Perioada: 11-21 Martie 2016
Locatia: Dumbrava de sus la Centrul de meditatie Vipassana
Grupul: Eu si alte 23 fete si organizatorii
Activitate: meditatie
Mai multe informatii cu privire la ceea ce implica un astfel de curs AICI
Intro
In ultima vreme m-am pus in fel de fel de situatii noi, delicate, inedite. Scop? Ca sa simt ca traiesc, ca sa ma conving ca pot, ca sa experimentez nou, ca sa imi inving fricile, ca sa imi educ credinta in putearea nemaginita si nevazuta a Universului, ca sa imi remodelez corpul, EGO-ul si spiritul, ca sa invat compasiunea si acceptarea, etc, etc, etc.
Unde, cum, cand?
– Peste tot: acasa, servici, pe strada …
– Pur si simplu! Ori de cate ori am identificat o frica sau ceva fata de care sa simt respingere, am incercat sa trec peste asta, am incercat sa merg spre obiectul ce imi provoaca acele emotii … Indiferent ca a fost vorba de relatiile cu oamenii, situatii la locul de munca sau viata personala.
– In fiecare zi! Tot mai des! In fiecare zi … am cautat trairi puternice. Si daca s-a intamplat sa uit si sa nu le caut, m-au gasit ele pe mine.
Tot ce a trebuit sa fac a fost sa fiu acolo, perfect constienta si sa ma privesc. Sa privesc bucuria, sa privesc tristetea, sa privesc extazul, sa privesc frica, sa privesc indiferenta, sa privesc compasiunea, sa privesc veselia, sa privesc umilinta, sa privesc mandria … sa MA privesc.
M-am accidentat. La un picior! Nu mai pot catarare si nu mai pot sa ma antrenez la boulder. Nu mai pot nici munte, schi, drumetie … . Cu grija pot sa ma dau cu bicicleta prin oras: multumesc Universului ca mi-a lasat asta!
E un semn? E un semn care vizeaza ezitarea mea de a merge si experimenta un curs de meditatie? Un curs de meditatie care presupune inclusiv sa nu fac sport sau miscare de nici un fel. Vai, asta chiar ca ar fi cea mai crunta si dureroasa suferinta! Sau poate nu?! Sau poate am nevoie de ceva din exterior care sa ma invete un pic de disciplina?
Care este impresia mea azi 27 Martie 2016?
Nu m-am gandit prea mult. Ceva in mine imi spunea ca trebuie sa incerc asta mai ales in contextul in care probabil ca singura nu as fi gasit rabdarea de a imi lasa piciorusul linistit sa se vindece.
In timpului cursului am simtit …
– lipsa de libertate
– dureri fizice ingrozitoare
– ganduri chinuitoare atat cu privire la viata mea de zi cu zi cat si cu privire la ceea ce se intampla acolo
– dorinta de renuntare si evadare
– lipsa de incredere in metoda
Dar si … bucurie, empatie, curiozitate, am invatat lucruri noi despre mine si despre corpul meu, despre ceea ce reprezinta lumea din jurul meu.
Ei spun ca efectele magice unui astfel de curs se simt dupa o perioada mai lunga de timp. Cel putin 4 persoane mi-au recomandat si mi-au confirmat acest lucru. La anumite persoane efectele se simt imediat, insa nu si la mine. Am luat experienta fix asa cum a venit, nu pot si nu vreau sa spun ca a fost rau sau a fost bine. A fost ceea ce a fost. Nu regret ca am incercat asta.
Cert este ca m-am intors de acolo cu hotararea ca ori de cate ori voi simti suferinta in viata de zi cu zi sa imi amintesc de durerea fizica pe care am avut-o acolo: nimic pe lume nu a fost mai ingrozitor.
Ma gandesc ca daca vre-o data o sa am curajul sa infrunt acea durere, sa o las sa fie fara sa fac nimic fizic pentru a o diminua si vindeca … daca o sa am curajul sa ma uit la ea si sa o simt fara sa fug cu mintea nicaieri, fara sa ma misc, fara sa ma intind … doar sa ma uit la ea si sa o traiesc …
-> Ori voi fi devenit o masochista inversunata…
-> Ori spiritul meu va fi invatat sa nu se mai identifice cu corpul si ego-ul …
Loc de actualizare …
Ma voi intoarce la articolul acesta peste 6 luni, apoi peste un an. Sunt curioasa ce parere voi avea atunci … 😛
Update azi 18 August 2017
Am tot fost contactata si intrebata. Si cum sunt atat de ocupata cu noua mea viata, o sa redau una din discutiile mele cu o fata din care consider ca reiese esentialul. Pastrez anonimatul fetei insa o sa ii spun Ana.
Ana: Buna! Tu esti Silvia, cea care a scris acest articol? http://www.silvique.ro/2016/03/2016-03-11-centrul-de-meditatie-vipassana-curs-meditatie.html
Voiam sa te intreb cate ceva despre Dumbrava de sus.
Silvia: Intreaba. 🙂
Ana: Am vazut ca nu erai cea mai optimista anul trecut, dar ca ai revenit cu un comentariu
de anul asta spunand ca te-a ajutat. Cum de s-a produs schimbarea asta?
Silvia: Brusc! M-am uitat in urma si am remarcat ca dupa experienta de la Dumbrava viata mea s-a schimbat 100%. Poate nu are nici o legatura … poate e simpla coincidenta. Da’ eu nu cred in coincidente.
Ana: Si ai avut vreo clipa impresia ca Adrian Farcas nu e de fapt ce pretinde? Sau sa te simti inselata cumva?
Silvia: Nu ma intereseaza Adrian. Nici cine este nici cine pretinde …. El doar mi-a creat mediul in care eu sa MA CRESC singura. Tot ce a spus … cu mare ingamfare si aroganta, s-a adeverit! :)) Cand imi amintesc de el, mi se ridica parul in cap de furie!!!! Un om incredibil de antipatic!! Dar care, CULMEA, a contribuit la cea mai mare transformare a mea!
Silvia: Suferinta mea a fost atat de mare in acel centru … i-am urat, judecat si antipatizat cumplit pe acei oameni. 😀 Of…
Ana: Ok, si mie mi-a lasat aceeasi impresie din online. Dar cred ca e cumva un prilej bun, meditatie 10 zile pe care altfel nu as face-o.
Ana: Si ti s-a parut ca totusi meditatia ta era veridica, avand atatea sentimente contra lor? Te ajuta?
Silvia: Ei … am avut eu conflictele mele cu ei. Dar eram deja initiata in constintizare. Am exersat prezenta si am pus atentie pe toate suferintele mele. Oricum … am intrat in centru un om bonlav emotional, in pragul disperarii … cele 10 zile au creat un mediu linistit si controlat de autovindecare. Insa a venit la pachet cu muuuuuult mai mult decat asta. Viata mea s-a transformat in cel mai frumos vis! 🙂
Silvia: Practic ii uram atat de tare incat nici nu ii priveam, nici nu ma gandeam. Nu a fost loc sa ma victimizez, sa caut intelegere la ei sau chestii din astea. Erau reci ca gheata. De fapt asta a ajutat caci am privit in mine si numai in mine.
Ana: Transformarea a avut loc incepand cu momentul ala? Te asteptai sa fie asa? Ai iesit cu speranta?
Silvia: Nu ma asteptam la nimic! Timp de jumate de an, daca ma intrebai, as fi spus ca e o mare porcarie. :)))
Fix la intrarea in centru erau persoane venite pentru a doua oara care spuneau povesti la fel le WAW ca asta e mea. Am gandit ca sunt niste mincinosi! Ca e imposibil! Nu intelegeam! Ma amuzau! Am luat totul in joaca …
Ana: Wow… Suna de parca ești platita sa spui lucrurile astea, dar imi imaginez ca nu ai niciun motiv tinand cont ca eu am venit la tine. Ma bucur mult ca asta ti s-a intamplat. Eu nu stiu daca am destul curaj, dar m-am inscris.
Silvia: Mult succes, Ana! Orice ar fi, nu renunta! 😉 Sa imi povestesti peste un an! 🙂
Ana: Mulțumesc! Daca ma decid ca merg pana la urma, iti voi scrie!
Silvia: 😉 Nu imi scrie imediat dupa curs caci o sa ma injuri. La anu’ pe vremea asta … ca sa ai timp sa creezi visul. 😛
Ana: Sa il vizionez si realizez, spui?
Silvia: O sa vezi tu! Nu am cum sa explic! E doar ceva ce se traieste. Ne auzim peste un an!
Ana: Mulțumesc! Sa ne auzim cu bine!
Silvia, iti urez multa sanatate, recuperare usoara, si multe ganduri bune! Sotul meu trece prin aceleasi momente cu genunchiul, si stiu cat e de greu, dar incetul cu incetul orice problema se rezolva, depinde numai de noi.
Iti urez numai bine!
Luiza
Multumesc mult, Luiza!
buna ideea de a-ti relua articolul asta dupa o perioada pentru ca si eu am trecut prin experienta asta acum multi ani si am realizat ca 99,99% din cursurile, trainingurile, coachingul si ce exista pe piata la ora actuala sunt balarii care mai mult rau fac decat bine pentru ca sunt persoane care apeleaza la “meditatie” cand ele au nevoie de ajutor specializat psihologic sau psihiatric.
acesti mari guru care tin aceste cursuri promit sa rezolve ceea ce unii psihoterapeuti nu rezolva nici dupa ani de studiu. o mizerie!
eu iti recomand ceva psihoterapie, nu pentru ca esti nebuna (cum cred romanii despre psihoterapeuti) ci pentru ca oricine are nevoie sa-si reaseze gandurile intr-un mod profesionist, studiat si dezvoltat prin “peers reviews” nu prin bullshituri gen eckart tolle, osho, deepack, louise hay si altele.
fricile interne, inefabile, vin de departe si nu vei putea sa scapi de ele fara sa te psihanalizezi. poti sa mai citesti tu 100 de carti, mai rau te vei confuza.
si nu, accidentarea nu e un semn pregatit de destin, e pura statistica, la 500 de iesiri pe munte, statistic vorbind trebuie sa te mai si accidentezi de 1-2 ori, orice alpinist a patit-o, nimeni nu a scapat de sub predeterminarea statistica. in schimb faptul ca inca nu te-ai linistit e un semn ca trebuie sa incerci si ceva alternative stiitinfice la teoriile new age cu care cochetezi de ceva vreme.
pup dulce!:)
Silviu,
Multumim pentru opinie si sugestii. Nu imi mai povestise si prevestise nimeni de mult DESPRE MINE. Chiar incepusem sa imi fac griji caci nu stiam ce si cum si incotro.
O zi minunata sa ai si tu. 😉
liviu.v.popa@romgaz.ro
Am crezut ca te-ai tagnit, sau depresia s-a agravat.
Nu Silvia esti bine mersi, mai lasa filozofiile si continua-ti lifstyle intr-un mod armonios ca si pana acum sevici, odihna, lectura, sport. Este perfect chiar daca Bucurestiul este mai obositor si plin de ispite.
Fii tu insuti in continuare DAR pentru ca exista un DAR cum am mai sublinit ori de cate ori ti-am scris singurul lucru care ne va oferi echilibrul sufletesc este dragostea.
Invata sa iubesti din nou si nu amici… ci acel suflet pereche rezonabil, nu cauta idealul, pentru ca nu il vei gasi….nu exista ca nici un baiat de munte sa nu se ridice la nivelul tau sau celui plecat.
Eu m-am cramponat de asta si am avut numai de pierdut. DAR cand gasesti ceea ce cauti trebuie sa renunti la ambitii personale, egoism, infatuare sa-l iubesti sincer si el la fel pentru toata viata.
iti recomand cu caldura o carte care nu costa foarte mult…..,,Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie,, .O gasesti pe net.O sa-ti raspunda la multe din intrebarile existentiale si iti va lamuri si starile prin care ai trecut la acel curs…(unele).Felicitari pentru tot ceea ce faci,esti o fata deosebita.
Multumesc pentru recomandare si opinie, Daniel! O zi frumoasa.
Salut, Daniel! Eu am citit cartea si am facut si cursul Vipassana. Inteleg ca si tu?
Ai stat pana la sfarsit?
Da
Am revenit la postarea asta ca stiam ca ai lasat-o in coada de peste si eram curioasa sa vad daca ai mai adaugat ceva. Mie Vipassana mi s-a parut prea dur pentru mine si nu am incercat nici cand am fost in Nepal, vorba aia aproape de mama ei, dar am schimb am fost la un retreat 10 zile la o manastire budista. Nu mi s-a potrivit, si eram inca in cautari, vroiam sa vad ce-ai mai gasit tu, asa de conversatie.
Mi se pare foarte interesant ca pe alte bloguri nu as comenta in veci, de cate ori citesc ceva la tine simt nevoia ‘sa ma bag in seama.’ Inseamna ca ceva ma misca acolo in interior si ca rezonez. Ma bucur ca te-ai mutat la Brasov. A fost si visul meu si asa am ajuns la Sibiu. 😉
Dupa cateva cursuri facute la Dumbrava si apoi alte cateva facute in centre “oficiale” de Vipassana, pot spune ca la Dumbrava NU se face Vipassana. Din pacate.
E posibil sa ai dreptate.
Atata doar ca … dupa cursul la Dumbrava viata mea s-a schimbat total atat pe plan spiritual cat si pe plan material. De atunci traiesc un vis din care pare ca nu o sa ma trezesc prea curand. E minunat!
Nu stiu daca are importanta ca e Vipasana sau nu. Inainte de curs mai multe persoana care erau acolo sa repete cursul ma avertizau ca viata mea se ca schimba total caci si ei experimentasera acelasi lucru …
Mult succes in tot ce iti propui! 😉
am fost si am facut cursul la Dumbrava de Sus si la putin timp (2-3 zile) dupa ce m-am intors din izolare viata mea s-a schimbat 180 de grade..si nu in bine…am inceput sa am mari probleme de sanatate, in mai multe regiuni ale corpului, aparent total random (am dezvoltat sindromul colonului iritabil, apoi am facut hemoroizi, iar acum in 18 aprilie am facut o inflamatie intercostala ce ma tine imobilizat de aproape 2 saptamani…) Tin sa spun ca eu nu am avut niciodata grave probleme de sanatate, si cum spuneai tu, nici eu nu cred in coincidente. Pe langa toate astea mi-a mai murit si un animal de casa in 16 aprilie, iar mama a intrat in spital cu dureri de spate ce asteapta sa fie investigate… Imi aduc aminte ca acolo acel individ ce se da guru a amenintat in repetate randuri pe oricine e acolo si nu e sincer ca o sa aibe probleme mari…trebuie sa recunosc ca am stat tot cursul, dar am mers cu cele mai bune intentii, doar ca nu am fost sincer 100%, nu am reusit sa intru in filmul lor cu extraterestrii si apa plazmatica, sau alte asemenea chestii.. am dorit doar sa invat tehnica vipassana, sa invat sa meditez..am fost totusi avertizat de prieteni care au fost la vipassana adevarata ca acolo nu e vipassana, si am trait pe pielea mea acest adevar…acolo e o imensa manipulare energetica, iar acel om incredibil de puternic, e cel mai closed minded individ (ergo periculos) pe care l-am cunoscut. Sper sa trec cu bine peste acest moment din viata, si de indata ce voi fi din nou sanatos am sa merg la vipassana adevarata (dharma.org) sa ma curat si sa mai dau o sansa aceste filozofii de altfel atat de sacre si pure, si simple, dar care e atat de monstruos de complicata de aceasta entitate ce isi spune Adi. Scuze de comment, am vrut doar sa impartasesc experienta mea, nu vreau sa creez animozitati, sau sa spun cuiva ceva… multumesc. pace si iubire.