Cu capul in nori! La propriu …

Si iete Orga …

Si iete cum au ramas norii agatati de o parte a muntilor …
– Ai noroc, fata, sa poti vedea asa ceva!!! Nu e un fenomen asa de des intalnit! Eu am vazut pentru prima data in Fagarasi, la inceput, in urma cu multi ani si nu imi mai amintesc sa mai fi vazut vre-o data de atunci … – ii zic Iuliei.

Ah si cat imi place ceata! V-am mai spus asta dar tot nu ma pot abtine sa nu o mai spun … 😛

Pasaje mai dificile de descatarare unde Iulia se descurca foarte foarte bine. Sunt asa de mandra de ea:
– Daca o sa reusim sa ducem tura asta la capat si daca o sa auda lumea ca prima ta tura la munte a fost Nordica Piatrei Craiului o sa zica ca “Tu chiar esti sora Silviei!” – zic.
– Ei, si daca nu reusim, nu reusim! – raspunde Iulia.
– Ei, si daca nu reusim nu avem de ales. Ca de aici singura solutie este sa ajungem pana la final si sa … reusim! – ii raspund razand.
– Valei, fata! – zice razand neincrezator. Si ah cat imi place asta cu “Valei fata!” asa cum suna din gura ei …

– Silvia, Silvia, tu ce faci? Dormi?! – striga din departare.
– Un pic asa … du-te, du-te inainte ca vin si eu mai incolo … 😀 – somnoros.

Un vis! Un vis frumos! Inca unul!

Inca o poza, na!

Si inca un pasaj de descatarare in urma caruia imi vine sa o mangai pe cap de mandrie … 😛

– O sa ajungi acasa, o sa te uiti la fotografii si o sa fi dezamagita! Asta a fost prima mea lectie pe care am invatat-o despre munte: nu, nu poti duce muntele acasa prin fotografie. Trebuie sa accepti ca o fotografie intr-un cadru montan este doar o fotografie faina, si atat! Muntele, daca vrei sa il vezi asa cum il vezi acum, aici, trebuie sa revi aici, la el. Si cred ca asta este cel mai fain lucru la el. Tu acum simti muntele prin tot corpul: ochii, mirosul, vederea, linistea, adierea vantului, oboseala fizica placuta acumulata venind pana aici … imaginea de ansamblu, etc. Ori o fotografie nu poate reda nici macar 5% din toate acestea. – ii explic in momentul in care se plange ca nu si-a adus Aipod-ul ca sa faca panorame faine.

Ori de cate ori ii spun o poveste sau ii explic ceva o simt ca un burete gata sa suga orice informatie … cat de fain e sa ai alaturi un incepacel atat de deschis la minte si la suflet. 🙂

La un moment dat surprind o capra neagra cu iedutul ei. Din pacate … Iulia ajunge mult prea tarziu ca sa o vada si ea. 🙁

Continuam! Poate avem noroc sa vedem macar … o floare de colt. 😉

Merg in fata, relaxat, dar tot timpul cu ochii pe ea. Sunt curioasa! Sunt curioasa care este reactia ei vis-a-vis de expunere. E buuuuna! Prea buna! Deja incep sa am regrete ca e acolo departe, tocmai in America, si ca … nu e prin zona ca sa putem face echipa mai des…

Plafonul de nori se ridica … parca special pentru noi … 😉

Hi, ce tare!

La 16:20 incepem coborarea …

Coborarea dureaza destul de mult caci Iulia isi cam simte genunchiul.

Continuam prin padure:
– Hai, hai sa ne miscam ca eu nu prea stiu drumul pe aici! – ii zic.
– Fata, deci tu ma duci pe mine pe un drum pe care nu il stii?! – uimita.
– Pai cand merg cu lume pe munte nu prea sunt atenta, dar stiu ca atunci cand am fost pe barba mea nu am nimerit … – rad.
– Fata, fa, deci tu nu esti intreaga la cap. – ea.

Suntem amandoua terminate! pe principiu Fast&Light nu am luat prea multa mancare la noi. Adica … chiar putina spre deloc! Mda, Slow&Light e .. INGROZITOR!

Cu toate acestea Iulia nu se plange. Este inca foarte foarte zambareata. Se chinuie, spera sa se termine, si face haz de necaz cu asa mult si bun umor incat, ametite, mergand cat putem de repede, radem pe branci! Phua, ca tot nu mi-am facut abdomenele saptamana asta … macar bag portii din astea sanatoase de ras in delir … 😛

Gasesc drumul corect, cel spre Prapastii si la ora 21:00 ajungem la masina!
– Fata, tu chiar ai vorbit serios! Am ajuns fix la ora 9:00! – Iulia uimita de precizia estimarii mele.
– Fata, mi-ar fi placut sa nu fi avut dreptate, crede-ma! – raspund pierduta …

Tremurand de foame o stimulam pe Maria sa ne duca repede-repejor la cel mai apropiat magazin alimentar din Zarnesti. Maria trage pe dreapta fix in fata unei porti de unde iese o tanti:
– Ne scuzati, vrem cumparam ceva de la magazin si plecam! – se scuza Iulia.
– Nu-i nimic, dar magazinul e inchis! – rapunde femeia.
– Aaaaaahhhh, pe bune! Ce facem fata! Acum ce facem! – ne uitam una la alta dezamagite …
– Dar ce vreti sa luati! – intreaba femeia.
– Niste rosii, legume, branza, paine … – ii povesteste Iulia fara speranta.
– Hai ca deschid acum! – ne spune femeia.

Si asa, mancam cele mai bune rosii de Zarnesti, cea mai buna paine de .. ce o fi ca pentru noi tot de Zarnesti e, cea mai senzatioanala braza de … tot Zarnesti, nu?! Si, pe langa aceasta, tanti e asa de draguta ca o ajuta pe Iulia si cu o aspirina pentru prevenirea febrei musculare acute care deja incepea sa isi faca prezenta …