “susu mic”.

Cortul francezilor … cred …

Undeva pe acolo am fost ieri .. nu?!

WC-urile…

Chiuvetele de spalat vase si rufe …

La dusuri nu am mai intrat, ca era destul dea glomerat, si-mi era sa nu se uite lumea ciudat la mine :D.
Prin camping …

Un copacel interesant de-a zonei:

In spatele acestor plante se afla casuta cu receptia, o terasa dragura cu un leagan si un hamac, mese, bancute …. o sala de mese in interior unde se poate servi in fiecare seara cina (8 Euro/pers) … Foarte dragut!

“Ia zi Cornel? Ce ai aflat?!”

Marti era ultima zi cat de cat calda, urmand ca in urmatoarele zile sa se mai racoreasca … amenintarea era ca o sa se racoreasca bine de tot … dar nu a fost chiar asa. Eh, in urma acestei noi informatii, am hotarat ca ziua de plaja care era planificata pentru Miercuri, sa o comutam pe Marti. Unde? Cica Olimpos e o plaja super tare …. da?! Let’s go!!

Ehei, de data asta am aparatul la indemana pentru niste poze in zona … Faleze unde vezi cu ochii!

Faleze si peisaje dragute …

Drumul spre Olimpos a fsot destul de dragut … Insa nu prea am facut poze caci mi-am intrat in rolul de GPS … si nu puteam sa ma concentrez la toate …

Plaja Olimpos… cu muntele langa ea …

Baie in Marea Mediterana …

Marea Mediterana este foarte curata, practic nu exista nimic in apa… alge, plante … nimic!

Stand la soare si …. admirand imprejurimile …

Idem … :))

Vlad intors din mare … :D. Cica e misto apa … nu prea calda, nu prea rece … numai buna 😉

Stiu ca nu am talent la photo, dar tot ma chinuie … din cand in cand … mai ales ca a sta la soare nu e tocmai pasiunea mea forte din ultima perioada …

Cornel pregatit de snorkelling …

… isi fixdeaza labele …

… si a disparut in mare …

Hai sa mai intru si eu o data in apa …

Cornel s-a intors destul de dezamagit din apa … nu a gasit nimic de vazut in afara de pietre slefuite: nu plante, nu animalute … nu nimic …

Iar ma chinuie talentu … Adevarul este ca mpam plictisit destul de repede pe plaja … se pare ca a sta la soare necesita un oarecare talent si o oarecare arta … simturi pe care mi le-am cam pierdut odata cu trecerea anilor …

Hai sa mai fac niste poze ca sa traca timpul mai repede …

Mamaaaa, ce greu trece timpul! Hai sa mergem pana la munte …

Aici sus … este orasul antic Lyan – 3 TYL intrarea. Noi nu am intrat caci am presupus ca este vorba despre niste ruine … iar curiozitatea de a le vedea nu prea ne chinuia …

Plaja din spatele orasului antic … pe stancariile din dreapta se pare ca unii exersasera miscari de boulder, intrucat erau pronuntate urme de magneziu … insa plaja nu era asa de curata.

Misto “portita” aceea naturala … In stanga era un lac mic cu pestisori colorati …

Pe la ora 15:00 eram deja plictista rau de plaja, Cornel era dezamagit ca nu reusise sa vada nimic prin apa … asa ca am hotarat sa parasim zona. Pe plaja se aflau mai multe restaurnate/terase. Ne-am asezat la o terasa, am comandat. Un ospatar zambaret ne-a luat comanda, ne-a servit … Mancare nu foarte buna, portii mai mici decat in restaurantul din Antalya, servire mai putin buna … Este ceea ce cautasem: restaurant modest cu preturi mai modeste … Bomba a fost ca nota de plata a fost cam la fel ca cea pe care trebuisem sa o platim cu o seara inainte. Probabil ca platisem pretul de a manca la un restaurant de pe plaja Olimpos … :D. In drum spre JO.SI.TO. oprim sa cumparam cate o bere, si in camping ne asezam la terasa … mai un doculet, mai o guma .. ne retragem la somn.

Miercuri

Hotaram sa ne cataram la o faleza Nordica, adica la umbra: Trebena. Auzisem de la diversi prieteni care fusesera in zona ca Trebena e o faleza foarte misto … asa ca … hai sa incercam si noi!

Ultima editie a acestui topo a fost realizata in 2007. Pana pe aceasta data au continuat sa-si faca aparitia pe falezele din zona nenumarate trasee. Pnetru aceste trasee exista o extensie care poate fi luata de la JO.SI.TO. Majoritatea dintre aceste trasee sunt batute chiar la Trebenna.

Cornel la aparat …

Intr-un fel de tufis cineva pusese o oita .. la pascut .. 😉

Incepuse sa ploua usurel, asa ca m-am hotarat sa abordez un traseu mai ferit (5+). “Coarda!!”

“Am plecat!”

Si Cornel pe un alt traseu …

La Trebenna ne-am dat pana s-a lasat noaptea. Partea buna era ca la faleza aceasta buricele degetelor aveau simtitor mai putin de suferit in comparatie cu faleza la care fusesem prima zi (luni). La aceasta faleza am intalnit o tipa de ~40 ani foarte interesanta, Marie: se incalzea la gradul 8 – 8+. Din discutiile cu ea, am aflat ca reusise sa castige de 4 ori concursul de la Arco (femei), si catarase la viata ei 9b+ … Fusese la catarat in Grecia, si acum lucra la un proiect … inca imi e neclara notiunea de “a lucra la un proiect” in ceea ce priveste escalada …

Venirea serii a reusit sa ne potoleasca, caci trebuie sa recunosc ca noi trebuie sa avem motive bine intemeiate ca sa ne oprim :D. Seara Cornel ne-a invitat la cina la camping, asa ca am mancat si noi cu toata lumea …

M-a corectat Vlad: Marie este de fapt Marietta Uhden.

Joi

Cu o seara inainte, Cornel isi exprimase dorinta de a merge sus la sosea la Anatolia.

Nu prea imi convenea locul caci mi se parea ca erau prea putine trasee usoare (6-7), iar eu preferam sa ma dau pe trasee usoare decat sa atarn in cuie neputincioasa in trasee care ma depasesc, plus ca ma asteptam ca stanca dea colo sa ne taoce mainile asa cum se intamplase si in prima zi de cocot. Dar … omu a insistant …

Zona Anatolia, Magara … etc.

Primul traseu dina cea zi, un 6-, dn cate tin minte, il leg cap cu buclele pe mine …

Cornel ma fileaza si … pozeaza 😀

“Co..0arda!” – eu. “Co..oarda!”- raspunde Cornel ca un ecou … Asigur, si plec mai departe …

Pregatesc o mansa pe care se da Vlad, urmand sa se dea Cornel cap, sa dezechipeze traseul …

Fusese singurul traseu usor din zona. Plecam spre Magara, un fel de grota, cu o culoare si o forma foarte interesanta …

Cornel se echipeaza pentru primul traseu, un 7-, zic ei.

Vlad prin zona …

Un traseu in care mobilitatea repezinta factor decisiv, apoi forta … si apoi tehnica … La partea cu mobilitatea Cornel cam duce lipsa, asa ca s-a ales cu o intindere la muschii piciorului drept, si a cam trebuit sa cupleze …

Hai Vlad, sus pe picioare, si ai trecut …

Plec a treia … Prima incercare esuata … cobor, trag aer in piept, analizez prizele, imi fac un plan … si … reusesc sa leg traseul in mansa :). Interesant, na!

Desi aceste trasee erau cotate cu 7-, 7, 7+ … ne cam depaseau, asa ca schimbam “Barlogul”. Gasim in topo o faleza cu foarte multe trasee de 7: Heart Right, Heart Left; exact deasupra campingului.

In dreptul falezei Heart Right dam peste un grup de femei pe care le intrebam ce faleza estea ceea. Eu inteleg ca este Heart Left, asa ca ma opresc acolo, cerem permisiunea sa stam si noi in zona, suntem invitati sa ne dam pe un traseu (6+) pe care tocmai il eliberau. Cum ni se spunea ce treasee sunt … nu am mai controlat in topo, si ne-am dat cu incredere. Pe primul traseu m-am dat eu, odata cap cu buclele pe mine ca sa-l echipez, si odata mansa ca sa-l dezechipez caci Cornel urma sa se dea pe alt traseu … Urmatorul traseu din dreapta era un 7-. O stimabila doamna din Canada de 63 de ani pusese mansa si-l legase cap, si tot acea stimabila doamna a fso nevoita sa se mai dea o data ca sa-l dezechipeze … nu avea forta, insa avea mobilitate si tehnica … uh, bravo ei!
Cornel nu a reusit sa-l lege cap … caci mobilitatea ii lipseste cu desavarsire, si inca suferea de acelel intinderi. Eu l-am legat .. cu chiu cu vai … mansa … Bravo ei!

Au urmat inca 3 trasee foarte frumoase, dintre care pe unul mi-am exersat abilitatile de a ma da cap …
De acolo de sus se vedea perfect faleza la care fusesem cu o zi inainte … Trebenna.

Casute din campingul nostru…

La ora 17:00 intunericul ne-a gonit spre camping. Dupa un dus fierbinte, ne-am preparat supite si paste … si am servit o masa imparateasca :D. A urmat berea Efes si joculetul nostru cu pietricele …

Vineri

Era ultima zi de stat in camping. Buricele degetelor ma cam usturau … dar speram, ma rucam, sa fac fata cu brio la inca o zi de cocot. Fizic ma simteam mai mult decat odihnita in ciuda usorelor tendinte de febra musculara in zona bratelor si omoplatilor …

Tot Cornel fusese cel care insistase sa ne cataram exact deasupra zonei de camping unde aveam noi cortul: Turkis Standard, Right Cave.

Ma dau cap pe o parte din trasee … Dupa 4 trasee deja simt ca nu mai pot. Buricele degetelor ma chinuiau in asa hal … incat … “Cornel, eu nu mai pot oricat m-as stradui! Mai da-te si tu pe 1-2 trasee, si hai sa facem ceva cu totii”. Vlad era in aceeasi stare ca mine in ceea ce priveste mainile. Era inca lumina, asa ca facem o plimbare sa vedem plaja din Antalya, ca sa fim siguri ca nu am pierdut nimic prin faptul ca nu am fost acolo :D, si mai facem o vizita restaurantului acela misto din Antalya.

Pe faleza din Antalya…

Plaja din Antalya… Blocuri in stanga, macarale in dreapta, apa in fata, ceva mizetie prin nisip, nu foarte fin … eh, nu am pierdut nimic :D.

Eu, Cornel, si vaporasele in larg 😉

O poza catre apus …

In ciuda insistentelor si apropourilor lui Vlad de a incerca si alt restaurant … pasi ne-au indraptat catre acelasi restaurant … acolo am cerut sa fim servici de acelasi ospatar. Deja stiam ce urmeaza, surprinderea nu mai exista, si totusi .. ne placea! De data aceasta, din motive necunoscute, se pare ca portiile au fost mult mai mari ca prima data. Nu am reusit nici unul dintre noi sa terminam. Insa, la sfarsit ne-am luat si cate un desert: eu am luat inghetata, iar Cornel si Vlad si-au luat o prijitura cu inghetata pe deasupra …. bestial desertul!

Eu, cu inghetata frumos ornata cu petale de flori …

Asa se serveste ceaiul in Turcia …

Eu si Cornel dupa desert … :D. Inca un ceai? Fie!!

Dupa ce am parasit restaurantul, ne-am oprit peste drum la un fel de cofetarie cu specialitati turcesti, de unde am luat si eu desert de care luasera baietii .. ca tare pofta imi era!! … plus alte prajituri. Apoi am intrat intr-un alt fel de butic turcesc cu tot felul de rahat, bomboane, alune mieji, hava …. unde am cumparat de toate …

Am ajuns acasa seara satui si multumiti … asa ca am reluat ritualul cu berea Efes si jocul cu pietricele, caruia i-am modificat nitel regulile de joc pentru putina diversificare ;).

DRUMUL “INAPOI”

Sambata pe la ora 8:30 – 9:00 eram pe drumul spre Romania. Seara pe la 6:00 eram undeva in Istambul, Ayvalik … incercam sa prindem ultimile magazine deschise pentru a face cateva cumparaturi. Obisnuita sa vorbesc in romana fara ca cineva din jurul meu sa se prinda ce zic … am fost surprinsa sa-mi dau seama ca in Istambul lucrurile se schimba nitel: vanzatorii cunsoc roamana! Se poate plata in TYL, Euro, Dolari la orice taraba de pe strada sau in magazine, si pe langa aceasta, in magazine se poate plati diresc cu cardul. Preturile trebuie negociate … cu cel putin 40% de la pretul initial. Nu am cumprat cine stie ce … dar am in vedere o iesire de 2 zila la cumparaturi … cand mai ampuc sa pun la ciorap :D.

La intrarea in Antalya, acum ii putem spune iesire, exista figura lui Ataturk.

Ne-am intors pe aceeasi ruta pe care am venit.

Remarci:
– La druml spre Antalya de-a lungul soselei se aflau nenumarate utilaje folosite la constructia si repararea de sosele, nenumarati muncitori care la ora 20:00 sambata seara, munceau cu spor. Era un caz exceptional daca din 3o oameni la mnca vedeai 3 sezand pe bordura la povesti sau tigara.
– Aceleasi echipaje erau inca de-a lungul soselei, insa zona de sosea care era in constructie/reparatie cu o saptamana inainte, deja era gata … se circula misto pe ea …
– Din cauza constructiilor, soseau este destul de murdara, plina de praf. Acest praf, depus pe indicatoare, a determinat pierderea caracteristicei refectorizante a acestora … si a ingreunat drumul de venire;
– Toate cladirile, casele, pana si indicatoarele electrice de pe sosea erau prevazute cu panou solar pentru producerea energiei electirce: wow!!!

Sambata dimineata: oameni la munca… de-a lungul soselei …

Poza in Istambul, de la fereastra camerei de Hotel. In Istambul am stat la un hotel de 3 stele, 15 Euro/pers … foarte nasol … dar, asta e!

Un magazin cu specialitati turcesti din Istambul …

Duminica pe la 9:30 am plecat din Istambul. La 50 km de granita cu Bulgaria am fost opriti de politie. A trebuit sa dam spaga 50 Euro caci nu-i convenea ca nu aveam triunghiul reflectorizant, trusa de prim ajutor si extintorul pe bagaje … cu alte cuvinte .. vroia spaga! La intrarea in Bulgaria, echizitionarea vinietei e obligatorie: 5 Euro. Numai ca la aceasta suma sa adauca un fel de taxe de banca in valoare de 4 Euro. Prosteala pe fata!!!

Costuri de drum:
– Motorina;
– Taxa de autostrada Istambul (~8 TYL);
– Ne-am intors pe celalalt pod care este gratis. Sensul spre bulgaria a fost foarte aerisit, si s-a circulat bine, insa pe sensul opus statau cozi interminabile de masini … ce bine ca nu am nimerit pe acolo in drumul spre Antalya!!!
– Spaga politia turca (50 Euro);
– Vinieta Bulgaria (5 Euro);
– Taxe Banca – teapa de la bulgari 😀 – (4 Euro);
– Taxa Pod Ruse (20 RON);

CONCLUZII:

– Am realizat cam 24 de trasee de escalada cu inaltimea cuprinsa intre 30 si 15 m;
– Aceasta este tabela echivalentelor gradelor:

– Antalya se merita din punct de vedere a catararii … asa ca o am in vedere;
– Nu am calculat inca costurile vacantei, insa am sa analizez si am sa pun bine in balanta variantele: calatoria cu masina si calatoria cu avionul + inchiriat masina.
Acest ultim studiu il voi afisa in momentul in care il voi finaliza :D.

Revenire:
– Vacanta a costat 255 Euro 🙂
– Un bilet de avion dus-intors low price este in jur de 350 Euro .. asadar… No Way!!!
Poate nu am cautat bine 🙂 http://www.vola.ro/rezerva_bilete_avion.php
– Nu mi-am facut asigurare mediaca de data aceasta, si rau am facut!!! Asa nu … :).