Data: 5-8 Aprilie 2015
Locatia: Alpii Francezi si Elvetieni
Echipele: Eu – SOLITAR
Activitate: Schi de tura
Traseu:
-> Z1: Grandes Montets – Cabana Trient
-> Z2 – Part 1: Cab Trient – Champex – Le Chable – Col Gentianes
-> Z2 – Part 2: Col Gentianes – Col de Louvie – Cab Prafleuri
-> Z2 – Part 3: Cab Prafleuri – Lac Des Dix – Cab Des Dix
-> Z3: Cab Des Dix – Cab Vignettes
-> Z4: Cabana Vignettes – Zermatt

INTRO nu mai am asa ca … POVESTEA

Imi amintesc experienta de anul trecut si prin cate peripeti am trecut pe aceasta parte a traseului si ma amuz linistita (vezi aici). Spre deosebire … azi e vreme buna! Sunt curioasa! Tare curioasa!

Continui sa urc in spus spre Col des Roux lasand ganduri placute sa curga in felul lor firesc. Ma gandesc la prezent si ma gandesc la ce o sa fie sau ce ar putea sa apara frumos in viata mea de aici inainte cand …

Ajung in sa! Waw! Cat e de frumos este Lac des Dix!

Nu mai stiu ce si cum … In mod macanic si linistit scot pieile de foca de pe schiuri si ii dau la vale pe curba de nivel pe urme de schiuri foarte bine definite! Cat de mistoooo!!!

Urma are inclinatia perfect astfel incat sa ma deplasez cu viteza perfecta de confort fara sa fie necesar sa fac nici un fel de viraj. Nu trebuie decat sa tin schiurile paralele, drepte pe urme si sa ma bucur de peisaj .. 😉

– Ups! Parca ziceam ca urc in sa si vad ce si cum! – imi amintesc …
– Ei, ce mai conteaza! Gata, am plecat mai departe si aia e! – continui cursul gandurilor in timp ce schiez la vale, fara sa ma uit la ceas… 😛

Apoi, ca prin minune, toata zapada ingheata bocna imediat ce se pune umbra pe ea. Din cand in cand traversez zone cu bulgari de zapada inghetati, avalanse. Una sau doua par chiar foarte proaspete caci nu se vede nici o urma de schiuri pe ele …

Aham! Vezi! Ce iti spuneam eu?! Totul in viata se intampla cu un scop ca sa ne serveasca noua: ratacirea aceea m-a facut sa intarzi 2h inainte de a intra pe aceasta portiune! Am ajuns pe ea fix acum dupa ce s-a pus umbra si a inghetat complet, a stabilizat zapada si … eu sunt in perfecta siguranta. Ma bucur!

Din loc in loc vad poteca rupta, asa cum se rupe ea natural sub greutatea schirilor atunci cand e inmuiata de soare. Insa acum e inghetata bocna! Ce norocoasa ma simt! 😀

Iata cum arata fata umbrita pe care a trebuit sa o traversez … nici nu vreau sa ma gandesc cum era cand batea soarele pe ea!

Chiar si pe portiunile unde nu a ajuns umbra, puterea soarelui s-a slabit atat de tare incat zapada pare sa fie tot mai inghetata…

Pe acolo pe undeva e Pasul Pisicii .. cel care anul trecut ne-a creat maaaaari emorii! 😉

Ma uit la acel pasaj! E acolo! Aham! Urmele nu sunt prin pasul prin care ne0am chinuit anul trecut ci sunt pe sub stanci. Si chiar in dreptul Pasului Pisicii vad ca este scursa o avalansa …

Ma uit in urma …

La un moment dat drumul devine mult prea plat asa ca imi pun pieile de foca …

Imediat dupa ce trec pe sub Pasul Pisicii ma impresioneaza niste turturi asa ca scot telefonul sa mai fac un instant.

Cu ocazia asta ma hidratez cu ceai si mananc un baton cu fructe uscate. Estimez ca nu mai am mult pana la cabana insa tot nu vreau sa risc sa ma dezhidratez sau sa ma infometez.

– O sa ajung destul de tarziu! Oare au primit ceilalti mesajul meu? Oare o sa mi se dea ceva de mancare la final! – ma loveste un gand…

Inca o privire inapoi …

Urmeaza apoi o urcare destul de sustinuta. Insa nu trag de mine! Sus mi se deschide in fata o noua perspectiva…

Gata, nu ma mai gandesc la mancare! Ce o fi o fi! Incerc sa alung orice gand si sa ma concetrez pe treaba mea …

… dar la un moment dat puterile ma lasa. Si ma lasa tot mai mult! Ma tarasc! Ma tarasc, ma tarasc! Si cu toate acestea, ori de cate ori ma uit la ceas, timpul pare sa stea in loc desi eu continui sa ma misc!!

Ceata incepe sa se joace cu mine …

Si ca sa imi alung gandurile de la chinuiala si suferinta fizica ce a inceput sa puna stapanaie pe mine tot mai mult, incerc sa ma concetrez tot mai mult la munte!

E frig, e foarte frig, e tot mai frig! Sa fac fotografii cu touch screen este o tortura! Imi ingheata mana pana la durere pentru fiecare poza. Insa numai asa gasesc un motiv bun ca sa ma opresc si sa fac o pauza din tortura fizica generata de oboseala …

Culorile de apus isi fac aparitia! Ma uit la ceas si e inca devreme, 19:45! Adica .. mai am timp .. berechet!

Apoi continui sa merg si sa ma uit in jur la piscurile colorate. E frumos, e atat de frumos! Din pacate lumina slaba nu imi permite sa fac fotografii… si nici figul … insa …

Simt ca sunt aproape! Foarte aproape de cabana!

Un amestec de senzatii si trairi puternice pun stapanire pe mine: in curand o sa termin, in curand si deja ma cutremura emotia unei reusite la care nu as fi sperat si pe care nu mi-am imaginat-o niciodata, dar acum inca imi e greu … mai am putin!

Cu privirea catre piscurile inrosite, simt cum sufletul mi se umple de .. PLIN, si ma ia plansul!

E prea frumos ca sa nu plang …

Ultimile trei ZIG-ZAG-uri sunt cele mai cumplite! Pur si simplu nu se mai termina. Imi tin discursuri motivationale vocale caci .. poate ca am nevoie sa ma aud ca sa merg mai departe. Ma opresc des, foarte des!

In jos se vede cabana …

Partea de schi pana la cabana a fost pe gheata! Cu corpul ca de carpa, fara pic de tensine .. mai mult m-am tarat pe jos decat sa schiez …

Pe ultimii cativa pasi in mintea mea se deruleaza fel de fel de scenari in care cineva imi iese in cale si imi ia schiurile si ma ajuta si … Eh, vise! 😀

Ajung la cabana, intru! E ora 20:45. Deci am estimat binisor .. nu?! 😉

Grupul Alfa e aici! Ma felicita pe rand! Deja au anuntat la cabana sa stie ca vin, asa ca, in ciuda faptului ca au inchis bucataria de o ora, mi se da o portie de mancare calda.

Printre altele, povestesc cu cei de la Des Dix si le amintesc de grupul de 4 persoane din 2014 care au intarziat 15 min la masa de seara si … pentru care au chemat elicopterul. 😛