Perioada: 4 Noiembrie 2012
Locatia: Muntii Grohotis
Echipa: eu si Cata, Florin, Tucu, Dana, Mihai
Traseul: Pasul Bratocea – Vf Bobu Mare – Valea Neagra – Valea Doftanei – Vf Negrasu – Vf Clabucetul – Vf Bobul Mare – Pasul Bratocea
Distanta: 63km;
Diferenta de nivel: 1810m;
Track aici pe bikemnap.net

Vremea se arata cam rece pentru catarat. Desigur ca as fi putut sa merg in Postavaru unde s-au dus mai multi amici, insa pe mine nu prea ma atrage locul acela …
In plus, ma simteam asa de obosita, incat nu ma imaginam decat zacand intr-o poiana faina, cu o carte pe brate.
– Ciucas? Mergem in Ciucas? – ii propun eu lui Cata..
– Mergem! – cum nici Cata nu prea avea idei de tura de weekend, accepta imediat propunerea mea.
– Am putea sa luam si bicicletele la noi ca poate ne vedem cu Florin! – alta idee de a mea.

Asa … eu cu gandul la Ciucas, la o poiana mare si frumoasa, la o carte mare si frumoasa (la propriu si la figurat), Cata cu gandul la Ciucas, la o tura frumoasa, la fotografii frumoase (isi ia cu el un DSLR – aparat foto mai mare) …

Sambata dimineata plecam spre munte. Ajungem la cabana Muntele Rosu, ne pregatim rucsaceii de plimbare in care eu insist sa imi iau cartea chiar daca este foarte mare si grea. Fie! Pai atunci, langa DSLR-ul greu adauga si Cata o carte pentru el .. mai mica si mai putin grea! 😉

Incepem urcusul spre … Ah, nici nu ma intereseaza spre ce! Eu vreau, acolo, 100m mai sus, sa ma asez in iarba si sa zac. Astfel, dupa cam 200m de urcare, ne asezam in iarba la soare! Scot cartea mare si grea, o pun la capatai si ma culc pe ea, langa ea .. cine mai stie?! Am adormit asa de profund ca atunci cand m-am trezit am avut nevoie de cateva secunde sa imi dau seama cine sunt si unde sunt. Cata a stat cuminte, langa mine, si a citit din cartea lui (Joe Simpson -“This Game of Ghosts”) .

Astfel s-a scurs prima zi de weekend. 😀

Dar trecand de aceasta paranteza – prin care mi-am propus sa raspund la intrebarea care tot se repeta: “Silvia, tu nu ai niciodata, nici un weekend/zi in care sa nu faci nimic, pur si simplu sa stai?!” – ajungem la ziua urmatoare. 🙂

Ne trezim dimineata la 7:00 ca la 8:00 avem intalnire in Pasul Bratocea cu trupa: Dana si Mihai vin din Brasov, Florin si Tucu din Bucuresti.

Ca de obicei, Florin s-a ocupat de itinerariul turei de bicicleta. Iata si o poza cu trakul de pe Google Earth:

De cand mi-am montat pedale SPD pe bicicleta nu am apucat sa ma dau cu ea decat de doua ori. Asadar acum eram dupa o pauza mare de exercitiu a tehnicii SPD, oboseala inca nu ma parasise, si, MAI MULT, traseul ales de Florin a fost foarte tehnic atat pe urcare cat si pe coborare. In fundal se vede Ciucasul, cu Tigaile Mari in dreapta.

Asadar pentru mine a fost o tura un pic chinuita … Dana si Mihai!

Am compensat lipsa tehnicii cu “push-bike” … dar am reusit sa mai si pedalez …

Cu pretul multor caderi … 😀 Ce se vede negru in jur, sunt jnepeni care in timpul verii secetoase au luat foc.

Ah ce de vanatai am adaugat la “colectie” weekendul acesta! 😀 Cata fuge inaintea mea si imi face poze. Peisajul e superb!

Asa cum spuneam, locuri frumoase! 😉

🙂

Oameni frumosi. 🙂

Aici e Tucu avand in spate Ciucasul 🙂

Mergem spre Vest! 🙂

Coborari .. ba frumoase, ba tehnice, ba distractive, ba enervante, ba incordante, ba toate la un loc. Importat e ca m-am obisnuit sa cad, si ce mai conta inca una?! 🙂 In fata noastra distingem Mtii Baiului si Bucegii. O zi splendida!

Cand suntem prea imprastiati, primii se opersc pentru a-i astepta si pe ceilalti 🙂

In tura aceasta Florin a dat tot ce e mai bun din el: tehnica, diferenta mare de nivel, distanta mare si … bineinteles, un pic de boschetareala! Aici am coborat din creasta pe Valea Neagra si am urmat drumul pe marginea unui rau pana in Valea Doftanei.

Ah! Dar nu o spun cu repros, ci … cu bucurie! Pe cuvant! 🙂

Cata se delecteaza cu fotografii 🙂

In Valea Doftanei bem si cate o bere cu lamaie … 😀 Ura! Apoi urcam din nou in creasta.

🙂

🙂

Lumina apusului creaza o atmosfera aparte:)

🙂

Nu am o figura prea fericita, nu?

Pai turele astea, marca Florin, sunt foarte faine. Doar ca .. de data asta chiar nu eram pregatita! Chiar nu ma asteptam! Chiar a fost lovitura sub centura. Uh! E adevarat ca vara asta am facut o pauza mare. Cat a trecut, 6 luni de cand nu m-am mai urcat pe bicicleta?! 🙂

Am uitat sa spun ca am avut parte de cireasa de pe tort: ne-a prins noaptea pe coborare. Si fix atunci frontala mea si-a amintit ca nu i-am mai incarcat bateriile de ceva vreme. Din cauza luminii prea slabe mi-am luat vre-o 3 cazaturi fantastice, moment din care m-am hotarat sa merg numai la push-bike. Adica am mers asa cativa km. 😉 Da, Cata a stat cu mine si am impartit lumina frontalei lui. 😀

O tura frumoasa, pe care .. o parcep ca pe o restanta, mare restanta, si pe care as repeta-o avand ca obiective: cat mai putine trante, 90% pedalat, si doar 10% push-bike.

Multumim lui Florin pentru aventura (si pentru biscuiti!), si tuturor celor prezenti pentru atmosfera, rabdare, voie buna … tot! Si Cata e vinovat pentru aceste frumoase poze. 😀