Perioada: 22-29 Iulie 2012
Locatii:
-> Elvetia – Val Bregaglia
-> Italia – Colico
Echipa: eu si Cata
Serie de articole din aceasta vacanta:
- 2012.07.23 – Piz Badile via Cassin (6a)
- 2012.07.26 – Piz Badile via Another Day In Paradise (6b)
- 2012.07.27 – Piz Badile (logistica) si Relaxare la Colico
Piz Badile – Via Cassin (6a, TD, 18lc)
Info:
-> Website camptocamp.org AICI
-> Website summitpost.org AICI
-> Topo foarte bun AICI
Echipament necesaar:
-> semicorzi de 50m
-> asigurarile mobile: un set de nuci si un set de frienduri (noi am avut la noi marimile 1/4, 1/2, 1, 2, 3 de la Rock Empire)
-> daca se doreste retragerea spre Cabana Gianetti, e nevoie de bocanci si piolet
De mai bine de un an si jumatate, unul dintre “tablourile” ce impodobesc peretii apartamentului e chiar aceasta schita:
Este topoul traseului mentionat chiar in titlul acestui articol. 🙂 Nu, nu era vorba de un mare “vis”, ci doar de o IDEE care s-a materializat tarziu din cauza logisticii mai dificile – o sa intru in detalii legat de acest lucru in alt articol, in cadrul seriei celor 3.
Aceasta poveste incepe undeva sub piciorul Crestei Nordice a lui Piz Badile, la numai 40 de minute mai sus de cabana Sasc Furä (1904m). Acolo, intr-un context de vis, ne-am pus cortul …
… si am privit fara incetare spre peretele NE si Creasta Nordica a lui Piz Badile (Nordkante). 😉
Era un pic racoare, pentru ca in urma cu 2-3 zile plouase.
Piz Badile sub razele soarelui la apus. Fata NE pe care se afla linia lui Cassin este in umbra iar Creasta Nordica este cea care delimiteaza umbra de lumina aceea calda, rosiatica … 🙂 Cat de frumos!
Inainte de culcare am avut grija sa ne pregatim rucsacii cu echipamentul minim (sacii de bivuac, pufoaica, manusi, caciula, pantaloni de corp) si sa ne umplem rezervoarele de apa.
La ora 5:00 ne-am trezit. Era deja lumina! Pe langa cortul nostru aflat langa poteca deja trecusera mai multe echipe. Aveam toate elementele necesare pentru depistarea drumului de apropiere: momai amplasate din loc in loc si mai multe echipe ce se zareau in departare. 🙂
Din punctul in care trebuie sa parasim poteca marcata spre cabana Sciora, saua “Viale”, se pot zari momai atat matematic pe linia crestei (stanga) cat si printre bolovanii mari de pe partea dreapta. Eu am mers pe linia din stanga, Catalin a mers pe lina din dreapta … E clar! Pe dreapta se merge cel mai bine! Am traversat si eu la el!
Desi eram incaltati cu adidasi de trail-running (cu talpa moale), ne-am descurcat sa traversam o limba de zapada pentru a ajunge la stanci. De acolo se catara pe teren usor spre saua ce separa punctul P.2590 de Creasta Nordica.
Odata ajunsi in sa, ne mai linistim putin: multe dintre acele echipe care se zareau in departare se indreptau spre Creasta Nordica … 🙂
De aici se poate vedea diedrul lui Rebuffat – diedrul cel mai intunecat din prima poza de mai jos. 🙂
O echipa era la finalul branei ce duce la intrarea in traseul Cassin, in timp ce alte cateva echipe se puteau observa deja pe primele lungimi ale traseului: E clar! Suntem ultimii! 😀
Desi coborarea din sa se recomanda a se face si printr-un rapel de 20m, noi am preferat sa descataram cu atentie, neasigurati. Apoi am ocolit destul de usor, pe teren uscat si foarte aderent, o mare bucata de zapada ramasa pe brana.
Ne miscam cat putem de repede. La ora 7:15 eram la baza diedrului lui Rebuffat. Am preferat sa incepem cu acest diedru pentru ca arata incredibil de apetisant, si pentru ca la baza lungimii “Cassin start” era inca acea echipa pe care o zarisem de la distanta.
Plec cap de coarda pe diedrul lui Rebuffat: o bavareza frumoasa, o stanca compacta si aderenta, un vis! Se pot monta protectii mobile pe toata lungimea diedrului. Un deliciu! 🙂
Imediat dupa diedru ies pe teren usor, si ma intalnesc cu cei doi francezi. Da, cei care au intrat in traseu pe Cassin Start sunt francezi. Ei sunt deja regrupati un pic mai jos, eu regrupez la un spit mai sus si il iau pe Cata la filat.
Francezul cap de coarda pe nume Regis, ajunge in dreptul meu, asigura la spit si trece.
Dupa ce a ajuns Cata in regrupare, pentru ca aveam inca multe asigurari pe mine, am plecat tot eu cap de coarda si am mers concomitent lungimea a 3a. Astfel noi impreuna cu francezii am mers urmatoarele ~3 lungimi de corda in paralel. 🙂
Secundul, un fost ghid in Chamonix … A se remarca bocancii rigizi ai acestuia si pioletul: ei planificau sa se retraga pe la cabana Gianetti.
Ii depasim! 😀 Cata pe urmatoarea lungime … In urmatoarea regrupare se poate zari un rucsac galben: “Cred ca e cineva care nu prea se misca si sta pitit in regruparea aceea” – ma gandeam eu, doarece mai in stanga se afla un baiat in rosu care era legat in coarda, si alte 2 echipe ce traversau ezitant tot mai spre stanga … (daca va uitati atenti ii vedeti si voi 🙂 )
In zona aceasta, desi in schita scrie de o regrupare intr-un horn la cordelina, pe teren gasim pe fata o regrupare la spituri … (de care era atarnata rucascul, si atat!) Deci … ce se intampla aici?!
Vin si eu, merg la liber, stanca e excelenta! 🙂
Apoi pleaca tot Cata cap de coarda, traverseaza usor stanga pentru a ajunge la regruparea intermediara (pitoane!) …
Catararea e superba!
Ajunsa in regrupare alaturi de Cata, mi se dezvaluie misterul rucsacului galben: era vorba despre Karlis, un tanar din Letonia care catara solitar (cu auto asigurare pe coarda).
– De aici pe unde? Prin stanga, ezitant, deja plecasera doua echipe de italieni … insa arata ciudat.
– Prin stanga, sigur prin stanga! – sustine Karlis.
– Dar de ce? De ce nu direct in sus? – intrebam si noi, si francezii …
– Acolo e primul bivuac a lui Cassin, nu e pe acolo!
Plec cap, catar cativa metri in traversare stanga, nu sunt asigurari, terenul arata ciudat, mi se pare ca recunosc in teren elemente dintr-o fotografie gasita pe net despre care autorul atentiona ca nu e ruta corecta. Dar diagonal-dreapta pare bine. Pfff …
Francezii, ajunsi in regrupare langa Cata, nu se lasa intimidati de afirmatiile lui Karlis si prefera sa incerce prin dreapta. Terenul arata bine, dar nu se vedeau din regrupare asigurari. Chiar pe acea linie atarna o coarda care dadea senzatia ca cineva s-a retras intrucat nu pe acolo era ruta buna…
Dupa o scurta catarare ascendent dreapta, la baza unei fisuri, francezul gaseste prima asigurare: pe aici e!
Mare bucurie! Ma intorc in regrupare, astept sa plece secundul din echipa franceza si plec cap de coarda pe aceasta lungime. Ce frumoasa e catararea …
Respectam regula cap schimbat. Acum e randul lui Cata. 🙂
In departare se pot vedea celelalte doua echipe – capii de coarda (cerculete galbene in poza de mai jos) care catara in paralel. Cel mai de sus pare sa fi gresit putin linia. Acolo stiam ca se pleaca pe un diedru, insa mai sus de jumatatea lui se traverseaza dreapta chiar daca aparent se vad asigurari in sus pana in tavan. El e deja la nivelul tavanului …
Aceste doua echipe au catarat pana aici pe varianta gresita, prin stanga. Ulterior am aflat ca nu e greu, insa e friabil si sunt posibilitati foarte reduse de amplasare a protectiilor mobile. Deci e un pic riscant.
Urmatoarele 2 lungimi ne duc pe renumita brana “Cengia Mediana”. Fiind usurele, mergem concomitent. Iar ii ajugem pe francezi din urma si reusesc sa depasesc secundul …
La baza diedrului se regrupeaza. Cata reuseste sa surprinda in fotografie secuzii de la primele doua echipe, si pe francezi: capul de corda tocmai pleca.
Vederea in jos cu ghetarul in fundal este exceptionala. 🙂
Pana vine Cata, ma intretin in discutii cu Regis. Desi la inceput am incercat sa vorbesc in franceza cu el, acesta a preferat sa comunice cu noi foarte prietenos si deschis, in engleza.
Asteptand sa se elibereze urmatoarea lungime, analizam cutia milei aflata in regrupare. 🙂 Aici ne petrecem destul de mult timp! Dar nu ne stresam prea tare, intrucat planul nostru era sa facem bivuac in refugiul aflat langa varful lui Piz Badile. Asadar, aveam toata ziua la dispozitie sa cataram relaxat si sa ne bucuram de acest traseu. 🙂
Intre timp ajunge si Karlis in regrupare si il surprinde pe Cata la plecare in diedru. 🙂
In diedru a fost greu, dar frumos! 🙂
Urmatorea lungime ma duc eu cap de coarda .. dar Cata uita sa imi faca poze. 🙁
Apoi ii revine tot lui Cata o lungime mai grea unde depasim un tavan prin stanga. Eu pe tot traseul am incercat sa catar la liber. Aici insa nu mi-a iesit! 😀 Na!
Daca pana acum batuse soarele pe noi si ne incalzise un pic cam tare, acum insa incepem sa simtim racoarea peretelui Nordic. 🙂 Dar e bine!
Cata, ori a uitat aparatul foto in toc, ori s-a limitat la film si … iar nu mi-a facut nici o poza pe urmatoarea lungime. 🙂
In timp ce Cata catara o lungime usurica, scot schita din buzunar si o consult. Ups! O lungime de 70m! Si noi avem doar 50m!
– Cata, vezi ca e lungime de 70m. Cand se intinde coarda plec!
– OK!
Francezii regrupasera la mobile, dupa 60m de catarare. 🙂
Chiar cu o seara inainte de a pleca din Romania, eu si Cata ne uitam la filmulete realizate de tvmountain.com, doua filmulete scurte care surprind un ghid cu clientul sau catarand aceasta ruta. Cel mai mult m-au surpins imaginile luate in timpul catararii renumitului horn in V: ghidul catara acest horn relaxat, in sprait si nu in ramonaj – asa cum il abordeaza majoritatea cataratorilor. El spunea ca secretul e sa nu fi tentat sa intri in horn pentru a asigura … 😛
Gata! Doamne ajuta sa imi revina mie lungimea aceea cap de corda! O sa il catar in sprait! – m-am gindit eu.
Si acum, acum … dorinta mi se indeplineste! E randul meu! Plec in sprait, asigur rar … imi e frica de mor! E mult mai tare decat imi imaginasem. Ma simteam extrem de expusa, un mare gol sub mine! Imi era frica sa nu alunece picioarele, intruct nu le puneam pe prize evidente, ci pe fatza la aderenta! Dar nu, nu aluneca absolut deloc! Aderenta maxima! Stanca fantastica! Si … adrenalina la acelasi nivel ! Teama ca o sa alunec si o sa cad nu m-a parasit nici o clipa.
Dupa ce asigur in horn, rezist tentatiei de a-mi continua drumul in ramonaj, si ma ridic iar deasupra lui. Diedrul in V se deschide tot mai tare, ajung cu picioarele desfacute la limita flexibilitatii, gambele imi ard. Gata, nu mai pot, vreau sa ma dau jos! Dar nu se poateeeee…
E durere si incordare fizica, e frica, e adrenalina, e exaltare, e extaz, e extrem …
Cei mai experimentati care citesc acest articol poate o sa rada de mine. Da, sunt de acord ca daca ar fi sa mai catar o data as fi mult mai relaxata si ar fi mult mai putina adrenalina. E la fel ca atunci cand te dai pe un topogan cu apa: prima data e “uau!”, a doua data e “super!”, apoi te obisnuiesti cu senzatia si devine “misto!”. 😀
Regis si ghidul francez erau cu ochii pe mine. Ma fotografiza! 🙂
Merci beaucoup pour les photos, Regis!
Chiar ieri m-a surprins emailul de la Regis. Desi eu ii spusesem mai mult in gluma – faceam conversatie in regrupare – sa ma caute pe google, sa imi vada blog-ul, etc. … el chiar m-a cautat, m-a gasit, si mi-a trimis aceste fotografii. Ce dragut! Vai ce bine imi pare! Stia ca mi le doresc! 🙂
Apoi vine si Cata, incercand sa catere in aceeasi maniera. 🙂
Un elicopter cu turisti survoleaza zona. Reusesc sa ii vad pe turisti facnd fotografii cu noi. 🙂
Urmatoarea lungime hornul se largeste. Plec tot eu cap de coarda caci entuziasmul e inca asa de mare, incat explodez de energie. 🙂 Aici e un pic ud, dar ma descurc!
Vine si Cata ..
Urmatoarea lungime ne scoate din horn. De data aceasta pleaca Cata cap de coarda, ca sa ne reintram in ritm/regula. 😉
Penultima lungime e ciudata. Topo-ul spune ca ar trebui catarat pe fata, drept in sus, apoi se traverseaza hornul in stanga si se continua catararea pe fata. Desi nu era greu, cum protectii fixe nu existau (sau cel putin nu am gasit noi) si nici posibilitati de fixare a protectiilor mobile, ghidul francez a preferat sa catere de-a lungul hornului.
M-am luat si eu dupa el. 🙂
Vine si Cata de-a lungul hornului …
Ultima lungime… de-a lungul unui diedru. Cata!
Si am iesit pe Creasta Nordica! Ura! Ura!
Pe Creasta Nordica Cata e asigurat la o ancora pentru rapel. Echipa franceza deja a luat avans mare, mai au ceva drum pana la cabana Gianetti! E ora 18:30.
Apoi cataram oarecum matematic pe linia crestei si ne bucuram de aer, munte, si terenul usor.
Ajungem pe varful lui Piz Badile (3308m) la 19:45. Poza de varf! 😀
Apoi mergem mai departe, pe creasta. La cam 100m de varf gasim micul refugiu galben! Ne apropiem de el, cu emotii: Oare o fi plin?!
Nu, nu e nimeni! Super! Super! Ce bine! 🙂 Intram, ne scoatem echipamentul, si ne punem inca un rand de haine pe care le aveam cu noi. Eu ma bag in pat destul de repede, si ma invelesc cu 3 paturi (ma cam luase frigul). Cata mai iese pe afara … mai se chinuie sa prinda semnal la telefon … Astfel, il zareste si pe Karlis care iese si el din traseu si ajunge la refugiu exact cand se lasa intunericul.
Deci suntem 3 care ne vom petrece noaptea in refugiu! 😀
Ah si ce bine am dormit!
La 6:00 suna ceasul lui Cata! Sar din pat caci dupa-amiaza era anuntat ca se strica vremea! Ne echipam repede, si la 6:15 coboram deja pe Creasta Nordica si ne bucuram de vremea superba: cer senin, lumina rasaritului si o adiere placuta a vantului.
Pana in punctul in care am iesit din trasul Cassin am descatarat. De aici insa, am inceput seria de rapeluri la ancore.
Se spune ca rapelurile din Creasta Nordica sunt foarte intortocheate si greu de gasit. Insa noi am fost odihniti, era lumina, timpul nu ne-a presat foarte tare, vremea a fost frumoasa iar in calea noastra am intalnit alte echipe care catarau Creasta Nordica si care ne-au indicat punctele de rapel. La toate acestea se adauga prezenta lui Karlis pe urmele noastre care a avut bunavointa sa ne desprinda corzile de doua ori! Multumim!
Am rapelat numai din ancore sau regrupari in spituri cu cordelina si maion rapid. Am folosit doar o semicoarda de 50m insa din cand in cand a trebuit sa mai descataram portiuni usoare si scurte (5m-10m).
Am ajuns in saua ce separa punctul P.2590 de Creasta Nordica la 11:30. Acolo Karlis ne-a aratat micutul lui loc de bivuac, chiar sub P.2590.
De acolo coboram usurel pentru a ajunge victoriosi la cort … Ah ce nostalgie ma apuca cand ma gandesc la locul acela cu iarba verde, aflat langa ochiuri de apa limpede.
Am mancat, ne-am hidratat, am facut baita, am dormit, am facut plaja, am citit … Vremea rea nu a mai venit! 🙂
Multumim pentru informatii aditionale si pentru prompitudinea de a raspunde la emailurile noastre lui Mihai Constantinescu din Cluj si lui Marcel Dettling din Elvetia.
Si un filmulet editat de Cata:
ce m-as fi infipt in hornul ala :)))))). ramonajul rulz :p
superb traseu si un articol cum ne-ai obisnuit, de printat si luat cu tine in traseu
Felicitari!
O realizare de talia Peuterey-ului, o amintire pentru o viata!
Vali
Piz Badile via Cassin e un traseu foarte frumos. Dar nu l-as compara cu Peuterey.
Experianta Peuterey Integrala e unica! 🙂 E cu totul altceva …
De fapt, nu as compara Piz Badile cu nimic din ce am facut in zona Chamonix.
Multumesc.
Bravo voua! Inca un traseu frumos, inca o descriere pe masura! Felicitari si cat mai multe ture insorite!
Frumos traseu! O vacanta pe cinste!
Daaa…. si inca nu ai vazut (citit) tot. 🙂
astept (cu nerabdare) sa citesc pe nerasuflate si continuarea! Si poate intr-o zi… de ce nu cat mai curand… va astept si in vizita pe-aici! 😉
Oh, ce dragut. Noi o sa venim in zona … poate la sfarsitul lunii. O sa iti dam de stire negresit! 🙂
Felicitari!
Multumim pentru urari! 🙂
Pingback: 2012.07.26 – Piz Badile via Another Day in Paradise (6b) | Jurnal de weekend si calatorie
Felicitari! Ma bucur ca a-ti reusit, tot povetim cu Cata de ceva ani de Piz Badile.
Pingback: 2012.07.27 – Piz Badile (logistica) si relaxare la Colico | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: Piz Badile via Cassin (TD, 6a, 800m)
sper ca la anul in iunie sa ajung si eu acolo. Crezi ca ai putea sa imi dai mai multe delalii despre traseu? Multumesc anticipat
Ovidiu,
eu am dat toate delatiile care mi s-au parut relevante. Daca simti ca iti lipseste ceva, te rog sa intrebi punctual.
O zi faina.
Revin cu o intrebare.
Poti sa imi spui te rog ce tren ati luat de la Milano?
Nu mai e aciv link-ul cu logistica si parca acolo ai specificat ceva de tren.
Mersic.
Scuze de insistente.
Intre timp a aprut in meniu:
http://www.silvique.ro/logistica
Merci mult!!!