Data: 12-13 Decembrie 2015
Locatia: Masiv Iezer
Echipa: Eu si schiurile mele
Activitate: Schi-Alpinism
Traseu:
Ziua 1: Cababa Voina – Muntele Vacarea – Crucea Ateneului – Refugiu Iezer
Ziua 2: Refugiu Iezer – Crucea Ateneului – Vf Iezerul Mare – Vf Rosu – Vf Papusa – Vf Batana – Saua Gradisteanu – Cabana Cuca – Cabana Voina
Intro
In viata mea au avut loc multe schimbari. Si ori de cate ori sunt intrebata cu privire la aceste schimbari imi dau seama ca forma a ramas aceeasi. Fix aceeasi. Si este incredibil cum aceeasi forma poate avea un continut atat de diferit.
Simt viata altfel. Iubesc altfel. Ma simt altfel. Ma raportez la ceilalti altfel. Ma raportez la mine altfel…
Pot? Pot eu oare sa pun in cuvinte ceea ce nimeni pana acum, cel putin dintre cei pe care i-am citit, nu au reusit?! Cred in descoperirea imposibilului, insa care ar mai fi farmecul vietii? Va invit sa traiti, sa experimentati, sa descoperiti si sa va descoperiti, fiecare in felul sau! Pentru ca va iubesc!
Ceea ce aleg eu sa va povestesc sunt acele experiente prin care eu ma descopar, iar, si iar, si iar! Si ori de cate ori fac asta, gasesc ceva minunat. Acolo in mine. Si stiu ca e si acolo in fiecare dintre noi. Pentru ca gasind in mine stiu ce si unde sa caut in voi.
Weekendul acesta aveam nevoie de liniste. Dupa experienta de asta vara (vezi aici) mi-am promis sa ies singura macar o data pe luna. Am nevoie sa ma reconectez cu mine, sa astept sa se faca liniste ca apoi sa vad in mine.
Asadar plec in cel mai pustiu masiv din zona: Iezer! Cine s-ar fi gandit la Iezer? Nici macar eu! Pentru ca eu m-am gandit la Fagaras. Insa o scanteie in mine a luminat vineri seara. A luminat acest gand, Iezer. Apoi s-a stins si m-a lasat pe mine sa aleg daca ii dau curs sau nu, daca aleg sa traiesc aceasta experienta sau nu.
Ah, cat de dor imi este de el si de experienta de acum un an cand am parcurs creasta pana pe Vf Batrana! (vezi aici) Doar ca de data aceasta va fi pana pe Vf Papusa. Ca … asa vreau eu! 😉
Povestea
Din Bucuresti si pana la Voina nu sunt decat 2h30. Super! Astfel ma hotarasc sa plec dimineata dupa cafea. Ajung la Voina la 10:30, mananc bine si plec linistita la drum.
In partea de jos nu este deloc zapada. Nu stiu cum e pe sus, dar sunt hotarata: imi pun schiurile pe rucsac si merg mai departe conform planului.
La golul alpin isi face aparitia si zapada … in cantitati destul de mari!
Pauza de hidratare si echipare, adica incaltat schiurile cu foci. 😛
Totul e ingehtat. Urmele aceastea au fost facute pe cand zapada era fleasca …
Omuletul zapezii! Ce dor mi-a fost de omuletul zapezii!
Ma bucur de primele peisaje fantastice!
Nu las nici o urma in jur. Merg ca pe tabla! Las in urma stana care m-am gazduit pentru aproximativ 10 minute. 😛
Totul e bocna dar e frumos! Cu toate acestea cateva ganduri incep sa imi dea tarcoale:
– De ce nu am luat cutitele de schiuri? De ce?!
– Lasa, Silvia, mergi inainte cat poti si vezi tu ce faci cand nu o sa mai poti! 😀
Astfel gonesc toate fricile si gandurile si incerc sa ma deschid catre Natura. Sigur ca toate gandurile pe care am incercat sa le las in Bucuresti, m-au urmarit cu incapatanare. Insa stiu si am incredere ca pana la sfarsitul zilei se vor linistii …
Vantul biciuie! Pe schiuri imi aleg atent drumul caci tot alunec. Focile sunt vechi si uzate si nu ma ajuta asa cum ar trebui…
… De fapt, la oglinda care se afla pe jos, nici cea mai buna foca din lume nu m-ar ajuta. Dar toate abstacolele ajung sa ma amuze. Mai ales cand ma gandesc la momentul in care ar putea sa fiu in situatia de a nu mai putea inainta.
… Si toate aceste probleme ma bucura! Caci imi distrag atentia asupra gandurilor de Bucuresti care imi consuma din energie….
🙂
🙂
Am parte de nenumarate trante, incordari, alunecari si emotii!
Dar sunt linistita, incerc sa imi controlez emotiile .. pace si liniste .. si cu rabdare imi caut calea: ba pe drumul de masina de vara, ba matematic pe creasta, ba zig-zag pe unde convine mai bine …
🙂
Ajung la Crucea Ateneului, fix la timp sa cobor pe lumina! Uau! Ce bine am ales!
Pe aici zapada e mai putin inghetata si am parte, chiar, de cateva viraje faine rau! Iu-huuuu!
Vantul, vremea, ma gonesc repejor in refugiu. Sunt singura! Ce bine!
Ma rasfat cu o masa de fructe proaspete, mai tarziu supita, apoi ceai si adorm punandu-mi dorinte:
– Sunt recunoscatoare pentru ca sunt fericita!
– Sunt recunoscatoare pentru ca am timp!
– Sunt recunoscatoare pentru ca vremea tine mereu cu mine!
– Sunt … ZZZzzzzz…
Urmatorea zi ma trezesc la 6:20. E inca intuneric, asa ca ma rasfat cu o cafea buna, un baton absolut bestial de cereale si fructe, si ma pregatesc de plecare.
Primele raze de soare dau startul!
Sunt binecuvantata sa pot experimeta asa ceva!
Las in urma inca un loc pe care pentru cateva ore l-am numit “acasa”.
Sus la Cruce …
Eu nu am apucat sa ma informez prea tare acasa. Astfel nu stiu nici distanta, nici cat dureaza. Sigur ca am mai fost, dar am uitat tot. Si partea faina atunci cand uit tot, este ca experimentez redescoperirea. E o senzate fantastica!
Iata ce zic ei! Multumesc de info!
Fantastic! Absolut fantastic!
Acasa …
🙂
🙂
🙂
Zapada e faina. Nu mai e la fel de inghetata ca ieri …
🙂
Vantul s-a domolit destul de mult! E fix cat trebuie sa imi faca placuta plimbarea.
Azi deja e mai liniste. Sunt odihnita si simt asta.
Pe muntele Rosu!
Iata inca niste informatii care ma ajuta! Mersic!
Eh, coborarea de pe Vf Rosu imi da ceva batai de cap. Intial incerc sa il ocolesc prin dreapta, apoi vreau sa traversez un culoar… ups! E totul acoperit cu placa de vant. Sunt pe punctul de a lua viteza pe un culoar cand inlemnesc:
– Si acum ce? Silvia, gaseste o solutie! Cum sa iesi tu de aici?!
– Habar nu am, dar e cam naspa! Si daca alunec, ce?
– Teoretic, nu ar trebui sa iei viteza, intelegi? Ca nu stii ce e dincolo de ceea ce vezi tu. Si oricum nu ar trebui sa iei viteza.
Incerc sa ma ajut de batele telescopice, dar fara rezultate. Alunec centimetru cu centimetru gata-gata sa iau viteza.
– Stii ce iti trebuia tie acum? Un piolet! Oh, da, un piolet!
– Da, dar de data asta nu stiu ce a fost in capul tau.
– Fie, nu-i bai! Gaseste acum o solutie cu ce ai!
– Ce am, ce am, ce am …
(Multe din aceste ganduri le vocalizez, chiar!)
Hop! Fix in momentul in care sa iau viteza ma folosesc instinctual sa franez puternic cu cotul bine infipt in placa de vant. Astfel franez si alunec pana ajung pe un plan un pic de tot mai putin inclinat unde reusesc sa ma pun in picioare.
– Si acum? Ah, da! Stiu, stiu! 🙂
Imi scot schiurile si incep sa sap trepte lovind cu putere in placa. Ma salvez!
Culoarul cu pricina se vede in poza de mai jos … 😛
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Din cand in cand imi propun sa ascult vantul! Stiu ca incearca sa imi zica ceva. Nu ma astept sa inteleg la nivel constient, insa incerc sa ma dschid si sa primesc toata intelepciunea lui la un nivel mult mai adanc in inima si sufletul meu …
🙂
🙂
🙂
🙂
Capre negre …
🙂
Aici nu e nici un semn de viata …
Hei, iata ca in urma las o echipa mare de capre negre! 😀
Am grija sa mananc din ora in ora. Insa pentru gustarea de ameaza am pregatit ceva special! Snack de masline …
… Servit in bol de zapada! 😀
Doua portii, chiar! Un plus de diversitate!
🙂
🙂
Urme de urs?!
He, he, dar eu il am pe omul zapezii cu mine! 😀
Observ apoi ca urmele vin de pe Vf Papusa! Oare nu cumva cei doi schiori pe care i-am vazut de departe sunt, de fapt, doi ursuleti?
– Silvia, daca te gandesti la ei ii creezi! Erau clar doi schiori! – imi spun.
🙂
🙂
🙂
🙂
Dap, urmele praspete a celor doua perechi de schiuri imi confirma.
In partea de sus am parte de schi fain, viraje faine, distractie. Mai jos, insa, e plin de scoici de zapada care ma cam incurca. Dar acept sa traiesc experienta fix asa cum vine …
In zare vad ca pana pe Muntele Gainatu am nevoie sa mai lipesc inca o data focile…
… Nu se poate! Nu se poate! Asa ca merg fix in jos spre Cuca.
Schiez pana la padure unde depasesc un grup de muntomani. Aici imi pun schiurile pe rucsac si continui coborarea la picior.
🙂
La Cabana Cuca intalnesc oameni minunati care ma rasfata cu ceai cald. Cat de frumos si de primitor locul!
Inca o informatie utila! 😛
Pe drum ascult apa, si incerc sa primesc si sa invat din intelepciunea ei…
🙂
Ajung la Voina fix pe inserate. Acolo ma asteapta Iza cu porbagajul plin de bunatati. Mananc bine si plec linistita la drum.
Ce experienta! Si cu cate idei faine ma intorc la Bucuresti!
Ia te uita! A venit iarna! Bun venit, omuletule! O tura placuta, pe masura muntelui in care ai fost. Micut cum este, Iezer-Papusa are o frumusete intima, promitand totusi, parca ceva din maretia Fagarasului, dar oferind perspective minunate spre PC si nu numai. Alaturi de farmecul padurilor de brad de pe versantii sudici. Frumoase poze si ma bucur ca rasare soarele pe munte dar si pe partea ta!Inspirata si incheierea, cea cu un drum printre brazi, dupa atata zapada. De cabana Cuca ma leaga amintiri dragi si ma bucur ca lucrurile nu s-au schimbat. E una din cele mai primitoare cabane in care am intrat, tocmai datorita celor de acolo.
Iti doresc o iarna frumoasa si “calduroasa”. Cu drag, Adrian.
O iarna cu zapada, Adrian! 😉
Multumesc de mesaj!
Inca odata BRAVO SILVIA, desi solitudinea pe munte nu este buna. Ultimul meu mesaj de vreo doua luni probabil te-a deranjat de nu mi-ai raspuns, dar nu asta a fost intentia, ci de sprijin sufletesc si intelepciune.
Acest masiv l-am abordat in septembrie 2015 perpedes cu intentia de al parcurge cu schiuri de tura in acest sezon.
Mi-ar fi facut placere sa il fi parcurs impreuna, dar tu probabil cauti o anumita reculegere si imi este greu sa cred ca nu te minti cateodada in privinta fericirii. Poate pentru unii solitudinea este o binecuvantare, cel putin pentru mine un blestem dar asa este viata uneori. Oricum pe sfarsit de an iti transmit sarbatori rezonabile iar noul an sa iti aduca sanatate si o liniste sufleteasca deplina dar in doi. Totul depinde doar de tine pentru ca si eu incerc sa fiu fericit singur dar din pacate ma mint cu buna stiinta.
La multi ani SILVIA
Multumesc mult, Liviu! Sarbatori fericite si tie! 🙂
Faine poze!
Bravo Silvia!
Sarbatori fericite si din toata inima LA MULTI ANI!