Perioada: 16-24 Februarie 2013
Locatia: Austria, Valea Gastein
Echipa: eu si Cata

Serie de articole din aceasta vacanta:

• 2013.02.17 – Valea Gastein, Austria (catarare la gheata si schi de tura)
• 2013.02.18 – Cascada de gheata Mordor (WI 5, 315m)
• 2013.02.21 – Cascada de gheata Supervisor (WI 6, 270m)

Intro

In iarna lui 2007 cand am intrat prima data in contact cu “lumea catararii” mergand la sala de escalada am auzit de idea de “catarare la gheata” la “cascade de gheata”. Atunci ma tot gandeam si imi tot doream. Insa …
1. eram mica … adica mica studenta cu mici posibilitati materiale … 😉
2. nu aveam echipament …
3. nu aveam cu ce si cu cine …
4. ori de cate ori imi exprimam entuziasmul referitor la aceasta idee mi se spunea ca “Silvia, e greu, tu esti fetita! E nevoie de cineva puternic care sa poata cara tot echipamentul necesar pana la baza cascadei si este nevoie de foarte, foarte multa forta pentru catararea pe gheata.”

Astfel, in adancul sufletului meu salasluia un puternic complex de inferioritate ca …. eu nu pot si nu o sa pot sa catar gheata. Motiv? Ca sunt “fetita”.

Imi place, imi place la nebunie sa lupt cu slabiciunile, temerile si complexele mele. De exemplu inca de mic copil am fost constienta ca sunt o persoana nu NE-TALENTATA, ci ANTI-TALENTATA la limbi straine. Acum … zi de zi lucrez cu limba engleza (scris, citit, vorbit, ascultat) – cu asta muncesc – si ma joc cu limba franceza (ascultat stirile de la RFI si citit literatura franceza) – in Chamonix la Maison de la Montagne acum vorbesc doar in franceza cu cei de acolo. Ori de cate ori constientizez nivelul meu de engleza sau cel de franceza, imi tresare inima de bucurie: foarte bun si mereu in crestere!

Da, nimic nu ma face mai fericita ca acele momente si situatii in care reusesc sa imi inving slabiciunile si sa imi depasesc limitele!!!! 😛 🙂

Nu demult, cineva cu un nume destul de cunoscut in lumea cataratorilor imi spunea malefic, incercand sa ma “dezbrace” de parerea buna despre mine insami si sa ma provoace in modul cel mai infantil posibil:

“Ai mare foarte mare grija ca este o diferenta imensa de efort intre gradul 3 de gheata la culoar si gradul 4 de cascada. Ca sa nu mai vorbesc de gradul 5 si 6 tot de cascada. Nu ai nici cea mai mica idee ce inseamna gradul 4 si peste de cascada. Crezi ca dupa o lungime de gradul 5 imi pot exploda antebratele? Sau ce zici de o cascada de gradul 5 de 300m care te face praf la gambe si nu numai. Iti recomand sa te duci sa incerci si vei avea un imens soc.

Ceva imi spune ca undeva in sinea voastra ceva ceva stiti si tocmai de aia va feriti.

Hai sa fac o paralela de efort: am catarat la Chamonix traseul Supercouloir din Tacul si Traseul Elvetian din Les Courtes unul de 10 lungimi altul de 24 lungimi. Niste glume palide pe linga Mordor de 6 lungimi. Nu vrei sa stii cit a durat pentru mine revenirea din Mordor.

Toti cataratorii din lume si producatorii de echipament tehnic de gheata spun ca cascada este proba de foc pentru echipament si cataratorul de gheata. Gradu 3 si 4 de gheata la Chamonix sus in culoare e o plimbare pe gheata. Incearca cascada si abia astept sa-mi spui ce ai simtit. Si ca sa simti si mai bine fa cap de coarda. Si mai vorbim noi pe urma.”

Desigur ca am si eu orgoliul meu, insa provocarile de genul acesta nu ma incita absolut deloc. Eu nu am nimic de demonstrat, nimanui in afara de mine si tot ce fac pe plan montan si/sau sportiv o fac din pura placere si ambitie personala, din pura dorinta de depasire de sine.

Recunosc totusi ca nu am fost total insensibila la cele de mai sus. Acele cuvinte au scos la suprafata complexul meu ce salasluia ascuns intr-un coltisor al sufletului. Ideea de “cascade de gheata” a luat o forma si mai grandioasa. In Alpi traisem senzatii tari, senzatii greu de explicat in cuvinte si nu imi imaginam cum ar putea exista ceva … mai mult decat atat!

Cata considera catararea pe gheata la fel ca escalada: foarte sigura, lipsita de angajament si plictisitoare. In mintea sa, o vacanta dedicata catararii la gheata nu se justifica. Timpul nostru liber trebuia sa il fructificam la maxim facand lucruri frumoase si pline de angajament in Alpi si ii dadeam dreptate.

Totusi … tare bine ar fi fost sa am ocazia sa dau aceasta lupta personala cu complexul “cascada de gheata”.

… revenind la povestea noastra

Era o miercuri ca oricare alta miercuri. Desigur ca aveam treaba la birou, vremea inchisa, atmosfera deprimanta: azi nu am chef! Trebuie, dar nu am chef de nimic!

E deja a doua zi in care ascult repetitiv melodia “Je marche Seul” a lui Jean Jacques Goldman (vezi aici) doar ca sa aud inca, inca, inca o data versurile “Et J’ m’en fous, J’ m’en fous de tout” care par sa ma motiveze sa fac ce trebuie sa fac! 😛

– Tu cand ai putea sa iti iei cel mai devreme concediu? – lansez o intrebare fara pic de speranta catre Cata.
– Eu as putea sa imi iau concediu si sapt viitoare, dar nu e vremea ok…. – incepe raspunsul lui Cata.

Desigur, la ce sa ma astept?! 🙁 Of!!! “Et J’ m’en fous, J’ m’en fous de tout” …

– Poti sa te interesezi de zona aia de gheata unde au fost baietii de la Winter Alps Trilogy 2013 (vezi aici)? – revine Cata cu un email.

Cum? Gheata? Catarare pe gheata? Catarare pe gheata! Catarare pe gheata! Pfff … mintea mea o ia razna! Gata, mergem, plecam! Suna pe Zuzu, suna pe Mardare! O sa ne ajute, sunt sigura, amandoi sunt oameni faini!

Si nu, nu am gresit. Cata a luat legatura cu Zuzu care ne-a dat foarte multe informatii logistice si ne-a pus in legatura cu Carlig care ne-a ajutat cu cateva scan-uri cu topo-uri. Intre timp eu am tot cautat pe Google unde am gasit un articol nesemnat pe eClimb. Teo Paraschiveanu, autorul fotografiilor din articol m-a ajutat si el cu cateva info, cu alte fotografii (vezi aici) si cu incurajari: “Mordor-ul nu e aşa de greu cum pare. E un WI5 pe lungimea tare dar în rest nu e aşa de spăimos. Trebuie doar hotărâre zic eu. Noi am fost primii români care au făcut Mordor-ul, fără să ştim prea multe despre el… Nu văzuserăm nici măcar o poză de acolo… Când am ajuns în preajmă, ne-a plăcut şi am zis să ne băgăm că vedem noi ce şi cum, chiar dacă cineva din ţară ne-a zis că e greu şi că poate ar fi bine să ne mai gândim…”

Logistica

Itinerar: Bucuresti – Craiova – Timisoara – Granita Ungaria – Budapesta – Granita Austria – Viena – Bad Gestein
Taxe si viniete:
– 8.5 € vinieta pe 10 zile Austria
– 14 € vinieta pe 10 zile Ungaria
Cost carburant: in jur de ~230 Euro
Timp de condus: ~17h
Distanta: ~1300 km

Vineri seara imediat dupa servici incarcam tot echipamentul in masina si plecam la drum. Conducem cu randul dar ne odihnim noaptea si astfel ajungem in Bad Gastein sambata seara pe la ora 17:30 cand toate magazinele erau inchise, inclusiv centrul de informare. Ideea era ca in prima noapte sa dormim in parcarea Anlauftal in masina insa in drum spre parcarea ne-am hotarat sa intram pe la hoteluri sau pensiuni private, sa intrebam de cazare, si sa ne facem o idee despre preturi si disponibilitate. Fiind plin sezon, fie era full, fie preturile erau destul de mari. Insa intr-un final am gasit la un privat, un apartament destul de dragut si spatios la un pret acceptabil: ne-am salvat! 😀

Cascada de gheata Federweissfall, WI 4, 2 lc
Sambata 17 Feb

Echipament:
– 9 suruburi de gheata
– coltari si pioleti tehnici
– semicorzi de 60m
– 12 bucle echipate
– kit de abalakov
– carabiniere cu filet si dispozitiv de filat/rapel

TOPO aici si aici. Nu am gasit decat in germana. Germana inca nu stiu! 😛 😀

Desi confortabil (prea moale si prea cald dupa cum spuneam in articolul precedent 😀 – vezi aici) ma tot foiesc de pe o parte pe alta plina de emotie si de nerabdare si nu reusesc sa adorm. Dimineata ne trezim, mancam si … adormim la loc. Oboseala de pe drum isi spune cuvantul!

Abia pe la ora 10:00 ajungem in parcarea Anlauftal: e plin!! Se pare ca nu am fi fost singurii care am fi facut bivuac aici. Sunt cataratori veniti la weekend …

Poteca este batuta asa ca ne continuam drumul … Emotia este asa de mare incat simt o senzatie ciudata inauntrul meu. E entuziasm, bucurie, emotie, nerabdare amestecate cu multa multa frica. Dap, cu totii am simtit asta inainte de o lucrare de control, de o teza sau de un examen, nu-i asa?! 😉

Cam intr-o ora ajungem in Eisarena … In Mordor se vad doua echipe si in Supervizor se vede o echipa. Era tarziu: pretext bun pentru a ne gandi sa ne indraptam catre o cascada mai mica si mai usoara … 😀

Am emotii! Oare o sa pot sa catar la gheata? – Imi imaginam cum … nu o sa fiu in stare de nimic! 🙁
Oare e ok cu coltari monopoint? – eram oarecum convinsa ca da, caci Cata se descurcase cu coltarii monopoint la gheata pana acum.
– Oare o sa fie OK cu manusile astea? Prea subtiri? – imi pusesem niste manusi foarte subtiri pentru a putea avea precizie cu echipamentul, carabiniere, cuiele de gheata… insa nu stiam daca o sa imi fie suficient de cald cu ele.
– O sa ma ud fleasca! Oare o sa imi fie frig? Teoretic pufoaica nu tine la frig cand este uda … – imi imaginam ca pe cascada de gheata e ca sub dus. In minte imi ramasesera experientele de pe Valea lui Stan din Romania cand ne-am udat amandoi pana la piele (vezi aici si aici)

Ne hotaram sa intram intr-o cascada oarecare in stanga, Federweissfall. Exista deja urme, destul de proaspete, pana la baza ei. 🙂

O echipa este deja in a doua lungime …

Cata se pregateste sa plece …

– Vrei sa ma lasi pe mine sa catar cap lungimea cea mai grea? – il intreb aluziv pe Cata.
– Cum adica? – intreaba Cata. Nu intelege aluzia … 😀
– Pai uite-te si tu ce verticala este a doua lungime! Nu ar fi mai bine sa ma duc eu pe prima lungime si sa mergi tu pe urmatoarea?! – propun.

Desigur ca idea de a catara prima lungime de coarda, adica PRIMA pe sezonul asta, cap de coarda ma cam inspaimanta. Insa … TREBUIA! Eram sigura ca o sa fiu o catastrofa, ca nu o sa ma pot misca, ca in cel mai scurt timp o sa imi ia foc gambele si antebratele, ca o sa ma blochez, ca o sa fie ingrozitor … Imi era frica rau! Dar trebuia sa incerc, chiar daca pentru psihicul meu era imposibil trebuia “cel putin sa ma amuz incercand” dupa cum spunea una dintre eroinele din cartea “Femmes alpinistes” de Agnès Couzy sub vraja careia inca ma aflam.

Sunt gata de plecare. Mi se taie respiratia. Trebuie sa plec … Cata probabil ca nu stie ce este in sufletul meu, dar este dragut si ma incurajeaza, si imi da indicatii pe un ton bland si rabdator. Ma ajuta mult sa trec peste acest prag psihologic … :).

Apoi … totul decurge neasteptat de bine! Inaintez pas cu pas, picioarele imi stau asa de confortabil incat nu imi simt absolut deloc gambele, am precizie atunci cand lovesc cu pioletii si se infing bine, inaintez, inaintez singurica, pun primul cui de gheata, oh da! reusesc sa infiletez primul cui de gheata si continui … manusile suple ma lasa sa manevrez bine echipamentul si nu imi este frig cu ele, pantalonii imi tin suficient de cald, nu ma ud asa de tare cum ma asteptam (repet: credeam ca dupa catarare o sa fiu ca scoasa de sub dus), tehnica triughiului pe care o studiazem chiar inainte de plecare (vezi aici) nu prea imi iese insa gambele si antebratele nu se umfla aproape deloc, nici pe departe fata de cum s-au umflat cand am catarat cascada Avionul din Valea lui Stan. Doar semicorzile de 60m se uda si devin din ce in ce mai greu de manevrat …

Nu exista cuvinte pentru a va putea defini satisfactia pe care am simtit-o dupa ce mi-am dat seama ca am reusit! Am reusit sa catarat prima lungime cap de coarda … si am ajuns in prima regrupare, si am regrupat, si m-am descurcat, si ma simt foarte bine, si totul este bine …. Oh la la .. inima mea danseaza!!!

Este randul lui Cata!

El … cum spuneam si in alte articole pe aceeasi tema, e talentat! Se catara linistit, loveste cu o precizie extraordinara, se aseaza frumos in trunghi. Cand stai in preajma unuia ca el ori te umpli de complexe, ori il urmaresti cu atentie si deschidere si incerci sa inveti. 😛

Urmatoarea lungime, desi e putin mai verticala nu imi creeaza deloc probleme. Cu fiecare pasaj trecut, ci fiecare ridicare, stilul si siguranta mea in catarare se perfectioneaza. Ma simt bine, tot mai bine, cu psihicul tot mai relaxat si mai linistit. Oh da, gust bucuria de a fi castigat prima repriza din meci si increderea ca am toate sansele sa castig meciul. Devin tot mai sigura pe mine si pe fortele mele iar Cata ma ajuta:
– Te-ai catarat foarte, foarte bine si frumos! Bravo! – imi spune.

Desi ar mai fi fost doua lungimi, acelea nu aratau prea catarabile. Am inteles ulterior de la alti cataratori ca acele ultime lungimi se catara foarte rar …

Urmeaza retragerea, adica cele doua rapelui. 🙂

Ne gandim sa mai cataram o cascada. Traversam in stanga si ne uitam la cascada Fenstergucker. Eu studiasem asa de mult topo-urile incat le stiam dificultatea pe derost.
– Mergem sa incercam si un gradul 5 sa vedem cum ne simtitm? – il intreb pe Cata
– Bine, hai sa vedem .. – raspunde.

Insa cand ajungem intr-un unghi bun pentru a vedea intreaga cascada vedem ca sunt deja 3 echipe in ea. O echipa se chinuia chiar pe lungimea de gradul 5 despre care am inteles mai tarziu ca este un gradul 5 superior, mai greu.

– Hmmmm, facem pauza si ne odihnim pentru ca maine sa intram in Mordor? – ii propun lui Cata in ciuda faptului ca as mai fi catarat.
– Da, ar fi o treaba! – imi raspunde Cata.

Si astfel parasim incetisor Eisarena.

– Cata, sa stii ca dupa experienta de azi eu sunt sigura ca maine o sa facem treaba buna in Mordor … – ma confesez.
– Crezi?! – Cata.
– Daaa … Ai vazut? Am reusit sa catar cap de coarda, si sa ma duc singurica in sus, si … Uf, chiar am reusit! Acum sunt increzatoare ca pot si mai mult si ca o sa fie bine … – continui.
– Da, da, o sa reusim! – imi raspunde Cata rezonand cu entuziasmul meu. 🙂

Urmatoarea zi am fost si am catarat cascada de gheata Mordor. A fost foarte foarte bine si foarte foarte frumos. Insa mai multe detalii despre aceasta catarare … in articolul urmator: 2013.02.18 – Cascada de gheata Mordor (WI 5, 315m)!

Zi de odihna: plimbare pe foci in statiunea Bad Gestein, 1200m dif. nivel
Marti 18 Feb

Dupa ce reusim sa cataram cu succes cascada de gheata Mordor de gradul WI 5 privirile ni se indreapta spre cascada de gheata Supervisor de gradul WI 6. Eu sunt determinata sa imi descopar limitele iar lui Cata ii plac provocarile. Asadar, cu acest plan in minte, hotaram sa ne luam o zi de pauza pentru a ne odihnii si pentru a ne da toate sansele sa reusim sa cataram si Supervizor.

Dupa catararea din Mordor simt o usoara oboseala generala in tot corpul. Surprinzator este faptul ca nu ma simt “impachetata” asa cum m-as fi asteptat si nu am febra musculara nici la gambe nici la antebrate nici nicaieri. Este doar acea oboseala generala ca dupa un antrenament mai serios. Aceasta lipsa de febra musculara mai ales la nivelu antebratelor si a gambelor mi-am explicat-o prin faptul ca, probabil, antebratele le am antrenate de la sala de escalada si gambele de la seriile de sarit coarda pe care le practic in ultima vreme … 😛 😉

Totusi cascada de gheata Supervizor ne cam speria, nu pentru faptul ca era de gradul WI 6 cat mai ales pentru atitudinea celorlalti cataratori cu care am stat de vorba vis-a-vis de aceasta cascada: mult mai grea decat Mordor!

Si iata cum ne hotaram noi sa ne incarcam noi bateriile, atat fizic cat si psihic, facand o mica plimbarica prin statiune, la altitudine … 😉

Vremea e superba! In ritm de plimbarica ii dam in sus admirand peisajul, turturii de gheata …

Desi eu sunt destul de nemotivata sa urc de-a lungul partiilor, Cata reuseste sa ma convinga si sa mergem pana sus de tot. Uh, ce bine ca am ajus!

E frumos, divin, schiul de tura, insa nu pe marginea partiilor, domn’le!! 🙁 Si cum noi nu cunoastem zona si nu cunoastem pe nimeni pe aici care sa ne arate … ne multumim cu ce avem! 😉

He he he .. dar urmeaza si coborarea!

Desi initial am fost entuziasmata la ideea de coborare pe partie, mi-a trecut repede: partiile se aflau in stare deplorabila. Nu am simtit nici o placere de a cobora pe ele.

Imi ramane insa gandul frumos si bucuria ca sunt in vacanta, ca am petrecut o zi in aer liber si ca sunt destul de odihnita … pentru Supervizor. 😀

Supervizor nu ne vrea azi! 😛
Mercuri 20 Feb

Prognoza meteo spunea ca vremea se va strica incepand cu Marti seara in mod inreversibil. Marti fusese chiar ziua cu plimbarea pe schiuri. Ne hotarasem sa facem acea plimbare si sa ne luam acea zi de pauza si, contient, ne asumasem riscul de a nu mai avea vreme buna pentru a catara Supervizor.

In ciuda previziunilor meteo, totusi, am hotarat sa incercam, sa incercam si sa incercam … pana ne iese!

Asadar, urmatoarea zi, adica Miercuri ne trezim la ora 5:30. Masina este acoperita cu un strat considerabil de zapada, iar termometrul arata numai -2.5 grade fata de -10 grade in alte dimineti: a fost o noapte destul de calduroasa in care a nins destul de mult. Inca ningea destul de tare …

Ca de obicei ajungem in parcarea Anlauftal la 6:25. In ciuda ninsorii, ne continuam drumul spre Eisarena…

Continua sa ninga! In sinea mea imi tot repet “Da Doamne sa se opreasca ninsoarea!” insa rugamintea mea nu are efect. Ajunsi in Eisarena ne uitam spre Mordor si Supervizor …

Vizibilitate redusa, multa zapada … Ne hotaram sa facem cale intoarsa hotarati sa revenim in alta zi cand o sa fie vremea mai buna: macar un pic mai frig si fara ninsoare!

Restul zilei nu am facut mai nimic: am reusit sa termin cartea “Nanga Parbat” de Reinhold Messner si cu ocazia asta am vazut si filmul inspirat de aceasta carte. Realizari foarte faine si pline de inspiratie.

Apoi ne-am plimbat prin statiune, pe ninsoare … asa ca brataneii! Vacanta, na! 😛 😀

Seara:
– Maine mergem iara, da?! As vrea ca de data aceasta sa intram in Supervizor fie ce o fi caci vremea se anunta tot mai aiurea. O sa ninga, dar sper ca o sa fie mai frig, caci se anunta -16 grade peste noapte … – ii spun lui Cata.
– Da, da, mergem! Incercam! Da! – imi raspunde Cata plin de convingere.

(Asta e din seria “Ce bine ne intelegem noi doi!” 😛 )

Urmatoare dimineata, Joi, ne-am trezit iar la 5:30. Pe masina era un strat mic de zapada insa nu ningea. Termometrul arata -10 grade. Super!

A urmat o zi lunga, plina de peripetii, cu final fericit in catararea cascadei de gheata Supervizor. Aceasta zi va fi povestita in detaliu in unul dintre articolele urmatoare: 2013.02.21 – Cascada de gheata Supervisor (WI 6, 270m)!

Ultima zi: plimbare pe foci in statiunea Sportgestein
Vineri 23 Februarie

Vineri e ultima zi de vacanta urmand ca Sambata sa plecam spre casa. Vremea se anuta destul de rea insa pe la ora 10:00 apare soarele. Teoretic am fi putut sa mai cataram niste cascade de gheata mai mici dar .. dupa ce am reusit sa cataram Mordor si Supervizor, ideea de a catara ceva micut nu prea ne motiva.

Desigur ca eram obositi, dar la fel ca dupa Mordor: o stare generala de oboseala in tot corpul si o usoara febra musculara la muschii din fata gatului (CIUDAT: probabil din cauza ca am purtat gluga peste casca si ori de cate ori vroiam sa ma uit in sus ma cam chinuiam) si la abdomen (de la rapelurile expuse pe retragere). Deci energie ar mai fi fost sificienta pentru asa ceva …

Intr-un final optam pentru a vizita o alta statiune din preajma si pentru a mai face ceva diferenta de nivel asa .. de antrenament! 😀

Daca doriti sa stati la soare …

Spre deosebire de statiunea din Bad Gestein, Sportgestein este mai putin aglomerata, mai intima cu peisaje alpine, superbe! Oh da, aceste peisaje alpine mi-au lipsit mult pe durata catararii cascadelor. Fara ele, pur si simplu nu simt ca am fost la munte. 🙂

Cum acolo nu sunt decat partii negre sau rosii, deci panta destul de mare ne hotaram sa ne abatem pe un drumeag in dreapta …

Ne plimbam singurei pe drumeagul proaspat batut cu ratracul, numai noi doi inconjurati de peisaje alpine .. e vis! Desi este frig soarele ne incalzeste. 😉

Ce momente de liniste si fericire …

… in inima naturi! 🙂

Drumul nostru incepe sa urce prin stanga, iar noi urcam de-a lungul lui, rabdatori … 😉

…si ne duce pana la statia de telecabina intermediara la 1913m. Stam la o bere …

… mai urcam putin de-a lungul partiilor, dar nu imi place caci e aglomerat! 😛

Aici partiile sunt in conditii exceptionale. Schiem frumos la vale … apoi ma ia frigul si ne hotaram sa ne retragem.

A doua zi, Sambata, plecam spre casa. Astfel ia sfarsit inca o vacanta frumoasa.

Multumiri

– In primul rand le multumim baietilor din proiectul Winter Alps Trilogy 2013 (vezi aici), Zuzu si Mardare, care ne-au ispirat prin intermediul site-ului lor si care ne-au ajutat cu toate informatiile necesare pentru a putea face posibila o plecare asa de rapida: Miecuri ne-a venit ideea si ne-am hotarat sa plecam si Vineri seara eram deja pe drum, 2 zile;
– Ii multumim lui Carlig pentru scan-urile cu topo-uri;
– Ii multumim lui Teo Paraschiveanu pentru informatii, fotografii si incurajari;
– Nu in ultimul rand, le multumim superiorilor si colegilor nostrii, ai mei si ai lui Cata, care au aprobat aceasta plecare spontana.

Si eu ii multumesc lui Cata ca … pur si simplu isi doreste tot ce imi doresc si eu! Si ca impreuna cu el reusesc sa imi indeplinesc visele unul cate unul … 🙂

Concluzie … apropo de Intro

Spuneam la inceputul articolului ca “In Alpi traisem senzatii tari, senzatii greu de explicat in cuvinte si nu imi imaginam cum ar putea exista ceva … mai mult decat atat!”. Revenind asupra acestei afirmatii, parerea mea este ca nici experienta Mordor de grad WI5 si nici experienta Supervizor de grad WI6 nu se ridica la nivelul experientelor exceptionale traite in Alpi, din punct de vedere a angajamentului, al trairilor psihice si al peisajelor exceptionale.

Ca sa ma intelegeti, atunci cand spun angajament ma refer de exemplu la faptul ca daca din diferite motive am fi vrut sa ne retragem de la mijlocul lui Mordor sau de la mijlocul lui Supervizor, am fi putut face acest lucru fara probleme. In plus, de la finalizarea catararii si pana pe poteca sigura sau chiar pana la masina nu a fost decat o chestiune de 2-3 ore linistite.

Asadar din punctul meu de vedere catararea la cascada de gheata si parcurgerea traseelor alpine nu ar trebui sa fie comparate. Din punctul meu de vedere sunt doua activitati total diferite. Desigur ca ambele activitati sunt extraordinar de frumoase prin specificul lor si sunt sigura ca exista cascade de gheata a caror catarare mi-ar putea declansa trairi psihice foarte intense, comparabile cu cele traite in Alpi. 😀

Poate intr-o zi …

Apropo: Web-site-ul pe care obosnuim sa verificam prognoza, meteoblue.com, desi de obicei nu prea ne dezamageste, pentru zona Bad Gestein a cam dat rateuri pe toata durata saptamanii.