Data: 22 Noiembrie 2014
Locatia: Bucuresti, la sala de escalada Vertical Spirit din Baicului
Activitate: Maraton de catarare
Mai multe info: AICI
Intro
Pareri:
1. TIMPUL este cea mai importanta resursa pe care o are fiecare dintre noi (asta e maxima la mine!)
2. FERICIREA de zi cu zi consta in a elimina pe cat posibil lucrurile neplacute din viata noasta si a petrece cat mai mult timp facand ceea ce ne place sa facem inconjurati de oameni pe care ne face placere sa ii avem in preajma.
3. BANII aduc fericirea? In cazul oamenilor foarte saraci, DA! In cazul oamenilor de nivel mediu, NU! In cazul oamenilor de nivel mediu mai multi bani nu fac altceva decat sa diminueze capaciteatea de a ne putea bucura de lucrurile mici si simple.
4. Nimeni nu este PERFECT. Pentru ca perfectiunea nu exista. Pentru ca perfectiunea este o notiune subiectiva. Pentru ca perfectiunea pe care mi-o imaginez eu este UNICA si, deci, e diferita de perfectiunea pe care ti-o imaginezi tu … Insa, consider ca este important ca fiecare dintre noi sa invete sa transforme acele imperfectiuni (declarate de societate) in atuuri.
Si sa ne intoarcem la ale noaste!
Anul acesta, in vara anului acesta am inceput sa culeg roadele a multor luni de munca. Sa zicem ca munca mea la nivel de antrenament in sala a inceput la sfarsitul lui 2011, mai exact la 60 de zile dupa accidentul din Petit Dru (vezi aici).
Of, sunt asa de multe de spus … Dar nu azi! Azi va spun doar ca …
Eram racita! Nici nu ma puteam gandi la munte pentru ca vineri seara se punea problema sa fiu internata la urgente pentru ca avem puroi in gat insa doctorita a agreeat sa ma lase sa plec acasa. Sambata si duminica, cum antibioticele apucasera sa isi faca efectul si ma puteam tine pe picioare, m-am dus sa ma “tratez” la sala de catarat, in cadrul unui concurs. 😀
Cum nu eram intr-o forma forte buna, adica nu eram deloc motivata sa ma dau la boulder, dupa ce am legat 3 trasee de boulder am fugit la escalada unde am reusit sa leg la vedere 5 trasee si la repetare inca un traseu … adica 6 trasee din 8. Astfel, fara sa banuiesc macar, m-am calificat prima la finale la escalada.
La finala, unde au fost 6 finaliste, am fost ultima care a intrat in concurs, si deci am stat pana la sfarsit la izolare, frig, emotie si mult, mult ceai cu lamaie. A fost neplacut! Am iesit locul 6, adica ultima dintre finaliste.
-> Ce am invatat? Atmosfera de concurs te poate ajuta sa fi mai determinat in catarare si sa cresti probabilitatea de a lega un traseu la vedere. Si … cam atat!
-> Cum am simtit experienta? Interesanta … mai ales finala unde se pune reflectorul pe participant, adica pe mine! 😛 A fost o senzatie ciudata …
-> Ce urmeaza? Nimic senzational! As vrea sa ajung la nivel de finala, fara a adauga insa mai mult volum de antrenament sau a-mi sacrifica weekendurile pentru antrenament la escalada. 😛
(c) Andrei Nicoara cu sursa facebook
(c) Andrei Nicoara cu sursa facebook
Concluzii
-> Am continuat tratamentul la sala si in saptamana ce a urmat si, asa cum si-a dort doctorita, in cateva zile eram sanatoasa tun! 😛
-> Ma bucur ca am testat-o si e asta: atmosfera de concurs, atmosfera si experienta de finala.
nu intelegeam ce e cu preambulul, am zis ca ai cazut in butoiul filosofic, citind continuarea am inteles.
altfel:”te poate ajuta sa fi(i) mai determinat” caci sa fi determinat sportul vindecarea, foarte probabil 😀
Silviu,
Nu sunt filozfii ci sunt principii de viata pe baza carora iau decizii zi de zi.
Din pacate nu exista o legatura directa intre aceste pareri si continuarea. Le-am scris asa… Mai mult pt mine, ca sa imi aduc aminte cum, de ce si pentru cine/ce traiesc.
Referitor la accident: cred ca este o experienta care, contrar parerilor altora, mi-a adus foarte foarte multe momente de fericire, determinare, redefinire a ceea ce sunt. Am invatat enorm despre mine si despre oameni!
Dar probabil ca sunt unul ditre aceeia incredibil de norocosi pentru ca sunt atat de optimisti incat mai totdeauna vad doar partea plina a paharului… :p
Candva strambam din nas (ca un nepriceput)la ideea voastra de a catara o cascada de gheata “pe o rapa, in fundul unei vagauni” cand Negoiu, cu cerurile lui albastre, era alaturi (adica in aceeasi postare). Mai tarziu, catararea pe cascade de gheata v-a dat dreptate si am vazut unele din cele mai spectaculoase catarari pe care ni le-ai aratat. Acum sunt cam in aceeasi situatie, gandindu-ma (tot ca un nepriceput)la “ce idee pe unii sa catere, zor-nevoie, la sala”.Ca si cand te-ai catara in copacii din curte – pe care ii cataram in copilarie si cu ochii inchisi. Sunt sigur ca voi stiti mai bine si pot doar sa remarc cum capricornul din tine, accepta greu un loc sase. Vad in asta o calitate, un spirit de competitie pozitiv. Se vedea si la MPC-uri, de exemplu.
Petit Dru: la vremea respectiva s-au spus multe si, de atunci, lucrurile s-au asezat, s-a ales graul de neghina si, slava Domnului, a trecut.Chiar si azi, cand am revazut povestirea, simt ca as vrea sa-ti fi putut transmite toata caldura omeneasca de care cred ca ai avut nevoie atunci – si, prin prieteni,poate chiar ai avut parte. Cum zic, a trecut. Da, dar! Dar, ce? Simplu, Petit Dur e tot acolo si asteapta in toata frumusetea lui aspra pe care ne-ai aratat-o in fotografii. Poate ar merita o noua sansa. Vreun plan? Stiu ca nu crezi in locuri cu ghinion, dupa cum nu crezi nici in 13 (septembrie,… ianuarie). Nici eu nu cred! Nu poate fi vorba de o revansa. Pe munte nu te lupti cu muntele ci doar cu tine. E vorba numai de a nu lasa un lucru neterminat. Un lucru superb!
Cu drag, Adrian.