Data: 20 iulie 2013
Locatia: Croatia, NP Paklenica
Echipa: eu si Cata
Activitate: Alpinism
Traseu: Ljubljanski 6a+, 7lc, 220m
Info generale despre zona in articolul 2013.07.6 – Croatia – Catarare in NP Paklenica

Intriga si informatii

Seara zilei in care am catarat , sau cel putin am incercat sa cataram traseul Rajna (vezi aici) ne dam seama ca nu mai avem decat o zi si jumatate de vacanta: era joi seara si planul era ca sambata pe la pranz sa plecam spre casa.

Urmand un drum foarte lung spre casa, la momentul respectiv nici nu intra in discutie ideea de a catara sambata dimineata. Astfel ne hotaram sa ne incordam un pic mai mult si sa mai cataram un traseu chiar urmatoarea zi .. cu trezire de la ora 5:00, ca de obicei!

Ce sa cataram, ce sa cataram?! Eu tot cautasem in topoul zonei si aveam o lista destul de vasta de trasee pe care mi le-as fi dorit: Klin, Ljubljanski, Kãka si 50 and life to go … trasee alese dupa fel de fel de criterii.

Acum, insa, dupa ce am reusit sa leg o lungime de 6b+ si sa lucrez, sau sa leg in mare inca doua lungimi de 6b+ din Rajna, mi-a venit pofta de trasee dificile, mi-a venit pofta de inca o provocare.

Asadar traseul 50 and life to go este primul pe lista:
– un traseu de doar 220m
– sustinut, avand lungimi de 6b+, 6b. 6b+, 6c, 6b+, 5c
– situat pe fata nordica, si deci ferit de razele solare toata ziua, lucru care imi da tot timpul necesar pentru a lucra pasii dificili
– foarte bine asigurat conform informatiilor din topo, deci mai relaxat decat Rajna dpdv psihic 😛

Plina de entuziasm si de nerabdare, ma agit toata noaptea. Dimineata la 5:00 ma trezesc …. leguma: o data din cauza lungimilor grele catarate cu o zi in urma si a doua din cauza nesomnului. Desigur ca a catara un traseu greu in acea zi era din start un plan un pic nerealist caci buricle degetelor le aveam rozalii si foarte sensibile iar febra musculara se instalase destul de puternic la nivelul bratelor, antebratelor, omoplatilor si pieptului … :D.

Cu toate aceastea, mergem pana in parcare din NP Paklenica, luam micul dejun …
– Sunt obosita! Mor de nerabdare sa catar traseul 50 and life to go si totusi … imi dau seama ca, cel mai probabil, nu o sa fiu in stare de nimic. Off!!! 🙁
– Sa vedem! – imi raspunde Cata parodiindu-ma razand, caci asa ii tot raspundeam eu ori de cate ori el avea indoieli sau ma intreba “- Daca nu o sa putem?!”…

Mie, insa, aceasta mica parodie nu mi se pare amuzanta: sunt prea trista si confuza …
– Hai sa facem plaja azi! Hai sa lenevim si sa cataram maine! Ce zici?! – ii propun lui Cata. El deja imi atrasese atentia in mai multe randuri ca in prima parte a zilei de sambata doreste sa se odihneasca pentru a se pregati de drum. Asa ca inima mea era mica-mica cat un puricel asteptand reactia lui …
– Bine, hai! – raspunde Cata calm, simplu, zambind.

Nu imi vine sa cred ce aud, e prea frumos:
– Pe bune? Vrei? Serios? Dar daca nu mergem azi, maine mergem neaparat. Nu o sa mai fie loc de dat inapoi caci … ar fi trist … pentru mine!
– Facem cum vrei tu! Deci mergem la plaja sa dormim?! – Cata.

Astfel amanam catararea nostra cu inca o zi. 🙂

Urmatoarea zi, insa, suntem hotarati. Ne trezim la 5h45, luam micul dejun si ii dam in sus spre peretele lui Aniča kuk. Inca imi simt muschii obositi si indurerati de la febra musculata insa sper sa imi treaca imediat ce intru in traseu si ma incalzesc putin.

Nu avem la noi cartea topo, ci doar doua fotografii cu schile si liniile traseelor din peretele nordic.

Traseele de clasic-modern din peretele nordic.

Ca si orientare stim ca in stanga fata de traseul The Show Must go On pe care il catarasem (vezi aici), intr-o grota, incepe traseul Ljubljanski, si mai la stanga de acesta trebuie sa fie traseul 50 and life to go.

Din nou avem dificultati in a identifica locul de unde incepe pertele nordic. Ne ia cam 30 min de balaureala pana, intr-un final, regasim traseul The Show Must go On. Apoi gasim grota de unde incepe Ljubljanski insa nu ne dam seama de linie, ne uitam gresit, spre un traseu de clasic, care … nu are cum sa fie Ljubljanski!!!

Incercare …

Imi atrage atentia o fisura clara, chiar la 1m stanga fata de traseul The Show Must o On si ma gandesc ca ar trebui sa fie un traseu pe acolo. Ma uit insistent de-a lungul fisurii pana ce, cu greu, reusesc sa identific doua spituri ce stralucesc in perete sus de tot:
– O fi aici Ljubljanski? Hai sa il cataram pe acesta caci este deja prea tarziu, nu?! Sa vedem! – discutam.

In partea de jos nu prea sunt asigurari, insa probabil ca este usor …

OBS: O problema a topo-ului este aceea ca nu are o fotografie/schita cu toate traseele dintr-o zona, ci are o fotografie/schita cu traseele clasice-moderne si, la un alt capitol special dedicat, o alta fotografie/schita cu traseele clasice. Lipsa unei schite de ansablu a peretelui ingreuneaza orientarea pe teren.

Hmmm…

Asadar, zis si facut, plec eu cap de coarda. Catar pe fisura clara. Terenul este foarte murdar si fruabil, iar catararea se dovedeste a fi destul de delicata in aceste conditii. Fisura este lina cu pene de lemn putrezite. Din loc in loc, cam la 5m-8m-10m se gasesc spituri. Intre ele mai resusesc sa mai asigur doar la niste cuie cu aspect foarte indoielnic … sau la un copacel.

Apoi fisura devine tot mai grea. Sunt asigurata intr-un cui cu urmatoarea asigurare in 5m la un spit. Am de ales sa catar la liber pe mizerie si friabilitati si sa sper ca nu se rupe nimic cu mine iar acel cui tine in caz de cadere, sau sa inaintez cu ajutorul penelor de lemn putrezite, si sa sper ca acestea sa reziste la greutatea mea iar in caz de cadere cuiul tine. Oho, asta da aventura!!

– E aiurea! Nu imi place! Azi, atat fizicul cat si, mai ales, psihicul sunt obositi. Azi sunt pregatita sa catar pe teren curat cu angajament psihic cat mai mic, adica bine asigurat … 😀

Dupa o mica ezitare ma hotarasc, imi amenajez rapelul si ma retrag. Si bine am facut caci ulterior am cautat in topo si am gasit ca intrasem pe un traseu de clasic 6c, 5 A1, serios si de mare angajament.

Ajunsa langa Cata:
– Hai sa cataram linia acea curata si clara pe spituri pe care am vazut-o sus deasupra grotei din stanga de unde stiam noi ca incepe Ljubljanski! – nu vreau sa plec fara sa catar ceva …

Ma asteptam sa il identific acel traseu chiar dupa catararea primei lungimi folosind schitele pe care le aveam la noi.

L-am gasit pe … Ljubljanski

LC 1: Plec eu cap de coarda. Intai o fisura, apoi o fata cazuta, apoi un horn usurel. Linia de spituri ma conduce sub o arcada …

– Hei, suntem chiar in Ljubljanski!! Aceasta a fost a doua lungime! Prima lungime a fost acea balaureala printr-un horn murdar si neasigurat ce ne-a condus deasupra grotei! Deci … asta era!!!

4b+ .. zic ei. 😉

– Si cat de clara este arcada sub care am ajuns. Si cat de mult ma chinuisem sa o identific de jos ca sa ma pot orienta functie de ea … – ma minunez, 😛

LC 2: o lungime de 5a pe care se duce Cata cap de coarda. Fata cazuta cu fisura pe dreapta … de-a lungul arcadei.

… pana in surplomba din zare. Usurel si bine asigurat.

Vin si eu …

Unde a regrupat …

LC 3 si LC 4: Doua lungimi de 6a+ si 6a pe care le catar legat.

Traversez stanga pe sub surplomba …

… apoi in sus …

.. intr-o fisura larga – horn.

Provire inapoi …

Marginile fisurii sunt destul de rotunjite si spalate, peretii interiori sunt si acestia cam spalati …

… solutia ar fi sa intru in el.

– Ah, iar ramonaj! Iar ma incurca adidasii pe care i-am agatat pe ham la spate! – ma chinui.

La disconfortul oboselii si ai altor factori se adauga de aceasta data si disconfontul creat de papucii de catarat. Nu au avut timp sa se usuce si dupa atata catarari succesive s-au cam largit si a inceput sa imi alunece picioarele in ei, nu mai am precizie! Pffff!

E greu si ma chinui. Sunt hotarata sa nu ma las pacalita de senzatia de alunecare a piciorului in interiorul papucului: nu are cum, nu?! Imi pun frumos puciorul la aderenta pe perete, imi impun sa il incarc si sa ma ridic pe el cu incredere, aluneca in interior dar nu il bag in seama, apoi aluneca piciorul cu totul de pe perete si cad .. dar ma prind in ultimul moment de bucla: e serioasa treaba! 😛

Dupa ce reusesc sa catar prima lungime, Cata imi striga ca mai am destul de multa coarda sugerandu-mi sa ma duc mai departe.

Cum mai aveam pe ham inca 8 bucle echipate dintr-un total de 15 bucle plec mai departe pe urmatoarea lungime de coarda. Ma tarasc in ramonaj prin hornul spalat .. tematoare din cauza papucilor de catarare instabili. Picioarele continua sa alunece teribil si consum foarte multa energie pentru a le controla pe perete, in papuc! 😀 Imi e greu sa imping pe ele, la aderenta pe fata spalata. La risc! Merg la risc si ma astept sa cad in orice moment …

Pana la urma ies din horn pe teren usor unde mai catar cam 15m pana in regrupare. 😉 Corzile de 60m si cele 15 bucle echipate imi ajung la fix.

Vine si Cata …

LC 5: este o lungime mai usurica … de 5a, frumoasa si curata. Cata …

Traversare dreapta, apoi stanga, apoi … dar e frumos! 😛

Gata?!

Inca putin! 😛

LC 6: O lungime de 4a care ne-a scos sus, destul de rar dar suficient asigurata. Fiind o lungime mai sinuasa am folosit bucle lungi de 120cm ca sa evit frecarea corzii. Iesita sus in bataia soarelui insist sa inaintez pentru a regrupa la umbra unui copacel, asa ca mergem concomitent cam 8m. Se merita!! 😛

Ljubljanski, inca un traseu deosebit pe care il recomand cu caldura!

In fotografia de mai jos se poate remarca cu usurinta arcada de-a lungu careia ne-a dus traseul…

Vacanta noastra s-a incheiat cu un platou de peste absolut bestial, o cafea absolut bestiala de la terasa noastra si o inghetata cu aroma de alune absolut bestiala tot de la terasa noastra.

O sa ma intrebati “Si traseul 50 and life to go?!”. Ei bine, acest traseu mi-a ramas restanta! Un motiv serios pentru a ma intoarce in Croatia.

Ce vacanta!!!