2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Data: 3 Octombrie 2015
Locatia: Postavaru
Echipa: EU (corpul, mintea si spiritul) si toti cei care s-au gandint la mine
Activitate: Catarare solitara cu autoasigurare
Traseu: Lupul cel Rau, 5B, 5lc din Peretele Animalelor

Catarare Solitara ca o forma de FUGA-DE

De multa vreme ma gandesc sa incerc catararea solitara. Cred ca a trecut deja aproape un an si jumatate de cand am avut prima data acest gand. A aparut in contextul in care am incetat sa a mai catar cu Catalin Pobega si eram convinsa ca toata lumea are o parere foarte proasta despre mine atat ca alpinist cat si ca om. Cu alte cuvinte, m-am gandit la catararea solitara in contextul in care aveam sufletul paralizat de frustrari.

Imi imaginam ca nu o sa mai am cu cine sa ma catar. Imi faceam curaj sa intreb pe unii sau pe altii si primeam refuzurile cu zambetul pe buze pe care le luam ca pe o confirmare a propriilor mele idei destructive. In prima faza asociam refuzurile cu esecurile.

Dar am incercat sa trec peste si sa pun lumina pe aspectele pozitive din viata mea si am continuat sa incerc. Am invatat sa iubesc esecul, sa il accept cu bratele deschise sa incerc iar si iar si iar. Sa dau tot ce pot si sa transform ideea de esec intr-o experienta de invatare si transformare.

Sigur ca privind in urma imi dau seama ca toate acestea se petreceau doar in capul si imaginatia mea datorate faptului ca eram obisnuita sa am certitudinea permanenta a unui partener de munte si imi era greu sa ma obisnuiesc si sa accept hazardul si frumusetea spontana a vietii.

Caci daca in timpul saptamanii imi faceam fel de fel de ganduri si fierbeam in suc propriu cu gandul ca in weekend nu o sa am cu cine sa merg la munte sau sa ma catar, in cursul zilei de vineri Universul alinia toate planetele si ma trezeam in drum spre munte alaturi de oameni foarte faini care imi umpleau sufletul de bucurie si recunostinta.

Acest proces oarecum autodistructiv in intervalul Luni-Joi si de regasire a echilibrului/reusita/validare din intervalul Vineri-Duminica a durat o perioada destul de lunga din viata mea. Pentru ca in zilele de Luni, in Bucuresti fiind, cumva mi se punea o scama pe creier si iar picam in singuratate si autovitcrimizare.

In perioada aceasta insa, cumva Universul mi-a raspuns activ si mi0a transformat toate dorintele in realitate: explorare in locuri absolut minunate din Piatra Craiului, traseele cele mai dificile din Peretele Vaii Albe, Buila, Bicaz, catarare de iarna, schii pe coclauri, MTB pe trasee care mai de care mai indraznete, etc. Puteti vedea un istoric in pagina de arhiva (click aici).

Am imbratisat esecul, apoi i-am schimbat sensul si am ales sa il vad altfel, apoi am incercat sa stau deschisa la orice posibilitate si Universul parca a facut totul, dar absolut totul sa imi arate ALTFEL.

Catarare Solitara ca o forma de APROPIERE-DE

Cu timpul m-am vindecat de frica de singuratate. Si de frica de a nu fi acceptata. Cu timpul parca s-a schimbat toata chimia EGO-ului meu. In plus, weekend de weekend au continuat sa isi faca aparitia sau sa revina in viata mea nenumarati oameni minunati.

Dar ideea de catarare solitara a continuat sa revina in capul meu. De fiecare data sub o alta forma! M-am gandit la ea chiar si inainte si calatoria mea solitara prin Carpati despre care am inceput sa va povestesc. Si ori de cate ori imi venea in cap, ma cuprindea un fior de spaima si o goneam. Nu indrazneam! Nu indrazneam!

Apoi a urmat povestea celor 5 saptamani de colindat prin Carpatii Romaniei. Poveste care a inceput cu catararea din Piatra Craiului in regim solo integral a unor trasee mai usurele alaturi de Gabriel (vezi aici) si care a continuat cu alte experiente solitare de plimbareala, MTB sau pura supravietuire si transformare interioara.

In acest nou context de echilibru interior ideea de catarare solitara si-a schimbat forma. Am ajuns sa nu o mai privesc ca pe o forma de evadare din singuratate ci ca pe o experienta de descoperire si autocunoastere. Practic toate gandurile mele vis-à-vis de catararea solitara s-au umplut de lumina si iubire. O FUGA-DE (frustrari, suferinta, singuratate) a devenit o APROPIERE-DE (mine, eu sufletul).

Cum se aliniaza planetele atunci cand dorinta vine din suflet si nu din EGO sau altfel spus, din dorinta de creatie si nu din frica

Se face ca sunt in masina cu Ingrid si George, mergem spre Herculane la HCO urmand sa gasesc un partener de catarare la fata locului. O sa va povestesc si despre experienta HCO poate. Dar acum revin la esentialul pentru articolul acesta. 😉

Drumul spre Herculane e lung. Pe Ingrid nu o cunosc deloc. Pe George, desi il cunosc fizic de multi ani de zile, nu pot spune ca il cunosc nici cat negru sub unghie. Sunt dornica si curioasa sa ii cunosc pe fiecare in masura in care vor dori sa se deschida fata de mine.

In acest context de curiozitate fata de ceilalti, ajung sa discut cu George despre catararea solitara atat din punct de vedere tehnic cat si din punct de vedere al experientei. Imi pare ca el rezoneaza foarte mult cu forma pe care a capatat-o ideea de catarare solitara in capul meu si ma inspira:

– Este o experienta de autocunoastere si descoperire. Mai mult decat atat, consider ca fiecare dintre noi ar trebui sa stapaneasca tehnica de catarare solitara ca o forma de siguranta in perete! – imi spune George.

Nu ma incurajeaza si nu ma descurajeaza. Imi raspunde obiectiv la intrebari si atentia este pusa strict pe propria lui experienta si parere. Si asta imi place!

– Crezi ca ai putea sa imi arati si mie cum se face? – indraznesc sa intreb.
– Sigur! Imi zici cand vrei si vin cu tot echipamentul la sala sa iti arat! – imi raspunde simplu. Si imi transmite o oarecare stare de confort.

Apoi vine o saptamana incredibil de abundenta de evenimente legate de familie, de viata profesionala si viata personala. Ba sunt confuza, ba sunt in extaz de fericire. As putea sa ma agat de orice ca sa aman asta. Dar nu, nu mai vreau sa mai aman. Si nici nu mai vreau sa ma gandesc! O fac si gata.

Joi ma intalnesc la sala de escalada Vertical Spirit de la Baicului cu George. Are grija sa ma invete tot ce trebuie pentru o catarare solitara sigura: amenajarea regruparii, dispozitivul Grigri de autoasigurare si rapel, asigurarea pe traseu, semicabestan si asigurare dinamica in caz de cadere, manevrele de coarda si echipament, urcarea pe coarda, rapel pe un fir, abordarea traverseeelor, etc. De asemenea imi explica de ce si cat de important este fiecare detaliu. Practic orice greseala poate fi foarte periculoasa si ma ajuta sa inteleg de ce.

Ma lasa sa exersez de cateva ori si sta cu ochii pe mine ca pe butelie si intervine ori de cate ori ma vede ca gresesc. In cel mai scurt timp simt ca stapanesc tehnica suficient de bine cat sa ii dau o incercare reala.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

– Imi imprumuti si mie Grigri-ul si blocatorul? As incerca weekendul asta ceva! – imi las inima sa vorbeasca fara sa gandesc prea mult.

Apoi aflu ca el o sa fie in weekend prin Postavaru si chiar imi sugereaza sa incerc o catarare acolo. Hmmmm, nu stiu! Nu vreau inca sa ma gandesc. Am niste interviuri si discutii profesionale care bat cu putere la usa si nu ma pot concetra pe altceva. Hotarasc sa ma gandesc vineri seara dupa ce trec toate astea.

Si Vineri ma hotarasc! Simt ca e timpul! Imi e frica de mor si incerc sa imi creez cat mai multe elemente de confort. Le spun mai multor prieteni despre intentia mea si il contactez pe George:

– George, mie imi e frica de fac pe mine cu catararea asta solitara. Dar vreau neaparat sa incerc. Visez la asta de mai bine de un an si jumatate. As veni si eu pe unde mergi tu, ca daca stiu ca e cineva prin preajma imi aduce un oarecare confort. Asa ca o prima imcercare pana trec de pragul asta psihologic… – ii zic sincer.

Catararea traseului Lupul cel Rau, 5B, 5lc

Ma gandeam la trei trasee insa nu stiam clar cu care sa incep: Lupul cel Rau, Cotofana si Mielul cel Bland.

– Ai putea sa incerci Lupul cel Rau caci este cel mai bine asigurat – imi sugereaza George in drum spre Postavaru.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

In rest povestim cu entuziasm despre alte de-ale catararii. Nu ma mai gandesc la solitar si nu imi fac nici un fel de ganduri sau scenarii ci accept ceea ce va fi.

Ajunsi in Postavaru imi iau rucsacul pregatit cu atentie de acasa si plec singurica spre perete. Linistea care se lasa dintr-o data ma surprinde si ma bucura. Devin constienta de mine si imi place!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Tot ce imi doresc este sa exersez tehnica de catarare solitara pe un traseu relativ confortabil din punct de vedere al dificutatii de catarare. Sunt linistita.

Pe poteca spre perete ma gandesc cu entuziasm la multe lucruri, planuri de viitor, sperante, idei, vise numai la catarare nu. Din cand in cand costientizez asta si …
– Sper sa ma pot concetra si sa vin AICI-ACUM cand voi ajunge la perete. Nu am voie sa gresesc! – imi spun. 😀

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Imi continui drumul …
– Si daca se termina coarda?! George, ce se intampla daca se termina coarda? Iar nu am intrebat asta! – ma loveste un gand de ingrijorare pe care il gonesc repede.
– Sa nu uit sa fac nod la capatul corzii! Clar! – si las sa ruleze in cap filmul-amintire de la sala in care George imi explica pas cu pas ce am de facut.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Ajunsa la baza traseului, inspir si expir profund. Nu simt nimic. Nici cea mai mica emotie. Incerc sa gonesc tot entuziasmul si gandurile cu privire la alte aspecte din viata mea si sa ma concentrez.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Plec in prima lungime de coarda. Sunt foarte atenta la catarare, la asigurari, la punctele de semicabestan. Sunt in continua descoperire caci aflu cum e sa joc in acelasi timp atat rolul capului de coarda cat si rolul secundului: orientare in traseu, catarare, asigurare, dat coarda, recuperat, filat, etc.

Wow! E o poveste! Din cand in cand sunt in mijlocul unei miscari si ma simt blocata. Imi vine sa strig “slabeste!” dar imi dau seama imediat ca nu am cui, si ca e o problema pe care trebuie sa mi-o rezolv singura.

Ha, uite regruparea! Ma apropii repede de ea cand .. Hop! A sarit din rucsac nodul de la capatul corzii. Firar sa fie! Mai am nevoie de 2-3m ca sa ajung la regrupare. Trag cat pot de coarda! Ma intind, din tot corpul si cu greu reusesc sa alungesc coarda si sa ajug sa amenajez regruparea. Nu ma grabesc, incerc sa gandesc fiecare pas, caci acum trebuie sa gasesc o solutie sa scot coarda din Grigri si sa o pun in regrupare fara sa o scap.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

In cele din urma imi da prin cap sa prelungesc cat de mult se poate regruparea cu anoul cel mai lung pe care il am. Si reusesc sa pregatesc rapelul. Ce ma bucur ca sunt fata desteapta si descurcareata! Si imi vine sa rad de faptul ca Universul mi-a trimis atat de repede un raspuns la intrebarea mea “Ce se intampla daca se termina coarda!”, si anume “Te decurci tu!”. 😀

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Apoi urmeaza rapelul, recuperarea echipamentului, urcarea cu blocator pe coarda. Pfuai, ce de munca!

Aceasta prima lungime imi ia cam 2 ore. Oho!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Continui catararea pe urmatoarele lungimi. Incep sa imi optimizez tehnica din punct de vedere al managementului greutatii, apoi al coordonarii miscarilor pe blocator, apoi al manevrelor de coarda.

Imi dau seama ca partea de rapel/coborare, recuperare si urcare pe blocator presupune foarte multe elemente de inginerie si imaginatie. Ma lovesc de fel de fel de situatii si ma bucur nespus ori de cate ori gasesc o solutie nastrusnica de a iesi din impas.

Din cand in cand fac poze in regrupare sperand ca acasa sa pot face un calcul estimativ cu privire la viteza mea de parcurgere a unui astfel de traseu. La managementul timpului va trebui sa lucrez insa am nevoie de o masura.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Dupa fiecare lungime unul din lucrurile la care nu ma pot abtine sa ma gandesc, mandra fiind de mine, este:
– Multumesc Silvia ca iti dai asta! Este un cadou minunat! Meriti sa savurezi experienta asta si sa te bucuri de ea.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

George ma surprinde in regruparea a patra. Desi s-a plimbat si a facut cateva fotografii absolut senzationale, din cand in cand a aruncat cate o privire si spre perete sa se asigure ca totul este in ordine. Povestea lui o puteti citi pe site-ul comunitatii alpinistilor si cataratorilor din Romania www.eclimb.ro.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Deci, mai am o lungime si ies! Cica asta este cea mai grea!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Iesita din traseu, strang linistit echipamentul…

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

… ma intind pe pamand, ascult vantul si ma bucur de liniste. Nu simt nici mandrie, nici bucurie … nici un fel de emotie.

– Lupul cel rau la liber! – trimit sms Danei care astepta vesti de la mine.

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Simt doar liniste! In sufletul meu e liniste!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Ia sa vedem daca asa iese mai bine … 🙂

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Dupa o vreme incep coborarea spre Poiana Inului. Cred ca am gresit putin traseul de retragere, insa nu m-a deranjat caci m-am plimbat pe o coama prin padure. Si m-am bucurat de natura, copaci si liniste.

Ajunsa in Poiana Inului il sun pe George. Peisajul este scaldat de lumina rosiatica a apusului de soare si ma astept ca el sa fie plecat pe undeva ca sa faca poze frumoase.
– Da, Silvia! Sunt aici la masina, te astept! – imi zice.

Dar nu ma grabesc …

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Ma duc incetisor si linistit spre locul de intalnire cu privirea pierduta ba in zare ba la firele de iarba ce se clatina in bataia vantului. Respir libertate!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Ah, cat este de frumoasa Natura!

2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

Cand ma intalnesc cu George, acesta ma felicita. Initial ezit pentru ca nu inteleg de ce. 🙂 Dar imediat ce inteleg, raspund si primesc cu zambetul pe buze.

Imi povesteste cum s-a uitat dupa mine si imi arata fotografiile. In timp ce imi povesteste imi amintesc ca azi am reusit sa trec de inca o frica a mea si de cat de importanta a fost prezenta lui George in zona. Sunt recunoscatoare ca Universul ca le-a aranjat atat de bine.

Seara ne-am adunat mai multi si a urmat … eh! … foc, povestiri, veselie, oameni faini … minunatii de-ale muntelui!

7 thoughts on “2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar

  1. Buna. Bravo.
    Cam chin cum incerci sa urci cu blocator+grigri. Ti-as recomanda, pe viitor, fie 2 blocatoare (2 de mana/1 de mana+1 de piept), fie la fel, insa iti poti pune o caraba in blocatorul de mana, si coarda din grigri sa vina prin ea. astfel incat nu mai esti nevoita sa tragi coarda in sus, o vei trage in jos, iar efortul depus este considerabil mai mic.

    Spor!

  2. Chiar asa, felicitari! Inca o data te dovedesti un om organizat, care crede in planificari dar si in reusite. Curioase nume mai au traseele voastre: Lupul cel rau , Mielul bland si mai ales Cotofana (hoata, binenteles!). Excelenta postarea lui George. In sfarsit , te vedem fara selfi! Daca ai timp 10 minute, iti trimit Uvertura la “Cotofana Hoata”. Daca asculti macar 3 minute, sunt sigur ca o vei asculta pe toata. E si ea o cuceritoare. Cu drag, Adrian.

    https://www.youtube.com/watch?v=Tzk7hZpAalE

  3. Fain, felicitări! Si dacă tot ai pomenit de Cătălin, ști cumva dacă își mai postează turele online? Găsisem ceva pe Picasa, dar din primăvara n-a mai postat nimic.

  4. Buna treaba, dar ca sfat…renunta in punctele de asigurare din regrupare si legarea Gri-Gri-ului de ham sa mai folosesti carabiniere de alpinism cu siguranta, foloseste verigi rapide din otel (maion, sau cum ii mai zice), restul carabelor de escalada se rup daca sunt prinse intr-un unghi gresit de torsiune!!!! Ma catar solitar de peste doi ani si cunosc cum e treaba…. Ai sa intelegi mai multe cand ai sa iei primele 30-40 de caderi. Eu le-am experimentat deja in trasee solitare de 7c+ si 8a+. Dupa aia se schimba ideea… Ca tehnica folosita e cam neadecvata si foooooarte greoaie tehnica ta, eu am un alt stil si merge brici dar !!!!! NU E OMOLOGATA CA TEHNICA, motiv pentru care nu dau instructiuni.
    SA ne auzim cu bine.
    PS. Vezi la mine pe blog ai un mic filmulet (Rope solo climbing: Solitaire on sunny verticals.)

  5. Pingback: 2015.10.04 – Postavaru – Cotofanta, 5A, 4lc, Solitar | Jurnal de weekend si calatorie

  6. Pingback: 2021.11.17 - Peretele Animalelor - Lupul cel Rău 5B, 6a+ (6a, A0) - Blogul lui SilviqueBlogul lui Silvique

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *