Perioada: 21 Februarie 2013
Locatia: Austria, Valea Gastein
Echipa: eu si Cata

Serie de articole din aceasta vacanta:

• 2013.02.17 – Valea Gastein, Austria (catarare la gheata si schi de tura)
• 2013.02.18 – Cascada de gheata Mordor (WI 5, 315m)
• 2013.02.21 – Cascada de gheata Supervisor (WI 6, 270m)

Info

Echipament folosit de noi:
– 9 suruburi de gheata
– coltari si pioleti tehnici
– semicorzi iceline de 50m
– 12 bucle echipate
– kit de abalakov
– carabiniere cu filet si dispozitiv de filat/rapel
– frontala

TOPO-uri , adica o fotografie de ansamblu preluata de la Teo Paraschiveanu (vezi aici) si un scan primit de la Carlig:

Povestea …

Dupa doua zile de pauza de catarare, una premeditata si una nepremeditata (vezi aici) ne trezim iar la 5:30. Iar ne chinuim jumatate de ora sa mestecam cereale cu lapte si …

Planul de atac:
* Vom utiliza acelasi echipament pe care l-am folosit in Mordor, caci a fost bine.
* Eu ma imbrac mai gros caci probabil ca o sa stau mai mult timp in regrupari, asa ca adaug o pereche de “sub-pantaloni” … 😀
* Conform schitei de mai sus, Cata va intra in prima lungime de coarda ca sa imi revina mie lungimile cele mai usoare. Cum regula este sa ne dam cap schimbat, nu am cum sa scap asa ca hotaram sa imi revina mie lungimea de gradul 6 mai scurta, cea de 25m, si sa ii revina lui Cata lungimea de gradul 5+ si apoi cea de gradul 6, aceea mai lunga, adica de 30m.
* O sa iau cu mine un termos cu ceai fierbinte sa il am la baza traseului … 😉 ( Termosul este un lucru rar intalnit in rucsac la noi!!! 😀 De aceea merita mentionat! 😉 )
* O sa imi pun ochelarii de schi, caci cei de soare mi s-au cam aburit pe Mordor in lungimea grea.

Ca de obicei suntem in parcare la ora 6:30.

Termometrul arata -10 grade. Azi o sa fie frig! MI-NU-NAT!!

Chiar in timp ce ne pregatim de plecare o echipa de sloveni trec pe langa noi:
– Buna, ce vreti sa catarati? – ii intrebam curiosi.
– Mordor, voi?! – ni se raspunde.

Desigur ca toate echipele prezente in parcare la ora 6:30 merg spre Mordor … cu mici exceptii, caci noi azi mergem spre Supervizor! 🙂

Ce bine! Azi nu mai alergam sa prindem loc in fata!! 😛

Ajunsi in Eisarena avem o perspectiva de ansamblu asupra cascadelor. Ni se pare ca s-a pus destul de multa zapada prin pereti, si inca mai ninge marunt, doar ca …
– Azi intram in traseu fie ce o fi! – gandesc cu determinare.

In fata este echipa de sloveni …

Echipele din urma noastra care merg spre Mordor …

Cum Cata a facut conversatie cu slovenii de la baza lui Mordor, intram in Supervizor abia la ora 8:20.
In poza de mai jos, noi suntem echipa din partea dreapta. 🙂

Asa cum am planificat, intai e randul lui Cata. Aceasta miscare am regretat-o putin: in acelasi timp au intrat si slovenii in Mordor si eu mi-am incasat nenumarate lovituri de la bucatile de gheata cazute fie de la Cata fie de la cei din Mordor. Imi era si frica sa ma uit in sus ca sa nu mi-o incasez in plina figura …

Cata in actiune, vazut din Mordor. 😛

– Cata, PIU, cinci metri! – strig…
– Vezi ca o sa trebuiasca sa pleci si tu! – ma anunta.

Pffff, ce nasol! Sunt inghetata toata! Ochelarii de schi mi s-au aburit deja si nu am cum sa ii scot caci ar trebui sa imi dau casca jos …. uf, uf, uf! Nu, nu vreau sa merg concomitent! – gandesc.
Insa intre timp ma pregatesc si plec. Nu mergem concomitent decat 7m-10m, dupa care simt in coarda cum Cata a regrupat si m-a luat.

Apropo: cu lungimea aceasta intinsa iar am stricat socoteala/imparteala cu lungimile, nu?! 😀

Inca mi-o incasez rau de tot!!! Bucati de gheata cad de peste tot si acum chiar trebuie sa ma uit in sus ca sa vad unde lovesc cu pioletii. Mainile si picioarele imi sunt inghetate, ochelarii imi sunt aburiti si nu vad nimic nimic nimic! Ma chinui, dau cu pioletii si coltarii la nimereala, consum energie aiurea tragandu-ma in maini. Sunt disperata sa scap de sub raza bombardamentului celor din Mordor, macar!! Oh la la!

Din cand in cand mici avalanse slabe, de zapada cad de sus …

Inca un pic, inca un pic …

– Oh, a fost oribil! Cumplit!! – ii spun lui Cata.

Insa in sfarsit sunt la adapost! De aici cele doua cascade se despart. Nu mai este nimeni deasupra mea, suntem in afara razei de bombardament … asa ca imi scot casca si apoi ingrozitorii ochelari de schi!! Ma echipez si plec …

Nici cand sunt cap de coarda caderile de zapada nu ma cruta. Insa acum, fara ochelari de nici un fel, oarecum incalzita, ma simt foarte foarte bine! In sfarsit sunt in elementul meu si ma bucur de catarare caci … tare naspa este sa fiu secund!!! 😀

Merg destul de intins fata de schita pe care o aveam in dotare: 40-45m. Nu este greu dar nici asa de usor cum ma asteptam, respectiv grad 3-4. Aceasta pentru ca in a doua parte a lungimii ce o catar intru in zona de 5+ fara sa imi dau seama.

La momentul respectiv inca nu constientizasem decalajul generat de aceste doua lungimi intinse … Am regrupat pe un fel de branita in extremitatea din dreapta la un abalakov gasit acolo si la un surub foarte lung.

– PIU, te-am luat! – lansez semnalul.

Vine si Cata … 😉

In Mordor este aglomeratie mare: iar sunt 3 echipe! 😀

Pe a treia lungime e randul lui Cata cap de coarda. Este o lungime greuta… destul de verticala… 🙂

Repet ca nici atunci nu constientizasem inca un lucru: conform calculelor ulterioare, pe aceasta lungime Cata a catarat prima jumatate pe gradul 5+ si pe a doua jumatate gradul 6.

Asa este la gheata cu lungimile: “calculele de acasa nu se potrivesc absolut deloc cu cele din targ”! 😀

DAR Cata se descurca foarte bine la gheata: el chiar are talent!

Indiferent ca e la inceputul lungimii sau la finalul ei, el loveste mereu gheata cu aceeasi precizie si se ridica pe picioare echilibrat si curat. In plus stie cum sa se miste sau cum sa se pozitioneze pentru a infileta un surub de gheata fara a consuma energie inutila. Il urmaresc si incerc sa invat si sa bag la cap… 😀

Secund, cu mainile inghetate, nu ma simt prea bine pe lungimea aceasta dificila si imi cam pica moralul …

Cei din Mordor isi vad de treaba lor … probabil! Doar ca eu simt ca suntem priviti. Adesea ii surprind cu aparatul foto indreptat spre noi. Nu, nu imi pare rau! Ba este super, caci o sa am poze!!! Insa nu pot sa nu realizez faptul ca azi sunt singura femeie din zona!! Ma simt in minoritateee … 😉

Ajunsa in dreptul lui Cata observ verticalitatea urmatoarei lungimi. Ma simt stangace, obosita…
– Cata, eu azi nu ma simt prea bine. Vrei sa te duci tu? – ii propun.
– Pai cum? Dar incearca! Te-ai miscat foarte bine pana aici. Hai, nu vrei nici macar sa incerci? – ma incurajeaza pe un ton bland, intelegator si incurajator.

Iar imi trece prin cap expresia acelei eroine din cartea “Femmes alpinistes” de Agnès Couzy pe care tocmai o terminasem de citit: as putea “cel putin sa ma amuz incercand”. 😀

– Sa vezi ce tranta o sa imi iau! – ma fulgera un gand. Da’ poate nu!! 😀

Un pic ezitant, frica, frica, frica … plec cap de coarda pe un perete vertical, sustinut.

Cata, atent la mine, imi aminteste cum sa bag in mod eficient un surub de gheata:

Chiar in dreptul pieptului se foloseste pioletul lopatica pentru a ajunge la gheata mai solida si pentru a se crea un spot bun de infiletat surubul. Apoi se infileteaza apasand cu putere … urmand ca dupa numai 2-3 infilatari surubul sa inceapa sa intre singurel fara nici cel mai mic efort, rotind lejer din maner. Ideea principala este sa nu imi mai irosesc energia incercand sa insurubez un surub de gheata intr-un spot prea lateral, caci imi este greu sa pun presiune pe el apasand din cot.

– Gata, am reusit, m-am prins! Super tare smecheria asta cu lopatica. Functioneaza!! Multumesc, multumesc! – ii strig la Cata plina de entuziasm pentru ceea ce tocmai invatasem.

Oh da, sunt de acord cu unii dintre voi: o cascada de gradul 6 nu e locul tocmai potrivit pentru scoala 😀
Dar cel mai bine inveti practicand!

Cu mare greutate reusesc sa inaintez. Din cand in cand incerc sa imi gasesc pozitii bune si sa ma odihnesc sau sa imi scutur bratele. Dar nu, nu prea am succes.

In sus e vertical, vertical, vertical … un loc bun de odihna pare sa fie destul de indepartat, undeva la 7m. Ma atarn in ultimul surub de gheata si planific sa catar acel pasaj foarte vertical de 7m, fara sa ma opresc sa asigur pentru a conserva din energie, urmand sa asigur abia dupa ce trec si dupa ce ajung cu picioarele pe un promotoriu cand, teoretic, as putea sa stau in echilibru doar pe coltari.

Cata in regrupare. 🙂

… si eu angajata in lupta! 😀

Conform planului, plec pe cei 7m! Stiu ca nu trebuie sa ma mai opresc deloc, si ca orice tentativa de a ma opri, chiar si pentru a scutura mainile, nu o sa faca decat sa ma oboseasca mai mult. Pasajul mi se pare greu si sustinut.

Mana stanga imi oboseste asa de tare incat isi pierde fermitatea si directia. Imi e tot mai greu sa fixez pioletul stang, sunt tot mai obosita si trag tare sa ajung pe promotoriu. Mai am putin, sunt deja cu pioletii pe promotoriu, insa stanga nu mai poate deloc sa intepeneasca pioletul in gheata casanta iar dreapta e obosita si se tine de pioletul sau, intepenit si acesta in mod precar…

Cum stanga nu reuseste sa intepeneasca pioletul ma hotarasc sa ma tin cu ambele maini de pioletul drept, sperand ca stabilitatea lui precara sa nu fie decat o teama nefondata existenta in capul meu, si sa ii dau in sus….cand…

… Simt cum o iau in jos si tip! Al doilea piolet ma izbeste in casca (nimic grav fata de toate bucatile de gheata incasate pana atunci!). Apoi urmeaza o cadere care mi se pare luuunga, apoi simt cum picioarele incep sa mi-o ia in sus, capul in jos …

BUF, ma izbesc cu fundul razant, partea stanga, de un promotoriu si continui sa mai cad… inca putin …

Ma opresc putin mai sus de regrupare, unde se afla Cata care ma tot intreba daca sunt bine si daca nu mi-am rupt ceva. A fost o cazatura lunga de 20m, estimez eu! Cei 7 m urcati deasupra asigurarii s-au dublat rapid in cadere, iar icelineurile se si intind foarte mult tocami pentru a nu da forta mare de soc in asigurari.

Imaginea de dupa … 😀

“Reflectoarele” erau asupra noastra caci ne aflam fix pe lungimea cea mai verticala si cea mai sustinuta din tot traseul.

Acum, dupa acel tipat de femeie si acea cadere luuunga ce parea ca nu se mai termina, cele trei echipe din Mordor asteptau si ei verdictul:

– Lasa-ma! Lasa-ma sa imi treaca! – ii spun lui Cata cu respiratia taiata de la durerea provocata de lovitura … si de la adrenalina …
– Ti-ai rupt ceva? Esti OK? – ma intreaba Cata dupa inca cateva secunde.
– Ah, ah, ah … da, da, sunt OK! – ii raspund dupa un minut, dupa ce imi fac inventarul mainilor si picioarelor si dupa ce imi dau seama ca durerea la nivelul fundului si soldului se diminueaza … Doar prea multa adrenalina in sange!!! Si … ce bine ca a fost terenul vertical!

– Is it OK? Are you OK? – se tot auzea repetitiv undeva in fundal … fara ca eu sa bag de seama …
– Spune-le atunci si lor ca esti OK sa se linisteasca! – imi spune Cata.
– I am fine! Do not worry! – le strig celor dim Mordor …

Sunt plina de adrenalina si foarte determinata dar descurajata, dar tematoare, dar …

– Te duci sa mai incerci? – imi spune Cata pe un ton incurajant. Sunt uimita de rabdarea pe care o are cu mine caci imi dau seama ca deja a inghetat in regrupare …

– Sa ma duc? Da … Bbbbine, hai ca ma duc! Catarand a doua data pe aceeasi linie pe care catarasem deja, totul mi se pare foarte foarte usor! Ma misc foarte bine in sus si ma simt mai determinata ca niciodata sa duc lungimea acesta pana la capat. Insa pentru siguranta cu care catar acele pasaje pe care in prima faza le depasisem cu mare greutate dau vina pe faptul ca sunt in mansa.

Cand ajung in ultimul cui ma opresc si imi schimb planul: o sa pun un cui chiar sub promotoriu!

Gata, m-am odihnit si plec! De data acesta, tot pe linia pe care catarasem deja, acum cap de coarda, ma misc foarte foarte bine, echilibrat, frumos! De data aceasta ma asez asa de bine, asa de echilibrat pe picioare … reusesc sa amplasez surubul acolo unde mi-am planificat. Pasul din care am cazut mi se pare floare la ureche!! 😀 Il trec repede si foarte usor, fara efort!
– De ce oare am cazut aici?! – ma intreb oarecum amuzata.

Apoi urmeaza inca o zona verticala pe care o trec cu usurinta! Se pare ca adrenalina din sange isi spune cuvantul caci m-a facut mult mai determinata, mai puternica si mai indemanatica! 😀

Mai pun un surub si mai raman pe ham doar cu un surub lung de regrupare si cu destul de putina coarda, dupa cum ma avertizase Cata. Insa nu as vrea sa regrupez suspendat caci am eu asa un sentiment ca ceva mai sus, dupa un alt promotoriu, va urma un loc confortabil de regrupat la un abalakov si rog o echipa din Mordor sa se uite si sa imi confirme:
– Hei, can you see an abalakov up there? – intreb.
– Yes, yes, 5m! – mi se raspunde. 🙂

Cum pasajul acesta e ceva mai usor, il catar repede!
– Gata, regrupat! PIU, regrupaat! Uraaaaa!!!
– Super! Super! – striga plin de entuziasm unul dintre baietii in Mordor aratand cu degetul mare in sus, OK … 😀

Vine si Cata! Probabil ca este inghetat bocna, insa pe lungimea aceasta grea se mai incalzeste putin … 😉

Pe lungumea 5 este randul lui Cata sa plece cap de coarda. Nu mai are decat unu-doua pasaje izolate mai dificile …

– Cum e?! Cum e?! – il intreb in mod repetitiv plina de curiozitate .. caci conform calculelor de acasa urma inca o lungime grea … 😀 In plus, in vene imi curgea inca o cantitate uriasa de adrenalina!!

Desi din regrupare nu prea avem cum sa ne dam seama, aceasta se dovedeste a fi o lungime scurta care ne scoate din traseu. Se pare ca lungimea 4 catarata de mine a fost… Cireasa de pe tort!! 🙂

Inca putin si iese in partea dreapta pe o brana pentru a regrupa …

Dupa peripetiile de pe lungimea 4, lungimea 5 mi se pare … apa de ploaie! 🙂 Este abia ora 13:50! Bravo echipa!
– Uau, uau, uau iti vine sa crezi ca am reusit sa cataram Supervizor?! – ne tot intrebam reciproc si ne felicitam pentru determinarea pe care am avut-o. Nici nu am remarcat cand s-a oprit ninsoarea si a iesit soarele! Iupiiiiii! 🙂

– Sa iti fac o poza frumoasa cu copacelul acela incarcat de zapada! – ii spun … 🙂

Asa e! Nu suntem epuizati, nu suntem obositi … nici fizic si nici psihic. A fost o joaca frumoasa si ne-am “amuzat” copios!! 😀

Putin mai jos, coborand pe o coarda fixa, ajungem la statia de rapel…

De aici urmeaza 4 rapeluri: primele doua peste peretele surplombant din puncte amenajate, si doua din abalakov-urile ce le-am folosit cand am catarat. 😉

Cu abdomenul incordaaaat …

Nu este usor domn’le!! 😀 Hi-hi! 🙂

Si al doilea rapel pe stanca … 😉

La baza cascadei, dam de zapada mare, si aproape ca inotam prin ea la vale pentru a ajunge in locul unde ne-am lasat rucsacii si termosul cu ceai!! 😀

A doua zi m-am ales cu febra musculara la muschii din fata si lateral ai gatului de la multele randuri de pus si dat jos gluga din cauza frigului, la abdomen de la cele doua rapeluri suspendate propabil si, putin, la tricepsi. La aceste usoare febre musculare, s-a adaugat durerea din zona loviturii (din fericire nimic grav) si multe, multe vantai de la bombardamentul cu gheata din prima lungime.

Suntem primii care ajungem la baza cascadelor. Cei din Mordor par sa fie cu cel putin 1h in urma noastra … Cum facem cu pozele?!
– Te duc acasa, si eu ma intorc in parcare ca sa schimbam contacte cu ei! – imi propune Cata.
– Mmmmm, e aiurea! Hai sa mergem sa mancam! Lasa pozele ca nu de asta ducem noi lipsa!

Intre timp coboram jos in parcare si … imi vine o idee:
– Hai sa le lasam biletel la fiecare in parbriz cu adresa mea de email!! – propun. 😀

Ma apuc, si scriu trei biletele pe care le prindem de stergatorul de la parbriz la trei masini care mi ni se pareau noua ca ar fi masinile celor care au catarat in Mordor … 😀

Intr-un final, membrii din toate cele trei echipe din Mordor m-au contactat si am facut schimb de fotografii: asa se explica existenta acelor fotografii din acest articol semnate cu (c) Dieter, (c) Dusan si (c) Gerald.

Thank you guys for the photos! A fost la fix! 😉