Data: 5-8 Aprilie 2015
Locatia: Alpii Francezi si Elvetieni
Echipele: Eu – SOLITAR
Activitate: Schi de tura
Traseu:
-> Z1: Grandes Montets – Cabana Trient
-> Z2 – Part 1: Cab Trient – Champex – Le Chable – Col Gentianes
-> Z2 – Part 2: Col Gentianes – Col de Louvie – Cab Prafleuri
-> Z2 – Part 3: Cab Prafleuri – Lac Des Dix – Cab Des Dix
-> Z3: Cab Des Dix – Cab Vignettes
-> Z4: Cabana Vignettes – Zermatt

INTRO

Azi nu mai simt ca TOTUL pare sa fie IMPOTRIVA mea, ba DIN CONTRA! Insa tot ma urmareste CEVA! Probabil ca UNIVERSUL doreste sa ma puna la incercare iar si iar si iar!

Pentru situatii de urgenta, si anume un eventual bivuac, am la mine un Jetboil cu butelie mica, un sac de bivuac, pufoaica si suficiente batoane de fructe uscate.

INTAMPLAREA face insa ca aprinzatorul de la Jetboil sa nu mai functioneze si in drumul meu nu am reusit sa fac rost de un chibrit sau o bricheta. Pfaui! Deja totul devine foarte foarte distractiv.

Sus in Col des Gentianes dau o fuga pe la baie ca sa imi completez termosul cu apa in care dizolv o pastila de magneziu …

Col des Gentianes – Cab Prafleuri

Schiez pana in punctul in care incepe urcarea spre Col de la Chaux unde se afla un grup de 4 persoane:

– Unde te duci? – ma intreaba unul dintre acestia cu un zambet larg pe fata.
– La Cab Des Dix. – raspund simplu, zambind.
– Acum? Dar e tarziu! – imi raspunde schimbat la fata, uitandu-se la ceas.
– Da… – raspund ridicand din umeri ca si cum “nu am ce face, eu acolo trebuie sa ajung”.
– Vezi ai grija la avalansele din zona lacului Des Dix … – tine sa mentioneze.
– Ok, multumesc! – raspund linistita.

Apoi tacere! Sunt constienta ca nu am timp de pierdut si nici nu vreau sa trag de mine, asa ca incerc sa nu pierd prea mul timp pe chestiuni logistice. Termin sa ma echipez destul de repede si plec!

Col de la Chaux in zare …

Ajung destul de repede in Col unde …
– Pe unde ajung la Des Dix? – intreb un ghid.
– Uite, urma cea mai din dreapta! – imi spune aratandu-mi in zare 3 urme …
– Aham, nu am harta la mine sa verific. Insa o fi o ruta care duce direct la Des Dix si poate mai castig un pic de timp … – ma gandesc.

Scot pieile si ii dau repejor la vale.

Acolo jos lumea sta la picnic. Vazandu-i asa ma linisteste caci ma gandesc ca cele 4h30 pana la Prafleuri sunt calculate in regim de mers foarte incet si picnic… 😀

Toata lumea merge in stanga insa eu tin urma cea mai din dreapta…. privind in urma …

Toti cei care se duc spre Prafleuri merg in stanga. Eu ma mentin pe ruta din dreapta …

In zare … e superb! Am ramas singura si ma bucur de liniste …

Dintr-o data ma trezesc singura cu 4 urme de coborare printre care am parte de coborari in zapada exceptionala.

Hmmm… Oare duce la Des Dix? Daca da, poate ca e o scurtatura, si ce fain ar fi! Dar daca nu?! Daca nu … eh, trebuie sa duca undeva urmele astea! – gandesc linistita … 😀

Si schiez la vale, si schiez, si ma bucur pana cand ajung din urma autorii celor 4 urme:

– Mergeti la Des Dix? – intreb.
– Nu, noi nu! Mergem jos in ….. (aici nu am inteles)! – raspunde ultimul in graba, preocupat sa nu fie lasat in urma de ceilalti.
– Si Des Dix? – intreb usor ingrijorata.
– E dupa masivul asta, nu e pe aici! – imi raspunde aratandu-mi un masiv imens …

Pfff… ma uit la ceas. Estimez ca am schiat cam 45 min din locul in care as fi putut sa merg la sigur spre Prafleuri. Imi pun repede focile si incep urcarea pe urmele de schi de coborare. Ce am de gand sa fac? Nu stiu! Sa ajung in punctul de bifurcatie si vad eu … In cam 1h00 ajung inapoi in dreptul Col de Louvie unde ar fi trebuit sa fac stanga.

E… tarzior! Sa ma opresc la Praflueuri? Nu am bani cash si tipa de acolo o stiu de anul trecut ca nu e intelegatoare si nu se poate negocia nimic cu ea. Deci?! E cam devreme sa iau o decizie. Hai sa merg pana acolo si vad eu …

In puctul de bifurcatie nu mai era nimeni. Eram singura singurica! Si mai bine! 😀

Urc repede in Col de unde reusesc sa vad grupuri de turisti, scot pieile si ii dau la vale. Schiurile nu prea aluneca. Valea nu prea e vale asa ca imping enervant la bete. Pfuai! Regret momentul in care am scos pieile de foca.

Ajunsa pe ghetarul Grand Désert, pun pieile pe schiuri si cand sa plec … Pfuai! S-a adunat gheata sub legatura si nu se mai inchide! Ma chinui cu carabinuta folosind acelasi procedeu din ziua precedenta insa de data aceasta lucrurile sunt si mai dramatice! Ma frustrez asa de tare ca incep sa tip, si tip, si tip, si tip …

Ma rog! Nu e nimeni in zare sa ma ajute dar macar ma descarc de nervi. 😛

Asa… si acum ca m-am descarcat de toate energiile negative hai sa ma gandesc la o solutie. Ce as putea sa folosesc sa strecor pe sub legatura? Cutit nu am, lungura nu am … ah! Pioletul! Da! Pioletul! Cum de nu m-am gandit mai devreme!

Bucuroasa si mandra de mine si de solutia gasita, curat schiurile si plec. Refuz sa ma ma gandesc la timpul pierdut. Eh, ce o fi, o fi! Merg pana la Prafleuri si vad eu … na!

Pe Monte Rosa nu mai urc. Deja pare tocat tot si eu … tare as vrea sa ajung la Des Dix in seara asta …

O avalansa in staga mea imi aminteste de pantele ce urmeaza sa fie traversate in zona lacului Des Dix … eh, vad eu ce fac cand si daca ajung acolo!

Coborarea spre Prafleuri …

Fata de anul trecut, acum am o cu totul alta perspectiva … 😉

Merg in ritmul meu, incerc sa fiu prezenta si sa ma bucur de tot spectacolul ce se desfasoara in jurul meu …

La vale…

Ce? Un avion infipt in zapada?! La baza avionului vad un barbat si o femeie care incearca sa dea zapada la o parte. Nu inteleg si nu stiu ce sa fac. Ma uit in jurul meu, constat inca o data ca sunt singura, trag aer in piept si o iau la fuga spre avion. Adrenalina isi face simtita prezenta intrucat picioarele mele le simt mai puternice ca niciodata …

Intre timp in capul meu se deruleaza fel de fel de scenarii cu morti si raniti care imi taie respiratia. Dar acum nu, nu e timp de dramatisme ci trebuie sa ma concentrez sa trag tare de picioare si sa ajung acolo cat mai repede. Oare au chemat salvamontul?

– Piu, piu! Sunteti in regula?! – strig catre barbat si femeie alergand.
– Buna, da, e totul in regula! – raspunde o voce linistita de femeie.

O voce atat de calma incat toate scenariile mele dispar ca prin minune.

Ma blochez! Si acum ce?! Pai hai sa ii fac o poza …

Apoi ma intorc si imi vad de drum. La scurt timp isi face aparitia si elicopterul salvamont.

Usor usor ma linistesc si … izbucnesc in hohote de plans. Nu, nu sufar, nu ma doare nimic, nu sunt speriata! Cred ca este efectul adrenalinei si simt nevoia sa plang si sa ma descarc … avantaj la mine ca sunt singura: ma manifest fix cum imi vine! Si ce libera ma simt!

In cam 10 min imi trece si ma intorc linistita la aventura mea … 😉

Ajung in dreptul cabanei Prafleuri pe la ora 17:00. Pai mai am 3 ore de lumina si traseul este dat de 4h30 …

Hai ca ma duc pana sus in sa si vad eu! 😀