Data: 26 August 2012
Locatia: Piatra Craiului – Padina lui Calinet
Echipele: eu si Cata
Trasee: Creasta Prieteniei (5A, 9lc)

Schita realizata de Liviu Enache:

Descrierea traseului este preluata din monografia lui Emilian Cristea, disponibila si pe internet.

Am plecat de la 9.00 din Plaiul Foii …

Desi in aceasta vara am ajuns de mai multe ori pe la Malul Galben pentru a catara ba Creasta Cornele Caprei 4A (vezi aici) ba Creasta Soimilor 4B (vezi aici), de data aceasta suntem socati de o mare schimbare: toata poteca de apropiere, chiar de la intrarea in padure era acoperita cu pietris alb. Uau! Ce s-a intamplat aici?!

Izvorul Orlowski a ramas intact, insa intre el si poteca s-a deschis un mare crater … facand mai greu accesul la acesta.

Banuim ca prin acest con ar fi venit viitura si a adus grohotisul din Calinet! La baza lui se vad bolovani imensi. Si totusi, 80% din configuratia terenului a fost schimbata .. De nerecunoscut!!

Insa imediat ce cataram Malul Gaben, decorul incepe sa ni se para familiar… :). Ajungem iar pe la Scara de Fier care ne coboara pe firul principal al Calinetului … de aici facem stanga intrand pe firul Hornului Adanc.

Apropiere.Din punctul de ramificaţie, semnalat în artera de bază, ne abatem la stînga, urcînd obstacolul iniţial al Hornului Adînc. Dincolo de acesta ne continuǎm înaintarea, căţărîndu-ne în lungul versantului drept al hornului, evitînd cele cîteva sǎritori dispuse pe firul văii. După 60 m de mers astfel, ajungem la Grota din Brîul Răchitei, cavitate de mici dimensiuni, situată la capătul Brîului Răchitei şi la cîţiva metri deasupra talvegului de scurgere al Hornului Adînc. Înainte de a coborî în firul hornului, identificăm pe malul opus primele obstacole ale Crestei Prieteniei, a carei linie se conturează perfect, fiind delimitatǎ în dreapta noastra de ulucul Vîlcelului Secundar al Hornului Adînc.

Ocolim prin stanga o saritoare destul de mare cu o mica grota … Practic traseul nostru va incepe chiar deasupra acestui punct!

Si ajungem in dreptul Grotei din Braiul Rachitei, reper important pentru identificarea intrarii in traseul nostru. 🙂

E deja ora 12:00 …

Prima lungime.Odatǎ orientaţi, coborîm în baza peretelui şi, după ce ne legam cu frînghiile, începem căţărarea fără pitoane, pe verticala unei feţe cu prize bune ce sfîrşeşte după 30 m, pe platforma de regrupare.

Chiar din acest punct Cata identifica primul si singurul cui de pe prima lungime asa ca … a plecat! Intai traverseu dreapta, apoi diagonal dreapta, pana ajunge la cui si, respectiv, prinde linia crestei. De acolo a continuat pe creasta …

Aceasta lungime, desi este usoara, e cam friabila. Cata a avut, insa, posibilitatea de a monta inca 2 frienduri in fisuri bune.

A regrupat la 2 cuie legate cu cordelina! Asa il vedeam eu de jos, chiar de la intrarea in traseu. 🙂

Plec si eu. In fotografia de mai jos se vede unul din friendurile montate de Cata pe aceasta lungime… si terenul friabil!!

În a doua l.c. depăşim, asiguraţi în pitoane şi folosind scăriţele, o serie de obstacole proeminenţe, înşirate pe linia crestei, care devine foarte îngustă. Regruparea o facem după circa 30 m, sub un perete surplombat, pe o platformă înclinată uşor spre afară.

Urmatoarea lungime e randul meu.

Dupa cativa metri de catarare, creasta devine mai tehnica si totodata foarte bine asigurata …

Desi din perspectiva descrierii lui Cristea aceasta lungime se face utilizand scaritele, eu m-am incapatanat sa o catar la liber…

Pasajele sunt superbe si reusesc sa le depasesc unul dupa altul. Nu usor … dar cu atentie! 🙂

Ma simt la limita! Cuiul e langa mine! As putea sa ma salvez oricand .. dar nu vreau! Ateeeent, ateeent .. si am trecut! Ura!

Dupa ce ma ridic peste un prag catararea devine mai usurica, dar frumoasa!

Fără să piarda din duritate, parcursul celei de-a treia l.c. prezintă între altele un obstacol surplombat pe care-l evităm printr-o traversare la stînga şi apoi la dreapta. Regruparea o executăm deasupra proeminenţei, mai sus de profilul caracteristic al blocului de stîncǎ, situat pe creastă, vizibil încă din Padina lui Călineţ.

E randul lui Cata …

Aceasta lungime este la fel de bine asigurata pe portiunile mai dificile, precum cea precedenta. In plus, este foarte spectaculoasa!

Pentru a depasi surplomba Cata se ajuta echilibrandu-se de cuie.
– Eu o sa fac tot posibilul sa trec la liber! – ma gandesc.

Da, am facut tot posibilul sa trec la liber, dar tot nu mi-a iesit! Eh …

In afara de un pasaj mai delicat de trecere a surplombei, toata lungimea este catarabila si foarte foarte frumoasa.

Cata ma asteapta intr-o regruparea foarte comoda dintr-o sa. 😉

La ce sa ma astept pentru urmatoarea lungime?

Din punctul de regrupare vedem în faţa noastră, pe o bună distanţă, linia ascuţită a crestei, prezentînd o serie de trepte şi ţancuri spectaculoase. Cea de-a patra l.c., mai puţin dură, o desfăşurăm escaladînd iniţial faţa unui perete, după care, căţărîndu-ne liber, depăşim fără dificultate cîteva ţancuri de mică înălţime. În final, înainte de regrupare, întîlnim un perete de circa 6 m, pe care-l depăşim, folosind pentru asigurare cele două pitoane dispuse pe traseu.

“Peretele” …

Care nu mi se pare greu … 😉

Si pe care reusesc sa il scot la liber. 🙂

Apoi predomina catarare foarte usoara insa mai exista cateva pasaje de catarare mai atenta. Pe aceasta lungime, fiind foarte slab asigurata, am mai asigurat la tancuri de stanca sau mobile. 🙂

Continuînd escalada, în a cincea l.c. ne bucurăm de frumuseţea pasajelor de căţărare întîlnite, ţinînd seamă de golul de sub noi şi de problemele de echilibru puse de îngustimea crestei. Fotografiem şi admirăm un pasaj acoperit cu licheni de culoare ruginie, care contrastează cu seninările albe ale traseului.

Nu am avut la noi decat un aparat foto care, pana in acest punct statea la secund. Se pare ca descrierea lui Cristea l-a determinat pe Cata sa nu mi-l mai dea. Of, of, of ..

Vin si eu destul de repede. 🙂 In dreapta mea (cum urc), Creasta Soimilor.

Intre timp Cata admira superba creasta din fundal (stanga mea): Oare cum se cheama? Oare este catarabila pana sus? Creasta din Braul cu Flori (4A, 5lc)? Oare pe aici e Tr Scara de Fier (4B, 4lc) a lui Emil Coliban? Ori de cat ori ne punem aceasta intrebare, … ne scarpinam in cap fara sa stim sa dam raspunsul. 🙂

🙂

În a şasea l.c. urmǎm creasta presărata de o variată gamă de obstacole (turnuri mici, feţe cu prize finc etc.), a căror depăşire ne obligă la felurite metode de escalada.

Lungimea aceasta incepe prin catararea unui diedru cazut. Nu exista asigurari, insa fisura din stanga permite montarea de asigurari mobile. 🙂 Am montat 2 nuci mari pe aceasta lungime.

Pasajele in aceasta portiune nu sunt grele .. insa delicioase! 🙂

Mai departe dificultatile de catarare scad destul de mult. 🙂

O regrupare … nu la fel de confortabila precum cea a lui Cata, nu?! 😉

Se vede ultima portiune mai greuta din traseu … peretele pe care ma rezem! 😀 Ei … se ocoleste usor prin stanga …

După regrupare reluăm escalada în a şaptea l.c., pe al carei parcurs întîlnim două ţancuri înalte. Pe primul îl ocolim, iar pe cei de-al doilea îl escaladăm frontal. Regruparea are loc după 40 m, pe o platformǎ largă.

Cata se bucura de escalada ultimului tanc (turn), care impune ceva atentie. Si gata traseul! Imi fac si eu aparitia dintre jnepeni. 🙂 Aici ne punem adidasii si strangem corzile.

Lungimile a opta şi a noua de coardă le desfăşurăm urcînd mai mult liber pe peretele final ce se leagă cu Creasta Frumoasă.

Continuam sa urcam pe poteca pe langa perete.

Si ajungem iar la Amvon. 🙂 Pentru a cata oara anul acesta? Si … e abia ora 16:00!

Urmeaza coborare pe Valcelul cu Fereastra care ne duce la refugiul Sperantelor. Aici avem timp de picoteca la umbra! Un alpinist adevarat nu renunta la casca nici cand doarme.. 😛

Apoi coboram si ne minunam iar de fenomenele naturii: pietre albe, copaci daramati, izbiti, decojiti la impact …

Ce frumoasa este lumina apusului!

Ce fenomen ar fi putut sa “muste” in asa maniera din pamant?!

Desi initial eu personal consideram Creasta Prieteniei un traseu foarte usor si banal, recunosc faptul ca m-a surprins prin numeroasele pasaje frumoase de catarare si prin calitatea stancii. Atunci cand credeam ca “Gata, creasta s-a imblanzit!”, au existat mereu surprize! Asigurarile sunt putine pe prima lungime (1 piton), insa mai sus pasajele mai delicate sunt bine asigurate. Iar stanca permite utilizarea de asigurari mobile, sau asigurarea la tancuri. Regruparile sunt bine consolidate, iar peisajul e superb! Ma bucur ca inainte de acest traseu am parcurs si Creasta Coarnele Caprei si apoi Creasta Soimilor, ca o pregatire pentru Creasta Prieteniei. Asfel ne-am putut bucura mai mult de acest traseu mai lung si ceva mai dificil decat precedentele.

Dap, e un traseu care merita! 😉