Inca un pic si prinde fisura de-a lungul careia trebuie sa catere spre regrupare …

Incetuuuut… Si ajunge la mine!

Suntem priviti de jos!

A patra lungime de coarda

Conform schitei abia acum incepe distractia. O lungime de gradul VII de 40m. Si cica gradul dat nu e … la rot punct ci e gradul impus. Ce inseamna asta? Avem si artificial? O fi gradul de liber?! Vedem, vedem, chiar sunt curioasa… 😀

Mai, aici pe fata … nu am nimic de care sa ma agat!

Iete ca am gasit niste prize peste “povestea” asta … si hop, fericita!

Echipa din Lespezi mai arunca o privire catre noi … 😛

Ia stai asa! Ma inpotmolesc la un pas! Nu reusesc sa il trec la liber .. si nu reusec! Asa ca il fur …

Sus-stanga! Tot pe fata, tot cu asigurari foarte foarte rare, tot pe prize mici mici mici … na!

Ocolesc tot felul de forme ale peretelui dar nu prea ma ajuta nici una.

Catararea e aceeasi: fata, muste, de jos pana sus!

E si greu, si nici nu vad urmatoarea asigurare. Ma odihnesc, respir profund, ma adun …

Octavian arunca un ochi spre Lespezi. 😛

Si la secund ..

Ajung la un nivel de relaxare psihica atat de mare incat … ma trezesc din nou pusa pe perete, calm, calm, foarte calm si senina .. dand in sus! Acum cand ma gandesc, nu imi vine nici mie sa cred cu cat calm si cu cata lejeritate psihica am trecut de fiecare pasaj …

In urma cu cateva saptamani cineva isi dadea cu parerea ca:
– Atunci cand esti pe traseu in momente critice sau situatii delicate nu mai poti sa te gandesti si sa mai iei decizii obiective…Mai mult reactioneazi instinctual si conservator … – el.
– Ba, depinde de persoana! Ce am invatat eu despre mine, din experienta mea de pana acum e ca in acele momente delicate, sau de criza … fara absolut nici un efort, ma afund intr-o stare de calm, relaxare si detasare, de parca nu as fi acolo, si reusesc sa analizez foarte foarte obiectiv si sa iau deciziile cele mai bune! – il contrazic.

Poate ca acum .. sunt acolo! In starea aia! Insa e prima data cand o ating aici, in peretii din Romania. 😛

Catararea continua pe acelasi patern … Cam incepe sa ma plictiseasca! 😛

Vazuti din Fisura Albastra…

Si din Lespezi …

Mai toate regruparile de pana acum au fost suspendate. Ma dor soldurile din ce in ce mai tare din cauza ca trebuie sa stau in regrupare suspendata. Catararea e delicata si asigurarile sunt foarte rare ceea ce obliga sencundul sa catere la liber toate pasajele. Acolo unde nu se poate, secundul trebuie sa faca eforturi disperate sa se apuce de corzi sau alte manevre … pur si simplu nu se poate castiga timp!

In plus incepe sa ma chinuie o usoara demotivare din cauza faptului ca … taota catararea e la fel: catarare de fata, prize mici mici adica muste si ATAT! Nu fisura, nu diedru, nu o forma mai ciudata sau mai deosebita a peretelui. Simt ca am vazut tot ce aveam de vazut in traseul asta si mi-am demonstrat ce aveam de demonstrat: ma catar bine pe muste si stau bine cu psihicul.

Imi cam ajunge … 😀

– Octavian, pe mine ma dor soldurile. Tu mai ai chef sa continuam? Ne miscam greu!! Cat e ceasul? – eu.
– E ora 1:00! – imi raspunde.
– Hmmm … am intrat la 7:00, am catarat 4 lungimi, deci 1h/lungime .. Ah, suntem in plan! – reactionez uimita.
– Pai da, dar ultima lungime ne-a luat cel mai mult! – imi atrage atentia Octavian.
– Ma rog, nu asta conteaza, media a fost de 1h/lungime … restul sunt detalii! 😛 – aceasta revelatie ma motiveaza sa continui asa ca …

A cincea lungime de coarda

Am plecat! Urmeaza inca o lungime lunga, de 40m, si grad -VII.

Tot pe fata, tot pe muste!

Usor usor ii dau in sus! Deja mi-am dezvoltat niste deprinderi asa ca ma simt tot mai confortabil pe acest teren al mustelor.

Un pas mai delicat pentru a ma ridica deasupra unui pragulet …

Ajung la un fel fisura care nu ma ajuta deloc. Imi mai trebuie cam 10cm-15cm ca sa asigur deasupra mea.
– Auzi, aici Titus ajunge sa asigure lejer, nu?! – ii spun lui Octavian amuzata. Desigur ca el nu prea intelege la ce ma refer … dar asa in perete mai simt nevoia uneori sa vorbesc cu cineva. Important e ca acel cineva, daca ma aude sa imi rapunda ceva. 😛

Nu am voie sa cad caci ultima asigurare e prea departe asa ca ma gandesc bine sa gasesc o solutie… si…

Firar sa fie! De ce ori de cate ori dupa ce gasesc solutia totul mi se pare asa de usor?! 😀

Acum regret timpul pierdut ezitand, ezitand, ezitand … E clar! Desi m-am antrenat si am ajuns la un nivel destul de sus de tehnica, anduranta si putere inca imi lipseste experienta de a citi si rezolva pasi de aceasta dificultate. Experienta de pasi de grad VII-VIII in trasee de alpinism… Aia e! 😉

Octavian … privind in jos! 😛

In continuare schita nu imi e clara. Adesea imi gasesc un echilibru si o stare de confort psihica exceptionala in perete .. atat de buna incat la modul cel mai relaxat, fixata pe muste, scot schita din buzunarul lateral si incerc sa gasesc linia traseului. 🙂

Vad un fel de fisura cu iarba si fara prea multe chestii pe langa ea: scarbos!

Asadar ocolesc prin stanga pe fata de muste, pe traiectoria unui arc de cerc. Nu mai gasesc absolut deloc asigurari si nici posibilitati de montat mobile nu am:
– Hmm, gata, am pierdut traseu! Ce bine ca am luat la mine mobilele! Ma duc in partea superioara la fisura aia in dreapta si voi gasi eu ceva, cumva sa regrupez mai sus! Poate regruparea e chiar acolo dupa fisura… – gandesc si imi fac un plan relaxat in conditiile in care ultima asigurare se afla undeva la ~7m sub mine si eu eram agatata in mijlocul unei fete de muste. 😀

Chiar inainte sa ajung la fisura prind o mica arcada sub care reusesc sa montez un offset. Apoi prind fisura si .. hop: avem cui! Am reintrat pe traseu?! 😛

Fisura imi pare usurica raportat la ce am catarat pana acum asa ca ii dau repede pana deasupra ei, caci tare ma framanta curiozitatatea daca e acolo regruparea. Hehe, si e acolo, pe 2 cuie! 😀

Vine si Octavian! 😉

– Ai ratat un cui! – imi zice.
– Eh, eu am mers pe fata! – raspund calm.
– Si inca unul! – imi zice amuzat.
– Eh, doar sti ca mie nu imi plac cuiele! – raspund amuzata.
– Si aici unu! – el.
– Eeeeei, acolo e usor si mi-a fost lene sa caut in iarba! – raspund. 😀

Toata aceasta discutie are loc pe fundal de nori grosi de furtuna, rafale de vant, tunete si fulgere.

Retragerea

– Ce facem? Ne retragem? – Octavian
– Crezi ca o sa ploua? Si daca nu ploua? – inca sper.
– Ba … asa era dat pe prognoza si o sa ploua. Si nu ti-am zis dar, s-a anuntat si avertizare de fulgere pe munte. – Octavian.
– Si chiar daca imi ziceai tot nu te auzeam/credeam! – eu amuzata.
– Da stiu! Tocmai de aceea! – el amuzat.
– Si mai avem doar o lungime grea … Am fi putut sa terminam. Fie! – cedez.

Desigur ca e un pic nerealist ce zic eu caci mai aveam 3 lungimi de -VII, VII+ si VII .. deci toate grele! 😀

Incepe seria de rapeluri in linie dreapta …

Rapelam din regrupare in regrupare!

In linie dreapta …

Pana cand ploaia se abate cu putere si asupra noastra! Rapelurile merg greu pe corzile ude. Ii da cu multa multa apa, grindina, tunete si fulgere.

De la frig si disconfort toti muschii mi se contracta si ma simt ca in camasa de forta …

Pana reusim sa ajungem jos in Circul I, adica multe ore, cred, ploaia se domoleste. Uzi fleasca ne continuam drumul spre Busteni:
– Bravo mai, super tare! – ma felicita Octavian.
– Multumesc, bravo si tie! – raspund.

Liniste …

– Octavian, a fost o experianta interesanta dar … mie mi s-a parut ca … nu a fost frumos! – spun usor jenata de ceea ce simt.
– Asa-i? Si eu am simtit la fel! – imi confeseaza Octavian.
– Deci suntem gand la gand?! – imi reiau respiratia scuturandu-ma de toata jena.

Cam asta a fost! Daca o sa revin? Poate! Dar nu prea curand! Vreau sa ma duc sa catar si alte trasee …
Despre acesta mi-am facut o idee, momentan nu sunt curioasa sa il duc pana la capat si nici nu simt nevoia sa bifez … 😉