TRASEE:

• Ziua 1: Taseul Memorial Jenci Bacsi (6A, 9lc) in Peretele Urias
  (il mai facusem.. vezi aici)
• Ziua 2:
  - Traseul Grotelor varianta cu tunel (3A, 6, 2lc) in Peretele Sansil
  - Traseul Vega (6+/7-, 3lc) in Peretele Rotunjit
  - Traseul Hans Gora sau Creasta Coltului Crapat (3B, 7, 5lc)
• Ziua 3: Traseul Quo Vadis (6A, 7-, 7lc) in Peretele Urias
  (il mai facusem .. vezi aici)
• Ziua 4: O lungime din traseul Cipches din peretele Coltul Crapat
  (il mai facusem de 2 ori … vezi aici si aici)
• Turism: am vizitat salina din Turda

La ora 21:00 reusim sa iesim din Bucuresti su luam legatura cu Octavian, Vio, Rose si Andrei care erau si ei pe drum spre chei. Ajungem cu totii in campingul din Cheile Turzii pe la ora 2:30.

Ziua 1

Dimineata cand ne trezim intalnim si alti oameni faini precum Catalin Cretu, Vlad Condratov, Ioana …

Noi intram in Memorial Jenci Bacsi iar Catalin Cretu si Vlad intra in Fight for life, un traseu pe mobile (mai multe info aici).

Ne intalnim si cu Gaga care deschide o noua linie, tot pe mobile…

Desi mai catarasem o data traseul Memorial Jenci Bacsi, tot impreuna cu Cata, de data aceasta facem schimb de roluri, adica lungimile pe care eu le catarasem cap de coarda prima data le catara Cata cap de coarda de data aceasta, si lungimile pe care eu le catarasem secund prima data, le catara Cata secund…

Acest traseu e foarte fain. Merita repetat!

Intre lungimea 4 si lungimea 6 se face o traversare. Acolo am profitat de umbra si am facut o pauza de biscuiti, umbra, apa si … picoteca!

Apoi am iesit la Crucea de pe Creasta Sândului unde i-am zarit pe Cristi, Mihai si Dana care ieseau din traseul Turnul Ascutit, pe care il catarasem si noi cu un an in urma (vezi aici)

La acest camping se ajunge prin Petrestii de Jos. Pana acum era un loc linistit, fecventat mai cu seama de alpinisti. Insa de curand a intrat in administratia unui grup (3 asociati) de moticiclisti si … locul a devenit mai galagios (in prima dimineata dupa drumul obositor din Bucuresti am fost treziti de muzica in boxe). Partea faina in toata povestea aceasta este ca au montat si un dus cu apa calda. Sa vedem ce o sa fie/devina!

Ziua 2:

La micul dejun printre prieteni…

E foarte cald pentru aceasta perioada. Iar eu …
1. As vrea sa catar ceva usor, ce nu am mai catarat …
2. Nu mai vreau sa mai stau la soare …

Cata imi face pe plac. Asa ca plecam spre inima cheilor cu gandul de a catara o succesiune de trasee usoare.

Incepem cu Grota Sansil … prin tunel, despre care auzisem ca e un traseu foarte frumos si fotogenic: Faina senzatia de a intra in tunel pe o parte a peretelui si a iesi pe cealata parte a peretelui …

Intram in tunel unde e racoare …

Eu sunt lasata in coarda aici, dar se poate si descatara usor …

Cata la iesirea din tunel …

Ma vezi?!

Urmeaza un rapel si apoi o plimbare pe o poteca care ne duce pe la baza Peretelui Coltul Crapat unde ii zarim pe Octavian si pe Catalin Cretu si apoi la baza Peretelui Rotunjit.

Recunosc ca in drum spre Peretele Rotunjit am facut si o pauza de … picoteca!

Eu aveam in minte Traseul Fata Morgana (7+, 4lc), insa, pana la urma, am hotarat impreuna cu Cata sa cataram Traseul Vega (6+/7-, 3lc), care era cotat un pic mai usor.

Plec eu prima lungime de coarda si inteleg imediat ce inseamna “asigurat pentru escalada”: pasii mai dificili, de echilibru si tehnica picioarelor, incep putin dupa asigurare si se termina (cel putin pentru inaltimea mea!) putin inainte de a avea posibilitatea de a asigura. Asadar, 7- e grad impus!

Dar ma risc, ma duc fara sa ezit si nu ma opresc deloc in coarda! E un traseu de picioare si echilibru absolut superb …

Cand ma vede asa de entuziasmata, Cata prefera sa ma lase tot pe mine cap de coarda si in a doua lungime! Ai, ai, ai .. ce placere!

De nenumarate ori ma ridic in echilibru precar. O data chiar il rog pe Cata sa se pregateasca sa blocheze coarda ca .. “Fii atent ca pic!” .. dar nu! Gasesc scursa sau rigleta magica ce ma ajuta sa ma ridiiiic, tot pe picioare, tot in echilibru … pana in acel loc bun, de unde se si poate asigura!

Ultima lungime vrea si Cata sa se dea cap de coarda! Asta e!

Am reusit sa il catar la liber! Ura! Ura!

Vedere spre Hans Gora …

De pe retragerea din Vega ajungem foarte usor la baza traseului Hans Gora. Cum era deja destul de tarziu … nu mai picotim deloc!

Plec eu cap de coarda pe prima lungime care ne scoate undeva sub creasta. A doua lungime ne scoate pe creasta si traseul continua … fotogenic!

Desi e usurel, si destul de bine asigurat, totul pare foarte friabil asa ca verificam fiecare priza. Dar e fain!

Frumos si traseul acesta!

Continuam pe creasta si apoi ne retragem prin 2 rapeluri …

Ziua 3

Vacanta asta suntem cam lipsiti de inspiratie … dar …

Fie! Facem ceva in Peretele Urias, dar mai usor si mai scurt! Asa ca alegem Quo Vadis despre care nu ne mai aminteam sa il fi catarat.

Acum dupa ce am verificat in arhiva de pe blog si am vazut ca mai catarasem acest traseu, nu pot decat sa ma bucur ca macar s-a nimerit sa facem si pentru acest traseu schimb de roluri: eu m-am dus cap de coarda pe lungimile pe care le catarasem secund, si Cata s-a dus cap de coarda pe lungimile pe care le catarase secund.

Echipa Catalin Cretu si Octavian pleaca spre traseu cu ceva timp inaintea noastra … insa ii ajungem din urma.

A 3a lungime e un pic mai dificila … Asa ca eu si Cata avem timp de … inca o picoteca.

Octavian se pregatea aici sa plece secund

Plec si eu pe lungimea dificila …

Chiar inainte de regrupare se afla un pas dificil. Nu, nu pot sa il fac la liber caci ma trag corzile (e lungime lunga de 50m) si … n-am curaj, na! Catalin Cretu, din regrupare, ma incurajeaza!

Pana la urma am trecut … a venit si Cata care apoi a plecat cap de coarda pe urmatoarea lungime. Si eu!
E un traseu fain, catarabil! (fara pasi de artificial)

Urmeaza un horn negru care arata putin infricosator de jos dar care e foarte fain! Am senzatia ca mi-au revenit mie lungimile cele mai faine!

E si Octavian inaintea mea …

- Cataaaa, hai ca mai avem o lungime!

Sus nu i-am mai ajuns din urma pe Catalin Cretu si Octavian. Ei s-au retras prin platou insa noi am preferat sa ne retragem prin Grota lui Hili ca sa vedem si noi traseul de via ferata proaspat amenajat.

Da, da … au pus prin Grota lui Hili un traseu de via ferata …

Rapelam pe langa acesta!

E asa de cald!! Cum gasim un pic de umbra … cum ne punem pe picotit!

.. apoi ne continuam drumul pe la baza Turnului Ascutit spre apa si umbra …

Cu ocazia mini vacantei de 1 mai, e destul de aglomerat in zona.
Cata (la agatat cred! ) cu masina de politia pe urmele lui …

Ziua 4

Ca de obicei stam dimineata la micul dejun la povesti pana reusim sa ne urnim din loc.

Pe mine nu prea ma tragea ata catre nici un traseu, asa ca am acceptat propunerea lui Cata pentru traseul Cipches din peretele Coltul Crapat … desi il mai catarasem de doua ori.

Insa dupa prima lungime, imi dau seama ca ma dor picioarele ingrozitor si ca nu o sa rezist sa catar traseul frumos, ci chinuit. Mi-am mai dat seama si ca imi e lene rau … “Azi n-am chef!”

Hotaram sa ne reatragem, ne intalnim cu Octavian, Vio, Rose si Andrei si plecam spre salina din Turda: ideea Vioricai!

Si asa … a ajuns la bun sfarsit inca o vacanta de primavara.

Se anunta vreme capricioasa asa ca dupa o sambata de escalada la Basarbovo mi-a venit cheful de o duminica de bicicleta. Mai ales ca bicicleta mea, Nadia, e … noua. Si mai ales ca de anul trecut de cand am cumparat-o nu am avut conditiile necesare pentru a ma bucura de ea.

Asadar cautam pe net, apoi Cata il suna pe Doru si ne recomanda aceasta tura de o zi.

Traseul e dragut, exclusiv pe sosea!

Cata a facut si cateva fotografii …

Mi-as fi dorit SPD-uri dar am uitat sa imi iau.

Lacul Paltinu …

Vremea tine cu noi: nici frig nici cald … numa’ bine!

A fost un weekend fain!

Ziua de odihna si impresii

Urmatoarea zi, dupa catararea traseului Ginat o rezervam odihnei.

Ne trezim tarziu, ne bucuram de inca un mic dejun alaturi de Giulia si Sasa, ne intalnim cu o prietena, Gloria …

Apoi iesim la cumparaturi si ne recuperam piesele de echipament pierdute, adica le inlocuim cu altele noi … un reverso nou, portocaliu (ca pe cel vechi il pierdusem in Ginat) … yupiiii!

Ne plimbam prin centru ….

Apoi ne intalnim cu Sorin Nichiforiuc si coechiperul sau Oliver, si cu Marian Anghel impreuna cu Dan Deleanu la Maison de la Montagne. Acolo dam si de echipa din UK, Wilki si Finn.

La Maison de la Montagne am oferit fotografii si detalii recente despre Gandes Jorasses si am cerut informatii cu privire la traseul Fil à Plomb care fusese catarat de Wilki si Finn si despre care stiam ca ar putea fi catarat intr-o zi … daca ne grabim si reusim sa prindem ultima telecabina de coborare.

Apoi … o bere alba!

Sorin a avut grija sa ne felicite dar sa ne si aduca critici constructive la adresa tehnicii noastre de catarare care ne-au pus pe ganduri in ceea ce priveste “Cum si unde pierdem noi timpul in trasee”. PLUS ca ne-a impartasit din experienta lui si din metodele de optimizare a timpului de catarare pe gheata. Multumim!

Pe fuga am apucat sa ne facem cumparaturile si sa prindem ultimul autobuz catre casa unde ne asteptau Giulia, Sasa si Peti.

Le Fil à Plomb (TD-, III, 4+, 700m) din Rognon du Plan

Fiind weekend, fiind un traseu cu acces/retragere foarte facil si fiind vreme buna, traseul se anunta sa fie aglomerat, adica se prognozau cam 10 echipe (conform celor de la Maison de la Montagne). Ne propunem sa prindem prima telecabina, cea de 7:30.

Acest traseu se poate catara intr-o singura zi cu urcare de la prima telecabina (7:30) si coborare cu ultima telecabina (17:30) cu conditiile:
- echipa se misca repede
- traseul nu este foarte aglomerat si echipa nu trebuie sa stea la coada …

In ciuda celor scrise mai sus, multe echipe ajung sa doarma la Aig du Midi deoarece rateaza ultima telecabina. Altii aleg sa faca bivuac la baza traseului, si sa porneasca in traseu dimineata cu primele raze de lumina …

Cam asa arata linia traseului. Se pleaca de la statia intermediara catre Aig du Midi (2340m), se iese pe Rognon du Plan (3601m) si se face retragerea pe Midi-Plan Traverse catre telecabina Aig du Midi (3842m). Mai multe detalii tehnice se gasesc pe Camptocamp.org.

La noi riscul era mare: urmatoarea zi de dimineata, duminica, trebuia sa plecam cu primul autobuz catre Milano pentru a lua avionul spre Romania. Itinerarul era calculat pe ceas, nu era loc de nici un fel de intarziere. Asadar, pierderea ultimei telecabine ar fi fost ….. cu cantec!

Ne trezim la 6:00. Mancam pe graba si plecam pe jos deoarece autobuzele isi incepeau programul mai tarziu. La ora 7:00 ne aflam printre primii la coada la telecabina Aig du Midi. Prindem prima cabina! Multi dintre cei aflati in cabina au coborat odata cu noi la statia intermediara … E ora 7:50

Cateva echipe (sunt patru sau cinci?) ne-o iau inainte in timpul in care Cata sa chinuie sa isi fixeze coltarii care se incapatanau sa nu se fixeze pe bocanc…
Alte echipe se zaresc deja la baza traseului sau chiar in traseu.

Ajungem printre primii inainte de rimae. E ora 8:50! Ne sperie idea de ingramadeala, asa ca eu si Cata ne-am inteles mutual (fara sa ne spunem ceva) ca ne grabim cat putem de tare.

Luam cat de cat avans, dar alte 2-3 echipe sunt chiar in fata noastra. Imi e frica de faptul ca in cel mai scurt timp va trebui sa regrupam si … ne blocam!

Alte echipe se opresc, regrupeaza … insa noi mergem concomitent cu 10m de coarda intre noi, fara sa asiguram, ca nu simtim nevoia! Asa ca facem slalom printre echipe si corzi …

Urmeaza partea cea mai dificila a traseului, perete de gheata vertical (the crux). Mai sunt deja echipe acolo…

Repede-repede … asa cum ne-a invatat Sorin cu o zi inainte, ajungem la baza peretelui, regrupam, scoatem toata coarda, Cata pleaca cap. Nu ne spunem prea multe, stim fiecare dintre noi ce avem de facut! Cata are echipamentul pe el .. deci TREBUIE sa plece el cap de coarda!

Fiind un traseu foarte frecventat, in gheata exista adevarate gauri pentru picioare si pentru pioleti. Nu este necesara decat putina precizie. Cata se misca foarte fain! Da, mi place! Se vede ca cele ~20h de exercitiu pe Ginat il ajuta!!

In cel mai scurt timp ajung si celelalte echipe si regrupeaza in jurul meu. Nimeni nu asteapta, toti vor sa plece, asa ca peretele se umple de echipe si corzi …

Cata nu a reusit sa depaseasca in zona asta! S-a miscat mai greu din aceasta cauza, dar in final a depasit. Eu eram pregatita sa plec imediat ce se intinde coarda …

Chiar daca mi-am dat seama ca nu a regrupat, am plecat! Instinctul imi spunea ca o sa regrupeze mai sus … Asa ca am catarat atent pe peretele crosetat cu corzi. Trebuia sa fiu atenta unde plasez coltarii si pioletii sa nu ating corzile celorlalte echipe.

Nu dupa mult timp am inceput sa simt cum Cata trage de coarda: “Ah, a regrupat! Dar daca nu? Dar pare ca da! Eh, continui sa catar repede si …atent!”

Imediat dupa ce am trecut buza cascadei l-am vazut pe Cata facand slalom printre niste stancarii si tragand de coarda. Deci nu, nu regrupase … era doar nerabdator!

Deja reusisem cat de cat sa ma eliberez din inghesuiala.

Acolo sus la Aig du Midi trebuie sa ajungem noi …

Mai depasim o echipa apoi … nu mai zarim pe nimeni in fata! Ma simt ca la maraton. Cata abia daca asigura din cand in cand … numar cuiele de pe mine si imi dau seama ca mai are 2!
“Eh, mai are putin si trebuie sa regrupeze ca nu o sa mai aibe asigurari…” – gandesc eu.

Cata ajunge inca o echipa din urma …

Mai e putin si iesim! Ce? Deja? Asa scurt? IMPOSIBIL!

Cata ma fotografiza pe ultima urcare …

Doua sau trei echipe de italieni pe Rognon du Plan.

Ba … e posibil! E abia ora 11:50. Am catarat traseul in numai 3h. Wow! Wow! Wow!
Sa fie oare din cauza bunei aclimatizari de pe Ginat? Acum nu ne simteam obositi deloc. Cu siguranta ca asta a fost!

Cata, sa iti fac o poza de album! … pacat ca a inchis ochii!

I-am intrebat pe italieni detalii despre catararea lor pentru ca aveau frontalele pe casti. Ne-au zis ca au facut bivuac la statia intermediara Aig du Midi, s-au trezit la 3:00 si au intrat in traseu (trecut peste rimae) la ora 6:00.

Am facut pauza de masa, ne-am bucurat de soare …

Retragere pe Midi-Plan traverse

Imi doream de mai demult sa parcurg Midi-Plan Traverse. Insa mereu ma gandeam la aceasta traversare ca si traseu de sine statator, de aclimatizare, sau de plimbare intr-o zi de pauza … Si uite ca il facem ca si traseu de retragere! Si mai fain!

E timp! Avem timp pana la 17:30 sa ne tot bucuram de munte, soare, peisaje, zapada … asa ca il rog pe Cata: “Hai sa nu ne grabim! Hai sa ne bucuram de plimbare! Vreau sa ma bucur de munte si de vacanta pana in ultima clipa, pana la ultima telecabina…”

Midi-Plan Traverse in toata splendoarea ….

Rognon du Plan in fundal …

Se zareste multa-multa lume coborand de la Aig du Midi. Multi dintre acestia sunt schiori ce planifica sa schieze in jos pe Vallee Blanche pana pe ghetarul Mer de Glace.

Se vede o echipa iesind pe Col du Plan!

Alta echipa in urma noastra.

Italienii in fata … nu ne agitam sa ii depasim! Pentru noi maratonul s-a terminat din momentul in care am iesit pe Rognon du Plan!

E asa de cald! Si asa de frumos! De data aceasta ne-am dat cu crema 50+ caci ne-am cam ars pe fata in zilele precedente cand am folosit crema 30.

Schiorii despre care vorbeam mai devreme …

Ce cadru frumos!

Este una din putinele urcari la Aig du Midi, in care nu suntem lihniti de foame, uscati de sete, sau morti de oboseala! E … altceva!

Ah, ce repede s-a terminat!

Mai lenevim pe la Aig du Midi un timp. Trimit SMS-uri … Luam cabina de ora 16:30 spre Chamonix!

Si … asa cum spuneam si la finalul filmuletului … “Asa se termina o saptamana superba in Chamonix! … inca una!”

Ce film?! Ah, da, uite aici!

]]> http://www.silvique.ro/2012/04/2012-03-30-le-fil-a-plomb-iii-4-700m-din-rognon-du-plan.html/feed/ 3 http://www.silvique.ro/2012/04/2012-03-28-traseul-ginat-din-peretel-nordic-les-droites-4001m.html http://www.silvique.ro/2012/04/2012-03-28-traseul-ginat-din-peretel-nordic-les-droites-4001m.html#comments Thu, 12 Apr 2012 14:20:43 +0000 Silvique http://www.silvique.ro/?p=1459 Perioada: Marti-Joi, 27-29 Martie 2012
Locatia: Franta, Chamonix
Echipa: eu si Cata
Activitate: Traseul Ginat de dificultate TD+, V, M4+ si lungime 1000m din peretele Nordic Les Droites (4001m)

E clar ca peretele Nordic Grandes Jorasses se face dorit, tot mai dorit! … si tot mai asteptat! Retrasi din tura de recunostere (vezi aici) ne facem rezervare la Argentire chiar pentru urmatoarea zi pentru a incerca sa cataram traseul Ginat in Les Droites.

De data aceasta sun eu pentru ca … sunt fata, si poate ca celui care imi raspunde ii va fi jena sa ma refuze daca insist putin. Eh, dar nu e nevoie sa insist! Rezervarea este acceptata cu:
1. sa fiti aici pana la ora 17:00;
2. sa aveti bani cash caci nu acceptam plata cu cardul;
3. daca nu vreti masa atunci sa veniti cu mancarea si butelia proprie cu care sa va gatiti;
4. avem apa de vanzare;
5. daca va razganditi sa veniti, sa ne anuntati;
6. daca aveti card de Club Alpin sa il aduceti cu voi caci astfel veti putea beneficia de o reducere substantiala.

Uau, uau, uau! Adica sunt uimita cate informatii mi s-au oferit fara a le cere in mod explicit.

Acum, despre Ginat eu nu stiam mai nimic! Cata a fost cel care s-a interesat despre traseu, cel care s-a documentat – apropiere, ruta, retragere, echipament necesar, perioada si conditiile optime de catarare a traseului, timpul mediu necesar, etc.

Apropiere

Marti nu ne straduim sa ne trezim prea devreme, insa se pare ca ceasul biologic nu ne lasa sa zabovim prea mult in pat asa ca la ora 8:30 suntem in picioare. Servim micul dejun alaturi de Giulia si plecam spre oras.

Despre traseul din peretele Les Droites, respectiv traseul Ginat (mai multe info aici), stiam ca este cat de cat in conditii, adica este catarabil. Si mai stiam dintr-un jurnal alpin online (vezi aici) ca fusese catarat in martie de o echipa.

Astfel ne hotaram sa nu mai luam la noi rachete de zapada.

Asadar ne facem cumparaturile minimale de mancare si instanturi, luam autobuzul din centru catre Argentiere, apoi telecabina pana la Grands Montets (3233 m) si facem o mica pauza de echipare si admirat peisajul.

Suntem pentru prima data in bazinul Argentiere si suntem fascinati. E absolut superb! Nu ne mai saturam sa privim in jur. Si, in particular eu, nu sunt foarte convinsa de ruta aleasa de Cata, de Ginat, insa locul acesta stiu ca imi place mult, si stiu ca o sa vreau sa revin!

Ne uitam dupa rute de alpinism, dupa rute de schi … incercam sa identificam varfuri, culoare, ghetari… E vis deja!

Auto-foto cu Glacier d’Argentiere in fundal … Vremea s-a mentinut perfecta!

De acolo de sus analizam atent linia ce tebuie sa o urmarim pentru a ajunge la Refugiul Argentiere (2771m). Apoi, printre schiori, ii dam la vale. Coboram pe Glacier des Rognons si o tinem tot in jos prin Col des Rognons, apoi in diagonala dreapta pe Glacier d’Argentiere catre refugiu. Totul e acoperit cu zapada si e poteca clara de schiuri, asa ca nu avem probleme de orientare sau de inaintare …

Desi traseul de apropiere este dat de 1h30-2h00 noi intarziem un pic mai mult. Vremea e superba, locul si peisajul e absolut nou pentru noi, si apoi … ne pierdem timpul analizand si fotografiind peretele Les Droites, si desenand imaginar linia ce urma sa o cataram urmatoarea zi …

Acum cand traseul e fix in fata mea ma fulgera gandul ca:
- Hmmm, Ginat pare mai tare decat mi-am imaginat! Chiar mai tare decat Linceul din Grandes Jorasses (in conditii bune) …

Doar ca acest gand nu ma descurajeaza ci ma anima si ma entuziasmeaza!

Detaliu cu intrarea in traseu…

Uite asa ne pierdem vremea pe drumul catre refugiul Argentiere. Analizam, masuram, urmarim o echipa care se vede acolo sus (deci trebuie sa fi batut urme pana la perete). Apoi cautam linia de apropiere pe care se presupune sa o urmam urmatoarea noapte/dimineata devreme …

Mai mergem si noi?! Refugiul Argentiere ne asteapta …

O motocicleta veche cu care se facea aprovizionarea in trecut devenita piesa de muzeu. Si … Les Courtes in fundal.

Cand ajungem la refugiu ne ducem direct la receptie pentru a ne anunta prezenta. Doamna de acolo ne intreaba ce planuri avem pentru a completa un formular. Cand aude de Ginat incerca sa ne dea cat mai multe detalii referitoare la traseu precum “Da, este catarabil! Dar atentie caci raportat la anii precedenti traseul se catara in conditii mult mai dificile si deci trebuie sa stapaniti foarte bine tehnica catararii pe gheata si mixt! O stapaniti? Aveti experienta?”

Apoi ne cazeaza in o camera ce avea un nume haios derivat din Ginat … din pacate nu imi amintesc exact cum suna acesta.

Cam 80% dintre cei aflati la refugiul, sunt schiori. Aici incepe Haute route, altfel spus, traseul de schi de tura de traversare Argentiere-Zermatt.

Peste cam 2h00 aflam ca au mai ajuns la refugiu inca 3 echipe care intentioneaza sa intre in traseu in aceeasi noapte. Pe Cata il entuziasmeaza ideea considerand ca astfel sansele de a gresi linia traseului sunt minime. Pe mine ma ingrijoreaza acest lucru considerand ca aglomeratia ne poate incetini considerabil viteza de catarare.

Cata reuseste sa identifice o echipa de 2 alpinisti simpatici din UK – Finn si Wilki care, culmea, erau cazati in aceeasi camera cu noi – si ne imprietenim.

Cand soarele mai coboara pe cer reusim sa urmarim mai usor linia ce trebuie sa o cataram pana sus si sa o fotografiem.

Apoi reusim sa mai identificam inca o echipa de alpinisti din Elvetia care planificau sa catare traseul Ginat: ghidul, Dani, impreuna cu clientul sau. Fiind vorba de un ghid il rugam sa ne ajute sa intelegem care este intrarea in traseu. Acesta ne arata o linie de intrarare care intra in conflict cu ceea ce intelesesem noi din carte insa cand il intrebam mai multe: “Vedem la fata locului!” – ne raspunde cu oarecare modestie.

- Tu ai batut recordul de catarare a Eiger-ului, nu-i asa? Felicitari! – il auzim pe Finn spunand lui Dani la un moment dat.
Dani incepe sa se fastaceasca, sa roseasca chiar…

Ce? Cum? DA! Se pare ca aveam in fata noastra pe cel ce detine recordul mondial de 2h si 28min de catarare a Eigerului, pe Dani Arnold (vezi aici).

Un tanar normal, poate usor timid dar prietenos si modest: asa l-am vazut eu pe Dani. Nimic in atitudinea lui nu l-ar fi dat de gol! Mi-a placut mult acest lucru la el.

Cata l-a rugat sa facem o poza cu Les Droites pe fundal.

Traseul Ginat (TD+, V, M4+, 1000m)

La ora 2:00 noaptea ne trezim. La 2:30 plecam de la refugiu. Alte 2 echipe plecasera deja de ceva mai mult timp. Eu cu Cata, Finn si Wilki plecam cam in acelasi timp.

Ajungem la baza traseului cam pe la 3:50.

Chiar atunci depasim o echipa compusa dintr-un barbat si o femeie. Ma fulgera gandul ca “in sfarsit un traseu in care nu sunt eu singura femeie printre barbati!”

Plec cap de coarda …

… traversez rimaia, mai catar putin si regrupez deoarece simt ca e ceva in neregula.

Apoi vine Cata. Undeva mai jos ar fi trebuit sa fac dreapta. Cata se duce mai departe si catara o portiune de mixt apoi gheata neagra, casanta …

Vedem cum echipa compusa din barbat si femeie se retrage. Wilki spunea ca barbatul s-ar fi speriat de rimae …

Apoi urmeaza o panta/culoar de zapada inghetata destul de usoara. Merg lungime intinsa si asigur rar pe marginea din stanga unde se afla gheata lucioasa. Apoi e randul lui Cata …

Pe traversarea stanga e randul meu. Am plecat! E supeeer! Ah, ce bine ca am exersat catararea cap de coarda pe cascada de gheata de pe Valea lui Stan ( vezi aici)! Caci altfel …. as fi pierdut toata distractia …

Intre timp se lumineaza. Vine si Cata …

Ne continuam ascensiunea pe acest culoar ingust.

Finn si Wilki sunt la un pas de noi …

Filmam, fotografiem … ne simtim bine!

Continuam sa inaintam stanga, iesim pe o creasta superba …

… Inca putin stanga pentru ca apoi sa iesim pe in camp imens de zapada inghetata si gheata.

De aici trebuie sa cataram drept in sus, incercad sa evitam poriunile de gheata casanta. Mergem mult concomitent.

Din loc in loc gasim asigurari abalakov la care asiguram cu incredere. Astfel facem economie de cuie de gheata.

Chiar in fata noastra se vede o echipa. Nu pare departe, avem impresia ca ii vom ajunge imediat din urma … insa pe munte distanta e inselatoare… . E chiar Dani cu clientul sau!

Uhu! Am catarat ceva! Si inca nu s-a terminat …

E inca devreme, nu suntem foarte obositi. E fain!

Si acum? Prin drepta pe culoar, ruta Jackson, sau prin stanga, ruta normala Ginat?
Cata e de parere ca prin stanga “ca asa a mers si ghidul” ….

Gheata arata un pic cam rau. Iar cuiele par sa nu mai intre asa de repede … De aceea cuiele cu maner glaben devin iubirea mea: nu ma chinui niciodata sa le infilete caci prind din prima, nu sunt nici prea lungi, nici prea scurte .. faine de tot!

O fotografie facuta de unul din baieti

By Wilki & Finn

Ne ajung din urma …

E o potiune mai grea, mai tehnica. Iar viteza noastra de deplasare s-a incetinit considerabil.
O fi si din cauza lipsei de aclimatizare …

In acest timp Sorin Nichiforiuc ne urmarea cu binoclul de la refugiul Argentiere. El planifica sa catere Swiss route in Les Courtes urmatoarea zi, si chiar l-a catarat. A realizat/publicat un filmulet pe Vimeo, aici.

By Sorin Nichiforiuc

Imi cam simt antebratele si am o problema biologica (sau doua!!) cam greu de rezolvat cu o alta echipa sub noi. Ne miscam foarte greu si sper sa ne depaseasca, dar ei nu ne depasec … si imi e jena sa le zic. Phua! Ce aiurea!

Pleaca tot Cata caci eu nu ma pot gandi decat la problema mea. Se misca greu, cumplit de greu! E teren mixt, dificil …

Plec si eu … si ma misc la fel de greu ca el.

In ciuda problemei de care nu am scapat inca, ma taie rau!, ma duc cap. Cata!

Oamenii se tin langa noi. Nici inainte nici un urma … fix langa noi! Sunt oameni faini dar, acum, prezenta lor ma stanjeneste cumplit!

Panorama cu Glacier d’Argentier superba de sus …

Au trecut ore bune si … eu nu ma mai pot bucura de nimic. Sunt in chinurile ne-facerii! Incerc sa uit, si cand reusesc e inca frumos, desi cataram, caratam si nu se mai termina!

Cata …

By Finn & Wilki

Cata, eu .. nu mai pot! Nu ma pot concentra la catarat! Sa te duci tu cap de coarda de acum …

Fin si Wilki

Cata regrupeaza destul de repede lungimea acesta si ma aduce si pe mine intr-o regrupare cat de cat comoda. Ne miscam si mai greu, si mai greu, si mai greu …

Si se intuneca repede!

Aig Argentiere in departare e superb!

Intunericul ma prinde in regruparea cea comoda. Finn si Wilki sunt, in sfarsit, amandoi, deasupra mea. Gata! E momentul! Scap de problema!!! Ce bineee!

Urmeaza inca 2 lungimi mai delicate, apoi se iese pe teren ceva mai usor. In intuneric ne miscam cumplit de greu. Cata este cel care continua sa se duca cap de coarda. Eu … aproape ca adorm in regrupari.

Si cataram, cataram, cataram … si .. nu se mai termina! Ah ce lung e!

Apoi, intr-un final … adica pe la miezul noptii ajungem in Breche des Droites (~4001m), adica sus in varf, fix de unde incepe seria de rapeluri pe retragere. M-am tarat pana acolo …

Retragerea

Din Breche des Droites retragerea se face prin rapel pe culoarul sudic.

Cata se apuca sa amenajeze primul rapel.
- Cata, stai! Hai sa facem o pauza! Hai sa bem un ceai cald! Hai sa mancam ceva! Eu sunt epuizata …
- Pai nu, hai sa mergem …
- De ce ne mai grabim? E noapte! Oricum e noapte! Vreau sa ma hidratez, sa beau ceva cald, sa imi recapat puterile …

Finn si Wilki au la ei echipament minimal de bivuac. Asa ca se pun pe gatit si apoi se baga in saci.

Noi avem la noi 2 supe instant, 2-3 ciocolatele, ceai si … 2 folii de supravietuire. Bem ceai, mancam supele si ne infasuram in folii. Acolo in Bresa bate vantul si e din ce in ce mai frig. Eu reusesc sa motai un pic. Din cand in cand ma trezesc:
- Mergem? In noaptea asta s-a anuntat cel mai frig, sa stii! O sa fie frig rau mai ales pe la ora 5:00 dimineata. Plus ca aici suntem sus la altitudine …

La inceput Cata prefera sa astepte lumina zilei. Apoi, se face tot mai frig, tot mai frig, tot mai frig! La ora 3:00 suntem amandoi hotarati sa mergem.

Cata e asa de obosit incat am senzatia ca nici nu mai articuleaza bine cuvintele. Se pare ca ultima parte a traseului pe care a catarat-o doar el cap de coarda l-au epuizat. In schimb, pe mine, pauza, ceaiul si supa m-au inzdravenit. Ma implic total in amenajarea rapelurilor. Apoi eu sunt cea care pleaca prima, cauta urmatoarea statie de rapel, trage de corzi …

Vine si Cata ..

Chiar dupa primul rapel vantul nu mai ajunge la noi. Acum ca ne miscam si ca suntem feriti de vant ne mult mai bine. Continuam sa coboram, rapel dupa rapel …

Si se face lumina.
Grandes Jorases arata superb din peretele sudic a lui Les Droites, in lumina dimineatii.

Cata are o pufoaica mai subtirica decat a mea … frigul i-a intrat in oase si l-a obosit.

Continuam sa coboram ba pe picioare, ba in rapel. Apoi facem ultimul rapel peste crevasa … si iesim la soare!!!
E superb cu Grandes Jorasses si Mont Blanc in fundal. Nu pare ca ar fi mult de mers …

Acesta este culoarul pe care am rapelat pe intuneric.

Facem o pauza si razele soarelui il mai inzdravenesc si pe Cata. Ne bucuram de o zi superba.

La inceput ne gandim sa vizitam refugiul Couvercle pentru a dormi putin. Apoi, ne dam seama iar ca “distanta la munte e inselatoare” caci coboram, coboram, coboram … si drumul nu se mai termina!

Asadar hotaram sa coboram direct in Glacier de Leschaux.

Urmeaza apoi traversarea unor morene – teren destul de instabil – si ajungem pe Glacier de Talèfre.

De acolo continuam sa coboram drept in jos sperand sa ajungem pe un culoar pe unde am tot vazut coborand schiori cu 3 zile in urma cand urcam catre Grandes Jorases.

Nu ajungem pe culoarul cu schiori ci la o infundatura. Acolo improvizam: facem rapel pe Glacier de Leschaux. E ora 13:00.

Reusim sa ajungem la Montenvers si sa prindem trenuletul de ora 16:30. Fin si Wilki ne-au depasit pe ghetarul Mer de Glace caci aveau rachete de zapada.

In Chamonix ne intampina Giulia, Sasa si Peti cu voia buna si veselia caracteristica lor. Facem cumparaturi, pregatim si servim cina … apoi ne bucuram de caldura si confortul unui pat moale.

Filmul editat de Cata: