Neaparat de citit intro si contextul AICI

Data: 20 Iulie 2015
Locatia: Muntii Suhard
Echipele: Eu – SOLITAR
Activitate: MTB cu Nadia
Traseu: Creasta Integrala de la Pasul Rotunda la Vatra Dornei cu retur pe sosea

Detalii tehnice

In turele de MTB cu Iulia, surioara mea, a trebuit sa imi asum rolul capitanului de echipa. Adica … sa ma ocup de tot. O sa va povestesc probabil la un moment dat si despre aceste ture.

In acest context Universul m-a luminat si solutia gasita de mine a fost sa inslatez pe iPhone aplicatia Bikemap.

iPhone-ul are avantajul ca il tine bateria destul de mult chiar si in conditii de stres maxim.

Bikemap are avantajul ca poti accesa toate track-urile de bicicleta dintr-o zona care pot fi salvate in libraria proprie si utilizate chiar si modul avion, adica fara pic de semnal. Precizia este chiar foarte mare!

Problema cu Bikemap este ca in modul offline nu exista acces la libraria pesonala. De aceea tebuie avut in vedere acest fapt si trebuie dechisa harta cu track-ul in mod online.

Traseul ales de mine chiar inainte de a incepe urcarea spre Pasul Rotunda a fost aceasta:

Inspiratia si ideea de a psrcurge Creasta Suhardului cu Nadia a venit in vacanta de iarna cand am fost in zona cu schiurile de tura (vezi aici). Desigur ca la momentul respectiv ideea a venit ca un flash pe care l-am gonit repede descurajata fiind de numarul de stane pe care le vedeam de o parte si de alta a crestei:
– Ar fi fain, dar cam greu cu bicicleta caci sigur e plin de caini ciobanesti! – ma gandeam in contextul in care imaginea mea despre acei caini era una de agresivi si criminali.

Povestea …

Dupa tura din Rodnei (vezi aici) ajung in Pasul Rotunda pe la 10:00 dimineata. Am o zi inteaga in care sa ma alimentez, sa ma odihnesc, sa hranesc sufletul cu putina lectura si sa meditez.

E liniste, padurea e superba, pasarelele ciripesc … e un cadru ideal pentru nevoile mele. Am mintea mult mai relaxata si mai putin incarcata dar in continuare dau libertate totala a gandurilor.

Acum, insa, ma simt plina de lumina si fericire. Gandindu-ma la felul in care s-au asezat lucrurile in tura din Rodnei imi alimentez si mai mult increderea in Univers.

Si odata cu acestea undeva in fundal se intampla si alte lucruri. Se coace o tura, o tura mare. Astfel incat, in momentul in care proiectez lumina in aceasta directie vine totul de o data: plecare la 7:00, trezire la 6:00, obligatoriu bucurat sufletelul cu o cafea buna inainte de tura, echipament necesar, track-ul care trebuie si … multa multa incredere si pace ca totul va fi bine.

PARANTEZA:

—> In cartile pe care le-am citit am invatat inca un lucru pe care imi propusesem sa il exersez ori de cate ori am ocazia. Se refera la faptul ca oamenii sunt oglinda noastra si ca de la fiecare putem sa invatam despre noi. Astfel:

* Daca un om ne marcheaza foarte puternic dpdv negativ atunci ar trebui sa nu il judecam ci sa incercam sa intelegem ce anume ne deranjeaza si sa cautam acele lucruri in noi: frici, defecte, reticente, etc.

* Daca un om ne marcheaza foarte puternic dpdv pozitiv ar trebui sa incercam sa intelegem cu exactitate ce ne place la acea persoana si sa intelegem ca sufletul nostru aspira sa devina acel lucru, rolul nostru (EGO-ului) fiind sa ii deschidem calea si sa nu opunem rezistenta.

—> Unul din motivele de fuga, asa cum povesteam in introducere (vezi aici), au fost barbatii.

Sunt constienta de frumusetea, feminitatea si puterea mea de a atrage si a face fericit un barbat. Nu o sa afirm altceva din motive de falsa modestie. Pe de alta parte sunt constienta si de faptul ca pana in puctul aceasta al vietii mele a ales EGO-ul si nu sufletul. Sunt constienta ca ori de cate ori sufletul se plangea de alegerile pe care le faceam, EGO-ul era acela care incerca sa creeze o poveste frumoasa de genul:

– Linisiteste-te ca doar nu te mariti cu el! – sau …
– Lasa ca o sa se schimbe, trebuie sa ai rabdare! – sau …
– Am gninion dar data viitoare va fi bine! – sau … ETC, ETC, ETC.

Ceea ce nu constientizam la momentul respectiv era modul in care refuzam sa imi ascult sufletul care, Dumnezeule, mi-a zis de fiecare data CA il doare si CE il doare! Ceea ce nu constientizam la momentul respectiv este ca NU EXISTA NOROC si NU EXISTA GHINION. Exista ceea ce alegem sa fim si suntem 100% responsabili de viata pe care o traim.

Desi am ajuns sa vad si sa inteleg toate aceste lucruri, AICI ACUM mai stiu ceva: EGO-ul meu e puternic. Sufletul a fost neglijat si lipsit de iubire si atentie ani de zile. Nu e suficient sa constientizez. Am nevoie de timp si spatiu sa il ingrijesc, sa il vindec, sa il hranesc, sa ii dau puterea de exprimare si sa invat sa il ascult si sa il simt.

Inchid PARANTEZA

—> Revenind in Pasul Rotunda …

Acestea find hotarate in prealeabil, absolut nimeni, dar nimeni, nu stie unde ma aflu. Telefonul e pus pe modul avion si deci nimeni nu poate da de mine. Si cu toate aceastea …

… asa in drumul meu solitar pune ochii pe mine un individ. Si sa vedeti faza! Acest individ impreuna cu prietenii lui au discutat despre mine si au ajuns cu totii la conlcuzia ca: “Mai, fata asta este inconstienta! Singura! Dar frumoasa! Dar ce cauta singura! Si daca e singura, si daca e asa cum e, atunci e evident faptul ca A ALES sa fie SINGURA.”

In ciuda acestei concluzii, foarte pertinente de altfel, dimineata cand ma trezesc, dintr-o duba apare acest om:
– Am venit sa luam micul dejun impreuna! – imi spune.

Sunt luata prin suprindere! E genul de surpriza care nu imi place! Dar omul nu ma cunoaste asa ca … draguta initiativa, desi as fi preferat sa fiu singura. Dar accept, ca sa fiu draguta si sa nu ranesc pe nimeni din cauza nevoilor mele.

Apoi omul, incepe sa ma ia la intrebari directe de parca eram la interviu: De unde esti? Ai pe cineva? Cu ce te ocupi? Hobby-uri? Trecut? Familie? etc, etc, etc. Sau sa imi povesteasca despre viata lui personala si deceptiile lui in dragoste. Sau sa imi spuna ca desi nu este un muntoman prea impatimit, ar putea sa devina. Valeeeei, doamne!

Mai mult decat atat, omul isi pregateste rucsacul cu intentia de a veni cu mine pe munte. Asa, neinvitat. Probabil din dorinta de a demonstra si de a ma impresiona cumva. 🙂

EGO-ul meu s-a distrat putin caci i s-a parut cam disperat omu’!

—> De ce va povestesc aceste lucruri? Mi se pare un exemplu bun la zicala “De ce ti-e frica nu scapi!” sau “What you resist persists!”. Este un mod prin care Universul comunica cu noi …

Pentru mine, aceasta intamplare a fost o experienta foarte interesanta de oglindire. Omul acesta a aterizat in viata mea ca sa oglideasca frica aceasta de a ma lansa cu capul inainte intr-un angajament. A fost interesant ca dincolo de reactiile adverse ale EGO-ului sa ies din minte si sa ma vad pe mine. Sa-mi privesc frica!

Mai tarziu am inteles ca desi ma hotarasem sa imi ascult sufletul, de fapt picasem in extrema cealalta si anume sa ma las in seama fricii, sa ma inchid si sa opun rezistenta. Si prin aceasta cream un blocaj energetic sau blocam iubirea …

Multumesc Universului pentru aceasta lectie!

Dar hai sa revenim la tura mea! Din Pasul Rotunda aceea este directia … 😉

Din cand in cand ma mai fulgera un gand ca traseul e cam lung si cam greu insa sufletul meu e linistit si daca el e linistit atunci … trebuie sa fiu si eu linistita si sa am incredere in el. Ideea e sa nu ma gandesc cu mintea, ci sa simt, sa ba bucur, sa merg in ritmul meu si va avea Universul grija la detalii …

Din start apare in calea mea turma de oi, cainii ciobanesti si ciobanu. Si ce credeti? Ca am traversat 3 turme si m-am relaxat? Ete nu!

Am o imaginatie tare plastica! Toate gandurile se desfasoara in capul meu ca un film, cu lux de amanunte. Aporpiindu-ma asa de turma pe masura ce in capul meu se deruleaza filmul in care o multime de caini ma incercuiesc si unul cate unul sfasie carnea de pe mine, aproape ca incepe sa ma doara fizic, imi e tot mai greu sa respir, si simt cu muschii, fibra cu fibra, incep sa paralizeze.

O adiere de vant la momentul potrivit imi aminteste de Dumnezeu, ma simt iubita si stiu ca orice s-ar intampla este pentru binele si cresterea mea. Ma umplu de recunostinta si trec linistita printre oi si caini.

E liniste si bine! De data asta am trecut fara probleme concrete, doar cu cele din capul meu. 🙂

Prima urcare este destul de sustinuta. Ii dau repede in sus cu Nadia si … spre bucuria mea, imi las pretendentul mult in urma! Hiu, m-am salvat! 😀

Trec in liniste si ma concentrez pe AICI si ACUM

Ma bucur de spectacole senzationale …

La un moment dat am parte de o coborare senzatioala. Insa fix la baza acesteia se afla o stana. Si cum ma zaresc cainii, cum se activeaza si alearga latrand, furios catre mine. Ma trezesc inconjurata efectiv de o tura de dulai. Incerc sa respir profund, sa il gasesc pe Dumnezeu, sa ma uit in ochii lor, sa incerc sa le vad spiritele si sa le arat iubire.

Nu e prima data cand mi se intampla insa nu pot sa nu fiu surprinsa placut ori de cate ori vad cum raspund acesti caini la iubire. Cel mai interesant este ca simt cum ori de cate ori se repeta aceasta scena, iubirea mea pentru ei creste. Si devine tot mai sincera si incepe sa vina tot mai natural.

Ma descopar, si imi place tot mai mult ceea ce gasesc in mine.

Ah, si cum imi creste inima! Si cata iubire si libertate gasesc acolo!

Din cand in cand sunt pe punctul de a ma rataci dar revin repede pe track! Ah, si tare mandra sunt de mine! Asa ca … ma descurc intr-o situatie in care societatea a reusit sa ma convinga ca nu m-as descurca! 😛

Alta stana, alti caini, alt prilej de manifestare a respectului si iubirii dincolo de forma, aka om-caine! Multumesc Universului ori de cate ori ma ajuta sa cresc! 🙂

In creasta Suhard am parte si de o portiune de Jnepeneala. Initial ma gandesc sa tin track-ul de pe Bikemap si ma trezesc innotand printre jnepeni cu Nadia in carca.
– Silvia! Hop! Nu e ok! Hai pe poteca marcata si lasa balta track-ul! Doar nu esti oarba! – ma hotarasc.

Astfel parasesc linia track-ului si ma hotarasc sa am incredere in poteca marcata. Si bine am facut. Desigur ca o imping pe Nadia pe langa mine, insa poteca este suficienta ca sa nu ma agat in crengile jnepenior.

Sus in varf! Sunt asa de mandra de mine, atat de bucuroasa si ma simt asa de bine incat merit sa surprind acest moment! Hupiii!

Cobor sa iau niste apa dar … e totul secat! Eh, cand o sa am nevoie cu adevarat o sa gasesc si apa! 😀

Mai departe e frumusete, deschidere, libertate, liniste, pace! E bucuria de a FI!

– Cat de tare! Mai fato, tu iti dai seama ca esti singura cuc si te distrezi si te simti super bine? Tu iti dai seama ca dincolo de frica ta de singuratate se ascundea … ASTA?! – imi spun cu voce tare, bucuroasa.

Si pieptul mi se umple de … ceva, nu stiu ce, dar care imi da lacrimile. Ah, ce senzatie!

Intru in padurice! Hei, nu ma asteptam la asta! Sunt curioasa, si imi place la nebunie felul in care ma surprinde natura. Avantajul de a nu fi avut timp, ocazie sau interes de a ma documenta despre traseu este acela ca am ocazia sa DESCOPAR!

In padure e minunat! E umbra, placut, suntetul padurii imi ajunge la suflet, mirosul brazilor! Gandurile sunt si ele, dar parca mult mai putine si mult mai putin dramatice pentru ca natura ma imbie atat de mult incat imi este usor sa o privesc si sa ma bucur de perfectiunea ei.

Si cand ma dau la vale e adrenalina! Ranjesc cu gura pana la urechi si ma distrez si tip si rad …
– Da clar! Sunt prea fericita pentru un om “normal”! – imi spun razand.

Aproape ca imi e rusine de fericirea mea!

In urma cu putin timp am citit cartea “Conversations with God” a lui Neale Donald Walsch. Aceasta carte a rezonat foarte mult cu sufletul meu. Una din ideile care m-au marcat a fost aceea ca BUCURIA, FERICITEA, PLACEREA si IUBIREA sunt singurele care ne reprezinta cu adevarat, fac parte din sufletul nostru. Ori de cate ori simtim ceva negativ este pentru ca ne indepartam de suflet.

M-a ajutat sa inteleg ca a fi un om mai bun nu inseamna a fi un trist … 😀

Liniste … traseul este fantastic! Uimitor!

Ploaia incepe sa ma ameninte. Nori grei in jurul meu si sunete de tunete in fundal….

Important este sa o pivesc, sa o accept si sa am incredere in aceea ce-mi doresc. Doar ca adesea imi pierd increderea si incep sa ma gandesc serios la a cobora spre Ciocanesti.

Ajunsa in dreptul coborarii spre Ciocanesti ma opresc si imi concetrez atentia la nivelul inimii si adomenului:
– Tu ce spui sufletel? Cobor sau merg mai departe? Deja am vazut despre ce este vorba, nu cred ca mai departe o sa mai fie cine stie ce interesat! – imi spun.

Dar sufletelul nu se lasa ademenit. Il las sa ma conduca, si tot incerc sa negociez cu el:
– Hai ca urcam dealul asta si dupa ii dam la vale spre Ciocanesti. – imi propun.

Dar imediat dupa deal urmeaza o coborare. Si nimic in mine nu opune rezistenta asa ca ii dau la vale pe partea cealalta a dealului….

Si in zare e frumos! E atat de frumos! In ciuda norilor de ploaie si tuneteleor care se mentin in spatele meu, sunt bucuroasa ca am continuat spre Vatra Dornei.

Imi continui drumul si ma bucur de coborari, sau de urcari, sau de natura, sau de libertate …

La un moment dat, ajunsa in dreptul unei case incepe sa ploua.
– Ah, ce fain ar fi sa fie careva acolo si sa imi dea o ciorba! – ma gandesc.

Iau apa de la izvor apoi ma adapostesc la terasa casei. Acolo nu e nimeni asa ca ma multumesc cu caju si fructe uscate. Ma hidratez bine si, pentru ca am net, ma conectez sa vad ce mai face lumea. 😛

Pauza asta vine fix la momentul potrivit cand as fi avut nevoie de o pauza ca sa controlez coborarea dar probabil ca nu mi-as fi luat-o din disperarea de a nu ma incadra in timp! Stie Universul ce stie! 😉

Dupa cam 30 min ploicica se potoleste si incep coborarea pe un drum de tara pana in Vatra Dornei! Si cat de faaaaain!

In Vatra Dornei intru printr-un camping: fripturi, manele peste traditionala peste POP, lume multa, galagie, agitatie! Ma sint ciudat sa revin la civilizatie dupa atatea zile de liniste … 😀

In Vatra Dornei intru in primul magazin, iau paine, rosii si branza, ma asez pe o bordura mai inalta si imi potolesc foamea. Nu, nu am timp si nici chef de restaurante. Vreau sa evadez cat mai repede de aici. Dar cum nu am la mine rucsac nu am cum sa imi car picnicul in alta parte…. 🙂

Apoi ma urc calare pe bici si plec usurel spre Carlibaba….

Initial ma gandeam cu dezgust la aceasta parte a turei, parte de sosea. Fusesem deja cu masina, vazusem tot, credeam ca o sa fie neinteresant.

Pedaland insa de-a lungul soselei, mai ales dupa ce am parasi drumul european, constat cu surprindere si placere cat de diferita poate fi parcurgerea unui drum cu masina si parcurgearea aceluiasi drum cu bicicleta.

Aerul e curat si il simt, iarba si natura e mai verde si mai plina de viata, totul e plin de viata, libertate, spatiu!

– Silvia, tu iti dai seama?! Iti place chiar si asta! – imi spun cu bucurie.

Pe partea finala, cu cat ma apropii de Carlibaba cu atat drumul e mai prost. Incep sa ma gandesc la cina, dus, haine curate, confort. Ma simt tot mai obosita si ma doare fundul cum a stat pe sa. Si cu cat ma gandesc mai mult la finalitatea turei cu atat incep sa sufar mai tare.

Gandurile rele ma fura si ca sa ma pot opri din suferinta pe care parca mi-o provoc incep sa imi vorbesc cu voce tare:

– Acum iti e rau si ti se pare ca totul se deruleaza atat de incet pentru ca te gandesti la viitor, la momentul cand totul va fi terminat! Intoarce-te AICI ACUM, bucura-te de ceea ce faci si o sa se schimbe totul!

La experiment si amuzament, ca si cum as vorbi cu o alta persoana imi continui discursul pe un ton mangaietor ca pentru copilasi atunci cand plang si vrem sa ii impacam:

– Uite-te la cer, cat de albastru si frumos!
– Uite-te la norisori astia pufosi, la copaci, la plante, la pasuni, la case, la …
– Simte vantul! Oh, da, vantul!
– Simte hainele pe piele, simte muschii cum se incordeaza, simte pedalele sub talpi …
– Simte durerea in **** – si aici ma pufneste rasul!

Si aceasta autoterapie m-a ajutat sa am parte de inca cativa km absolut superbi!

Ajunsa la Pasul Rotunda, surprizaaaaa! Pretendentul meu pregatea o cina romantica: mamaliga la ceaun, cu branza proaspata de la stana, ceapa, legume si alte asemenea.

– Accept sa mananc cina cu tine dar sa stii ca nu ma intereseaza persoana ta, nu ne combinam! – ii zic direct. 😀

Am facut un dus fierbinte la vecinii din cabana, am mancat in clar de luna la lumina lumanarilor, imediat ce am terminat am fugit la culcare si dimineata la 4:30 tip-til, mi-am strans cortul si am fugiiiiiiit!

RECUNOSCATOARE ca am scapat fara sa il mai vad!