Perioada: Duminica si Luni, 25-26 Martie 2012
Locatia: Franta, Chamonix
Echipa: eu si Cata
Activitate: Tura de recunoastere a peretelui Nordic Grandes Jorasses
Ne hotaram ca prin luna martie sa plecam spre Alpi. Unde exact? Nu stim! Ce sa cataram? Nu stim!
Vine 1 Martie cu martisoare multe. In mod natural vine si 8 Martie cu flori … mai putine …
– Cata, noi cand plecam, unde mergem, ce cataram?
Eu sunt asa de incarcata la munca incat nu am timp de nimic. Astept de la el o propunere concreta, astept de la el o idee de cancediu care sa ma salveze din mediul acesta.
– Hai sa mergem ultima saptamana din Martie sau prima din Aprilie si sa cataram Ginat, traseul catarat de Mihai Sima si Sorin Nichiforiuc anul trecut (poze aici)! – propune Cata.
– Pai si altceva? Altceva nu cataram? Doar Ginat?
Nu stiam prea multe despre traseul Ginat, insa in sinea mea aveam senzatia ca e vorba de un traseu banal. De ce? Nu stiu! Asa credeam/simteam eu! Nejustificat! Stupid!
Insa sunt de acord cu perioada si zona Chamonix. Si, odata cu apropierea perioadei, suntem din ce in ce mai motivat sa ne interesam asupra conditiilor din Alpi: USCAT, foarte USCAT! Nu e gheata!
Initial nu intelegem cum e posibil sa nu fie gheata sus la altitudine, de vreme ce a nins foarte mult toata iarna. Ulterior ni s-a explicat ca “pentru a se forma gheata pe sus, este necesar sa ploua toamna! Ori toamna trecuta a fost foarte secetoasa!”
Miercuri verificam vremea pe 14 zile pe meteoblue.com. Se anunta o saptamana perfecta asa ca ma ocup de cumpararea biletelor de avion. Apoi ne impartim treaba astfel: eu continui sa ma ocup de logistica transportului, Cata de logistica vacantei din momentul in care ajungem la destinatie: campingurile sunt inchise in aceasta perioada a anului tre sa gaseasca alte posibilitati de cazare.
Fix in acel weekend e Festivalul Pioletului de Aur: toate posibilitatile de cazare sunt ocupate. Ups! Ce ne facem! Nu stiu! Eu sunt prea ocupata la servici 🙁 ca sa am timp sa ma gandesc si sa imi fac griji. Doar pentru o secunda ma imaginez dormind in gara in Chamonix … dar alung gandul!
A doua zi Cata imi da vestea cea buna: Minerva ne-a pus in contact cu Giulia din Chamonix care a acceptat, cu entuziasm chiar, sa ne primeasca o noapte. Uraaa-uraaa! Multumim Mini! Multumim Giulia!
Sambata dimineata la 4:00 ne trezim, la 5:00 suntem la aeroport, la 7:15 zburam spre Milano Bergamo. Apoi autobuzul de legatura Milano Bergamo – Milano Centrale. Apoi trenul catre Aosta. Apoi avem numai 1 min timp sa alergam din gara in autogara la autobuz. Eu alerg pregatita sa sar in fata autobuzului (disperarea mare!), Cata alearga direct la caserie sa ia bilete … L-am prins si pe acesta!
La 17:15 suntem in Chamonix, mergem la Maison de la Montagne pentru a ne interesa despre Grandes Jorasses: “Toate traseele sunt ingrozitoare! Peretele nordic Grandes Jorasses nu este in conditii: gheata neagra, casanta!” – ne informeaza o tanara ghid.
Ne gandim ca tanara exagereaza putin intrucat citisem pe net despre o echipa care catarase Liceul pe 10 Martie asa ca hotaram sa mergem acolo.
Apoi ne intalnim cu Giulia, Sasha si Peti despre care, pur si simplu, nu imi gasesc cuvintele pentru a-mi exprima emotiile: EXTRAORDINARI. As vrea sa spun si sa scriu multe despre ei … Ii multumesc Bunului Dumnezeu pentru momentul in care a hotarat sa ne intersecteze destinul cu acesti oameni care, prin prezenta, bunatatea, ospitalitatea si prietenia lor ne-au inveselit vacanta si ne-au umplut sufletele cu voie buna, fericire si speranta.
Seara, desi voia buna domnea in casa, noi ne-am retras la culcare devreme intrucat abia ne tineam pe picioare de oboseala iar a doua zi deja planificam sa plecam spre Grandes Jorasses.
Dimineata, dupa un mic dejun copios, am dat un tur al magaznelor de echipament sportiv pentru a ne inchiria rachete de zapada (am gasit la Intersport cu 6 Euro/zi, bete incluse), apoi am mers la gara pentru a lua trenuletul …
Ajungem la Montenvers cu rucsaci incarcati …
Noi suntem singurii care coboram aceste trepte … printre sute de schiori! Wow! Ce faaaaain!
Petit Dru e inca acolo. Ne asteapta rabdator si noi ne bucuram sa il vedem in toata splendoarea lui si sa il salutam. 🙂
E prima data cand eu si Cata incercam rachetele de zapada si constatam ca … e fain!
Pe drum ne intalnim cu Florin si Sil (alti 2 prieteni super faini din Geneva): se dadeau cu schiurile pe Mer de Glace sub indrumarea unui ghid. Wow, ce mica e lumea!!!
Cam pe la 16:00 – 17:00 ajungem in dreptul refugiului Leschaux. Abia de acolo putem vedea peretele: e tapetat cu gheata neagra. Auch! Aceasta se adauga la amintirea intrebarii usor ironice a tinerei ghid “Voi cate zile vreti sa petreceti in traseu?” … Suntem total descurajati!
Cata propune sa ne intoarcem la Gara Montenvers si sa facem bivuac acolo urmand sa coboram cu primul trenulet de dimineata.
– Pai maine e oricum o zi pierduta! Daca tot suntem aici as vrea sa vad si sa dorm in refugiul de iarna! – raspund.
Nu stim inca daca se poate urca, insa urmele de la baza scarilor de incurajeaza … 🙂
Cu entuzasm ma indrept spre refugiu fara a ii da timp lui Cata sa raspunda. Se pare ca nu avea nimic de zis, caci ma urmeaza tacut, ganditor, usor zambind … 🙂
Eu ii fac o poza, el imi face o poza …
Peretele Grandes Jorasses arata absolut superb in lumina apusului.
– Cata, hai sa ne trezim la 2:00 noaptea si sa mergem pana la el si sa incercam, vrei?
– Vrei tu asta?
– Da! Tu vrei?
– Bine!
– Cata, sigur vrei si tu …?
– Daca tu vrei … facem …
Din directia aceeaia am venit. 🙂
Nu sunt nici eu foarte convinsa daca vreau, ce vreau! Insa daca tot suntem aici … sa mergem!
La ora 2:00 noaptea suntem in picioare: ne echipam, ne hidratam, ne hranim …
– Hai sa lasam aici rachetele! Ai vazut ca se putea merge la fel de bine si fara ele! – propune Cata.
– Tu … esti sigur?
– Da! Cand o sa ne apropiem de perete si o sa creasca inclinatia, oricum, o sa trebuiasca sa le dam jos…
– Da? Pai b..bine! Fie!
Lasam la refugiu rachetele, echipamentul de bivuac si orice alt accesoriu in plus. Planul era sa cataram Liceul si sa rapelam pe Petit MacIntyre asa cum facuse echipa care catarase in 10 Martie. Asadar urma sa mai dormim o noapte tot aici …
Drumul in intuneric e lung si obositor. La inceput mergem pe niste urme de rachete de zapada, insa le parasim intrucat noaptea face ca drumul sa para foarte lung, iar urmele continuau sa inainteze usor stanga. Ne afundam destul de mult in zapada si inaintam greu.
Si mergem, si mergem, si mergem … pana ne dam seama ca am nimerit in labirindul de crevase. Ufff… pe unde? Incercam sa ne orientam. Dar imediat se face lumina! Deja! Am mers prea in dreapta, prea in sus …
Coboram putin si nimerim fix pe urmele pe care le parasisem! Ufff… daca stiam am fi mers numai pe ele! Totusi, de bagat la cap e ca se poate merge cu rachetele de zapada foarte fain si pe panta mare! Nu am stiut! Data viitoare o sa stim …
Aceste urme continua dreapta printre crevase catre Croz Spur, asa ca trebuie sa le parasim iar!
Vedem perete si traseul nostru de aproape, pe lumina …. e absolut descuranjant. Plus ca e deja tarziu!
Si intaintarea sa face greu …
– Ne retragem? – Cata
– Ne retragem? – eu
Si continuam asa cateva minute, pasand mingea de la unul la altul ca niste copii mici pe principiu ca “Nu eu am fost cel/cea care a hotarat asta!” 🙂
Dap, si avem destule motive: peretele arata ingrozitor, e deja foarte tarziu, nu avem cu noi echipament de bivuac …
Noi am venit in Alpi iarna ca sa cataram frumos culoare … nu sa ne taram. Nu avem experienta pentru asa ceva!
Incepem coborarea! Si nu, nu suntem suprati deloc! Nu ne-am pierdut timpul! Stim amandoi ca daca nu am fi venit pana aici ar fi ramas in inimele noastre regretul ca am fi putut sa incercam si nu am incercat, regretul ca am fi putut sa reusim …
Si oricum refugiul Argentiere, punctul de plecare catre traseul Ginat era rezervat 100% pana marti. Deci … nu am pierdut nimic!
Iata si echipa care a facut urme cu rachetele de zapada! Se pregateau sa catere Croz Spur. Noi banuim ca acestia au facut bivuac la baza peretelui. 🙂 Sunt putin invidioasa pe ei. 🙂
La coborare mergem pe urmele celor 3. 😀 Ajunsi la refugiu, ne odihnim 2 ore, si apoi reusim sa coboram la Gara Montenvers si sa prindem trenul de ora 16:30. La ora 17:00 era ultimul!
In Chamonix ne intampina Giulia, Sasha si Peti cu multa voie buna. Facem repede cumparaturile si ne intoarcem impreuna acasa. Ne invitasera sa stam la ei toata vacanta. Dragii de ei!
Un mic filmulet:
Draga Silvia, a fost o adevarata placere sa va avem cateva zile la noi 🙂 Sunteti oameni minunati si usa noastra va fi intotdeauna deschisa pentru voi. Multumim mult pentru cuvintele frumoase care descriu de fapt exact ce simt si eu pentru voi. 🙂 Va pupam si va asteptam intr-o noua aventura in Alpi! 😉
Giulia draga, multumim frumos pentru invitatie! Data viitoare cand ne vedem ar trebui sa facem o poza de grup, caci tare mult mi-ar fi placut sa am o poza cu voi. 🙂
Pupici! 😉
Intr-un fel banuiam ca puneti ceva la cale cu umblatul pe Valea lui Stan (trei drumuri cel putin! si lume venita tocmai de la Timisoara – o fi ceva si cu asta) Am vazut acum si pozele lui Sorin Nichiforiuc cu traseul Ginat.Greu de stat acasa! A iesit o tura sub semnul improvizatiei cu tot farmecul care vine din asta, cu poze bune si un comentariu excelent.Si “un petit cou-cou” pentru Petit Dru – intr-adevar superb si iarna. Mi-a facut mare placere. Cu drag,Adrian.
Apropo: acest articol este unul introductiv. Urmeaza inca doua articole! 😉
Asa ca … Fiti pe faza!! 😀
Interesant… sa citesti articole cu intamplari din viitor.
Pingback: Ginat, Les Droites (TD+, V, M4+, 1000m)
Pingback: 2012.03.28 – Traseul Ginat din peretel Nordic Les Droites (4001m) | Jurnal de weekend si calatorie
Buna,
,,Liceul” din text este de fapt le linceul=gilgiul ? sau este un ,,liceu” in limba lui Voltaire.Ce-mi scapa?
Buna Adrian,
Ai dreptate. La momentul publicarii articolului am gresit.
Multumesc.
Pingback: 2012.12.31 – Aiguille du Midi – Schi pe Vallée Blanche | Jurnal de weekend si calatorie