Perioada: 22-29 Iulie 2012
Locatii:
-> Elvetia – Val Bregaglia
-> Italia – Colico
Echipa: eu si Cata

Serie de articole din aceasta vacanta:

• 2012.07.23 – Piz Badile via Cassin (6a)
• 2012.07.26 – Piz Badile via Another Day In Paradise (6b)
• 2012.07.27 – Piz Badile (logistica) si Relaxare la Colico

Cum am ajuns la Bondo

• Miercuri am verificat …METEO:
  – Meteoblue.com
  – Mountain-forecast.com

• In aceeasi seara am cumparat BILET DE AVION de la wizzair.com:
  – Bucuresti Otopeni –> Milano Bergamo
  – Milano Lapugnano –> Bucuresti Otopeni
  – avand in vedere ca nu am avut cu noi coltari si pioleti dar am avut mancare pentru o saptamana, bagajul de cala a fost de 30 KG. 😀
  – am inclus check-in la aeroport pentru intoarcere ca nu aveam unde sa facem check-in online.
  Pret: ~1000 RON/pers

• Apoi am cititi, cautat si printat DOCUMENTATIE despre trasee:
  – pe summitpost.org
  – pe camptocamp.org
  – Google -> blog-uri si albume online de fotografii

Duminica dimineata la ora ~6:00 am zburat si am ajuns la Milano Bergamo la ~7:20.

• Din aeroport am luat un AUTOBUZ AUTOSTRADALE catre Milano Centrale care merge din 30 in 30 min si costa 5 Euro/pers.
  Astfel, la ~9:00 eram la Milano Contrale.

  Acolo ne-am luat cate un sandvis. 😉

• Din Milano Centrale am luat O SERIE DE TRENURI SI AUTOBUZE, conform rutei calculate pe site-ul sbb.ch intre Milano Centrale si Promontogno Posta:
  – Trenul de 10:20 Milano Centrale – Colico
  – Trenul de 14:02 Colico – Chiavenna
  – Autobuzul de 13:32 Chiavenna Statione – Promontogno Posta
  In mod normal aceasta calatorie ar fi durat 3h14min daca nu am fi pierdut trenul la Colico pentru ca acolo exista doua linii 1 – Binario 1 si Binario 1 Tronco – si noi nu ne-am prins. Credeam ca sunt, pentru prima data, martora unui tren intarziat. 😀

  Asadar am avut de asteptat la Colico in statie urmatorul tren, peste 2 ore, timp in care m-am plimbat prin micul targ din centrul statiunii si am cautat sa cumpar butelie. Era duminica. Nu am gasit! 🙁

  De fapt, era un vanzator acolo care a gasit niste butelii noi pe la el prin masina (ale lui, nu de vanzare), si pe care era dispus sa mi le vanda, dar nu erau compatibile cu arzatorul nostru. Of, of, of!

  Era sa pierdem si trenul urmator pentru ca pleca de la Binario 2 Tronco, si noi asteptam la Binario 1 Tronco. Ups!

  La Chiavenna se face escala de 30 min. In acest timp am alergat la propriu prin toata statiunea pentru a gasi un magazin de echipament montan deschis si pentru a cumpara o butelie. Din pacate, duminica totul e inchis! Ce ne facem, ce ne facem!!

  Ajung in timp util sa prindem autobuzul …

  Ne cam pierdusem sansele de a gasi o butelie, deja incepeam sa privim alternativa de a urca sus pe munte fara ci de a cumpara mancare de la cabana. 🙁

• Ajungem la Promotogno Posta la 15:34 si dupa o scurta incursiune de aproximativ 100m ajungem in Bondo, la intrarea in camping.

Sa ramanem in camping si sa urcam in alta zi? Miza era mare caci luni si marti aveam fereastra de o zi si jumtate de vreme buna, apoi se cam strica vremea…
– Silvia, du-te si vezi daca gasesti o butelie de cumparat in camping! – imi propune Cata
– Da de ce eu? Da’ imi e jeeeena!

Intru sovaind in camping cu gandul “Doamne ajuta sa dau peste cineva care are o butelie in plus”. La masa vad cativa oameni, femei si barbati de varsta a treia. Imi fac curaj si ii intreb:
– Buna, va rog, stiti unde as putea sa cumpar o butelie azi, duminica?! Am cautat peste tot! Vrem sa fugim repede sus pe munte si …
– Ah, uite, mai erau niste baieti in aceeasi situatie si cred ca au gasit sa cumpere, intreaba-i pe ei! – imi raspunde o tanti simpatica aratandu-mi cu degetul spre un cort in jurul caruia se aflau doi baieti.

Ma duc la ei. Imi e rusine… bine ca am tenul inchis si nu se vede cand rosesc! Le adresez acceasi intrebare…

Si ei intentionau sa urce sa catere Piz Badile via Cassin, dar in alta zi. Tocmai gasisera un magazin la 5km departare si cumparasera o butelie.
– Dar noi nu avem masina! – le spun.
– Hai ca va ducem noi cum masina pana acolo sa va luati! – se ofera ei. Ce dragut!
– Da, ar fi dragut, dar stiti, noi vrem sa urcam acum, repede sus. Si dimineata la prima ora sa cataram …
– Ah, acum? Uite, noi mai avem o butelie, plina doar pe jumatate. iti putem vinde tie butelia plina, si ne luam noi alta maine … Ne ajunge, nu! – confirma cu prietenul sau.
– Vai, multumesc! Nu ezit! Scot banutii din portofel, le platesc butelia, le las blog-ul meu sa tinem legatura, si fug super super fericita spre Cata, fluturand in mana noua achizitie. 🙂

Avem acum si butelia pretioasa. Plecam in sus …

Cabana Sasc Furä (1904m) si coltisorul nostru de vis

De la Bondo pana in parcare la Laret (1360m) se poate ajunge cu masina pe un drum forestier contracost insa noi am mers pe poteca marcata si am ajuns in cam 1h30min. Ori de cate ori poteca marcata a traversat drumul forestier am sperat sa prindem o ocazie, si sa nu scuteasca de drum … dar nu am fost noi asa norocosi! 😀

De la Laret la Cabana Sasc Furä se ajunge pe poteca marcata in 1h45min dupa cum ne spune indicatorul.

Avem de traversat un podet de lemn …

Si apoi urcam destul de abrupt o poteca ingusta … spectaculoasa, superba! Aceast drum ma suprinde la fiecare pas, la fiecare cotitura caci serpuieste inedit, in sus, pe un varf suspendat despre care ai fi spus (vazut de jos) ca este absolut inaccesibil in aceasta directie.

Rucascul este greu, foarte greu … insa nu ma impiedica sa ma bucur de aceasta mica drumetie.

– Ce zici, ramanem in seara asta la cabana ca sa plecam maine odihniti la prima ora in traseu? – imi propune Cata.
– Hmmm, bbbine … – raspund eu, luptand in sinea mea cu gandurile “avem de toate la noi, si am putea sa mergem mai sus asa cum am planificat” si “ce lene imi e sa urc mai sus”… 😀

E ca si decisa miscarea, adica NE-miscarea, adica sa ramanem la refugiu. 🙂

Drumul ni se pare lung, insa ajungem la refugiu chiar mai repede decat timpul estimat …

Ne debarasam de rucsaci, ne uitam in jur, ne bucuram de imprejurimi si, mai ales, de faptul ca nu mai avem nimic in carca care sa ne apese pe umeri. 🙂
– Ce bine ca am ajuns si am scapat! – gandesc eu si cred ca la fel gandeste si Cata.

– Faceti bivuac? – ne ia in primire o doamna de la cabana de varsta a treia, foarte zambareata si amabila.
Instant ma gandesc ca poate ne lasa sa ne punem cortul langa cabana, asa ca …
– Da, vrem sa punem cortul…
– Nu aici! – mi-o taie zambind si aratand cu degetul directia sus – mai sus, cam la 20 min sunt cateva locuri foarte frumoase de bivuac.
– E si apa?! – intrebam.
– Mmmmmda, este, pe drum, sau putin mai jos, este! Deci numai la 20 min sunt cateva locuri foarte bune de bivuac, si nu e nimeni acolo acum! – ne promite femeia.

Era asa de frumos acolo ca am uitat deja de greutatea rucsacilor ce zaceau pe bancute.

Hotaram sa urcam cele 20 min. Inainte de a pleca, preventiv, ne umplem toate recipientele cu apa (camelbag, bidoane) si astfel adaugam la rucsacul greu inca 3l de om.

Urcarea e grea, si clipa de clipa speram sa gasim LOCUL! Eu fug ca o caprita in sus, entuziasmata, sa gasesc locul perfect lasandu-l pe Cata in urma cu un rucsac ceva mai greu. Desi rucsacul era greu, si desi deja urcasem 40 min in mintea mea se derula doar gandul ca “Ce bine ca ne-a trimis tanti aceea mai sus, si ca ne-a ajutat sa luptam cu lenea!”. 🙂

Si .. il gasesc! E perfect! 🙂

Nu am prea mult timp sa ma bucur de el, caci se lasa noaptea! Ufff…

Dar nu e timp de regrete caci maine e o zi mare: cataram ruta Cassin! Asa ca mancam, ne hidratam, ne pregatim rucsacii si ne culcam. Zzzzz…

A doua zi de dimineata ne trezim .. si urmeaza povestea cu care v-am delectat deja in dimineata de 8 sau 9 August la cafea (atunci am publicat articolul!). :)) Daca nu ai citi inca, iaca aici.

Dupa o zi si jumatate de catarat, rapelat, hoinarit pe stancile lui Piz Badile, ajungem iar la cort, undeva in jurul orei 12:00. Se anuntase ca se strica vremea, insa nu s-a stricat, a fost totul perfect. Nici prea cald, nici prea frig .. numai bine de plaja, baita si zacut pe o stanca in compania unei carti bune.

O da! Eu m-am indragostit de locul acela. Pentru mine totul a fost perfect acolo: satisfactia de a fi catarat un traseu deosebit, o ambianta exceptionala, vremea cum nu se putea mai faina, liniste si pustietate, apa, mancare calda preparata la ACEA butelie … Vai ce vacanta! 🙂

Urmatoarea zi se anunta destul de instabila, asa ca hotaram sa o petrecem in zona. Si ca sa nu ne plictisim, si ca sa socializam si noi un pic cu lume, si ca sa mai facem rost de ceva apa de izvor, hotaram sa coboram pana la cabana.

Acolo vizitam interiorul cabanei, unde sunt poze istorice, Riccardo Cassin…

E un tricou! Daca il purtati pe acesta in traseu nu mai aveti nevoie de topo pentru ruta Cassin. 😉

Studiem topo-urile din cabana, si socializam cu lumea … Fatei de langa mine (din Germania) i-am povestit cu asa mare entuziasm despre planurile noastra de a catara traseul “Another day in Paradise”, incat am convins-o sa vina si ea cu coechipierul ei in traseu, tot atunci! 🙂

Tot veneau oameni: in drumetie la cabana, sau echipe care catarasera Piz Badile si coborasera pe varianta Gianetti acum se intorceau din Italia in partea Elvetiana la cabana pe o poteca de 5-6 h.

E frumos …

Dar imi e dor deja de LOCUL acela fain unde ne astepta cortul nostru, si unde ma astepta peisajul acela superb …

Ne intoarcem acolo …

🙂

Si il privim pe Piz Badile …

Vai ce frumos e aici!

🙂

Nori incarcati de culoarea unui apus superb!

Urmeaza o noua zi cu o noua poveste, respectiv cea despre catarea traseului Another Day in Paradise, despre care v-am relatat deja. 🙂 Daca nu ai citit inca, iaca aici.

Si ne intoarcem la LOCUL nostru mult mai repede decat planificasem (in jur de ora 15:00). Insa nu imi pare rau, caci … cum sa spun cand imi place un loc mult mult mult mult de tot?!

Iar mancare, iar baita … iar vreme exceptionala, iar povestea din cartea mea continua in mod inedit si emotionant…in timp ce Cata isi vede de fotografiile lui … 😉

Urmatoarea zi nu ne grabim. Domim pana tarziu, ne strangem lucrurile si … OF! Trebuie sa plecam! Cata a plecat inainte si eu … mie nu imi vine sa plec! Imi iau adio cu voce tare, aprope ca imi dau lacrimile, si las in urma o poveste frumoasa … Nu, nu sunt lacrimi de tristete, si de fericirea ce a fost!

Astfel coboram, intai la cabana, apoi mai jos la Laret … apoi si mai jos in Bondo. 🙂

Relaxare la Colico

Ne intoarcem la Colico, o statiune ce se afla pe marginea lacului Como (Italia), acolo unde am pierdut trenul la venire … :). Gasim un camping langa lac, multa lume, multe fete cu haine frumoase – sunt inebunita dupa haine frumoase! Banalitati din astea … 😀

… multi copii, plaja ..

… inghetata italiana din aia buna… 🙂

… munti, lac, barci!

Dupa cum spuneam: relaxare! 🙂

     

🙂

🙂

Vremea se anuntase foarte foarte proasta pentru aceasta ultima zi. Dar iar nu a fost sa fie! Tot vreme buna! Asa o fi fost si in munti? Nu o sa stim niciodata …

Astfel s-a finalizat inca o vacanta absolut superba. 😀