Neaparat de citit intro si contextul AICI
Data: 25 Iulie 2015
Locatia: Muntii Piatra Craiului
Echipele: Eu si Gabriel
Activitate: Alpinism usor si explorare
Traseu: Padina Inchisa – Hornul Negru – Muchia Padinii Inchise – iesire in Creasta, coborare pe Padina Sindileriei
Intro
Sa continuam! Dupa Rodnei (vezi aici) si Suhard (vezi aici) va povesteam eu cum mi-am luat talpasita incercand sa evit inca un mic dejun romantic.
Ajung acasa la parinti unde stau 2 zile si apoi ajung in Bucuresti. Asta pentru ca gaseste EGO-ul asta fel de fel de motive, care mai de care mai realiste pentru care sa ma imbie sa ma intorc in lumea PE CARE O CUNOSC!
Aici ma afund in ganduri care mai de care mai negre. Si ma privesc si ma vad. Si in ciuda experientelor incredibil de frumoase avute pana in prezent, incepe sa imi fie frica de “decolare”. Caci planul era … sa merg asa linistit de-a lungul lantului carpatic si sa fac ture.
– Draga mea, e clar! Nu e suficient sa te regasesti o clipa, doua! Ai nevoie de exercitiu! Ai nevoie sa fii intr-un mediu care te ajuta sa te regasesti cu usurinta, iar si iar si iar, pana iti intra in reflex! – imi spun serios uitandu-ma in oclinda, si privindu-ma convingator in ochi. 🙂
– Dar nu ai job! Dar nu o sa mai ai din ce sa traiesti! Dar nu poti sta asa ca nu este in regula! E nevoie de o viata stabila asa … ca TOATA LUMEA! – imi explica adesea EGO-ul in apararea realitatii pierdute incercand sa ma cheme inapoi la cea care obisnuiam sa fiu.
Cu repeziciune se apropie weekend-ul. Simptul plecarilor de weekend e bine, bine, DAR BINE de tot inradacinat in chimia mea. Nici macar EGO-ului nu i-ar placea sa ratez asa ceva. Si astfel cele doua, eu si EGO-ul sunt mult prea bine aliniate. 😀
Desigur ca as prefera sa fiu mai bine singura decat cu cineva care sa oglindeasca fricile EGO-ului meu. Insa chiar cu doua zile inainte de “decolare” ma intalnesc cu Gabriel. Pare o prezenta perfecta pentru ca nu incearca nici o clipa “sa ma aduca cu picioarele pe pamant” ba chiar ma incurajeaza in proiectul meu de evadare. Si pe deasupra ma mai si face sa rad.
– Aveam ceva optiuni, dar au cazut cam toate! Daca ai tu vre-o idee … – imi spune cu privire la weekend.
– Hmm, habar nu am! Hai in Crai! Sunt accidentata la un deget, nu pot sa fac chestii prea serioase, insa am eu un proiect de explorare mai vechi in cap! – ii zic.
Planul era simplu si acceptat de toata lumea: alegem doua trasee oarecare pana in 2A din lista traseelor din Crai (vezi aici), mergem la explorare avand nici un fel de asteptare in afara de A FI si A FI sus pe MUNTE, duminica seara unul ramane in Crai (adica eu) si celalalt se intoarce acasa. 🙂
Info
Din Monografia Pietrei Craiului de Emilian Cristea
Prima escaladă: 7 iulie 1971.
Generalităţi. Hornul Negru din Peretele Orga Mare este numele dat traseului descris şi de Ion Ionescu-Dunăreanu în lucrarea Piatra Craiului.Traseul urmează deschiderea largă a unui horn.
Grad de dificultate: 2A.
Materiale: o coardă de 40 m, 2-3 pitoane, 5 carabiniere. Traseul este pitonat în punctele cheie.
Durata pentru 3 echipieri: 2 ore.
De la Zărneşti la baza traseului: 3 ore.
Pe primele trei lungimi de coardă se recomandă asigurarea la coardă, obstacolele fiind puternic înclinate şi uneori umede.
Intrarea in traseu:
[…] valea se îngustează treptat, formînd pe parcurs mici săritori. Ultima, cea de-a treia, denumita Săritoarea de sub Găvan, prezintă un obstacol înalt de circa 40 m şi lung de 60 m. Trecerea ei se face urcînd pe faţa din stînga (în dreapta văii), evitînd în acest fel jgheabul îngust al văii care surplombează în partea superioară. La capătul de sus al obstacolului (1610 m alt.), unde întîlnim din nou grohotişul, valea se arcuieşte către dreapta (cum urcǎm), lăsînd în stînga scocul adînc al Vîlcelului Săritorii de sub Găvan, care delimitează Peretele Padinei Închise de Peretele Orga Mare. Din acest punct identificăm intrarea pe două trasee alpine. Primul este Hornul Negru, uşor de găsit după culoarea rocii care a inspirat numele. Obstacolele lui de început, umede şi puternic înclinate, au fost escaladate recent, fiind punctate cu pitoane.
Descrierea traseului.
Prima l.c. o desfăşurăm de-a lungul hornului a cărui culoare a inspirat denumirea traseului. Prizele suficient de bune ne dau posibilitatea să înaintăm folosind metoda clasică a căţărării prin aderenţă şi uneori prin opoziţie. Platforma de regrupare, marcată cu un piton, o întîlnim după 40 m.
A doua l.c. prezintă cîteva proeminenţe pentru a căror depăşire folosim pitoanele existente. Recomandăm folosirea lor şi mai ales asigurarea atentă, pentru că uneori roca este umedă. Regruparea după 40 m.
A treia l.c. o desfăşurăm peste o succesiune de săritori; obstacolele nu sînt prea înalte, dar sînt foarte înclinate.
În partea finală, după depăşirea unei zone uşor friabile, întîlnim o creastă pe care ne regrupăm. Din acest punct avem o privelişte cuprinzătoare asupra regiunii. Reluînd escalada, constatăm că parcursul şi-a schimbat înfăţişarea. În locul hornului, urcăm în continuare în lungul unei creste late, punctată din loc în loc cu jnepeni. Creasta ia sfîrşit în preajma unui scoc înierbat.
Pînă pe Muchia Padinei Închise, timp de aproape o oră, înaintarea o facem pe scocul amintit, ocolind zonele friabile şi proeminenţele înierbate. În timpul escaladei ne-am putut face o părere asupra Peretelui Orga Mare pentru viitoarele escalade, iar pe creastă ni s-a oferit cea mai grandioasa privelişte a Padinei Şindileriei, aflată dincolo de Muchia Padinei Închise.
Căţărîndu-ne către dreapta de-a lungul ultimelor obstacole ale Muchiei Padinei Închise, ajungem pe creasta principală a Pietrei Craiului (traseul 8), nu departe de Şaua Padinei Închise, răspîntie a traseelor 3.A şi 3.F.
Povestea …
Duminica dimineata suntem in Padina Inchisa.
Gabriel nu a mai fost pe aici, asa ca ma bucur sa ii arat o lume … noua! 🙂
Imi asum rolul de ghid si atrag atentia catre fel de fel de trasee pe care le-am catarat in zona. EGO-ul meu e tare mandru sa se manifeste … 😛
Săritoarea de sub Găvan
La placerea de catarare sa se manifeste. Vreau sa simt! Cat mai mult!
Lasam valea in urma …
Aham, deci asta e Hornul Negru si cred ca e pe lista noastra de trasee! Aici zabovim putin sa dezbatem caci Gabriel ar fi jurat ca pe lista nu exista decat Hornul Mare. 😀
– In orice caz, uite ce bine arata! Hai sa il facem pe asta … – vin cu argumente. Caci indata ce am ajuns in dreptul acestui horn, sufletul meu a inceput sa vibreze. Stie EL ce stie! 🙂
– Hmmm, facem asigurare? – intreaba Gabriel.
Amuzata teribil de limbajul lui din care reiese clar lipsa lui atat de experienta cat si de limbaj specific ii zic la misto ca …
– Ei, nu are rost! Tu nu vezi ce usor e?! Dute si ai sa vezi ca nu e asa de greu pe cum pare!
Omul imi da dreptate si pleaca …
Si ma uit la el cum se duce si aproape ca mi se face rau. Da… lasa ca se descurca el!
– Aici e mai delicat! Hai si tu si sa facem asigurare! – ma cheama.
– Bine, da sa nu te mai misti ca sa nu imi dai pietre in cap si sa nu te rostogolesti peste mine. – ii zic razand.
Incep catarea si intr-adevar situatia e mult mai relaxata decat pare de jos. Ajunsa in dreptul lui …
– Ia sa vad si eu despre e e vorba?! – spun lasandu-ma in catarare. Fii si tu atent la mine cum fac ca eu zic ca se trece.
Si astfel trec mai departe fara sa asigur. Gabriel nu are de ales … asa ca vine si el dupa mine. 🙂
Imi e frica! Ma mai cuprinde asa cate un fior. Pentru el. Eu m-am impacat cu moartea. Asa ca incerc sa ma intorc AICI si ACUM. Si imi concentrez atentia asupra tuturor simtulor, asupra stancii, a platelor …
Cand se apropie ma uit la figura lui. Arata inca bine! Ba chiar continuam sa facem glume si sa radem! 😀
Il urmaresc cum se catara si incerc sa identific orice potentiala degradare in miscari ce ar putea fi cauzata de frica …
Hai ca e bine! Asa ca plec mai departe!
Din loc in loc se mai gasesc si cuie dar .. noua nu ne trebuie!
– Ei, ce sa ne mai complicam! Merge si asa! Si oricum nu tin cuiele astea! Si decat sa murim amandoi legati in coarda mai bine moare unul singur! Atata doar, cel de deasupra sa nu il agate in rostogolire pe cel de dedesubt! – turnam cu fel de fel de glume mai mult sau mai putin macabre si ne amuzam copios.
Desigur ca mai sunt si momente in care am nevoie de liniste si putere de concentrare. Sunt obisnuita sa catar cu papuci de catarare masura 34 si nicidecum cu adidasi masura 38.
Pasaje dificile se succced!
Gabriel ma urmeaza cu seninatate:
– Eram obisnuit sa merg la munte cu oameni care sa ma mai pondereze un pic! Uite ce ajung sa fac cu tine! – imi spune.
– Da’, si eu sunt obisnuita la fel! Tocmai de aceea vreau sa ma apuc de free solo! – ii raspund razand.
Eu continui sa catar! Si sa depasesc fel de fel de pasaje, pe care le simt care mai de care mai delicate in contextul adidasi, accidentare la deget si free solo.
Imi e frica! Dar nu pentru mine ci pentu Gabriel. La un moment dat imi simt corpul invadat in mod abundent de adrenalina. La naiba! E o senzatie de extaz total asupra careia imi indrept toata atentia! E inspaimantor si EXtraordinar in acelasi timp. E UAU!
Muntele e neclintit … acolo! 😉
Gabriel ma asigura ca se simte bine si ca e totul in regula. Astfel, dupa ce mi se mai calmeaza inima plec mai departe incetut, incetut …
Vine si Gabriel!
Si inca putin ca sa iesim …
Sunt linistita! Sunt atat de linistita! Pur si simplu traiesc o senzatie de libertate uimitoare caci nu ma gandesc la nimic in afara de ACUM. Ce o sa facem mai departe? Ce o sa cataram? Cand ajungem sus sau jos sau … Nu stim nimic! Am acceptat hazardul, imprevizibulul, lipsa de control! Pfuai, cat de misto!
Mai departe?! Habar nu am! Ii dam in sus asa … ca in descriere zice ceva de Muchia Padinii Inchise. Pe unde om vedea cu ochii … 😀
Peretii! Cat de frumosi sunt peretii…
—
Urmarim matematic o creasta si ne bucuram de munte
Ba catarare usurica, ba boschetareala … ca niste adevarati exploratori!
Ia sa vedem ce mai zice Cristea!
Zice ca … e bine! 😀
E absolut superb!
Acum vad muntele si traiesc fiecare experienta cu alti ochi. Imi ascult sufletul si EL vibreaza!
🙂
🙂
Si prin jnepenis … dar nimic nu ma deranjeaza! Totul e PERFECT!
Apoi iar stanca …
Mai dam peste fel de fel de peretei interesanti…
– Ei, hai ca data viitoare, cand voi avea si eu degetul sanatos, incercam chestii mai directe!
Expunerea….
La un moment dat ma ajunge oboseala: nici o zi la munte fara picoteca! 😀
Astfel gasim o branita si ne bagam la somnic…
– Nu pe aici! Nu pe aici! – eu.
E clar: tre sa pun frana ca baiatul asta e la fel ca mine, adica se baga fix pe unde e mai greu! 😀
🙂
🙂
Iesim sus in Creasta Pietei Craiului….
🙂
🙂
🙂
Coboram pe Padina Sindileriei
Suntem jos la timp pentru o baita pe semiintuneric, pepene, prune … ales un loc de cort, si alte asemenea. 😉
E clar! Iata ce se intampla cand nu ma straduiesc prea tare, cand las Universul sa isi faca treaba: am parte de experiente uluitoare. MULTUMESC! 😉
am urcat de 2 ori hornul cu parteneri diferiti. Asigurari slabe, regrupari ce iti furnica pielea daca secundul ori capul zboara. Ma bucur ca tura voastra a fost cu succes, si a mea doar ca bolovani pot produce accidente serioase chiar purtatorilor de casca. A vedea o coarda in poze este super. A urca la liber cu cineva inferior decit tine poate stimula aptitudinile celuilalt sau poate duce la ceva urit. Bafta
Buna Hiker,
Multumesc de completari.
Noi am fost destul de concetrati pe catararea noastra si ma gandeam ca poate doar neatentia a fost cea care ne-a creeat impresia ca asigurarile sunt rare si regruparile ca si inexistente. Din pacate nu m-am uitat mai atent ca sa dau o nota vis-a-vis de posibilitatile de aplasare de mobile.
Terenul este destul de murdar si friabil. Insa se poate adopta un stil de catarare adecvat, adica atentie, sprait larg si pus picioarele cat mai pe buza exterioara a hornului, si astfel se minimizeaza riscurile de caderi de pietre. Desigur ca nici noi nu am redus asta la 0…
Singurul motiv pentru care ma bag si eu ca musca in lapte este acela ca am parcurs a doua oara, secund, acest horn cu acelasi Hiker de mai sus. Prima data l-am urcat cap de coarda. Am lasat cateva pitoane pe doua platforme unde am si regrupat, iar a treia regrupare cu un anneau de doi metri lungime dat dupa coltul pe care s-a fotografiat coechipierul tau. Ai dreptate: nu ar tine pitoanele respective la cadere, ca te-ai opri in pragurile verticale inainte s-o iei mai la vale. Totusi, pt moralul si asigurarea secundului, legate intre ele, sper ca merg. Oricum, ca si cap de coarda, faptul ca ai sau nu acele asigurari iluzorii e aproape tot ca un solo integral…E doar o perpectiva psihologica.
Stanca uscata si felicitari pentru ceea ce realizezi pe plan alpin.
Unu’ care s-a lasat de sportul asta sau va parcurge pe viitor cel mult trasee similare cu acesta…
P.S. Creasta de iesire pana in creasta cam ce dificultate ar avea? Personal am gasit o varianta de retragere chiar dupa ce iesi din horn si intri pe muchie. Exista un valcel firav, nevazut din muchia cu pricina, la care poti ajunge descatarand sau rapeland vreo 20 m, apoi pe picioare, pana la baza traseului…
Buna Octaian,
Iti multumesc mult pentru mesaj.
Nu as putea sa dau o nota crestei de iesire. O data pentru ca nu ma pricep la asta si apoi pentru ca noi, asa cum scriam si in articol, nu am ales neaparat linia cea mai usoara ci ne-am dus asa matematic pe creasta pe unde ne-a placut si pe unde ne-a dictat inima.
O zi frumoasa!
Sa reformulez eu altfel: ti s-a parut ca dificultatea ei o depaseste pe cea a pasajelor de horn catarate pana acolo ? Din poze, reiese, ca intr-adevar erau variante mai usurele de ocolire voi ati luat-o mai direct un pic.
Felicitari pentru traseu ! Am ajuns si eu pe la intrare cu o saptamana inaintea voastra, dar am urcat doar prima lungime si apoi am coborat-o, cu ceva emotii caci a trebuit sa descatar pana la pitonul suspendat la vreo 8 m de sol. Motivul pentru care am coborat e ca aveam doar o semicoarda de 30 la noi si nici nu stiam cum se prezinta asigurarile (auzisem ca-s rare).
Victor
Daca erai cu adevarat cu ego-ul calmat nu ai mai fi scris aici fiecare tura, relatand fix dor replicile care te fac iaaarasi sa pari ca o fiinta superioara.
Pana si generozitatea ta fata de partener suna fals “e exact ca mine, se baga pe unde e mai greu”. Nu ai fi spus “entuziasmul lui X il facea sa exploreze. e frumos sa vezi curiozitatea cuiva care descopera. ce potential are blabla”
Sa stii ca nu universul te-a ajutat, ca entitate superiora, ci faptul ca nu ai mai fost asa de frustrata si concentrat sa dovedesti ca esti cu stea in frunte. O sa iti treaca
Aha,
Interesant punct de vedere. Multumesc pentru feedback. O sa ma gandesc … poate ca ai dreptate pe undeva. 🙂
Insa Universul nu ma ajuta pe MINE ca entitate suoerioara ci ne ajuta pe noi toti daca il lasam sa isi faca treaba si nu opunem rezistenta. Eu sunt PERFECTA la fel cu toti ceilalti sunt PERFECTI.
In tura asta Universul ne-a ajutat pentru ca amandoi, si eu si Gabriel, am lasat lucrurile sa se intample. Impreuna am facut o echipa perfecta.
O zi minunata!
Am ramas in urma cu cititul blogului tau. Au venit multe si diferite evenimente si comentarii fara sa pot reflecta suficient si, pe cat posibil, sincer , asupra lor.Ne-ai dat de gandit asupra mai multor subiecte si nu mai pot sa le iau pe rand. Comentariile la cele scrise de tine arata ca ne-ai pus pe ganduri. Sa incerc totusi sa fac putina ordine in gandurile mele si poate cele ce urmeaza vor fi de folos in vreun fel. Fara nici o intentie polemica sau de a convinge pe cineva.
Pe Dumnezeu il intalnim doar personal. Intrebarea daca exista sau nu, nu are raspuns. Au existat si exista oameni profund credinciosi care isi pun in mod dramatic intrebarea din cand in cand.Sa dau un singur exemplu: Maica Tereza ii imparasea intr-o scrisoare catre papa Ioan Paul al II-lea , chiar asemenea nelinisti, confirmand parca realitatea si actualitatea unei vorbe:”Ajuta, Doamne, necredintei mele!”Au existat si exista oameni deosbit de inteligenti si de mare valoare intelectuala si care sunt profund credinciosi.Se cuvine si aici un exemplu: Albert Einstein. Noi, oamenii obisnuiti, nu suntem ocoliti de indoieli sau chiar de refuzuri raspicate. Personal, imi este imposibil sa concep pe Dumnezeu ca simpla inventie a mintii omenesti sau ca pe un surogat menit sa ocoleasca o realitate de care ne temem sau nu o stapanim.Am sa incerc sa fac o paralela. Candva, demult in copilaria istoriei, oamenii au constatat ca lucrurile pot fii numarate, adunate, impartite, masurate si asa mai departe. De la aritmetica practica, cu timpul , oamenii au ajuns la algebra, calcul diferential, algebra vectoriala, numere complexe si altele si altele. Astazi exista oameni profund dedicati matematicii care se intreaba “oare matematica, asa cum a ajus astazi, oare chiar exista sau e o inventive a mintii noastre careia, apoi ii gasim o utilitate care ne indreptateste sa credem in existenta ei obiectiva.” Si tot acei oameni se intreaba, fara un raspuns satisfacator, “ Dar, la urma urmei, ce este matematica?”
Si acum, de ce am ales tocmai matematica? Pentru ca e un domeniu suficient de abstract ca sa nasca indoieli si pentru ca e prin ea insasi de natura fundamental rationala, excluzand orice infuenta sau participare sufleteasca.Si mai am un motiv, cel care urmeaza. Intr-un serial de referina, “Decalog” al lui Krzysztof Kieslowski, in chiar primul episode — poate cel mai bun din serie — un baiat de cam 11-12 ani (cu un joc actoricesc fenomenal) vorbeste cu matusa lui:
“- Matusa, de ce tata nu crede in Dumnezeu?
– Pentru ca de cand era copil, tatal tau a observant ca lucrurile pot fi numarate si calculate si Dumnezeu n-a mai incaput in viata lui.
– Dar, matusa, ce este Dumnezeu?
Atunci, matusa il ia pe baiat in brate si-l strange la piept.
-Ce simti?
-Ca te iubesc.
-Asta inseamna Dumnezeu!”
Avem cumva o definitie? Da, dar nu una rationala, nu una care poate fii pusa la treaba. E una din cele multe, dintr-o infinitate. Nu suntem in stare sa stim daca matematica exista in mod obiectiv, nu stim sa definim matematica si sa credem ca putem defini pe Dumnezeu? Eu cred ca putem doar nadajdui intru bunul Dumnezeu. Nu avem nici cea mai vaga idee despre ce vrea Dumnezeu. Ne putem adresa Lui doar prin suflet, prin rugaciune. Si rugaciune inseamna doar “Doamne,ajuta-ma!”si mai ales “Doamne, ai mila de mine, pacatosul!”, iar daca suntem crestini, credem si in rugaciunea lasata de Mantiutor: “Tatal nostru”.
Cu un alt prilej, am intalnit o frumoasa exprimare: toate indemanarile, tot talentul si toata puterea pe care le ai, sunt darul pe care ti L-a facut Dumnezeu. Tot ce faci tu cu ele, este darul tau catre Dumnezeu! Cu mana pe inima spun, am crezut si cred in asta. Pe cat m-au tinut puterile, ingineria pe care am facut-o, multa-putina cat a fost (si in care am pus pasiune si mi-a adus satisfactii),am incercat sa o fac in numele Lui. Se putea si fara? Poate, dar ar fi fost mai urat.Am pacatiut in viata? Neindoielnic! Se poate trai fara Dumnezeu? Da, dar…Si am fi mai singuri. Si mai ales, n-am fi oameni pe de-a intregul.
Sa mai fac un pas. De ce esti singura? Nu astept raspuns, ma intreb eu, in mine. Zici ca asa vrei. De ce? N-ai intalnit persoana potrivita? Din cat lume cunosti, ai intalnit-o dar ati trecut unul pe langa altul. Cum o poti recunoaste? Cu sufletul si stiind ce vrei de la viata. Asta presupune micul joc al dragostei pe care il incepem din copilarie, care explodeaza in adolescenta si ne deschide ochii asupra lumii din jurul nostru. Nu pot sa cred ca in adolescenta nu ai iubit “perdutamente” sau cum spuneam altadata: “come nessuno al mondo” Ai uitat? Spuneam candva ca “noi (generatia) eram mai sentimentali si nu ne-am descurcat tocmai rau”. Replica ta a fost ca si azi exista sentimente. N-am insistat dar sentimental se referea la cum traiesti sentimentele, cum te raportezi si cum te lasi indrumat de sentimente.Iubirile din adolescenta nu sunt chiar ceea ce par dar sunt busola cu care ne cautam drumul spre celalalt. Cine e celalalt? Cel langa care dorim sa ne petrecem toata viata. Cel in stare sa daruiasca dragoste si sa o primeasca pe a noastra. Pe care o daruim neconditionat si care face miracolul ca doi oameni sa devina un singur suflet si un singur trup: EU= EUSOTULMEU.Este cel in stare sa iubeasca si sa aiba grija de femeia lui, sa iubeasca si sa aiba grija de copii lui, sa-i creasca impreuna cu tine, sa-i faca oameni intregi, cu minte si suflet.Sa le fie si sa-ti fie alaturi pana cand moartea va va desparti. Nu este un mit. E chiar adevarat.Cum ramane cu libertatea? Esti mai liber crezand si dedicadu-te unui ideal. E raspandita ideea, mai ales intre barbati, ca prin casatorie isi pierd libertatea. Ca femeia pe care o iau de sotie, i-a pacalit sa se casataoreasca! E aproape o gluma! Luata in serios dovedeste o lipsa de maturitate. Un barbat ramas necasatorit cu asemenea idei, e cam neispravit. Am citit ceva care m-a impresionat in mod deosebit: o mama ii spunea baiatului ei “…tu sa-ti respectie nevasta ca pe Dumnezeu!” Prin casatorie si familie, oamenii se implinesc, isi gasesc rostul si bucuria de a trai pana la adanci batraneti. Si sa mai adaug ceva: fara gres, vine ziua cand, indiferent de meserie, de functii, bani sau cata importanta iti acorda cei din jurul tau, vine, zic, ziua cand ceea ce iti ramane cu adevarat este familia. Exceptie fac doar geniile – in viata niste nefericiti dar fericiti in genialitatea lor.
Inchei cu o strangere de inima.Esti tanara, esti frumoasa, esti inteligenta, stii sa faci fericit un barbat.Da, dar “…Esti frumoasa imparateasa, dar frumusetea trece si AlbacaZapada aproape te intrece.” Foloseste-ti inteligenta si fa-ti un viitor. Foloseste-ti tineretea, frumusetea, inteligenta si asculta-ti inima ca sa-ti gasesti perechea. Nu astepta recunostinta (asta trece repede)din partea lui pentru ca l-ai ales, asteapta si daruieste dragoste. Iti garantez ca va veni ziua in care se va intreba “cum de m-a ales tocmai pe mine”, dar nu-ti va arata recunostinta ci dragoste. Adica mult mai mult.
Iar eu, eu am vazut mai sus scris un adevar: “Citesc uimit si…esti tu?” Stiu, esti tu. Treci printr-o perioada grea. Incerc sa te ajut fiindu-ti alaturi pe cat pot.
Cu drag, Adrian.
Adrian,
Multumesc mult pentru mesajul tau si pentru iubirea pe care ai transmis-o in Univers odata cu toate aceste ganduri.
-> Greseala pe care o face cu totii este sa incercam sa intelegem. Dumnezeu, sau Universul sau oricum vrems a numim acea putere minunata SE SIMTE nu se intelege. E acolo in fiecare dintre noi. Si e peste tot. Numai ca societatea de azi ne invata sa gandim, sa rationalizam tot si …. atat!
Nu, nu aleg sa fiu singura. Las inima sa decida. Am invatat ca, la fel ca in chestiunea cu Dumnezeu, de aceasta problema se ocupa tot inima. Ani la rand am invatat ce se intmpla si cum arata viata condusa de Ego si hormoni. Acum e timpul sa incerc si altceva.
Ah, cate s-au schimbat de atunci. Exista sentimente pe de o parte si exista Dumnezeu adica iubire pe de alta. Sentimentele nu mai sunt suficiente pentru mine …
Vorbele tale imi intra direct la suflet. Pentru ca azi in sfarsit stiu asta, o simt. Multumesc!
-> Nu, nu trec printr-o perioada grea. A cam trecut. Azi, ACUM, in sfarist simt binecuvantarea lui Dumnezeu in tot ce fac, simt si mi se intampla. Privesc spectacolul propriei mele viati si vad cum mi se da tot ce mi-am dorit. E minunat si infricosator felul in care se concretizeaza fizic dorintele mele. Dar e ceea ce e!
Multumec pentru gandurile frumoase si o zi minunata sa ai!
Adrian, ai scris frumos dar ideile tale sunt ideile unui ortodocs. Inclusiv cele legate de casatorie si implinirea omului prin casatorie.
Sa intelegem de aici ca acele minti luminate ale umanitatii nu si-au infaptuit menirea? sa intelegem ca toti cei care trag pentru un scop si schimba vieti, in bine, dar care sunt necasatoriti sunt si neimpliniti?
Imi pare rau sa ti-o spun dar nu putem ramane la aceleasi idei provenite de la inceputul veacurilor cand contextual social si spiritual era altul.
Casatoria era o implinire in primul rand materiala pentru ca in acele vremuri de restriste a fi doi era mai bine decat a fi unul iar la musulmani a fi mai multi e si mai bine. Prima consecinta a cresterii nivelului de trai si emanciparii femeii (practic, aflata in urma pe fond social) a fost diminuarea casatoriilor.
Ceea ce inseamna ca notiunea e perimata si suntem departe de a o numi proprie omului.
Caci si solitudinea si apartenenta sociala, si atractia sexuala si sentimentele sunt proprii omului si ele n-au avut si nu vor avea niciodata de-a face cu notiunea de casatorie. Decat poate pentru cei care nu pot intelege lucrurile si altfel si care prefera calea scurta.
Dintr-o astfel de mentalitate fundamentalist ortodocsa, un altfel de sfat decat cel pe care i-l dai nici n-ar fi putut emerge. Este simplul “you need a man to make you feel as a woman” provenit din mintea plapanda a vechilor fauritori de Canoane.
Ori in psihanaliza exista termenul sublimare cand pasiunile si alte idealuri inalte inlocuiesc eventualele lipsuri la nivel instinctual. de exemplu pictorii si scriitorii au sublimat energia sexuala prin pasiunea pentru scris.
Desi nu cred ca mai e cazul s-o spun, pentru a te intelege, a ii intelege pe altii si a ajunge la stagiul la care “sti” ca exista Dumnezeu nu doar “crezi” e nevoie de timp si spatiu ori casatoria tocmai asta iti rapeste.
Asadar. spuneti nu casatoriei!:)
Pingback: 2015.07.26 – P. Craiului – V. Podurilor, explorate prin Coltii Gemeni, Muchia dintre Timbale | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2015.10.03 – Postavaru – Lupul cel Rau, 5B, 5lc, solitar | Jurnal de weekend si calatorie