In catararea sa, Catalin a avut grija sa imi lase bucle lungi, pentru a putea ajunge cu usurinta la ele, si pentru a putea sa catar fara efort fizic prea mare si asfel sa fiu in forma pentru urmatoarele lungimi. 🙂
![Costila - Traseul Sperantelor (6B, 14lc)](http://lh3.googleusercontent.com/-Q7s2rJO5jUA/UEbt0lh2wFI/AAAAAAAAAjM/UTsaPsCJ0Bc/s800/151.JPG")
Lungimea 9: Pleaca spre dreapta trecand chiar deasupra regruparii peste o muchie, apoi prinde o arcada orientata tot catre dreapta. Trece o mica surplombita care unii o trec prin dreapta, unii prin stanga, mai usor prin stanga, apoi o noua fisura conduce in regrupare, o regrupare aeriana pe gresii.
Desi aceasta lungime este una din cele trei, cele mai grele din traseu, mie mi s-a parut foarte frumoasa, de catarare libera … si din ce tin mine nu m-am ajutat decat de un cui, mai mult de echilibru. 🙂
Despre partea finala Catalin Cretu ne spune ca “e o bavareza expusa care trebuie trecuta la liber, fisura neavind nici un piton” insa eu am gasit asigurari pe partea stanga, destul de ciudat fata de linia naturala (bavareza) pe care am catarat.
Aceasta lungime mi s-a parut un deliciu! 🙂
Cata ma urmeaza …
Lungimea 10: Pleaca catre stanga(3m), apoi urca o fata verticala prevazuta cu o ancora chimica. In dreapta se prinde o fisura, care de jos NU se vede cu prize bune. Dupa ce se termina fisura se face traverseu pe fata in stanga pana pe o mica branita, care conduce la baza unei arcade orientate catre dreapta. Se merge pe sub arcada, iar cand se termina se trece deasupra pe fisura, si apoi usor stanga pana in regrupare pe ierburi.
Cata a cam avut emotii pana sa ajunga la fisura. Apoi, catararea acestei fisuri se face la liber, neasigurat, urmatoarea asigurare gasindu-se abia deasupra acesteia.
In continuare, lungimea aceasta este bine asigurata.
Raul si Andrei ajung in Bivuacul 2 unde iau o pauza de tigara si ne urmaresc cu interes vreme de cateva minute. 🙂
Lungimea 11: Este cea mai usoara lungime a traseului, pleca catre stanga mult, peste o mica fisurica la inceput, apoi pe ierburi, pana se prinde Brana Sperantei pe care se merge in dreapta pana la regrupare.
Asigurarile sunt foarte rare pe aceasta lungime.
De pe Brana Sperantei admiram Pintenul Vaii Albe .. superba prezenta! 😀 Constientizam ca este inca devreme si noi mai avem de catarat doar 3 lungimi de coarda asa ca luam o mica pauza de biscuiti si ciocolata.
Lungimea 12: Pleaca in sus pe o fata friabila, face dreapta pana sub o arcada mare, pe sub care traseul continua pana la sfarsitul arcadei unde se transforma in fisura verticala, cu o usoara burtica la final. Regrupare comoda.
Lui Catalin i s-au parut cuiele din aceasta fisura cam proaste. Aici a gresit si a regrupat la 4-5 m mai jos de regruparea normala, suspendat.
Desi ne apropiam de finalul traseului, eu eram inca plina de energie. Am catarat bucuroasa pe acea fisura superba pana in regruparea oficiala (pe o branita de iarba) unde am preferat sa asigur si sa trec mai departe. 🙂
Lungimea 13: Se pleaca in sus pe o fisura verticala pana sub o arcada mare, apoi putin pe sub arcada. Apoi se traverseaza stanga pe o fata usor inclinata (cam 7m.)pana se prinde o fisura inierbata care duce la regruparea situata la baza hornului final.
Cum lungimea a fost destul de sinuoasa, la final m-am cam chinuit sa trag de corzile care refuzau sa ma urmeze, facand ca traverseul de final (5m) sa fie o adevarat proba de echilibristica si forta pentru mine. Din pacate a trebuit sa renunt la obiectivul meu pe care mi-l setasem intial, cel de a catara cat mai mult la liber, si m-am tras animalic de bucle pe aceasta portiune. 😀
Fericit ca nu mai avem decat o lungime … 🙂
Fericita de reusita … dar poate un pic deceptionata ca s-a terminat prea repede. 😀
Lungimea 14: Este lungimea finala, un horn verical foarte usor, care iese intr-o palnie de iarba in Creasta Vaii Albe.
La 16:30 iesim din traseu. Cum mai aveam suficient timp si suficienta energie ramasa, hotaram sa ne retragem pe Brana Mare a Costilei – Valea Scorusi – Valea Galbinele si sa cautam firul secundar al Vaii Galbinele.
Strunga Vaii Galbinele …
O echipa de 3 oameni catarau Creasta Malinului .. Ce dragut! Ne aduce aminte de mica noastra aventura hivernala pe aceasta creasta. (vezi aici)
Firul secundar al Vaii Galbinele s-a dovedit a nu fi o alegere chiar fericita. Coborarea pe firul principal necesita vre-o 3-4 rapeluri scurte, insa e mult mai curat, mult mai putin praf si mizerie … 😉
Pe la ora 19:00 ajungem la refugiu unde ne intalnim cu multa lume, fiecare cu povestea lui … 🙂
Multumesc tuturor celor care au contribuit la aceasta realizare: Maria cu incurajari, Mardare cu info despre gradul de dificulte, Catalin Cretu cu avertizarile despre posibilele greseli de directie, Silvia Iordache pentru descriere si schita …. si Catalin pentru ca a fost alaturi de mine in toata “nebunia” asta!
Ah, si lui Bivuacu si Ioanei pentru a ne fi calauzit pana la baza traseului la o ora asa de matinala. 😀
Filmul realizat de Cata:
Multe felicitari pentru traseu! Sper sa ajung si eu candva prin Sperante…
Alin B
Multumim, Alin!
Am inteles ca si tu ai reusit sa cateri FIsura Albastra Directa in urma cu cateva saptamani. Asadar, te felicitam si noi pe aceasata cale. Bravo!
Absolut superb! Aveti o activitate grozava vara asta. Nici n-am avut timp sa comentez traseele din Piatra Craiului(Minunat munte, minunata echipa,…)ca a venit traseul asta ,cu pozele lui extraordinare completate si de cele facute de Raul si Andrei. Multumesc si voua si lor. Si multumesc si pentru o frumoasa surpriza. N-o sa ghiciti care e,o suta de ani de acum. Va spun eu. Poza din profil. Credeti-ma, e o premiera! Cu drag, Adrian.
Adi, multumesc de comentariu.
Noi am cam ramas in urma cu articolele (vezi articole viitoare din coloana dreapta). Si cum nu vrem sa le lasam prada uitarii si, in plus, vrem sa le impartasim cu cititorii blog-ului meu, in aceasta perioada facem un efort sa ajungem la zi.
Ne-a placut prezenta celorlalti cataratori (Raul si Andrei, Pumpi si Mark). De cand am inceput sa mergem mai des in Costila sau in Crai am fost foarte placut impresionata sa vad destul de multe echipe in jurul nostru.
Nu stiu daca asa a fost din totdeauna, am avut noi noroc si fix cand am fost sa cataram erau si altii in zona, sau … ectivitatea de alpinism a luat un pic mai multa amploare.
🙂
Sînteţi nemaipomeniţi – încep şi eu aici precum Adi, n-o să ghiciţi o sută de ani de ce…
Hai să mă trădez!
Pentru că faceţi sufletului meu (ha, tipul cel rece s-a demascat!) o plăcere teribilă. Care e greu de trecut pe hîrtie.
Totodată, pozele voastre au un ce din categoria amintită (mă şi feresc să mai folosesc foarte mari!), contribuind şi ele la vraja creată de posturile voastre – vă trec pe amîndoi ‘copii speciali’.
Totodată.
Atenţie multă în ceea ce faceţi, în asigurări şi toate cele. Nu mi-o luaţi de cobe, dar nenea Muntele, tanti Viaţa au talent grozav de a da din ‘amîndouă’.
Bravo! Ma bucur tare pentru voi si abia astept sa va strang in brate cu mai putin formalism amical decat pana acum si sa nu mai adorm la berea de seara, ca stim noi cand. Ce sa-i faci, ma pornesc mai greu…
Mi-au placut atitudinea, scrisul, pozele, tot. Inteleg bine cum e cu vocile si cata energie si putere iti poate aduce eliberarea de cele care nu iti apartin, exceptand, poate, “curaj, gaina, ca te tai”. Vezi ca poti, “manca-ti-as nasu’?!”
:-)))
La cat mai multe si faine vederi si revederi!
Cu drag,
Ioana
Tare faine poze ! faina tura!….nu pot sa nu remarc o noua tehnica….cum e sa te “tragi animalic” ?…trebe neaparat sa invat si eu 😛
“Animalic” = Pura forta (tractiuni in maini) in un moment in care oboseala e prezenta acolo si alti factori (corzile la mine) te trag in jos … lucru care da nastere la zbieraturi. La acestea sa adauga si disperare psihica a neputintei si dezamagirea de a fi nevoit sa executi acele tractiuni in loc sa cateri un pasaj frumos. :).
Este suficient de explicit?! 😀
Pingback: 2012.08.19 – Costila – Traseul Fisura Mult Dorita (5B, 6lc) | Jurnal de weekend si calatorie
Super tura! Si foarte faine poze: de fapt, ca de obicei 😉
E o placere sa va citesc postarile.
Mi-a placut si cum ai scris despre dilema PRO & CONTRA 😀
tot asa in continuare!
felicitari pentru traseu. buna descrierea mea? pe foile acelea era printata descrierea de pe blog? s-a mai modificat traseul in timp? anul asta s-au facut 10 ani de cand l-am parcurs si am scris acele randuri. ce de amintiri…
Silvia Iordache
Buna Silvia,
Foarte faine si utile descrierile de la tine de pe blog. Le folosim adesea.
In Sperantelor noi am mers dupa schita ta, si dupa o descriere a lui Catalin Cretu care are la baza descrierea realizata de tine insa e putin modificata si adaptata la prezent (estimari de grad la liber, locuri unde probabilitatea de ratacire este mai mare pentru ca se intersecteaza cu alte trasee).
In acest articol la descrierea lui Catalin Cretu am adaugat si noi comentariile noastre, astfel incat cei care doresc sa parcurga acest traseu sa aibe un update recent.
Multumim frumos. 🙂
Ma bucur tare mult ca revine in peretii mari o noua generatie.
go go go si la cat mai multa performanta!
Silvia
Felicitari din toata inima! Multi ani, Sperantelor a fost considerat cel mai dificil traseu din tara, iar realizatorului sau – Mircea Opris – i se spunea “sextogradistul”! Eheee … ce vremuri! Dar e bine – foarte bine! – ca din urma vin generatii noi, tineri entuziasti ca voi, care reusesc sa mentina “in viata” traseele clasice din muntii nostri! Multumiri pentru jurnale, pentru poze si pentru toate amintirile reinviate! 🙂
Felicitari pt traseu, acum am vazut ca ati parcurs acest traseu superp,( planificam si eu dar inca nu am ajuns…) Avansati foarte bine, se vede ca nu va lasati si asta e foarte bine 🙂 Inca odata: BRAVO ECHIPEI!!
Pingback: 2014.08.2 – Costila – Incercare Sarutul Pamantului (8lc, 7-/7 A0, 8/8+) | Jurnal de weekend si calatorie