Data: 23 Octombrie 2012
Locatia: Bulgaria, Vratsa
Echipa: eu si Octavian
Activitate: catarare TRAD
Traseu: The Second Congress of BTS (7+/8-, 5+ А1, 9lc) din Peretele Central, zona centrala
Info: luate de pe website-ul www.bgclimbing.com

Intriga

Inca de acasa aveam pe lista noastra 4 trasee foarte lungi din peretele central:
1. Bulgaria 1300, 6+, 400m, 11lc
2. Valentine Tafradjiiski, 6+, 400m, 11lc
3. Vinkelite (The Corners), 6+, 5+ A1, 380m, 7lc
4. The Second Congress of BTS, 7+/8-, 5+ A1, 370m, 9lc

Ne cam doream sa le facem pe toate!!

Cum traseul The Corners deja il catarasem (vezi aici), in lista noastra ramasesera trei trasee despre care aveam cat de cat niste informatii:

-> Despre Bulgaria 1300 stiam de la Victor Dinu ca “Nici Bulgaria 1300 nu e greu, dar trebuie sa fii pregatita sa depinzi de mobile, inclusiv pentru regrupare. Exista chiar o lungime nitel surplombanta unde nu ai nimic fiindca sunt fisuri si pleci de pe o brana. Nu e mai mult de 6+, dar stii cum e, daca eziti si te pompezi si te lasa cumva mana… Nu stiu ce vor ei sa spuna prin “There’s plenty of rock wedges” – sunt putine pitoane de fapt.” Si de la Laurentiu Anghel ca este “lung, inierbat, friabil in partea de sus, retragere dificila: nu are rapeluri echipate, trebuie sa gasesti coborarea pe la o scara de fier cam subreda, apoi pe poteca… Nu prea mi-a placut.”

-> Despre Valentine Tafradjiiski stiam de la Laurentiu Anghel ca “primele doua lungimi sunt paralele cu Vinkelite (The Corners), apoi dupa doua lungimi comune, traseul o ia la stanga pe niste diedre cam ciudate. De acolo am preferat sa ies tot pe Vinkelite, spre dreapta, pentru ca imi place foarte tare lungimea care urmeaza (un diedru cu stanca perfecta, cu fisura de chei de mana). In afara de regruparile comune cu Vinkelite, care au ancore chimice, in rest sunt doar cateva pitoane ruginite.”

Paranteza: am incercat si eu treaba asta cu cheile de mana/deget/pumn, dar nu prea mi-a iesit nimic. Probabil pentru ca nu am exersat suficient si nu am avut incredere si stanca ma zgaria … eu am lucrat cu bavareza! 😀 Insa cheile de picioare de folosesc instinctual. Da’ am gasit acum un link interesant pe tema asta: http://opp.uoregon.edu/climbing/topics/cracks.html

-> Despre The Second Congress of BTS stiam de la Victor Dinu ca este “un traseu mai usor si cu regrupari pe ancore unde poti face si rapel” si de la Laurentiu Anghel ca este un “Traseu fain, foarte vechi, cu pitoane putine si ruginite (eu nu le-am prea folosit ca nu-mi inspirau incredere…), dar cu regruparile echipate cu ancore chimice (cea mai buna linie de rapeluri din peretele Central!). In lungimea a IIa (parca…) am tras de niste pitoane pe o fata surplombata, mai mult pentru ca “umpleau” prizele. Mai sus sunt niste hornuri (prea) inguste, pe care am preferat sa le ocolesc pe o varianta (super!) prin stanga, probabil pe o lungime din tr. Hristo Prodanov.”

In ceea ce ne privea imi era clar faptul ca reusisem sa cataram cinci lungimi de coarda lungi si grele din traseul Vinkelite (The Corners) intr-o zi intreaga: trezire de la ora 7:00 cu intoarcere la cort pe intuneric la ora ~21:00. Insa doream sa intram intr-un alt traseu din peretele central, poate mai lung, poate mai greu, poate mai slab asigurat, poate fara posibilitate de rapel pe linia acestuia, si trebuia sa luam masuri in ceea ce privea imbunatatirea timpului.

Unde am pierdut noi timpul? Cum am pierdut noi timpul? – ma intreb.

In aparatul foto se putea verifica ora la care au fost facute pozele. De acolo reiesea ca majoritatea timpului s-a pierdut dimineata la cafea (ne-a luat doua ore (!) sa mancam, sa bem cafeaua si sa ne echipam), la baza traseului (pus echipamentul pe ham) si in regrupari (schimbat echipamentul si stat de vorba fara a face nimic intre timp – am pierdut in medie cam 20 min in fiecare regrupare!!). Ca sa putem sa intram in urmatorul traseu din Peretele Central trebuia neaparat minimizata aceasta pierdere de timp.

Incepem sa ne aducem aminte de cele scrise de Laurentiu Anghel pe website-ul sau la capitolul TRAD > Trasee ) Organizarea regruparilor despre metodele de minimizare a timpului si ne propunem sa le aplicam. De asemenea ne propunem ca in timp ce bem cafeaua sa ne pregatim echipamentul (deci facem doua lucruri odata) iar dimineata sa reusim sa plecam spre perete in cel mult 1h15″ de la trezire, sa nu ne oprim din alte activitati in timp ce vorbim si povestim si sa nu stam la poze. 😀 😀 😀

Ideea de a ne grabi in timpul catararii am refuzat-o din start. Vrem sa cataram frumos, atent, sa legam pasajele la liber chiar daca uneori pare mai usor si mai rapid sa ne tragem de bucle. Hai sa ne bucuram! Timpul de catarare ar putea fi minimizat doar prin organizarea foarte stricta a echipamentului pe ham si pentru o identificare cu usurinta a protectiilor mobile necesare in timpul catararii.

Acestea fiind spuse, analizate, disecate si hotarate, decidem pentru urmatoarea zi sa cataram traseul The Second Congress of BTS pentru ca are toate regruparile echipate cu ancore si pentru ca puteam rapela pe linia traseului in cazul in care ne prindea noaptea. Insa daca pentru traseul Vinkelite (The Corners) regula jocului fusese “sa mergem, cataram, invatam, experimentam asigurarile mobile … si daca se apropie noaptea sa rapelam fara nici un fel de parere de rau” (vezi aici) pentru traseul The Second Congress of BTS regula jocului se schimbase: mergem, cataram, aplicam tot ce am invatat atat pe partea de catarare de diedre si asigurari mobile cat si pe partea de minimizare a timpului si facem tot posibilul sa iesim pe lumina din traseu si sa gasim retragerea pe acea scara subreda (asa .. ca diversificare!) 😀 ;).

The Second Congress of BTS (7+/8-, 5+ А1, 9lc)

Grad: 7+/8-, 5+ А1
Lungime: 370m, 9 lungimi de coarda
Asigurari:
– toate regruparile sunt echipate cu 2 ancore chimice,
– pe tot parcursul traseului exista destul de multe cuie vechi, cam ruginite si nesigure
– pe tot parcursul traseului exista posibilitati de asigurare cu mobile
– recomand asigurari mobile mari pentru fisuri mari: friend-uri mari, nuci mari si medii, torque nuts

Schita de pe bgclimbing.com:

De data aceasta reusim sa plecam spre baza peretelui in doar 1h11″ de la trezire.

APROPIERE: Intrarea in traseul The Second Congress of BTS se afla putin mai in dreapta fata de traseul Vinkelite (The Corners) in locul unde scrie cu vopsea numarul 9. Asadar urcam iar potecile P8 si P11. 🙂

Intram in traseu la ora 9:30. Super! 🙂

LUNGIMEA 1: Ei spun ca pe parcursul catararii se pot identifica doua linii (diedre) – stanga si dreapta – si ca cel din stanga este mai bun. Cuiele sunt foarte rare insa se poate asigura cu usurinta la asigurari mobile.

Ma duc eu cap de coarda in prima lungime de coarda. Desi ei dau gradul 2-3, mie mi se pare ca .. nu e chiar plimbare! 🙂

Cand configuratia stancii imi permite sa aleg stanga sau dreapta, continui ascensiunea tinand stanga. 😉

A fost o lungime de cam 50m-55m usurica. Ne-a luat doar 40 min pentru a o parcurge. 🙂

LUNGIMEA 2: Se catara in sus pe un fel de culoar/diedru, apoi se traverseaza dreapta unde se ajunge sub o fata mai spalata. Acolo sunt suficiente cuie pentru a se catara la artificial. In sus se vede un diedru si apoi un horn. Nu vom merge spre acestea (chiar daca se vad cuie in dreapta) ci vom inainta ascendent stanga pana trecem de o muchie si identificam diedrul nostru deasupra caruia regrupam la ancore chimice. De-a lungul acestei lungimi sunt destul de multe pitoane vechi.

Fara a sta prea mult la povesti, Octavian pleaca cap de coarda pe urmatoarea lungime de coarda. 🙂

.. se pregateste sa traverseze dreapta .. 🙂

In dreptul pasului de artificial pe care il trece folosind scarita …

Imediat dupa pasul de artificial, linia pitoanelor il conduce usor stanga insa apoi vede in dreapta un cui vechi. Linia pare destul de logic in sus. Insa traversarea i-a cam facut probleme. Dupa ce s-a uitat mai atent pe schita s-a decis sa continue in stanga si a fost bine. 🙂

Imi vine si mie randul. Ori nu a vazut cuiul, ori nu a avut incredere in acesta si a montat o nuca. 😛

Desi am avut ideea de a incerca sa catar la liber partea de artificial, am renuntat repede pentru ca pasajul era foarte dificil: m-am tras de toate buclele! 😀

Diedrul ce se catara dupa ce se traverseaza stanga …

LUNGIMEA 3: Se catara un horn si apoi un diedru superb, spectaculos. Desi in schita arata ca ar trebui sa traversam undeva la mijlocul hornului, se poate catara hornul pana la capat (catarare foarte frumoasa) si apoi se traverseaza in regrupare, usor descendent, dupa o muchie. Exista suficiente cuie vechi, insa cu un aspect destul de fragil. Se pot monta cu usurinta asigurari mobile in fisura din diedru.

Este randul meu sa plec. Hornul nu creeaza nici un fel de impresie, insa acel diedru arata impunator, frumos! Ah, abia astept sa il catar!

Deja ajunsa in diedru ma bucur de catarare. E foarte, foarte frumos si interesant. De data aceasta aleg sa nu am incredere in anumite cuie si imi montez cu incredere asigurarile mobile. Apoi … ma catar plina de elan!

Pe la jumatatea diedrului exista o fisura orizontala de-a lungul careia se vad cuie vechi. Ma gadesc sa traversez pe ea, dar vad cuie si pe diedru in sus asa ca prefer sa continui in sus caci arata mult prea fain! 🙂

La finalul diedrului exista o surplomba care nu deranjeaza prea tare. Eu am trecut multe din pasaje la bavareza. Dupa ce m-am ridicat suficient de sus, am prins la picioare o mica platforma de stanca, am traversat dreapta pe ea, si apoi a trebuit sa descatar 2-3m destul de expus ca sa ajung in regrupare.

Vine si Octavian .. e chiar pe mica platforma/brana de stanca. Prefera sa nu mai faca traversarea in regrupare, ci sa se puna intr-o nuca acolo pana preia echipamentul. 🙂

LUNGIMEA 4: Incepe cu un fel de fisura/horn si se continua cu un horn foarte ingust unde exista suficinte cuie pentru a se catara la artificial. Apoi se traverseaza dreapta si se continua pe un diedru. Regrupeaza pe o brana mare inierbata. Pe aceasta lungime sunt destul de multe cuie vechi. Insa sunt necesare si mobile.

Pleaca Octavian …

Se cam chinuie din cauza rucsacului in dreptul hornului foarte ingust … asa ca alege sa se traga de bucle. 🙂

Apoi traverseaza stanga pe teren usurel … si regrupeaza pe o mare brana de iarba.

Vine si randul meu sa il urmez. Cred ca pasul 5+ e un pic subcotat, insa imi iese la liber destul de repede… 🙂

Ajunsa pe brana:
– Crezi ca merge in sus?! Stii … ma gandesc ca o sa ne miscam destul de greu … – imi spune Octavian.
– Pai ia sa vad! Ce e acolo? – intreb eu mirata.

Obs: Desi in schita regruparea pare sa fie fix sub fisura, in realitate regruprea este chiar la iesirea din horn (vezi schita de la inceputul articolului!).

Ma duc chiar in dreptul fisurii si ma uit in sus. Ce vad? Un perete mare, spalat, spart in doua de o fisura destul de larga, neregulata, superba, inspaimantatoare, apetisanta … Mi se face frica numai cat o vad! Si cu cat frica e mai mare cu atat curiozitatea si dorinta de a o catara este mai mare. Fisura e asa de larga incat asigurarile ce le avem cu noi nu prea sunt de folos… Dar cine stie?! Da, cine stie?! Sunt hotarata, foarte hotarata sa imi inving teama si sa ma duc in sus …

LUNGIMEA 5: Cea mai frumoasa lungime din traseu. Din regruparea pe ancore se traverseaza 3m-4m stanga pe o brana inierbata si se catara o fisura larga ce brazdeaza un perete spalat. La finalul fisurii se ajunge intr-o regrupare realizata din 3 cuie vechi. Aici incepe pasajul cel mai greu al traseului, cel de 7+/8- insa exista suficiente cuie pentru a se catara la artificial. Se regrupeaza pe o platforma buna la doua ancore.

Ma echipez, trag de mai multe ori aer in piept, ma apropi usor de fisura, o ating, incerc temator prima ridicare si … fara a-mi da seama ma aflu deja cativa metri mai sus unde asigur la o cordelina fixata intr-o gaura a peretelui. Apoi ma uit in sus. Aspectul fisurii continua sa ma inspaimante insa incep catarea pas cu pas. Tot timpul reusesc sa ma pozitionez astfel incat sa fiu in echilibru perfect, doar miscari sigure .. dar vai, ce fain e! Vai! Ce fain e!

Posibilitatile de asigurare pentru echipamentul pe care il am sunt cam limitate caci fisura este foarte larga. Insa reusesc sa asigur ba la mobile, ba bag o cordelina dupa un bolovan intepenit, ba cordeline deja existente sau cuie vechi…

Nu ma pot abtine. Ma asez confortabil si scot aparatul foto si fotografiez in jos. Din pacate … fisura nu prea se vede. 🙂

Ajunsa in dreptul regruparii la cele trei cuie vechi unite printr-o cordelina, observ ca fisura continua orizontal dreapta. Initial incerc sa traversez folosind tehnica piciorului de lemn. Dar nu imi place! 🙂 Asa ca ma intorc in acea regrupare si incep catararea la artificial, cu scarita. 😀 Apoi regrupez! Nu a fost asa de greu! Sunt mandra de mine! 😀

– Suntem la jumatatea traseului! 😉

LUNGIMEA 6: Este o lungime usoara, slab asigurata insa cu suficient de multe posibilitati de asigurare la mobile.

Pleaca Octavian mai departe…

Iesit pe o brana inierbata, fara sa isi dea seama regrupeaza chiar in regruparea pentru traseul 7 (vezi schita) a traseulul Vinkelite (The Corners) pe care il catarasem cu doua zile in urma (vezi aici).

Il urmez. Cand ajung in dreptul lui incep sa ma uit in sus …
– Hei, ce e asta! Suntem in The Corners! – ma minunez. Apoi ma uit in schita si imi dau seama de ce! 🙂
– Hai, ia-ma la filat ca ma duc sa caut hornul la baza caruia trebuia sa regrupam. – il rog pe Octavian, si plec.

Merg in dreapta printre boscheti si trandafiri plini de spini care au, ei, “grija” de mine … si o gasesc! 🙂 Apoi ma urmeaza si Octavian …

Cam asa arata hornul la baza caruia am regrupat. 🙂

E spectaculos! Si iar e randul meu sa merg cap de coarda! Uraaa!! 😀

LUNGIMEA 7: Se catara un horn cu aspect spectaculos foarte slab asigurat, cu posibilitati reduse de montare a mobilelor, insa usurel. Apoi se traverseaza stanga pe o brana. In capatul acesteia se ajunge la baza unui diedru unde se afla o regrupare la doua cuie vechi. Se continua catararea in diedru si se regrupeaza suspendat la jumatatea acestuia. In diedru exista suficiente cuie vechi.

Ahaaaaammm… 😀

Aparatul foto ramane la Octavian de data aceasta. 🙂

Catararea e frumoasa si usoara…

Am iesit! 🙂

Apoi traversez stanga. Insa cand ajung la baza diedrului hotarasc sa regrupez acolo intrucat fisura este plina cu trandafiri cu spini, corzile vin greu si gradele de dificultate date de bulgari sunt cam ciudate si vreau sa fiu pregatita pentru a nu avea surprize. 🙂

Consideram ca e tot randul meu, si plec! 🙂 Ma ambitionez sa catar diedrul la liber, insa pretul e mare: spinii trandafirilor ma fac praf! Chiar inainte de regrupare ma tin de un cui caci nu mai rezist intepaturilor. Regrupez la cele doua ancore chimice.

Octavian reuseste sa catere la liber! 🙂

LUNGIMEA 8: Se catara in continuare diedrul. Apoi se continua ascensiunea ascendent stanga pana la o regrupare formata din doua acore chimice.

Octavian a plecat repede! 😀

Cam asa arata terenul dupa ce iesim din diedru….

LUNGIMEA 9: Se pleaca pe un diedru friabil de gradul 3 “sustinut”, slab asigurat, insa cu posibilitati de montat mobile. Apoi se tot merge sus-stanga, si se ajunge la ultima regrupare.

Am plecat repede! Mai era o lungime de catarat si trebuia sa ne grabim sa iesim pe lumina si sa cautam scara de fier. 🙂

Ajungem amandoi in ultima regrupare abia la 18:45. Hopa! Intuneric se face la ora 19:00 si nu la ora 20:00 cum credeam noi! 😀

RETRAGERE:

Despre retragerea aleasa de noi, respectiv pe scara de fier, stiam de la Rudi ca “Trebuie sa tii creasta catre dreapta (cum iesi din traseu) – nu o iei niciodata spre jos in vale catre oras – pana dai de o scara si un cablu si te scoate pe un grohotis. Ar fi bine sa fii pe lumina pana la scara, unde se ajunge in cam 45 min. Apoi se coboara 30-45 min prin grohotis pe o poteca conturata. Daca tii usor stanga dupa ce se termina grohotisul e mai bine.”

Asadar iesim din traseu si facem dreapta pe creasta. In drumul nostru dam de un indicator: poteca turistica marcata ce duce in Vratsa. Dar noi il ignoram si continuam pe creasta! La steag vedem o sageata rosie stanga. Dar nu, nu o urmam, intrucat directia e in jos spre oras.

Astfel continuam pe creasta care se ingusteaza si devine tot mai abrupta si expusa. Dar noi ne ambitionam sa continuam sa cobaram pe ea … Pe aici sa fie? Incercam sa sunam si sa intrebam dar nu raspunde nimeni.
– Ah, azi e marti, lumea o fi la antrenament la sala! – ma gandesc. 😀

In cele din urma hotaram ca e prea intuneric si ca pasajele de descatarare sunt prea expuse, asa ca ne intoarcem pe creasta pana la indicator, prindem poteca turistica marcata si coboram pana in Vratsa. De acolo ne continuam plimbarea pe marginea soselei pana la locul nostru de cort. Plimbarea de pe creasta si pana la locul nostru de cort ne-a luat 2h00.

Concluzii

Iata ca pana la urma am reusit:
– dimineata sa plecam cu 45 min mai devreme spre perete fata de cum am plecat cu 2 zile in urma (vezi aici)
– sa intram in traseu cu 1h mai repede fata de cum intrasem cu 2 zile in urma (vezi aici)
– sa reducem timpul petrecut in regrupare la jumatate: medie de 10 min fata de 21 min
– sa iesim din traseu pe lumina caci intuneric s-a lasat in timp ce strangeam echipamentul
– sa parcurgem o noua posibilitate de retragere din peretele central: poteca turistica marcata

Insa data viitoare sa nu mai uit sa verific ora rasaritului si a apusului! 😀

Dar .. parca tot ma simt la limita pentru a intra intr-un traseu din peretele central care nu are regruparile pe ancore chimice si pe care nu se poate rapela … Chiar daca mai stiam de la Rudi ca “din peretele mare te poti retrage si pe o brana mare cam dupa 5/6 lungimi: traversezi catre dreapta pe brana pana la capat si urci valcelul ce duce la varf (probabil steag)”. 😀 😀 😀

A fost fain! Fain de tot!