Perioada: 30 Iunie 2012
Locatia: Bucegi- Costila
Echipele: eu si Cata
Trasee: Inominata 6A, 6lc din Peretele Vulturilor

Schita:

– Si cum ti s-a parut cel mai scurt sesar din Costila? – ma intreaba Ioana.
– Nu stiam ca e cel mai scurt sesar din Costila. Mi s-a parut sustinut dar destul de bine asigurat. Foarte, foarte fain!

Cam asa arata o conversatie dupa ce am catarat acest traseu.

Pentru acest traseu am folosit schita de mai sus si descrierea lui Catalin Cretu (vezi aici)

In ultima vreme sunt destul de prinsa in proiecte profesioanale insa Cata are grija weekend de weekend sa ma salveze din aceasta lume si sa imi intoarca privirea catre munte. Si nu, nu catre orice aspect a muntelui, ci catre acela care imi place cel mai mult: alpinismul. Nu pot decat sa ii multumesc pentru asta.

Dupa doua weekenduri petrecute in Piatra Craiului, cum avem doar o zi sa ne bucuram de munte caci de duminica urma sa zbor in lume 😉 alegem sa facem ceva in Costila. Waw, Costila! Ma gandesc putin pasiv la acest plan insa imi amintesc cat de mult imi doream anul trecut sa ajung la Costila si Cata era de neconvins. Chiar daca imi zburau gandurile in cu totul alta parte, speram ca atunci cand voi fi la munte, chiar si pentru o zi, sa ma bucur din plin.

Plecam din Bucuresti vineri seara. Imi simt picioarele ca de plumb si simt ca trag de mine, si simt cum Cata trage de mine. Dar nu ma opun! 🙂

Sambata dimineata ne trezim pe la 5:30 cu gandul ca ii dam repede in sus si sa cataram Inominata si, daca mai e timp si nu ii da cu ploaie asa cum arata prognoza, sa cataram si Fisura Mult Dorita. Acum, fie vorba intre noi, nici cele mai optimiste planuri nu ne confirmau posibilitatea de a catara al doilea traseu in peretele Vulturilor in aceasi zi … dar in fine! Plecam in sus! Si mergem bine, bine de tot.

Vedere spre Peretele Vulturilor unde Cata a trasat si linia traseului nostru.

La baza traseului Cata se hotaraste sa ma lase pe mine sa plec cap de coarda. Nu simt nici un fel de entuziasm… dar, Doamne cat de mult imi doresc sa reusesc sa imi intorc gandurile catre munte si sa reusesc sa evadez din cotidian!

Citesc descrierea lui Catalin Cretu care spune ca “Prima lungime pleaca pe o fisura, cu un piton la baza si un altul la citiva metri mai sus, ascuns in iarba. Pe urma… nimic. Se urca citeva pasaje destul de delicate, in sprait, si se traverseaza apoi in stinga, spre o fisura clara. Aici, la plecare, dupa primul piton, ar trebui sa se aiba in vedere montarea unei protectii mobile (cred ca ar merge bine o nuca medie). Eu nu am pus nimic, am preferat sa trec direct, mai repede, spre stinga.
Lungimea continua pe o fisura cazuta, cu pitoane rare si proaste (unele se mica) pina la o arcada cu niste placi ce par destul de firave (bune ca prize, dar destul de subtiri…). De aici se urca direct si se ajunge la doua pitone apropiate (la care, crezind ca e regruparea, m-am oprit, desi regruparea normala e cu 2-3 metri mai sus, pe un prag, fara sa se vada).”

Aham, putine asigurari, delicat … gata, evadez.

Cand imi pun papucii de catarat in picioare ma strang de mor! Dar Cata insista sa plec ca sa nu mai pierdem timpul … asa ca plec. Catar, atent, frumos, pe fisura. Nu sunt foarte atenta la detalii, insa nu am nici o clipa senzatia ca nu sunt suficient de bine asigurata sau ca am asigurari proaste.

Cu atentie, inaintez. Cuie se gasesc destule sau sunt eu prea concentrata asupra catararii ca sa imi dau seama atunci cand acestea nu sunt.

Partea cea mai faina e ca dupa catararea unei lungimi super cu pasaje delicate … pot sa regrupez si sa imi scot papucii de catarat care ma torturau rau de tot!

Vine si Cata! Ii fac o poza faina cu Tancul Mic in fundal. 🙂

Despre a doua lungime Catalin Cretu spune ca “pleaca tot pe o fisura cazuta spre stinga, destul de lejera, dar tot cu pitoane rare si slabe (se pot pune lejer mobile). La un moment dat trebuie sa urc pe o fata ce pare compacta, unde gasesc alveole medii, foarte bune (buzunare tipice conglomeratului). Mai sus, se face un traverseu expus catre o placa sprijinita din stinga, unde se vede un piton intr-o fisura larga. Se urca placa cu ajutorul fisurii si se ajunge sub o fata compacta, se asigura sus un piton batut intr-o alveola si se urca spre niste praguri de gresie pina in regrupare (buna, cu 2 expansoare vechi si 2 pitoane).”

Acum e randul lui Cata. Din ce imi amintesc cred ca a montat la un momnet dat un friend … pe la jumatatea fisurii.

Eu in regrupare. 🙂

Cata continua sa catere, iese din fisura pe o fata compacta unde se trage putin de bucle, traverseaza stanga, si urca pe un biscuite. Putin mai sus regrupreaza.

Vin si eu!

Fiind secund incerc sa catar totul la liber insa nu mai tin minte daca mi-a iesit. Ceea ce tin minte insa, este ca acest traseu, lungime cu lungime, a fost o surpriza foarte placuta. 🙂

Pe biscuitele asta am un pic de emotii ca imi e sa nu cada cu tot cu mine … pfff..

Ah ce faina e catararea! Aici gasim buzunarele sapate natural in stanca, prize foarte bune. Inca 2 metri si sunt in regrupare.

Nu, nu mai am timp sa ma gandesc la nimic. Sunt acolo, 100%. Sunt acolo si privesc cu ochii si cu sufletul spre munte. Ah ce frumos e!

Urmeaza cea mai grea lungime din traseu despre cate Catalin Cretu ne spune ca “are aproape 50 m si serpuieste derstul de mult. Se pleaca in dreapta citiva metri, se asigura un expansor manufacturat deasupra, se urca apoi 7-8 metri pe o fata fara a se vedea vreo asigurare. Sus apare in dreapta o fisurica in care se poate pune o nuca medie, dar imediat, la 2 metri mai sus, se vede un piton batut pe jumatate. Se incepe un traverseu stinga expus (la un moment dat dam peste o nuca veche intepenita intr-o fisura mica), apoi se urca cu pasi impusi pina spre o fata asigurata cu exapansoare vechi, dar bune. Aici sint alveole mici, dar cu ceva efort se poate merge si artificial. Dupa depasirea acestei fete se intra intr-un traverseu dreapta pe sub un tavanel de gresie. Se traverseaza pe linga un cuib de rapitoare plin de pene si se trece tavanul pe o fisura buna, direct. Pasul nu cred ca are mai mult de 7-. Deasupra tavanului dam de un spit nou, care nu se vede decit dupa ce scot capul deasupra. De acolo se traverseaza iarasi 7-8 m stinga, pe un balcon larg de piatra.
Aceasta a treia lungime este chiar faina si solicitanta… Regruparea e foarte comoda, poti sta intins, poti admira Picatura, Busteniul, muntii Baiului, Piatra Mare, Postavaru si, mai jos, Tancul Mic.”

Trag aer in piept de 2-3 ori, si plec!

Desi in dreapta se vede un cui, prefer sa nu asigur la el si sa ma duc direct in sus ca sa nu trag mai apoi de corzi. Ajunsa la fisura, instictul imi spune sa montez urgent un friend.

Apoi se vede linia clara in stanga, insa traversarea pare ciudata rau … Fie! Mai urc putin si gasesc acel piton batut pe jumatate despre care ne spunea Catalin in descrierea sa. Ce bine! De acolo traversarea pare ceva mai OK. Merg pe linia pitoanelor. Apoi acestea ma urca pe un biscuite si … Acum ce?

Incerc sa traversez de acolo la linia de expansoare vechi care se vedeau destul de sus dar nu imi iese, si nu imi iese, si nu imi iese …
In cele din urma ma dau jos de pe biscuite, traversez putin in stanga, unde ar fi parut imposibil, si gasesc nuca blocata, si apoi cui: pe aici era! Ura!

Catararea nu e usoara, ma solicita pas cu pas. Ajung la primul expansor. De acolo incep sa folosesc scarita, si multa munca de planificare si curaj … caci nu e asa de usor de mers din cui in cui. Imi dau seama ca nici cativa centimetrii in plus (inaltimea) nu m-ar fi ajutat mai mult. Asa ca muncesc pentru fiecare pas in parte.

Intre timp, Rudi e in stanga noastra pe prima parte din Policandru. Urmeaza apoi sa-si continue ascensiunea pe Fisura Mult Dorita. 🙂 Ce coincidenta!

Dupa ce trec de ultimul expansor, chiar inainte de traverseului pe la cuibul de rapitoare regrupez doarece ma simt obosita, catararea continua sa fie sustinuta si corzile freaca rau de tot. Imi e cumplit de greu sa inaintez in conditiile acestea.

Cata vine si el. Secund fiind, se misca mai repede. 🙂

– De ce nu te-ai dus pana in regrupare? Mai aveai putin! – ma intreaba.

Am simtit in glasul lui un pic de nemultumire .. dar i-am explicat! 🙂

Pleaca el mai departe … pe un traverseu dreapta destul de delicat.

Urmeaza trecerea unui mic tavan …
Ce bine ca am regrupat aici, caci, mai mult ca sigur, nu as fi putut sa trag corzile dupa mine peste tavan! – imi spun, multumita de alegere. 🙂

Apoi imediat urmeaza o brana lunga si regruparea comoda. Cata regrupeaza si ma aduce si pe mine in acea regrupare inainte de a pleca mai departe.
Multumesc! Vai, ce bine!

Multumita si bucuroasa, ma asez confortabil in iarba si il iau pe Cata la filat pe cea de-a patra lungime de coarda despre care Catalin Cretu spunea ca “urmeaza o lungime scurta, de 25 m, ce incepe cu escaladarea unei fisuri, continua cu iesirea pe niste praguri cu ceva iarba si traverseaza apoi stinga pe alte praguri de gresie spre un horn asigurat cu un piton. Nu este o lungime grea, dar se ajunge intr-o regrupare slaba, nu tocmai comoda”

In aceasta lungime imi dau seama ca degetele mele sunt foarte sensibile la orice atingere, dupa acea lungime dificila. Catar, si ma bucur de catarare, dar deja ma gandesc ca “Si daca ar fi timp de Fisura Mult Dorita, eu tot nu as mai putea!”.

Tancul Mic in zare ..

Catararea nu e grea, iar miscarile sunt foarte frumoase. 🙂

Despre a cincea lungime Catalin Cretu ne spune ca “porneste pe un diedru clar, un pic surplombat, asigurat cu pitoane si cu o pana de lemn. Daca se merge artificial, atentie la unele pitoane care se misca. Dupa despasirea diedrului se urca iarasi citva metri, apoi se face un traverseu expus pe un prag, pina sub o noua fisura, care se urca liber, cu pasi impusi de 6+. Aici, un piton se misca si este batut foarte aproape de fisura, incit oricum nu ar putea fi asigurat, asa ca ori se pune o nuca medie ori se urca liber pina spre o fisura larga si se trece apoi un tanc pina pe un prag, unde se poate regrupa.”

Dupa ce citesc descrietea, consider ca e o lungime cam solicitanta pentru degetele mele slabite … insa ma risc pentru ca diedrul de plecare arata mult prea fain si mult prea spectaculos! Plec! 🙂

Iar mi se pare OK asigurat!

In poza aceasta se vede clar: 3 asigurari destul de bune deja. Nu simt nevoia sa catar la artificial caci nu e greu, dar foarte foarte frumos!

Dupa ce am traversat in stanga am catarat pe o fisura destul de slab asigurata. Asigurare la plecare si apoi, urmatoarea asigurare destul de sus. Am avut emotii, recunosc, insa cand e teren usor, uit sa ma opresc sa montez mobile. Asa ca am catarat la liber strict cu asigurarile existente.

Ce bine imi pare ca m-am dus!

Ultima lungime despre care stiam ca “se urca o fisura subtire, asigurata cu un piton la pornire (mai este unul cu o cordelina putreda care nu poate fi folosit), se traverseaza apoi pe sub o arcada si se iese pe niste brine de iarba.” ii revine lui Cata.

Putin mai sus de acea cordelina e un cui fara ureche, si apoi, putin mai sus sunt alte cuie foarte bune. Va spun asta, ca sa nu va imaginati ca in aceasta lungime se asigura doar o data. 🙂

Aceasta ultima si usoara lungime ne scoate din traseu.

Ajunsa alaturi de Cata ii exprim opinia mea legata de catararea traseului Fisura Mult Dorita. Oricum nu prea mai era timp insa … Nici nu mai vrem sa incercam azi.

Pe coborare Cata face cateva fotografii la floricele. O _________________ cu un gandecel pe ea. Ce dragut!

Si ______________________________

Pe retragere ii vedem in Peretele Costilei pe Catalin Serban si Corina in traseul Balcoanelor si inca o echipa (baiat-fata) in traseul Scorpionul. Nu e prima data cand vad acel traseu … si pare apetisant! Ce ar fi sa….?!

Am reusit sa evadez din gandurile mele cotidiene, a fost superb, a fost … fara cuvinte … dar acum fuga la masina! 😉

Filmul realizat de Cata: