.. reusim sa iesim pe sus ๐
Urmatoarea zi ne trezim de la 6:00 urmand sa facem marsul de apropiere pe intuneric intrucat stiam deja foarte bine poteca. Ajungem la baza traseului putin dupa rasarit.
De data aceasta pleaca Octavian pe prima lungime, ca sa diversificam …. ๐
In acel punct nu se mai lasa amagit de hornul mai usurel din stanga, ci continua pe diedrul aparent mai dificil din dreapta. ๐
Incerc sa ma abtin sa ii dau indicatii. Acum, privind de jos, imi dau seama ca nu e tocmai o perspectiva favorabila. ๐
– Am gasit un cui! Regrupat! – Octavian.
Vin si eu …
Plec mai departe. Pasajele pe care le catar sunt cam la acelasi nivel de dificultate cu cele din prima lungime. Asigur numai la mobile. Lungimea ma scoate intr-o mica strunga …
Soarele scalda peretele in lumina.
A venit si Octavian! ๐
Eu in strunga, regrupat la un tanc! ๐
Pleaca Octavian. Ma astept ca dupa catararea unui hornulet sa iasa pe teren usurel.
Soarele a devenit foarte puternic …
In hornul usurel …
Inca putin si gaseste o regrupare pe spituri. Deci as fi putut sa continui… ๐
– Hai si tu ca sa poti sa vezi cum arata aici peretele si sa hotarm impreuna! – imi spune Octavian.
Din regruparea pe spituri pleaca tot Octavian.
Intre timp ma las in zelb si analizez atent fotografiile de pe bgclimb si peretele: tre sa fie pe coloanele acelea din stanga….
Aici! Nu, nu e regrupare, nu vad cuie, dar eu zic ca pe aici!
Octavian fusese si putin mai sus, analizase peretele …
– Da, si mie mi se pare ok. Ar trebui sa fie doua linii! Cea din stanga de pe fata unde e?! – Octavian.
– O fi mai la stanga, dar imi e lene sa cobor sa o caut. Hai ca plec pe aici si vedem noi ce si cum! – spun hotarata cu mainile deja inmuiate in magneziu. ๐
– Hai! ๐
Cum Octavian nu e prins in nici o regrupare incerc sa asigur cat mai repede … intai la copacel, apoi la o nuca bine amplasata.
Gata, acum pot catara linistita! ๐
Mai sus gasesc 3 cuie ruginite, dintre care unul cu urechea rupta. Pasajul ce urmeaza pare mai delicat – bavareza cu opozitie pe un perete mai spalat – asa ca prefer sa amplasez si o nuca.
Desi mai am vre-o 10m de coarda, perspectiva pe care o in sus imi spune ca trebuie sa regrupez. Bag cumva un anou dupa o coloana de stanca si fixez o nuca medie. Regrupat!
Este randul lui Octavian. Prima asigurare e la un cui! ๐
Lipsa de experienta isi spune cuvantul: ne ia destul de mult timp pentru a monta protectiile mobile. Insa timp avem, inca suntem foarte bine, atat de bine incat putem sa ne facem de cap cat vrem si sa ne jucam cum vrem.
… si sa facem multe poze …
Mai departe …
E randul meu. Plec pe urmele lui Octavian. Hopa: cuie noi! Ohoooo… LUX! ๐
Existenta asigurarilor fixe au facut catararea ceva mai relaxata …
Ah, ce fain!
In zare …
Bis! ๐
Conform schitei, cica ar fi o traversare in stanga ce ne scoate la baza unui horn luuung. Ne uitam in stanga si .. e doar perete, fara nici o posibilitate de traversare…
– Hai ca ma duc sus si vad eu pe unde o iau. Cred ca merg drept in sus pe unul dintre cele doua hornuri, si aia e! Schita asta nu e buna de nimic! Ha-ha-ha! ๐
Este usurel … dar catar cu atentie!
Ajunsa la baza diedrelor, de curiozitate si fara pic de speranta, imi arunc privirea in stanga, dupa perete:
– Hopa! Aici e treversarea! Un mare, clar, superb, impunator horn! – strig la Octavian.
Traversez, regrupez la protectii mobile si .. vine si coechipierul. ๐
– Plec tot eu, nu?! Lungimea asta a fost cam light … – eu.
– Ok, nici o problema! – Octav.
Hornul, la inceput este usurel, dar apoi incepe sa se ingusteze si sa fie din ce in ce mai spalat. Din loc in loc se mai gasesc si asigurari fixe. Regrupez la un soi de gaura in perete, intrucat in sus lucrurile par sa se complice si nu mai am prea multa coarda …
Vine si Octavian! ๐
Portiunea aceasta, desi nu pare, necesita un pic de fantezie si talent de ramuiala prin hornuri … ๐
Octavian pleaca mai departe….
Exista cuie din loc in loc. Hornul devine tot mai ingust si foarte foarte spalat, nu se poate efectua ramonaj clasic. Aici Octavian se chinuie destul de mult sa treaca, utilizand scarita si/sau cliful.
– Hehe, ti-a revenit tie fix “cireasa de pe tort”! – ii spun.
– Da … dar e fain! – imi spune Octavian inte reprizele de chinuiala.
– Iti dau o prajitura! – continua.
– Asa sa faci! – ii rapund intr-o doara. ๐
Cu timpul stam asa de bine incat nici nu ma gandesc sa ii stric placerea de ramuiala. In horn este frigut, nu intra soarele deloc, insa am la mine o hainuta – nu cer decat un ragaz de 2 minute ca sa o trag pe mine! ๐
Catinel-catinel, Octavian reuseste sa invinga toate obstacolele. Bravoooo!
Eu, cu experienta deja acumulata de la ramuiala din Croatia, vezi aici, si secund fiind, trec mai repede.
Cuie au fost pe toata lungimea, insa rarute. Ori impus la liber, ori manevre alpinistice (scarita, clif)… ๐
Ultima ramuiala … ๐
Inca o lungime usurica …
Ma uit in urma …
Acolo sus terminam! Uraaaaa!!!!
Multumesc pentru tura, Silvic! Ai fost o coechipiera minunata.
Merci si pentru jurnal, foarte fain povestit. ๐
Octavian
PS: Cred ca iar meriti o prajitura. ๐ ๐
Mai oameni buni, o sa dati in diabet.
Traseul e un mare tort ๐ si voi mai vreti prajituri suplimentare…
Frumos cu mobile pe calcar.
La ramuiala am exersat prin Albisoare, tare sunt curios cum o fi pe acolo, pe hornuri spalate.
Adi
Bine zis, Adi!
Dau la schimb, cu mare placere, prajituta pe o ciorbita de fasole cu afumatura in bol de paine croncanta asezonata salata de ceapa rosie …
Of! Imi e dor de Plaiul Foii in lumina de dupa tura (aka aia de frontale ๐ )! ๐
astept cu nerabdare povestea participarii la maratonul p.crai de anul acesta
Pingback: Mersin Escort