Perioada: 31 Decembrie 2011 – 2 Ianuarie 2012
Locatia: Fagaras – Coltul Balaceni
Echipa: eu si Cata
Trasee:
* 1 Ianuarie: Muchia Coltului Balaceni 5B vezi aici
* 2 Ianuarie: Muchia NV din Coltul Balaceni 3A

CONTINUARE …

“- Hai sa lasam echipamentul si sa mergem pana in Fereastra Mare, de plimbare!” – propune Cata
“- Pai nu urcam sus in creasta maine, oricum?!” – raspund eu confuza.

Inca era lumina, inca ar fi fost timp de ceva …

Adevarul este ca imi era foarte foame, ma simteam deshidratata si imi intrase frigul bine de tot in oase. Nu imi doream decat sa manac, sa beau ceva fierbinte si sa ma cuibaresc in sacul de dormit chiar daca acest lucru ar fi insemnat aproximativ 12h de odihna. 😀

Despre traseul Diedru Mare se spune ca “e friabil sus in ultima parte, cu putina atentie, se trece”.

Dat fiind conditiile (zapada moale, instabila si lipsita de consistenta si smocurile de iarba si pamant neinghetat) hotaram pentru a doua zi sa cataram Muchia NV, respectiv traseul numarul 1 din schita de mai jos.

2 Ianuarie: Muchia NV din Coltul Balaceni 3A, 10LC

Dimineata, Cata pregateste ceaiul in timp ce eu bantui in jurul cortului… 🙂

Dupa ce mancam si ne hidratam cat de cat, plecam spre baza traseului, pe la 9:20, mergand pe urmele facute in ziua precedenta care erau partial acoperite din cauza vantului dar care, totusi, ne ajuta sa economisim timp.
Peretele Coltului Balaceni este din ce in ce mai ascuns in ceata:
“Ah, ce aiurea! S-a pus ceata tocmai azi cand o sa iesim sus in creasta si nu o sa reusesc sa vad nimic! Uffff …” – gandesc eu putin deceptionata.

Ajungem destul de repede la baza traseului, 9:40. Acolo Cata imi face semn sa ma duc mai departe.
“- Pai ma duc eu cap de coarda?” – intreb, confuza, ca … ma lasa sa ma duc …
“- Pai da, nu vrei?” – raspunde simplu.
“- Ba, cum sa nu!” – si plec imediat.

Asa cum erau estimate in cartea lui Andrei Beleaua, primele lungimi urmau sa fie foarte usoare, grad I-II. Planul era sa mergem concomitent cat mai mult, cat mai repede, cam 10m distanta/coarda intre noi.

Se merge pe teren destul de usor, fara sa fie nevoie sa asiguri, pe smocuri de iarba primele lungimi de coarda care ne scot pe muchie…

Pe muchie regrupez pentru a il astepta si pe Cata. Sunt plina de entuziasm, imi placeeeee!

Imi continui bucuroasa ascensiunea. Din cand in cand contientizez existenta cetei si mi se strange putin inima la gandul ca sus in creasta nu o sa vedem superbele peisaje de Fagaras…

Cu toate acestea, ideea de fotografie in care subiectul sau fundalul este invalurit in ceata, ma fascineaza. Ne grabim, adevarat(!), insa nu ma pot abtine ca din cand in cand sa ma uit in urma si sa fac cate o fotografie. Nu, nu sunt expert: Cata este cel care imi seteaza aparatul (de acasa!)… eu doar incadrez la repezeala si: clic-clic!
Ba, gresesc: uneori mai ajustez expunerea. 🙂

Desi in descrierea lui Andrei Beleaua traseul continua sa fie usurel … exista cateva pasaje interesante: din cauza zapezii neinghetate, si a faptului ca aceasta acopera toate prizele si trebuie inlaturata cu multa rabdare, lucrurile se complica putin pe alocuri … dar e fain! imi place! Lasam mai multa coarda intre noi si … cu atentie, cu atentie …

Si iar nu ma pot abtine: clic-clic! 🙂

Regrupam, apoi descrierea lui Andrei Beleaua ne indica traverseu stanga urmat de catarare pe praguri …
E adevarat ca arata un pic infricosator insa in momentul in care am ajuns acolo pe praguri lucrurile au incep sa fie mai simple decat pareau… 🙂

Imediat ce mi se alatura si Cata imi continui cu atentie ascensiunea pe praguri. Regrupez intr-o mica sa.

Urmeaza un pasaj care arata … ciudat! 🙂

La un moment dat ma blochez calare pe muchie. Mai sus totul pare spalat, in jos nu mai am cum sa ii dau: trebuie sa gasesc o solutie! Incerc sa bat un cui, dar nu gasesc nici o fisura care sa il accepte … Apoi, sistematic ma apuc sa curat peretele.
Dupa o perioada de ezitare, fixez coltarii monopoint pe prize minuscule, in care nu am inca incredere, si ma ridic, cu mainile/pioletii la echilibru. Nu, nu m-am salvat inca: stand in echilibru pe prizele minuscule reiau procedura de dezapezire a peretelui: caut, gasesc iar o solutie, ma salt …. si tot asa pana dau de teren mai usor respectiv smocuri de iarba in care sa imi fixez pioletii … Hiu!

Seria aceasta de pasaje mai tehnice m-au ajutat sa castig increderea in picioare si … optimismul. Si ce fericita si mandra de mine eram! 🙂
Mai sus, gasesc un cui bun in care asigur, apoi inca unul la care regrupez. 🙂

Pasaje un pic mai delicate mixau cu cele usurele… :). Vine si Cata si …

… am plecat!

Reiau procedura de dezapezire la aproape orice pas care mi se parea mai delicat, sau cand nu gaseam imediat o solutie de catarare. Insa optimismul ma domina si gandeam ca “trebuie sa se ascunda o priza buna sub zapada asta!”

Ah, ce frumoasa e catararea!

Cata si Muchia NV invalurita in ceata! Uh, ce-mi place! Clic-clic!

Suntem tot mai suuuus! 🙂

Regruparile le amenajez ba la cuie, ba la colturi de stanca, ba la ambele in redundanta. 🙂

Se vede, deja, diedrul si traversarea de la baza lui “mai cu problema”. Despre acest diedru, Mihai Sima ne spusese ca “e singurul pasaj mai delicat din traseu, apoi nu mai sunt probleme!”

Trag aer in piept, imi fac curaj, si ma apropii de el …

Chiar un pic mai sus gaseste o posibilitate de regrupare. Asadar hotarm sa mutam regruparea mai aproape de pasajul cu probleme. 🙂

Imediat ce ajunge Cata la mine si ma incurajeaza, imi repet in minte ca totul o sa fie bine, si plec plina de optimism. Totusi, ca sa fiu mai sigura, montez o nuca fix la intrarea in diedru si plec mai departe. Apoi, apropiindu-ma de diedru zaresc o regrupare (2 cuie cu cordelina) chiar in diedru. Asigur in ea …

Cata are grija sa ma urmareasca atent si sa ma incurajeze. 🙂

Usurel intru in traversare. Fatza de sub picioarele mele parea cam spalata insa, se pare ca sub stratul de zapada se ascundeau pize. Nu multe, nu mari, dar suficiente cat sa trec pasajul cu atentie. Hiu!

Hopa! Stai ca nu am scapat. Urmeaza un pasaj in stanga (fatza cazuta) care sa ma urce inapoi in creasta, destul de spalat. Ma ridic cumva pe dreptu, stangu in aer, gasesc sa fixez un piolet, ridic picioarele pe spalatura si cam “patinez pe ea”, fixez si celalat piolet, tractiune in brate, si … ies! Uh! Greu la deal!

Continui cativa pasi pe teren usor, o rampa de zapada, pana la baza unui perete …

Il suprind pe Cata cu Muchia Coltului Balaceni in fundal, catarata de noi partial cu o zi inainte, vezi aici.

Apoi urmeaza ultima lungime din traseu despre care se spune ca e cea mai grea – grad III+ – si cea mai frumoasa.
“- Daca pana aici unde spunea ca e grad I-II a fost asa, lungimea asta cum o fi?” – gandesc eu cu voce tare.
“- Hai ca ma duc eu!” – se ofera voluntar Cata.
“- Eu recunosc ca imi e frica, da’ tie nu iti e frica?” – intreb eu.
“- Ba imi e frica, dar avem o regrupare foarte buna. Ma duc!” – spune Cata.

In sinea mea as fi preferat sa ma incurajeze sa ma duc tot eu cap de coarda, nu sa ma “salveze”. 😀
Deja studiasem putin peretele, deja imi imaginam succesiunea miscarilor de plecare .. asa ca le impartasesc cu Cata, il incurajez!

Primul cui l-a gasit cam la 5m.

A fost o lungime cam de 35m. Vine si randul meu. Nu e greu, e doar chestie de atentie! dar merge, si merge bine, mai ales ca peretele nu e asa de incarcat cu zapada cum fusese restul traseului … adica prizele erau la vedere!

Ultima ridicare!
“- Cum a fost?” – ma intreaba Cata.
“-Fain! A mers bine! As fi putut sa o catar si cap de coarda!” – raspund
“- Da, si eu cred asta!” – imi spune Cata…

Eh, asta e! Alta data! E ora 15:00.

Soare? De unde soare? Unde e ceata? A disparut?

Eram asa de concetrati pe traseu incat nici nu am remarcat ca in timp ce cataram ultima lungime de coarda toata ceata din jurul nostru s-a spulberat ca prin minune. 🙂

Nici nu exista un premiu mai frumos pentru finalul de ascensiune decat aceasta: soare si vizibilitate maxima! Si ce frumos e in jurul nostru!

Crucea din Vf. Coltului Balaceni (2286m) si creasta principala cu Fereastra Mare in fundal.

Poza noastra de varf! Uraaaa!

Vedere spre Nord-Est…

Portret la dublu: echipa!

Dupa ce aruncam cateva priviri sa vedem unde iese Diedrul Mare si cum arata ultima lui lungime, ne decidem cu greu sa parasim varful Coltul Balaceni pentru a intra in traseul de creasta … E asa de placut la soare! E asa de frumos! In fundal cred ca se vede Vf Slanina…

Vedere spre Est… Se vede si vf Dara (2500m), asa crede Cata.

Zoom spre el. 🙂

Imediat ce intram in traseul de creasta, ne continuam usurel drumul catre Fereastra Mare, de unde coboram spre Caldare Buna…
Isi face aparitia si luna. 🙂

Cam pe la ora 16:00 ajungem la cort. Hotaram sa ne strangem lucrurile si sa plecam spre casa intrucat continua sa fie foarte frig, sacii de dormit ni se cam udasera din cauza condensului, si … escaladarea unui al treilea traseu in acest perete nu ne mai motiva in aceste conditii. 🙂

Aruncam o ultima privire inapoi la Coltul Balaceni si ne promitem sa ne intoarcem!

Apoi urmeaza cam ~3 ore pana ajungem la Pastravaria Sambata, si inca ~4 ore pana ajungem acasa in Bucuresti.

Filmuletul realizat de Cata: