Despre mine:

De mic copil lucrez la un proiect important: EU. La aceasta EU, lucrez sa devina mai buna, mai respectata, mai frumoasa ca si copil, apoi ca si sora, apoi ca si femeie, apoi ca si iubita: ca si om. Imi place sa fiu fericita pentru ca stiu ca atunci cand sunt fericita ii pot face pe cei din jur fericiti si … imi place sa-i fac pe cei din jur fericiti pentru ca asta ma face fericita.

* In drum spre munte, daca nu conduc, ascult muzica sau citesc (cateva titluri si surse de carte aici)
* Mai multe … se deduc din filele de jurnal sau de pe Youtube chanel

* Cand nu sunt pe munte, sunt inginer:
– Vezi CV
– Vezi profil Linkedin

Despre acest blog:

Povestea acestui blog incepe odata cu primele ture la munte.

Am inceput sa merg la munte prin intermediul site-ului Carpati.org pe care il gasisem un urma unor cautari pe Google. Povestea detaliata o puteti gasi in post-ul “Cum a inceput totul: Bucegi Iarna”.

Pe vremea aceea Nae, cel care organiza ture de initiere, insista foarte mult ca cei care participa in ture sa-si faca o descriere a traseului (astfel se asigura ca participantii la ture se concentreaza asupra traseului si la marcaje si stiu pe unde au fost) si a propriilor traiti si sa o puna pe site pentru ca alti oameni sa se bucure de poze, sa vada un traseu nou sau sa fie incurajati sa iasa la munte sau sa se inscrie la turele de intiere …

Eu nu scriam din mai multe motive: nu intelegeam rostul unui jurnal de tura, erau alti oameni dispusi sa scrie si … imi era teama de criticile care ar fi putut fi generate de stilul meu absolut neordonat de a scrie.

Cu timpul, chemarea catre munte a devenit tot mai mare si mai mare. Am inceput sa imi fac propriul itinerar si sa ies cu alti oameni pe munte. Si ceva incepuse sa lipseasca: nimeni nu mai scria un jurnal de tura.

Un mic pitic din creierul meu m-a indemnat sa ma apuc sa scriu pe acelasi site Carpati.org … gandind ca datorita acestui site l-am cunoscut pe Nae, apoi pe toti ceilalti oameni superbi cu care am iesit la munte si ca sunt datoare sa-mi aduc contributia la dezvoltarea lui cu aceste jurnale de tura. Plus ca, o descriere cat mai detaliata a turelor i-ar ajuta si pe altii sa traiasca ceea ce traisem eu. L-am luat pe “Nu-mi pasa ce zice lumea!” si m-am apucat de scris.

Atunci am descoperit multe alte avantaje de a avea un jurnal de tura:

• era incredibil de simplu sa le raspund pritenilor la intrebarile: “Unde ai fost?”, “Cum a fost?”, “Cum e traseul?”;
• familia putea sa fie la curent cu ce fac eu si sa aiba nenumatare poze cu mine si cu locurile prin care umblu;
• eu imi aduceam aminte cu drag de fiecare tura ori de cate ori reciteam si ma uitam la fotografiile comentate;
• datorita faptului ca trebuia sa descriu tura, deveneam mult mai atenta la traseu, marcaj, accesul la ture nemarcate, etc si faceam mult mai multe poze pe principiul “o fotografie spune mai mult decat 1000 de cuvinte.”
• plus, plus, plus … altele! As recomanda la toata lumea sa tina un jurnal de tura 😉

Datorita unor probleme administrative la nivelul site-ului Carpati.org ( reguli din ce in ce mai restrictive ) si din alte motive personale am hotarat sa-mi fac un blog personal: “Jurnal de weekend si calatorie”.

Citat preferat – De Gabriel Garcia Marquez

“Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.

As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat.

As dormi putin, n-as mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumină.

As merge când ceilalti se opresc, m-as trezi când altii adorm.

As asculta când altii vorbesc, si as savura o înghetată bună de ciocolată.

As “trăi ca îndrăgostit de dragoste”.

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucătică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul si sufletul.

Dumnezeule, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe ghiată si as astepta primele raze de soare.

Cu un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cântec de Serrat.

As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sărutul rosu al petalelor.

Dumnezeule, dacă as avea o bucată de viată… n-as lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc.

As convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferatii mei si as trăi ca îndrăgostit de dragoste.

As demonstra oamenilor cât se înseală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să stie că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!

I-as da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învete singur să zboare.

“Când mă vor pune în cutie…”
I-as învăta pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrânetea, ci cu uitarea.

Am învătat atât de mult de la voi, oamenilor! Am învătat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să stie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.

Am învătat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.

Am învătat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.

E adevărat că multe am putut învăta de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai,eu voi fi murit deja.”