Eram si inca sunt intr-o perioada fara plan in ceea ce priveste modul de-mi petrece timpul liber. Un lucru se stie sigur: munte! Am devenit dependenta de munte, aer curata si senzatia de libertate. Sa-mi para oare rau? Cei care nu-mi impartasesc iubirea pentru munte deja au obosit sa ma auda pronuntand acest cuvant … dar m-am inbonlavit, si imi place la nebunie boala de care sufar.

Asa trecuse ziua de Joi. La munte! Si acum urma sa-mi fac planuri pentru weekend: unde mergem la munte? Vorbesc cu Rudi pe mess.

– Am fost invitat la ziua lui Dicu. O sa urc la statia meteo pe Balaur …

– Vreau si eu! As veni cu masina, ca tot a ramas la mine …

A urmat o intreaga discutie daca se poate, sau daca nu se poate … eu nu-l cunosteam pe Dicu, decat din povestirile lui Cornel referitor la originea numelui traseului de alpinism Lin Dicu … :). Ma asteptam sa fie OK, si a fost OK …

Participanti: In principiu eu si Rudi
Perioada: 2008.11.22-23 (Sambata si Duminica)
Locatie: Bucegi – tentativa de urcare pe Balaur si plimbarica prin Baiului

Atunci cand stiu ca cineva se ocupa de planificarea unei “probleme” ma lepad categoric de responsabilitati … Asa si acum! Stiam ca noaptea vor fi -17 grade la Omu si ca o sa ninga nitel … dar nu am verificat prognoza cu cel mai mare interes, doar ce auzisem si eu pe la Guerila (post radio).

Sambata dimineata ma intalnesc cu Rudi si ii dam talpa spre Busteni. Pe la Ploiesti a inceput sa ploua. “Unde zici ca ne ducem? Mergem pe munte pe ploaia asta?” Prin Comarnic am inceput sa vedem cu vin masini din sensul opus incarcate de-a binelea cu zpada. “Hiu, mai sus ninge!” Nu mai condusesem iarna pe zapada si am inceput sa simt un fel de spaima. Dar, i-am dat inainte.

Masina a cam inceput sa joace pe polei si spaima s-a intetit. Dar, i-am dat inainte. Intr-o curba am trait un mic incident, dar a trecut cu bine, si ne-am urmat drumul spre Busteni, doindu-m din ce in ce mai mlt sa las masina pe dreapta. Stratul de zapada crescuse considerabil, si se formase o adevarata ambuscada de masini. Am stat la cozi interminabile cel putin 2 ore, si Rudi a inpins la masina spre Gura Diham unde am infipt masina intr-un morman de zapada, am tras frana de mana, si am evadat din stesul acumulat pe drum, in sus .. spre Balaur!

Gasca plecase deja inainte. Avand in vedere ca se presupunea sa mergem pe urmele lor, ar fi trebuit sa-i ajungem din urma, insa ningea asa de tare ca urmele erau pe jumatate acoperite. Ii dam usor, usor, in sus … incep sa ma realxez … dar, nu mai sunt urme! Zapada era fainoasa, nu se prindea deloc, adanca pana la genunchi sau chiar pana la brau, vantul batea din ce in ce mai tare.

– Rudi, nu stiu daca este chiar bine ce facem! Uite cum ninge, si zapada asta …

Nu-mi placea deloc cum arata situatia, insa tot auzeam voci nu departe de noi, si am hotarat sa mergem sa-i ajungem pe ceilalti din urma. Nu a durat prea mult timp sa-i ajungem, caci s-au intors ei.

Mi-am dat seama ca nu era o gasca 100% necunoscuta. Mai era in zona Tori, Luci si Claudia pe care ii stiam … Ce tare! Eh, si incep sa ma simt usurata: se stabileste sa-i dam cale intoarsa catre Caminul Alpin, unde sa se desfasoare petrecerea. Pana am ajuns noi jos la Gura Diham la masini, deja se bagasera utilaje de curatat zapada pana in Busteni, plus ca se oprise ninsoarea …

Si asa, imi petrec seara in bucataria de la etajul 1 a Caminului Alpin, stand la masa cu ­
alti 10 invitati. Atmosfera a fost de-a dreptu’ draguta: s-au facut fel de fel de glumite si s-au povestit fel de fel de intamplari si patanii din diverse excursi: Peru, Rusia, jungla, animalute, etc. Simpatic rau!­

Pe la ora 12:00 se da stingerea.

Duminica dimineata ne trezim pe la 8:30. As fi vrut sa dorm mai mult, dar nu prea era atmosfera de asa ceva, caci lumea deja se agita sa sranga si sa plece fiecare spre casa lui. Vremea se incalzise, munti se acoperisera de zapada… Nici prin gand nu-mi trecea ca as fi luat drum spre casa fara sa ma mai plimb nitel.

– Voi ce faceti, plecati spre Bucuresti? Nu aveti chef de un Baiului? – intreaba Mihai Cernat.
– Pai, nu, nu vrem sa plecam, nu-i asa Rudi?, zic eu.
– Pai, daca pentru tine e OK, si pentru mine e OK, chiar as vrea sa mai fac ceva …

Zis si facut, ne stragem o “gasca” de 3 doritori. Hotaram ca, decat sa innotam in zapada, mai bine urcam cu cabina de la Azuga si mergem cat mai mult timp pe platou sa facem poze frumoase si sa ne delectam retina. Eh, a mea nu prea era protejata ca … cine se gandea sa-si ia ochelatii de soare? Toata lumea mai putin eu! Am laut trenul de la Busteni la Azuga, si de acolo cabina …

Pe platou, peisajele erau de vis .. dar batea un vant!!! Cagula o lasesm jos in Busteni, si fata imi inghetase. Ne-am retras cu prima ocazie … dar, a fost frumos. Frumos rau!!

Mihai a ramas la gara, si noi am plecat cu masina, am oprit la Riviera sa mai tragem de timp si sa mancam si noi ceva … si am ajuns acasa cu bine!!!

Concluzii:
– O tura draguta: ce dor imi era de iarna, zapada, si piesaje albe!!
– O tura educativa: am condus pentru prima data pe ploaie, polei, in zapada …
– O tura simpla care mi-a oferit liniste si timp de reculegere si de planificare asupra profesiei;­
– Poze facute de mine si Rudi