Data: 16 iunie 2013
Locatia: Piatra Craiului
Echipa: eu si Cata, Bogdan, Adi, Vasile, Nicu
Activitate: plimbare pe nemarcate
Itinerar: Plaiul Foii – V Vladusca – Canionul Anghelide – Braul de mijloc spre Nord – Termopile – V Podurilor – Plaiul Foii

Descrierea din Monografia Pietrei Craiului de Emilian Cristea

Suna cam asa:

Traseul Anghelide, marcat cu cruce roşie, începe din apropierea clădirii taberei pionierilor, aflată nu departe de confluenţa văii Vlăduşca cu valea Bîrsa Tămaşului. Iniţial, traseul urmează un drum pentru exploatare conturat prin lăstărişuri crescute în urma defrişării. Avînd ca reper faţa îngălbenită a unui perete ridicat dincolo de limita superioară a pădurii, urcăm o bună vreme pînă ajungem la ramificaţia unui drum dirijat către stînga. Din acest loc, unde apare marcajul cruce roşie, valea începe să se închidă, semn că trebuie să cercetăm atent locurile pentru a identifica hăţaşul drumului marcat. El urcă susţinut prin lăstăriş spre pădurea compactă ce încinge ca un brîu zona inferioară a abruptului Vlăduscăi. Panta înclinată, dar mai ales o zonă de grohotiş întîlnită curînd ne pun la încercare rezistenţa şi cunoştinţele asupra mersului prin grohotiş. Pasajul sfîrşeşte sub pata galbenă avută ca reper pînă aici. Urmează zona senzaţionala a traseului, desfăşurată în lumea marilor seninari ale abruptului Vlăduşca. Poteca îşi schimbă direcţia spre sud. Pereţi şi stînci izolate se ridică în jurul nostru, stimulîndu-ne înaintarea prin schimbarea decorului. Apare o strungă, străjuită în dreapta de un turn impresionant mai înalt prin formă decît prin înălţime. (Punctului i se spune ,,Poarta”). Dincolo de ea, locurile devin mult mai priporoase. O brînă îngustă, strecurată pe sub pereţi, ne conduce în urcuş susţinut spre o zonă aparent greu accesibilă. Ne îndreptăm către ea şi, angajaţi în escalada, constatăm ca aparenţele uneori înşeală. Urcuşul reuşit ne dă curaj şi, oprindu-ne, privim în urmă ,,Turnu1 de la Poartă”, a cărui înfăţişare este impresionantă. Porţiunea finală se desfăşoară în lungul unui scoc înierbat care se pierde în preajma Brîului de Mijloc.

Urmînd către stînga hătaşul Brîului de Mijloc, ne putem programa coborîrea spre cabana Plaiul Foii după dispoziţie, cunoştinţe şi timpul pe care-l avem pînă la venirea întunericului. De reţinut că din zona Brîului de Mijloc spre cabana Plaiul Foii traseele nu sînt marcate, iar o coborîre la întîmplare nu se poate realiza decît cu riscuri foarte mari. Timp de mers de la cabana Plaiul Foii la Brîul de Mijloc: 3 ore.

Mai departe, pentru Valea Podurilor avem:

Pentru Valea Podurilor, vezi indice 27.C. Dacă întrerupem excursia din lungul Brîului de Mijloc, în Valea Podurilor putem ajunge la cabana Plaiul Foii în ½ oră. În acest scop coborîm pe Valea Podurilor pînă întîlnim hăţaşul de pe Brîul de jos (circa 100 m). Apoi ne orientăm la stînga şi urcăm pe traseul Brîului de jos, desfăşurat pe versantul stîng al văii. Intervalul ia sfîrşit pe o creastă acoperită cu jnepeni. Orientaţi jumătate la dreapta şi în coborîre, parcurgem o distanţă de circa 100 m, ajungînd într-un punct din care începe un semn discret cu bandă roşie orizontală, dispus foarte rar pe copacii crescuţi pe pantele înclinate din dreapta noastră. Coborînd serpentinele potecii bine conturate, ajungem după circa 20 minute în dreptul unei borne silvice, unde marcajul menţionat ia sfîrşit. Pe bornă se văd iniţialele B.M. Deşi pădurea rămîne sălbatică, orientarea în continuare este mai uşoară, poteca fiind mai bine conturată. Cîteva semne şi cu bandă roşie verticală ne arată direcţia pînă în poiana Coţofenei. Din capătul de jos al poienii continuăm coborîrea pe firul Văii Podurilor pînă la punctul ei de confluenţă care este în faţa cabanei Plaiul Foii.

Din firul Văii Podurilor vedem pe versantul stîng al văii Creasta Colţilor Gemeni, cu turnurile ei albe, întrerupte de strungi mici, adevărate portiţe de trecere dintr-o vale în alta, folosite de ciopoarele de capre negre şi de turiştii cunoscători ai masivului. Din noianul de vîrfuri ridicate aici, în împărăţia pereţilor verticali, Colţii Gemeni sînt cei mai aspectuoşi. Alpiniştii clubului Dinamo şi-au legat numele de această zonă, stabilind cîteva trasee alpine de o rară frumuseţe. Reluînd traseul, urcăm susţinut pe versantul stîng al Văii Podurilor pînă în trecătoarea Termopile, mica portiţă de trecere din Valea Podurilor pe Brîul de Mijloc.

Povestea …

Cu o zi in urma, pe coborarea de la refugiul Diana spre Coltii Chiliilor (vezi aici), fiind foarte ud am alunecat si m-am ranit in palma asa ca pentru urmatoarea zi nu prea se mai punea problema de catarat. In plus, traseele de catarare s-au dovedit a fi destul de ude… Desigur ca resursele Pietrei Craiului sunt inepuizabile. Inca mai am asa de multe de facut si de vazut in aceast masiv!! Si parca cu cat vad, descopar, cunosc mai multe, cu atat am mai multe de vazut si de explorat! 😛

Pe cand eu studiam in cartea lui Cristea ceva in zona Acul Crapaturii unde ma atrage ideea de ceva catarare pe viitor si ideea de a merge in recunoastere, Cata vine:
– M-am intalnit cu niste cunoscuti care se duc pe Anghelide! Nu am mai fost de ceva vreme pe acolo, hai sa mergem si noi cu ei …

In maxim 10 minute suntem cu totii gata de plecare. 😉

Urcand pe Valea Vladusca …

In scorbura unui copac! 😛

Iata cum arata si urcarea pe Anghelide …

Prin Poarta lui Anghelide. 😉

… poteca de ocolire din cauza unei viituri …

Povesti, veselie, calm … 😉

🙂

Degetul lui Anghelide arata spectaculos. Cata spune ca s-a catarat in trecut pe el si fara coarda, este o cale mai facila pe undeva prin spate (nu se vede in poza de mai jos)… 😛

Lasand degetul lui Anghelide in urma … incepe catararea prin Canionul Negru. 😛

… stramt … tot mai stramt! 😀

Iesim din stramtoarea canionului dar si de la racoare si dam de caldura toropitoare a soarelui… 😉

Urcam putin spre Braul de Mijloc …

Continuam pe Braul de Mijloc spre stanga (Nord) …

Inca mai persista petele de zapada! 😛

Hi – hi!

Ba marcaj, ba momai … 😉

Coborarea pe “La Placi”.

In mod normal se coboara pe acel diedru cazut (loc numit “La Placi”), dar cum era cam ud, am preferat sa ocolim prin dreapta prin jnepeni (privind spre vale)…

Amfiteatrul Coltilor Gemeni! Oh, da, aici sa venim sa incercam sa cataram cateva trasee … 😛

Pauza de masa de “La Termopile” … 😉

De aici alegem sa coboram pe Valea Podurilor.

Urmand poteca, nu foarte clara -caci am pierdut-o de vre-o 2 ori (au crescut maracini printre copacii cazuti) ajungem in Poiana Cotofenei si apoi coboram spre Plaiul Foii.

O zi de plimbareala PREA FRUMOASA!!! 😛 De la frantuzescul “trop beau”! 😉