Neaparat de citit intro si contextul AICI
Data: 11 August 2015
Locatia: Muntii Maramures
Echipa: EU – corpul, mintea si spiritul
Activitate: MTB cu Nadia
Informatii despre traseu
Itinerar: Repedea – Lac Vinderelu – Vf. Farcau – Vf Mihailecu – Poienile de Sub Munte
Distanta: 35.1 km
Diferenta de nivel: 1670 hm
Un traseu gasit pe aplicatia Bikemap:
Se face ca …
… asa cum va spuneam si in alte articole, nu rezist in acelasi loc mai mult de 2 zile. Asadar, dupa tura din Apuseni (vezi aici) dimineata ma hotarasc sa plec imediat dupa cafea.
– Unde?
– Hai sa ne uitam pe harta! Chiar deasupra Muntilor Rodnei mai vad aici ceva … aha! Muntii Maramures si localitatea Poienile de sub munte! Suna asa de bine incat … trebuie sa ajung acolo. O sa caut la fata locului si un track de MTB sau o harta caci aplicatia bikemaps imi cam da rateuri acum.
Nu am nici un fel de asteptare. Sunt deschisa! Vreau sa vad unde ma va directiona Universul! 😛
Astfel conduc linistit pe soselele Romaniei. Ca sa fiu sincera nu mi se par atat de rele! Ba chiar foarte frumoase! Culmea!
Ba ma opresc pe dreapta sa fac piata la fructe, ba ma opresc la un pranz linistit cu mancare traditionala la oferta de pranz, ba vorbesc cu lumea pe mediile virtuale, ba mai dau semne si pe acasa. Asa … dupa ritmul natural si chef. 😛
Ajunsa in preajma gasesc si traseul! Doar 35km! Cu plecare din Repedea. Mi se pare un pic cam scurt, mustacesc, dar hai sa o fac si pe asta! Plecarea e din Repedea, insa o sa ajung la intoarcere prin Poienile de sub Munte….
Traversez toata localitatea Repedea pe un drum neasfaltat, merg, merg, merg, si … chiar in capatul drumului practicabil cu Iza gasesc un petec de iarba.
Dupa ce pleaca oamenii cu gratarul raman singurica. Privesc stelele, ma bucur de liniste si intuneric si ma culc.
A doua zi dimineata …
… mic dejun imparatesc!
plec destul de tarziu, linistita, in tura mea. Teoretic nu ar trebui sa imi ia mai mult de 4h.
– Ups, am uitat frontala! Da’ … nu imi trebuie! – ma gandesc obiectiv.
– Silvia, regulile sunt reguli! Nu pleci da drum fara frontala! – imi zice inima.
Astfel ma intorc sa o iau … si ma hotarasc sa plec pe drumul de pe partea cealalta a raului ca asa zice inima, sau intuitia, sau ceva in mine.
Pe drum forestier …
Ma bucur de liniste desi nu pot spune ca sunt fascinata de ceea ce vad:
– Ehei, parca vezi ca iar te va surpinde natura asa cum numai EA stie! – imi spun optimista.
Nu am nici un fel de asteptare. Nu vreau decat sa exersez trairea prezentului …
Cerul este minunat!
Nu dureaza mult si terenul devine atat de inclinat si de rupt incat ma hotarasc sa o car pe Nadia in carca…. 😀
Si merg asa linistiata cu Nadia in carca, 12kg catareste cu apa cu tot …
– Hahaha! Trebuia sa ti-o iei o data si o data! Ce credeai?! Ca o sa mergi asa prin munti si o sa cauti trasee pe bikemaps si o sa dau numai peste chestii ciclabile sau faine?! – ma amuz copios, fara autoironie, ci cu veselie si bucurie.
Ei, dar cat de bine da Nadia in poze! Doar nu o car degeaba! 😛
🙂
Un truc invatat de la Iulia, sorioara mea!
Continui cu Nadia in carca.
– Bine ca nu e nimeni prin preajma sa ma vada ca in ipostaza asta s-a dus naibi toata imaginea feminitatii din mine! – ma amuz si rad singurica. 😛
Vreme superba …
🙂
🙂
La iesirea in gol alpin trec pe langa niste vacute … 😛
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Apa! Apa! Nu am apa!
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Afine, afine! Nu pot sa nu pic peste afine! 🙂
🙂
🙂
Acesti caluti m-au impresionat!!
Doamna iapa sta linistita si paste in timp ce eu ma apropii de ea sa o privesc cu admiratie. Atunci, din departare se aud niste nihohote si un armasar puternic impreuna cu un manz si inca cativa prieteni incep sa goneasca catre noi.
In timpul acesta eu nu fac nimic. Stau pur si simplu si ma uitat la ei. Domnul armasar se apropie de mine, ma masoara, apoi se apropie de iapa si prin gesturi parca ii spune:
– Cred ca ar fi mai bine sa mergem! Hai! E iarba si in alta parte. Fiinta asta (adica eu) nu prea imi inspira incredere! – 😛
Astfel pleaca cu totii linistiti. Manzul se mai opreste din cand in cand, moment in care iapa il incurajeaza sa continue impingandu-l cu botul.
Vf Farcau…
– Sa mai urc pana acolo? – ma gandesc.
Ajunsa la Lacul Vinderelu constat ca Domunul Armasar, incontinuare curios, si-a indrumat trupa in urma mea …
Le indica celolarlati sa astepte acolo si el se apropie cu pretextul de a lua o gura de apa … 😉
Apoi se hotaraste sa ii lase si pe ceilalti sa se apropie de lac, in timp ce el va inspecta situatia mai de aproape. Asadar ocoleste lacul si se apropie de mine…
Absolut superba povestea aceasta! 🙂
Si vine, vine, incetisor. Ajuns in dreptul meu ma analizeaza din cap pana in picioare si se intoarce cu grija spre lac unde mai ia o gura de apa … 😛
Un miracol natural!
Inspre Repedea …
Inspre varful pe care ezit sa urc caci ameninta ploaia:
– Dar nu, nici azi nu ma va ploua! E doar un capriciu al Universului acesta!
Adica faptul ca ori de cate ori urc pe munte sa ma ameninte ploaia. Caci este doar un test de autocontrol si … ma hotarasc ca nici azi sa nu imi fie frica sau sa imi pierd increderea. Caci manifestarile naravase ale vremii sunt doar un spectacol de frumusete al jocului de nori, vant, tunete si alte fenomene naturale pentru mine! 😀
Calutii acestia sunt ca oamenii! Am parte de un mic spectacol in care doi caluti se iau la cearta. Cel mai puternic pune punct aruncand o copita si lovindu-l pe cel mai slab. Astfel, cel din urma se indeparteaza si isi vede de treaba si frustrarile lui. Cat de tare!
Conform itinerarului va trebui sa urc pe varf si sa cobor inapoi la lac.
Astfel, ma hotarasc sa o las pe Nadia langa lac si sa fug in sus! 😉
Ma intalnesc si cu alti caluti …
Cu enduro coborand de pe un varf secundar …
Hmmmm… e un sport si asta!
Vai cat de frumos este!
Vf Mihailecu in zare …
Primul varfulet de unde…
… voi continua …
Spectaclul natural devine tot mai pronuntat: vant, tunete, cumul de nori amenintatori …
Admir, imbratisez, iubesc si stiu ca Universul va alege ceea ce va fi mai bine pentru mine! 😛
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Si iata ca sunt sus pe Vf Mihailecu!
Am doua dileme:
D1. O sa fie distractie cu tricouri ude, tunete si fulgere? Ca azi nu mi-am luat geaca de ploaie cu mine!
C1. La care aleg sa cred ca “nu”, desi ma amuza un pic posibilitatatea aceasta!
D2. Nadia … ma asteapta cuminte acolo? Sau a intrat in posesia vre-unui cioban?
C2. Deja am invatat ca ciobanii sunt oameni! Ciobanii sunt la fel ca noi toti, buni si rai, fericiti si nefericiti. De unde ideea asta de a asocia ciobanii cu cele mai denaturate fiinte de pe fata planetei? Ma intristeaza numai simplul fapt ca imi trece asa ceva prin minte! 🙁
Ah, cat e de frumos jocul de lumini!
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
S-a cam aglomerat in zona! 😛
🙂
Nadia e tot aici! 😀
Mi se taie rasuflarea vaznd atata frumusete!
🙂
🙂
O iau pe Nadia in carca si plec mai departe spre Vf. Mihailecu. 😀
🙂
🙂
– Ia mai baga-ti macar cornitele in cadru daca tot nu pot sa te pedalez …
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
O fi poza de varf? Nici nu mai tin minte! 😛
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Asta sigur e poza de varf! 😛
🙂
🙂
🙂
🙂
O sa cobor pe culmea aceea! Sper sa ma pot da pe bici ca m-am saturat sa imping la ea sau sa o carc in carca … 😛
Coborand pe culme imi ies in cale doi ciobani. Dupa automustrarea de mai devreme, acum reusesc sa imi tin inima deschisa, sa ii admir pentru ceea ce sunt. Le dau “buna ziua” si chiar ma opresc sa vorbesc cu ei. Ah, ce dulce este libertatea. Adica eliberarea de prejudecati sociale! 😀
Si de aici incepe adrenalinaaaaa!!! Cobrare fantastica pana in Poienile de sub munte!
Ai, ai, ai! Pulsul imi explodeaza si adrenalina alerga prin tot corpul! Ce distractie!
Si e att de frumos! 🙂
🙂
Poienile de sub munte!
– Sper ca gasesc sa imi iau o ciorba caci sunt lihnita de foame!
🙂
🙂
🙂
Ajung jos pe intunecate. Mananc doua ciorbe la un restaurant mic de sat, ma conectez putin cu prietenii prin Universul Virtual, apoi fug spre Repedea pe intuneric.
Urmeaza o baita in rau la lumina lunii si somnic de voie!
Ce zi! Sunt recunoscatoare …
Faine poze, faină tură! Mulțumim!
Eu nu cred ca ai urcat cu nadia asemenra traseu l- am facut si eu duminica si am facut ore dus coborat andrei mariana