Data: 9 iulie 2013
Locatia: Croatia, NP Paklenica
Echipa: eu si Cata
Activitate: Alpinism
Trase: The show must go on 6c, 10lc, 280m din peretele Nordic Aniča Kuk
Info generale despre zona in articolul 2013.07.6 – Croatia – Catarare in NP Paklenica

Se anunta caldura mare!Inca nu stim inca nimic despre peretele lui Aniča Kuk sau despre traseele din acest perete …

Chiar la intrarea in Parcul National Paklenica, acolo unde se plateste taxa de intrare si de unde se poate achizitiona topo-ul, exista un dosar cu schite de trasee facute de mana de cataratori. In timpul discutiilor cu responsabilul parcului, Cata se apuca sa rasfoiasca acel dosar si ii atrage atentia schita foarte clara si foarte frumos organizata a traseului “The show must go on”.
– Fain! Se afla fix pe fata nordica! – ma bucur.

Pact intre mine si Cata: pe cat posibil ma voi da eu cap de coarda pe lungimile cele mai grele. De ce?
1. Pentru ca asa imi doresc eu… 😛 🙂
2. Pentru ca mi-am dat seama ca sufar prea tare de frica de cadere si doresc sa imi depasesc aceasta limita .. prin exercitiu.
3. Pentru ca am un coechipier super fain care ma lasa … 😉

INFO

Specificatii 6c, S2, 28m: In carte nu se dau prea multe detalii (vezi aici pg 36). In afara de schita cu peretele, ne atrage atentia una dintre cele doua fraze descriptive care spune ca “La fel ca toate traseele lui Pezzolati, si acesta este perfect echipat!”. De asemenea, cotatia S2 ne indica faptul ca asigurarile sunt destul de indepartate iar miscarile sunt impuse insa distanta maxima de cadere ar fi de 10m cu probabilitate mica de accidentare.

Linia G2/1 din prima poza si linia 1 din a doua poza corespund traseului nostru:

Material necesar si echipare:
– coarda de 60m (sau semicorzi de 60m daca planificati sa va retrageti prin rapel);
– 15 bucle echipate de mai multe dimensiuni;
– frienduri sau nuci (eu cred ca un set de nuci este suficient pentru toate traseele ce necesita protectii mobile pe alocuri);
– 2-3 anouri din cordelina chevlar pentru a asigura in clepsidre;
– echipat cu spituri.

Apropriere

Se anunta cladura mare, am mai spus! Stiam cat de tare incepe sa arda soarele incepand cu ora 11h00… Asadar planul este sa ne trezim de la 5h00 dimineata, se plecam in sus pe la 5h40 dupa micul dejun si pana la ora 14h00 sa fim jos.

Zis si facut, pe la 5:20 trecem bariera parcului. Insa abia pe la 6h10 suntem gata de plecare. Intai se merge pe drum mare, pavat cu pietre ce ne conduce pe langa un panou informativ ce contine 35 de trasee dintre cele mai cumoscute. 😛

Iaca si un Zoom-IN! Acesta este peretele nostru! Noi o sa cataram in extremitatea stanga .. partea nordica.

Continuam pe drum pana in dreptul unui indicator ce arata spre Aniča kuk, dreapta, pe o poteca turistica marcata punct rosu cu alb.

Urmand aceasta poteca, se pot identifica cateva marcaje, sageti dreapta, pentru cateva dintre cele mai cunoscute trasee din Paklenica. Le vom vedea in urmatoarele articole … 😛

O privire de ansamblu in chei …

Unele dintre traseele mai cunoscute pot fi identificate prin faptul ca la baza lor au un triunghiulet metalic pe care este scris numele si gradul. Atentie, insa, ca nu toate traseele au un astfel de identificator. E nevoie de o buna orientare in teren prin observarea liniilor din perete si compararea lor cu pozele din topo.

Un exemplu …

In sectorul cel mai de sus al peretelui, respectiv cel nordic, reperele sunt putine si greu de identificat din poteca sau de la baza acestuia. Astfel, cu topo-ul in mana, alergam in sus si in jos pe la baza peretelui cautand linii de spituri. Timpul trece, trece, trece! Iar eu tremur de nerabdarea de a catara! Imi vine sa plang.

Dupa mult timp de cautari, Cata imi propune sa intram in unul dintre traseele marcate evident, precum Velebitaski. Doar ca la vremea aceea cochetam cu ideea de a catara intr-o alta zi triologia Veleitaski, Klin si Mosoranski – o singura zi! – si nu vroiam sa intru in nici unul dintre aceste trasee.

De la Cata cu dedicatie pentru Vio care tine un bog de flori (vezi aici)…

Pana la urma, cocotati pe un promotoriu la baza unei linii de spituri clare, ne gandim sa o incercam pe aceea cand jos, in dreapta, vedem o echipa de 2 cataratori:
– Hei, aveti idee unde se fla traseul “The show must go on”? – strigam la ei.
– Da, este aici! – si ne arata directia.

Fericiti, alergam spre locul indicat de cei doi …
– Hopa, si ei tot traseul asta vor sa il catere! – remarcam.

Insa nu avem de gand sa ne razgandim. Suntem foarte hotarati sa il cataram, azi, asa ca speram ca ei sa se miste suficient de repede cat sa nu trebuiasca sa ii asteptam. Urmaridu-i catarand pe prima lungime, ne dam seama ca fara ei nu am fi avut nici o sansa sa il gasim! 😉

Catararea …

Pana ne echipam, pana ne hotaram ce luam cu noi si ce lasam jos, cei doi din fata noastra deja ajung in prima regrupare. Incepem si noi catararea abia la ora 9h55!!

Prima lungime de coarda este un 6a+ destul de scurt si bine asigurat. Spiturile insa, sunt destul de greu de vazut de jos (pe de o parte sunt mici si pe de alta parte si stanca este foarte alba) … daca nu stii pe unde merge linia. Plec eu cap de coarda, si, desi pe la jumatate intampin cateva miscari mai de forta, reusesc sa catar la liber.

Catar, in sfarsit catar! Inima imi vibreaza in piept de bucurieeeee..! 😛

Vine si Cata …

Pe bucata sustinuta …

A doua lungime de coarda este un 6a, si mai scurt, pana la baza unei lungimi mai grele. Este randul lui Cata. Aceasta lungime, de fata cazuta solicita mult tehnica picioarelor.

Cata ezita un pic, insa pana la urma reusesete sa treaca. Intre timp, echipa din fata noastra ia avans. Ce bine!! Este ora 11h15!

Privind in jos in timp ce ma fileaza deja pe mine pe urmatoarea lungime …

A treia lungime de coarda se anunta ceva mai dificila, avand gradul 6c. Sunt plina de entuziasm si nerabdatoare sa catar, sa simt aceasta lungime! Doar ca simpla idee de a catara gradul 6c la vedere constituie inca din start o bariera psihologica care ma determina sa ma opresc in prima bucla. 🙁

Dupa ce imi dau sema insa ca “dracul nu este asa de negru” refuz sa ma mai tin de bucle si imi porpun sa catar legat, la liber. Astfel reusesc sa inaintez pasaj cu pasaj si sa imi gasesc pozitii de odihna si de scuturat bratele atunci cand ma simt pompata. E fain! Catararea este senzationala si imi place cum simt ca ma misc, si cum reusesc sa catar.

Stanca este foarte compacta! Este de vis!

Desi ma straduiesc, nu reusesc sa leg intreaga lungime. Ma mai opresc o data si lucrez un pasaj, si inca o data, chiar inainte de regrupare, ma trag de o bucla.

Aici chiar la iesire am avut o miscare mai la limita si era cat pe ce sa cad. Nu, nu m-am salvat in bucla, ci am reusit sa ma echilbrez pe stanca … 😛

Este ora 13h30, deja! Insa noi ne aflam in umbra, bate vantul si e chiar racoare.

A patra lungime de coarda este tot grea, un 6b, pe care plec tot eu cap de coarda.

Fiecare lungime din acest traseu este o surpriza placuta. Si evolutia mea in fata acestor surprize este o surpriza. M-am antrenat destul de mult si constant in ultima vreme si ma simt bine cu nivelul meu acum, inca la inceput de sezon …

A cincea lungime de coarda este mai usurica asa ca se duce Cata cap de coarda.

Asigurarile sunt mai rare, asa ca la un moment dat simte nevoia sa puna un friend …

Este ora 14h30 deja!

A sasea lungime de coarda, inca un 6b.

Catar cu placere, depasesc multe din dificultati si gasesc solutii inedite de care ma uimesc si eu. La un moment dat, insa, sub o placa ce arata spectaculos din acel unghi, vad un spit fara ureche si ma descurajez un pic, asta pentru ca sunt deja destul de obosita. Astfel ma pun in zelb ca sa ma odihnesc si sa imi fac curaj.

Cum peretele e vertical si cum o eventuala cadere nu ar avea consecinte imi fac repede curaj si plec intr-o bavareza superba pe care o simt chiar usurica. Au avut dreptate sa scoata acel spit caci la distanta destul de mica, dar suficient cat sa faca pasajul impus, se afla un al doilea spit. 😛

Din bavareza, dupa ce asigur, ies pe o fata spalata. Aici mi-am gasit nasul! Chiar nu stiu ce sa fac! Chiar nu stiu cum sa o abordez. In cele din urma, ma salvez prin a ma trage de o bucla, lucru care imi permite sa prind o priza buna la mana. Apoi, delicat, delicat, delicat .. cu piciorul stang pe o scursa, reusesc sa ma ridic la regrupare.

A saptea lungime de coarda, un 6a pe care se duce Cata cap de coarda. Incepe cu un traverseu de cam 3-4m pe fata spalata, fara nici o priza evidenta, la echilibru.

Deci?! 😉

Cand plec secund simt ca sunt consumata psihic, asa ca nu ma concentrez nici eu sa lucrez acest pasaj ci traversez tinandu-ma de bucle. Mai departe catararea este frumoasa si evidenta …

A opta lungime de coarda este ultimul 6b.

Terenul arata spectaculos …

Ce mistoo!! 😉

Pe partea finala ajung intr-un semi-cilindru spalat, foarte interesant dar slab asigurat, impunand destul de multe miscari la liber. Aici .. pur si simplu nu stiu ce sa fac! Pur si simplu ma tarasc ca un vierme din asigurare in asigurare, luptand pentru fiecare milimetru, proptita cat mai bine in semi-cilindrul care ma impinge in afara.

Cand am iesit … ce usurareeee!!! 😀 😀

Cata la iesirea din semi-cilindru …

Si eu tot pe aici am iest cu greu! Of, of, of!

Cam asa arata …

Lungimile de coarda noua si zece se anunta mai usurele, 5c respectiv 5b. Cata se hotaraste sa incerce sa le faca din una si reuseste.

Vin si eu … 😉

Reusim sa iesim sus la 16h20. Ma speria gandul ca o data iesiti sus, o sa fim fix in bataia soarelui. Insa nu! Azi avem noroc! Azi a fost innorat toata ziua, si a batut Bora. E ca si cum norii ar fi pusi acolo special sa ne protejeze. 😛

Retragerea

Odata ajunsi sus, ne dezechipam si facem poze atat cu marea …

… cat si cu muntele in fundal … 😛 E prima oara cand ma aflu intr-un asemenea context si imi place mult!

Intre timp o alta echipa, fata si baiat, trec prin dreptul nostru. Printr-un scurt schimb de cuvinte ei afla de am catarat noi, si noi aflam ce au catarat ei, si anume traseul Funkcija. 😉 Am retinut numele acestui traseu si l-am avut in vedere pentru urmatoarele zile de catarare … va urma! 😛

Acolo sus, pe Aniča kuk, terenul arata spectaculos. Ne-am retras urmand marcajul punct rosu cu alb, acelasi pe care am urcat pana la baza peretelui.

La un moment dat poteca se desparte, drept inainte sau stanga. Noi am mers in stanga pe la baza peretelui, pentru a ne recupera echipamentul lasat acolo.

Din poteca Cata priveste spre peretele nordic pe care tocmai am urcat primul nostru traseu …

RUPTA, RUPTA de oboseala .. las superbul perete in urma…

La numai 200m de parcare intram in zona de escalda … aglomerata, foarte aglomerata!

Ajungem jos in parcare pe la 18h00 rupti de oboseala …
– Nici nu intra in discutie sa cataram trei trasee intr-o zi! – gandesc inca indoielnica, totusi … Dar daca?! 😛

Dupa o masa copioasa si o baita in mare, zambetul imi revine pe buze! Ce zi!!! Ce perete!!! Ce stanca!!! Ce traseu!! ce varietate de probleme!! Cata varietate in teren!!
Desi simt oboseala in fiecare celula din corp, sper ca pana dimineata sa ma recuperez, si insist sa mai cataram unul chiar urmatorea zi. O sa vedeti ce a iesit … 😉

Multumesc celui de sus ca ma iubeste si mi-a dat vreme perfecta de catarare, si multumesc lui Cata pentru ca … este un coechipier … ideal! … fara cuvinte!… SUPER!! 😀 😛