Data: 15 Iunie 2014
Locatia: Piatra Craiului
Echipa: Eu si Iulia
Activitate: Parcurgerea Crestei Nordice a Pietrei Craiului in regin de drumetie usoara 😉

Ea e sora mea! Ea e sora mea geamana! 😀

A sosit momentul! Oh, da! A sosit momentul ca surioara mea sa faca cunostinta cu muntele. Si ca impactul sa fie … asa cum trebuie sa fie, ce as fi putut alege mai potrivit pentru ea decat Piatra Craiului?!

Plecam de la Fantana lui Botorog. In Poiana Zanoaga …

… Vedem vaci!
– Fata, americanii au vaci de carne si vaci de lapte. Ei nu pot nici sa conceapa ideea de a mulge de lapte o vaca de carne – imi zice Iulia.

O poza la vaca duala (si de carne si de vaca), va rog! Impreuna cu vitelusul ei … 😛

La Cabana Curmatura facem un mic popas de ceai de cabana, omleta si placinta cu urda … yum-yum! Dar nu zabovim mult caci e frigut, asa ca plecam mai departe …
– Fata, mai e mult?! – ma intreaba Iulia.
– Fata, o sa mergem si o sa tot mergem pana la 9 seara. Am frontala la mine, am tot ce ne trebuie. – ii spun calm, zambind, visator ..
– Iu-oleu! Io cred ca glumesti … – reactioneaza.
– … – nu raspund nimic. Eu o numesc atu: sunt situatii in care nu raspund nimic caci simt ca tacerea spune mai multe. 😛

Linistit ne continuam drumul.

– Fata, eu nu mai pot! Am obosit … – se plage.
– Draga mea, tu de putut poti! Ahai, si inca cat mai poti! Insa creierul tau i-a cunostinta cu senzatii noi. Senzatii atat de noi incat el le asociaza cu ce stie el cel mai bine, in cazu de fata, O-BO-SEA-LA. Insa noi suntem abia la inceputul turei de azi, avem cale lunga pana la ora 9:00, nu?!
– Iu-oleu! Io cred ca glumesti … – reactioneaza.

Ma rog, nu glumesc, dar de ce sa stric un moment asa de placut cu explicatii de aceasta natura?! Tac, iar tac! 😀

Si ajungem la Bellvedere! Selfie?! 😛
Ptiu sa nu fie de deochi … cat de bine semanam! Ca doua picaturi de apa! Sa nu carecumva sa ne confundati .. va rog! 😉

Privind in zare …

Ne continuam drumul prin padure. Apar si primele obstacole de catarare-descatarare .. 😉

Piatra Mica in zare …

Iulia nu se mai plange … a incetat sa se mai planga .. :P. Tot timpul cu zambetul pe buze si cu voia buna in suflet se bucura de moment … cel putin sper! 😛

Ha, ha! La asta nu se astepta .. Catarare pe cabluri si stanca.
– Pe aici chiar e traseu marcat?! – pare ca se intreaba … 😉

Se uita adesea in jur. Si eu o incurajez sa faca asta, sa savureze tura cu toate simturile …

Usurel in sus …

– Hai ca nu mai e mult si o sa ajungem in creasta! – o incurajez!
– Aham, si in creasta o sa mergem drept, nu?! – se bucura ea.
– Ei, nu chiar … relativ! – si zambesc cu subinteles … 😛

Piatra Craiului e superba, ca de obicei …

Inca un pasaj mai delicat … 😉

Si acum sus! Hai descurca-te! Cauta solutii ca doar … esti inginer! 😀

Si am ajuns sus in creasta. Iulia pare fascinata. Imi place! Imi place mult de ea, caci se bucura de tot ce vede si face .. ca un copil care descopera lumea.

Si nu zabovim mult. Ea este cea cu initiativa si imi place sa o las si sa o vad ca are initiativa:
– Hai, mergem?!
– Sigur! – ma spun cuminte … 😉

Traseele astea de drumetie sunt cu atat mai placute cu cat esti in zestrat cu pasiune pentru plante, plantute, animale, animalute, gandecei, pasarele …

– De exemplu am o prietena, Viorica, care iubeste foarte mult plantele si animalele. Ori de cate ori prietenul ei catara muntii ea se duce in drumetie la pozat de plantute si animalute si se distreaza foarte mult facand asta, chiar daca de cele mai multe ori se duce singurica in drumetiile ei …

– Imi place mult sa mai mai intalnesc din cand in cand cu ea, caci simt ca ea este cea care imi deschide altfel de noi perspective asupra muntelui si asupra a ceea ce ma inconjoara.

Acesta mica sesiune de trainuire deschide si Iuliei o noua viziune: incepe sa se opreasca adesea sa faca macro-uri cu telefonul sau sa se minuneze de floricele, frunzulize, conulete …

E deschisa! E doar o fata foarte foarte deschisa spre a descoperi o lume noua si de a trai o experienta noua! Desigur … alaturi de Sor-sa! 😛

Ura! Am cucerit Varful Turnu. Iulia pare in stare buna asa ca … hotarasc sa continuam. 😛

Printre floricele! Ah, cate floricele! oare e prima data cand Craiul mi le scoate in cale sau … e doar prima data cand am ochii si sufletul suficient de deschisi ca sa le vad?! 😉

– Cred ca e tare bine! Adidasii astia merg singuri! – spune unul dintre baieti.
– Da, da, merg singuri! Caci numai asa am ajuns pana aici …

Iulia are in picioare o pereche de adidasi de trail pe care i-a cumparat acum aproximativ un an la recomandarea mea. Cand am fost in vizita la ea i-am vazut atarnati de manerul dulapului, intr-o punga, asteptand o ocazie buna sa fie initiati … 😛

Vremea e inchisa …
– E perfect! E chiar perfect! Stii ce nasol ar fi fost sa mergem pe creasta si sa na bata soarele in cap?! Este fix asa cum trebuie pentru drumetia noastra … – imi dau cu parerea.

Desigur ca notiunea de “perfectiune” e foarte foarte subiectiva, insa de data aceasta Iulia prefera sa imbratiseze versiunea mea si sa se bucure impreuna cu mine de “Ce noroc de vreme buna avem, dom’le!“. 😀

– Valei fata, da mai avem de urcat?! – Iulia.
– Pai da … avem de urcat, si apoi de coborat si apoi iar de urcat … asa ca pe creasta! – ii raspund calm. Atat de calm incat ea nu mai zice nimic … 😉

Uau, cat de bizar arata plafonul acesta de nori …

Ajungem in sfarsit la Ascutit!

… si cum se lasa el scarpinat de Creasta Pietrei Craiului. Subiect? Plafonul de nori, domn’le! Plafonul de nori! 😉

Ma uit la ceas! E ora 13:20!
– Cum te simti, fata?! – o intreb pe Iulia fara a o lasa a banui …
– Bini fata! Cum sa ma simt?! Un pic obosita dar merge, na?! – imi raspunde cu un zambet larg pe fata.

– Hmmm … daca ii dam in jos probabil ca in 2h suntem la masina si apoi ce?! Hai ca merge! De acum incepe partea interesanta! Deci … sa vedem … – gandesc, probabil un pic in afara schemei, si hotarasc sa continuam pana la Vf La Om. 😉

Lasam in urma refugiul …

Cat de fain! 🙂