2011.08.13 – Accident in Petit Dru
- September 9th, 2011
- Posted in weekend
- Write comment
Perioada: 12 – 30 August 2011
Locatia: Franta, Alpi, SALLANCHES
Echipa: eu si Cata
Unii dintre voi probabil ca ati auzit deja ceva zvonuri ce includ cuvintele “Silvia”, “accident”, “munte”…. M-am hotarat sa scriu un articol despre asta ….
Cum a inceput totul …
Am plecat de vineri dimineata din Bucuresti cu avionul impreuna cu Dana si cu Baza. Fara intarziere, de aceasta data, am ajuns la destinatie (Milano Bergamo).
A urmat: autobuz pana in Milano Centrale, tren pana in Aosta, autobuz pana in Chamonix unde am ajuns la 16:50. Legaturile a fost destul de stranse, dar eram documentati bine, asa ca stiam cand sa mergem relaxat pana la urmatoarea legatura, sau sa alergam la nevoie.
Cum totul a mers perfect cu transportul, de la ultimul autobuz din gara de la Chamonix, ne-am luat “La revedere!” de la Dana si Baza si am alergat repede-repede spre camping. Acolo ne-am pus rucsacii in fata biroului de receptie, am inceput sa ne agitam, pentru a ne pregati de urcat pe munte, si intre timp le-am spus celor de la receptie (deja ne cunoastem! 
) ca fugim pe munte, ne lasam bagajele mari la ei, si ne vedem peste 2 zile …
Astfel, la 17:45 eram la gara pentru trenuletul spre Montevers. Am prins ultimul trenulet, cel de ora 18:00. Super!!!
La ora 18:20 eram sus la Montevers. Cum inca urma sa mai fie lumina 2h bune, cel putin, am plecat mai departe spre baza traseului ce doream sa il cataram: Petit Dru North face, Allain-Leininger route, difficulty TD-/TD+, 8 to 10 h
Vedere spre ghetarul Mer du Glace. Era un pic de ceata … “Pana maine dimineata se ridica!” – imi spun ferm in minte…
Petit Dru nici nu se vede de ceata, dar cel putin se vede pe unde trebuie sa ne apropiem de el: vom cobora pe via-ferata pe ghetar, traversam ghetarul, si incepem sa urcam iar pe via ferata acolo unde se vede marcat peretele cu un patrat alb . Apoi mergem diagonal stanga pe la baza peretelui …
Coboram …
Am inceput urcarea pe partea cealalta …
Din cand in cand muntele ni se arata …
In stanga cu zapada se vede partial Grandes Jorasses…
Iata-l si pe Petit Dru!
Apropierea ne ia mai mult decat ne asteptam, dar totul merge bine pana la urma. Chiar la baza lui Petit Dru se gasesc bolovani si platforme mari unde se poate face bivuac. Exista si apa aici …
Luna fusese destul de luminoasa in acea noapte. M-a deranjat putin. Mai mult am motait, aruncand din cand in cand o privire spre Petit Dru. Cand l-am vazut curat (ceata se ridicase complet), m-am ridicat in fund: “Cata, mergem? Hai ca e destula lumina!”
Atunci ne-am trezit, Cata a gatit ceva, ne-am facut plinul cu apa, si am plecat in sus …
Pe o limba de zapada se urca … pana la primul valcel la dreapta.
Ce zici? Pe aici o fi?! Vremea era perfecta si … eram singura echipa. Ne fusese frica de ideea de a mai gasi si alte echipe pe traseu, de ideea de inghesuiala, incetineala si pietre cazute….
DAR, totul era perfect!
Hmmm, hai sa ocolim rimaia mai pe jos, sa mai urcam putin pe zapada si sa facem dreapta mai tarziu! – spune Cata.
Bine …. concentrare maxima pentru a gasi ruta corecta. Orice vedem in jur pare friabil …
Pana la urma gasim o cale de abordare. Merg mai mult eu cap de coarda pentru ca aveam tot echipamentul pe mine. Terenul era destul de usor, deci nu asiguram prea des si nu mai vroiam sa pierdem vremea pentru a pasa echipament de la unul la altul.
Cata vine in regrupare!
Plec iar eu! Ma simt execelent si imi place la nebunie catararea. Avem inca boncancii in picioare, nu trecuseram la expadrilele de catarat pentru ca terenul nu era dificil…
Accident
La un moment dat am ajuns intr-un punct ceva mai dificil. O solutie ar fi fost sa rapelez inapoi la Cata si sa o iau in stanga, unde zicea Cata ca era usor dar … uhu, ce bine arata fisura din fata mea!! Ultima asigurare era cam la 2m sub mine. Ma gandeam ca o sa ma ridic deasupra fisurii si o sa prind ceva bun. In fisura era amplasata o nuca: deci a mai fost cineva pe aici, deci se poate! Asadar, ma prind de nuca si ii dau in sus. Cand ajung un pic mai sus, un pic deasupra nucii, nuca iese: “HOPA!” Probabil ma astept ca in secunda doi sa cad … dar fara daune prea mari. Totusi …
Atunci mi se taie filmul!
Daca ar fi sa spun in oridine cronologica tot ce imi amintesc ar fi vorba de cateva secvente:
1. Sunt cu ochii inchisi si deasupra mea se aude o elice (nu gandesc nimic)
2. Deschid ochii: sunt in spital, cabluri multe atasate de mine (nu gandesc nimic)
3. Deschid ochii: Zsolt si Joe in fata mea (nu prea reusesc sa ii vad bine caci ochii imi sunt umezi), ii simt prezenta lui Cata. As vrea sa le vorbesc, dar nu pot … Ochii imi sunt grei, ii inchid la loc.
4. Deschid ochii: Dana si Baza in fata mea. As vrea sa fiu cu ei, dar nu pot …
5. Deschid ochii: Leslie Fuckso in fata mea. “Uau! Pe voi abia daca va cunosc de pe net si va vad aici in vizita la mine?!”
6. Deschid ochii: Asistente in jurul meu fac fel de fel de chestii (luat tensiune, lipit cabluri de mine, schimbat cearceafuri, spalat, masat, spalat pe cap)
7. Deschid ochii: Un doctor zmabind in fata mea, inconjurat de asistente, la fel de bine dispuse, imi povesteste in limba franceaza despre o afectiune la rinichi. Imi spune ca exista sanse mari sa se refaca singur, asa ca nu ma opereaza. Prin atitudine imi inspira siguranta si incredere dar … Nu gandesc nimic!
8. Deschid ochii: Rinichiul nu s-a refacut. Sunt operata, si ma doare. Acelasi doctor imi povesteste ce a patit rinichiul meu stang: 2/3 din el a fost extirpat. Asistentele imi cer o nota de la 0 la 10 a durerii. Cata e acolo, undeva in jurul meu…
9. Deschid ochii … m-am trezit. Incep sa constientizez prin ce trec, sa imi amintesc secvente, si … continui sa nu gandesc nimic: nu ganduri despre ce a fost, nu parere de rau, nu … doar durerea fizica si situatia prezenta: eu in pat alb de spital, conectata la multe cabluri, asistente care au grija mare de mine, gandul ca “ce fain ar fi sa ma mai spele si azi pe cap! Oare cand o sa ma mai spele?”, si … atat!
Ce s-a intamplat?
Am cazut in jur de 4m-6m si m-am lovit de un prag de stanca ce se afla sub mine. M-am oprit jumatate pe un alt prag, jumatate atarnata in coarda, partial inconstienta. Cata a legat coarda si a venit la mine (nu era distanta mare). Respiram greu si ma plangeam de durere in partea stanga la nivelul coastelor. Si-a imaginat ca am fractura la coaste asa ca a chemat imediat elicopterul la telefon (112).
La ora 12:00 eram deja internata in spital la reanimare cu diagnostic pneumotorax la plamani, cu un rinichi facut bucati si cu buza inferioara zdrobita. La coaste nu aveam nimic.
Vedere din apropierea spitalului SALLANCHES (aflat la 60 km de Chamonix)
La numai 15min de mers de la spital exista un camping langa lacul Passy cu vedere spre Mont Blanc. Aici si-a petrecut Cata cateva nopti …
Un apus surprins de Cata de pe o fereastra a spitalului … se vede Mont Blancul!
Cum functioneaza in Franta spitalele publice?
Din pacate (sau din mare fericire!!) nu voi putea face o comparatie cu spitalele din Romania, ca nu prea obisnuiesc sa le frecventez . Dar pot spune ca am fost marcata, pozitiv, de cea ce se intampla in spitalele din Franta.
Acolo, la reanimare, fiecare bolnav are camera lui – care luceste de curatenie!
Asa arata o camera la reanimare. Pacat ca sunt chiar eu in patul ala …. si va spun povestea asta…
Dupa 3-4 zile de la internare doctorul urolog a hotarat sa ma opereze de rinichi.
Dupa cam 5-6 zile starea mea de sanatate se stabilizase asa ca au scos de pe mine ambele drene (niste cabluri de plastic – una la plamani si una la rinichi). Desi eu nu imi amintesc mare lucru din perioada de reanimare, Cata spune ca am fost constienta si ca am vorbit, chiar, cu cei ce m-au vizitat.
“Zambeste si tu un pic” – imi spune Cata! Buza inferioara mi se refacuse complet ….
Pe tablita din fata mea se tinea un mic jurnal al starii mele de sanatate, si nu numai: acolo se notau chiar si lucrurile de care ma plangeam, starea mea psihica, comportament, faptul ca eram vizitata de prieteni, etc ….
Ce m-a surprins a fost ca acolo atat asistentele cat si medicii vorbeau frumos, mangaietor, zambind. Asistentele faceau curat in camera zilnic (deci nu femeile de servici), schimbau lenjeria la pat de 3 ori pe zi cu mine in pat (ma invarteau usor de la o margine la alta, si dupa ce ma puneau pe centrul cearceafului curat, il trageau ca sa il potriveasca pe pat cu mine pe el ), ma spalau cu un prosopel ud si cu mare atentie de 2 ori pe zi – la toilet, igiena intima o data pe zi (cu mare grija si blandete) – la petit toilet, spalat pe dinti o data pe zi (oricum nu mancam nimic ca eram in perfuzii), spalat pe cap o data la doua zile, ma imbracau cu ciorapi speciali lungi care sa imi antreneze circulatia in picioare, seara imi masau picioarele si spatele cu o crema asa de fina!, salteaua de pe pat isi schimba singura pozitia usurel – intr-o parte se ridica, in alta se lasa in jos – (ca sa nu intepenesc in el) – nu am avut nici o clipa vre-un moment de suparare datorita comportamentului lor.
Ba, mint: intr-o dimineata, m-am suparat tare mult ca vroiam la promenada (pe fereastra nu puteam vedea decat un perete), iar perfuziile si cablurile atasate ma incurcau asa ca am inceput sa plang “je veux promenada!” Am reusit sa imi scot singura doar perfuziile. A fost prima data cand am vazut asistentele suparate. Concluzia a fost ca am destula energie cat sa ma scoata de la perfuzii si sa inceapa sa imi dea mancare normala.
O asistenta draguta mi-a spus cu entuziasm intr-o zi ca mascota albastra adusa de Cata sa-mi tina companie o cheama Burichel. Ea avea la gat un medalion cu Burichel.
Dupa 6-7 zile ma muta de la reanimare intr-un alt salon, pentru inca o saptamana de supraveghere.
Zilnic ma puneam in scaunul cu rotile si Cata ma plimba in oraselul mic. Din cand in cand ma mai ridicam de pe scaun si mergeam putin pe picioarele mele, caci asa imi spuneau asistentele: “bouge toi!”.
Saloanele acestea de internare “normala” sunt un pic mai mari, de 2 persoane, cu televizor, toaleta, sifonier pentru fiecare persoana, pat cu telecomanda (ridicai spatarul, sau picioarele, sau nivelul la pat, sau buton prin care chemai o asistenta daca aveai probleme), masuta unde se serveau cele 3 mese la pat…
Se facea curatenie in fiecare zi, se schimba lenjeria zilnic (inclusiv camasa de pe mine). Pentru spalat exista un dus pe hol, totul curat, dotat cu toate cele necesare (diferite tipuri de sampon si gel de dus). Cand doream sa fac dus, ii spuneam unei asistente care imi aducea imediat kit-ul de dus: camasa curata, prosop, doua manusi din prosop cu care sa ma spal.
Orice camera, toaleta, dus erau prevazute cu un cablu de care puteai sa tragi pentru a chema o infirmiera in caz ca nu te descurcai sau aveai probleme. Toate asistentele zambeau, vorbeau frumos, erau foarte saritoare si din atitudine parea ca le face placere sa te ajute.
Florile aduse de Zsolt si Mini
Burichel a venit si el cu noi in noul salon.
Pe iarba langa spital … usor-usor, revin la viata!
Incep sa ma gandesc si tare imi pare rau ca nu am apucat sa catar Petit Dru!
Imediat ce mi-am revenit, dupa reanimare, mi-am gasit telefonul plin de mesaje de incurajare de la prieteni. Cata le povestise prin ce treceam. Cand am vazut toate mesajele acelea, mi s-a umplut inima de bucurie.
Niciodata pana in acel moment nu am stiut cat de importante sunt 2 vorbe bune spuse cuiva la mare necaz, insa atunci simteam pe propria mea piele. Si la toate acele vorbe bune, s-a adaugat si atitudinea pozitiva a acestora: oamenii acestia chiar m-ar fi ajutat daca ar fi avut cu ce!
Asadar MULTUMESC:
- Danei si lui Baza pentru vizitele la spital (chiar daca nu imi amintesc decat ca au fost acolo)
- Cameliei si lui Zuzu ca ne-au ajutat cu bagajele
- lui Zsolt, Joe si Minerva pentru numeroasele vizite la spital
- lui Mihai si Claudia Sima pentru vizita si pentru ajutorul cu bagajele
- lui Leslie Fuckso pentru vizita (chiar daca nu imi amintesc decat ca l-am vazut)
- lui Victor Dinu pentru vizita
- Simonei (medic roman chiar in spitalul din Franta) pentru ajutor, pentru cartile in Francais Facile, pentru tot!
- lui Tibi, Laura Bogos, Dana, Dana Gradinaru, Corina, Mirela, Oana(x3), Doru, Denisa, Florin, Cataloiu, Radu …. si toti, toti, cei care s-au gandit la noi si ne-au tinut pumnii.
- si nu in ultimul rand familiei mele si sefului meu care m-au sustinut cat au putut ei de mult!
- lui Cata care fost tot timpul alaturi de mine atat fizic cat si psihic: el a fost legatura dintre mine si toti ceilalti, el a fost acolo langa mine tot timpul!
Sper sa ii revad pe acesti oameni si cu alte ocazii … mai fericite!!!
Noi cu Minerva si Zsolt.
Sambata, adica dupa inca o saptamana am fost externata din spital.
Din cauza afectiunii la plamani nu aveam voie sa calatoresc cu avionul. Iar din cauza taieturii de pe burta nu puteam sta in pozitia sezand mai mult de 30min si ma durea la cel mai mic soc. Asadar din Franta pana in Romania, am calatorit cu o Ambulanta (serviciu de salvare particulara trimisa din Ro sa ma ia), pe targa.
Probabil ca multi dintre voi sunteti curiosi cam cat costa o astfel de “distractie”.
1. Daca aveti asigurare de calatorie privata, special pentru sporturi extreme, nu va costa nimic (in afara eventual de spagile din Ro pentru concediu medical si continuarea tratamentului).
Ca sa fiu sincera, nu stiu (nici nu m-am interesat) nici o companie de asigurari care sa aibe obtiunea de alpinism, dar o sa ma interesez inainte de urmatoarea vacanta .
2. Daca nu aveti asigurare privata dar accidentul se intampla in Uniunea Europeana si aveti Card European (de cand suntem in UE au aparut cardurile Europene care pot fi folosite in UE – cautati pe Google), pe scurt CAS-ul suporta 80% din cheltuielile de spitalizare.
Pentru a se obtine Cardul European sunt necesare:
- Cerere tip la Casa de Asigurari de care apartii (unde ai medicul de familie)
- Adeverinta de salariat pe ultimii 5 ani
- Daca nu ai vechime in munca 5 ani, atunci se considera vechime in munca perioada de studentie, si este necesara diploma de facultate – aceasta a fost situatia mea, caci eu am doar 3.5 ani vechime in munca.
Pentru obtinearea Cardului European al meu, s-au ocupat mama mea si seful meu. Dupa obtinerea acestuia, mama a trimis un fax cu cardul, si astfel, cei de la spital aveau dovada platii celor 80%.
Atentie: Spitalizarea in Franta costa destul de mult. In cazul meu ar fi fost 2500 Euro/zi la reanimare si 1500 Euro/zi la spitalizare normala (chirurgie). O estimare a costurilor spitalizarii ar fi undeva intre 26.000 – 30.000 Euro. Dar datorita faptului ca a fost necesara o interventie chirurgicala, cazul meu a fost clasat ca fiind unul special, si statul Francez a participat la cheltuieli.
La final, eu a trebui sa scot din buzunar diferenta de 20% doar 18 Euro/zi, adica un total de 288 Euro pentru cele 16 zile de internare.
La aceasta cheltuiala de spitalizare s-au adaugat costurile de transport cu ambulanta. BTW: exista asigurare privata care include si transport in tara, in caz de nevoie. Cautati si o sa gasiti!
Concediu medical
Situatie:
- Actele in alta limba decat limba romana nu sunt valabile in Romania!
- Nici un medic nu poate elibera, in mod normal, concediu medical pe o periada trecuta: doar prezent si viitor. Altfel risca o amenda de 5000 RON.
- In aceeasi perioada de timp nu poti aparea la munca (in actele companiei) si internat in spital: cele doua situatii se pot intalnii la CAS si cineva poate avea probleme.
Rezolvare:
Tot mama mea s-a ocupat si de acest lucru. Dupa numeroase telefoane si vizite la persoane avizate (medic de familie, CAS) a reusit intr-un final sa afle care este procedura in astfel de situatii de obtinere a concediului medical. Initial nimeni nu stia sa ii spuna, dar una din juristele de la CAS Vrancea a avut bunavointa sa se intereseze si sa gaseasca articolul de lege: se ia trimitere de la medicul de familie catre un specialist, specialistul scrie o cerere catre Directia Sanitara Publica la care anexeaza document tradus si autentificat in romana prin care se dovedeste spitalizarea, DSP aproba cererea, medicul specialist emite concediul medical, medicul de familie pune parafa si semnatura pe concediu medical.
Toata aceasta alergatura o face bonlavul (culmea), sau cineva in numele bonlavului. Un calcul simplu arata ca se fac cel putin 7 drumuri (si se sta la diferite cozi): 1 catre CAS (nu am mai pus numeroasele telefoane), 2 catre medic de familie, 2 catre medic specialist, 1 catre Directia Sanitara Publica. Atentie: trebuie sa aveti la voi articolul de lege, si sa explicati la fiecare persoana procedura … caci nu stie nimeni ce se face in astfel de situatii!
Pe concediu medical va scrie “boala normala” (adica bonlavul primeste doar 75% din salariu pe acea perioada) indiferent de complicatiile care au avut loc in timpul internarii in afara, caci altfel ar fi necasara stampila spitalului. PLUS ca s-a dat un articol de lege in urma cu 2 ani prin care nu se poate da concediu medical diferit de “boala normala” pe o perioada mai lunga de 5 zile, din cauza numarului mare de fraude. Aici e vorba de minimizarea costurilor CAS-ului! Va intesati si voi ca eu am obosit sa tastez!
Asadar, mama, in loc sa stea acasa sa imi faca orez cu lapte ca sa imi revin, a trebuit sa alerge o saptamana prin institutiile statului (eh, exagerez: mi-a facut papa bun dimineata, la pranz si seara!!!). Bine m-am intors in Ro!
Ulterior am avut nevoie in Ro de o mica interventie pentru a mi se scoate o sonda plasata de medicul din Franta. Asa am facut cunostinta cu atitudinea aroganta, nesimtita si nepasatoare a asistentelor din spitalul mare din Focsani … nu m-a mirat, dar m-a marcat un pic. Din pacate am ajuns sa ii inteleg pe cei ce spun ca “In Ro nu exista sistem de sanatate!”. Bine m-am intors in Ro! Sper din tot sufletul ca aceasta sa fie ultima data cand mai interactionez cu acest sistem…
Ganduri …
Asa a fost sa fie! Probabil ca daca in momentul accidentului (13 august) nu as fi fost in perete ci as fi traversat strada, m-ar fi calcat o masina. Cred in destin!
Asa ca … bine ca s-a intamplat in Franta!
Astept sa treaca buba, si revin la viata mea, asa cum era ea inainte de accident.
Nu am voie sa fac sport pentru cateva luni bune … asa ca pana mi se da verde o sa ma limitez la o viata normala si nu o sa mai refuz nici o invitatie in oras pe motivele ca “in seara asta ma duc la sala de escalada”, “in seara asta ies la alergat”, “ah, deja am vorbit cu lumea, si in seara asta iesim la bicicleta” . Ce plictiseala!!!
Sănătate și refacere cât mai rapidă!
bine ca esti ok! si mare grija in viitor! hugs, kitty
Multa sanatate Silvia! Ai dovedit de n ori ambitie si curaj in toate expeditiile si iesirile la munte pe care le-ai facut. Cu siguranta nici acum nu va fi o exceptie. Insanatosire cat mai rapida.
Sanatate si sa te faci bine cat mai repede. Nu stiu ce blog o sa citesc pana atunci
Fascinanta poveste si sunt de acord cu tine ca daca era sa se intample bine ca s-a intamplat in Franta. Franta are de multi ani cel mai bun sistem de sanatate din …. lume. Daca faceai asta in Irlanda unde stam noi, te costa cel putin de cateva ori mai mult, poate chiar €100mii, si nu stiu cat acoperea CAS-ul atunci.
Sanatate si bafta. Noi inca va asteptam la noi, pe tine si Catalin.
Andreea si Calin, Dublin, Ireland
Am stat cu ceva emoții când am auzit (total accidental) că ești în spital.
Mă bucur că ești bine.
M-am speriat un pic cand am citit, ma bucur ca ai inceput sa iti revii. Ce sa iti urez decat sa te faci sanatoasa la loc si “take it easy”, muntii vor fi mereu acolo:)
Radu
Sanatate si mult curaj si vointa!! Ma bucur ca ai revenit si pe blog! Multumim de detalii, sper sa nu avem nevoie de ele, dar mai bine le stim de acum!!cred ca o sa imi fac si eu un card european, iar asigurarea trebuie neaparat facuta, cred!!.
Sunteti foarte tari!!Mascota est tre jollie!…si cred ca ai invatat si franceza mai bine!!
Multa sanatate!
Imi pare tare sa aud de asa ceva, dar sper ca o sa te faci bine cat mai repede!
Muntii vor fi tot acolo
Toate cele bune…
Adi
Sanatate grabnica, Silvia. Si repede, repede, hai inapoi in pereti! Ca altfel ajunge sa te marcheze accidentul…
Iti multumesc pentru detaliile “tehnice” ale hartzogarelii – pana acum apreciam la maxim cele postate de tine despre ture, dar uite ca si astea sunt foarte utile
Dumnezeu sa-ti dea sanatate !
Razvan si Lavinia Moraru iti ureaza insanatosire grabnica. Ma bucur ca poti sa treci peste un astfel de eveniment.
Numai ganduri de bine.
Silvia sa treci cu bine peste momentele astea si e deja trecut ce s-a intamplat, dar ce bine ca ai avut in jurul tau prietenii cu care vei catara cat de curand! sanatate!
hai ca te refaci repede, te-am vazut eu
bine ca ai apucat sa ne povestesti toate astea. te pupam!
Offf! Nu aflasem de accident, asa ca articolul m-a surprins teribil. Ce pot sa zic, decat sanatate si refacere cat mai grabnica.
Numai bine!
Octavian.
ufff mai…. bine ca ai scapat! ma bucura aparatia acestui post: daca ai putut tasta inseamna ca perioada de convalescenta se va sfarsi curand si te faci bine …:) sanatate si nu te ingrijora cu plictiseala: acum incep stagiunile la teatre
multumesc si pentru info despre card EU
Da, o sa merg la teatru negresit!
Ai avut mult curaj sa spui adevarul. Multi se ascund, nu vor sa spuna ca au fost salvati si au ajuns pe o masa de operatie in spital. Ma bucur ca esti bine acum, esti UN OM MARE!
Salutări,
îți doresc însănătoșire grabnică!
Multa sanatate, Silvia! Bafta cu recuperarea! Si intotdeauna cand ti-e greu sa te gandesti ca se putea si mai rau! Toate cele bune
Bafta. Sa te faci bine cat mai repede si sa revii la catarat! Sub nici o forma sa nu te lasi de chestia asta
e prea frumos ca sa renunti. Dar stii tu mai bine 
Sunt de acord cu tine: bine ca s-a intamplat in Franta si bine ca n-a fost mai rau! Sunt convinsa c-o sa te refaci repede, mai repede decat au estimat medicii! In rest poti sa faci planuri ca sa treaca mai repede timpul si sa revii apoi si mai in forta.
Uhm, daca nu ar fi fost spusa cu atat seninatate si cu atatea detalii utile pentru ceilalti care incearca sa faca ce faci tu, as fi zis ca e o poveste trista. in the end, chiar asa si este, pentru tine, si imi pare rau ca ai patit asa ceva, dar daca crezi in destin, sper ca tot sticloiul cu ghinion din viata ta sa se fi spart pe acea lespede de piatra. Ii urez sa te faci bine rapid, la trup, si sa nu iti ramana niciun fel de urma “la inima”. Se pare ca nu ai avut niciodata probleme cu curajul:), sa nu ai nici de acum incolo, sunt convins ca o sa fii un pic mai precauta
Iti zic din toata inima un Bravoooo pentru toate povestile pe care le-am citit cu si despre tine, si nu am apucat sa le comentez. Si Bravo pentru atitudinea ta, in general, si din aceasta poveste, in special. Probabil ca e cel mai greu “munte” pe care l-ai urcat, si pari sa te apropii de finish 
multa sanatate
Postul este aparte – rar întîlneşti aşa ceva, şi poate că-i bine că e rar…
Ca părere personală, ca întotdeauna atipică, sesizez pe de o parte grija pentru o expunere cvasiprotevistică (nu o supun cu răutate, dar nici nu-mi poate scăpa amănuntul!). Pe de alta, lipseşte dramatismul real, iar acesta e posibil să ţîşnească pe altă cale. Dacă nu a făcut-o deja.
Dramatismul de abia acum o sa isi faca aparitia … fiecare wee pierdut probabil ca va fi o poveste dramatica (doar ca nu o sa scriu despre asta pe blog!). Accidentul in sine a fost partea usoara: mi s-a taiat filmul si m-am trezit peste o saptamana …
.
Mersic
Sanatate multa.
Iti doresc multa sanatate si sa te faci bine repede…
Iti doresc sa-ti revii cat mai repede si sa treci cu bine prin recuperare.
Dai dovada de mult curaj, povestind cu lux de amanunte tot ce s-a intamplat. Toate aceste informatii sunt de mare ajutor pentru oricine pateste un astfel de accident.
Ma bucur ca te gandesti in continuare la munte si catarare.
Numai bine!
Iti citesc blogul cu mare placere de ceva vreme, sper sa revii la activitatiile tale cat mai curand. Toata admiratia pt. taria care ai avut-o sa ne descrii intamplarea nefericita.
insanatosire grabnica!
Multumesc la toti pentru urari! Zicea cineva ca toate gandurile bune pentru cineva se reflecta pozitiv asupra persoanei respective. Asadar, sper ca toate gandurile bune ale voastra sa ma ajute sa ma fac bine repede-repede!
Multa sanatate si rabdare multa in perioada de recuperare!
Iti doresc sa te faci bine cat mai repede! Iti citesc blogul de ceva timp si ma fascineaza si inspira iesirile voastre pe munte. In perioada accidentului faceam trecking in zona si chiar m-am gandit la voi cand am trecut langa Grandes Jorasses si am urcat ca turist spre Grand Capucin. Nu mi-a venit sa cred cand am citit titlul postului dar imi pare bine ca nu s-a intamplat ceva mai grav. Cum se zice: ce nu ne omoara ne face mai puternici. Iti doresc sa te faci mai puternica si cu siguranta vei mai cuceri si alte inaltimi.
Insanatosire grabnica!
Iti citesc blogul de ceva timp, dar l-am citit in liniste pana acum, fara sa comentez.
Sper sa te refaci cat mai repede sa pot citi si vedea poze si de la alte ture
Buna CURAJ si insanatosira cat mai rapida, sper sa nu ai complicatii iti recomand o carte care se petrece in Grand Drue pas en Petite
poate il gasesti in engleza “Premier de Cordee” de Frison Roche pt morala. Trebuia sa ai rabdare si sa nu fortezi lucrurile , poate sti ca si Christian a avut un accident iam spus la Cata de multe ori… (fractura dubla la tibie si calcai la ambela picioare, noroc cu spitalele din franta, un an in scaun cu rotile) dar cu rabdare a reusit sa se refaca catara din nou , ski de tura, alpinism mai putin umblatul in bocanci de tura un pic dururoase, dar a devenit FOARTE PRUDENT (chiar daca unii si pana in ziua de azi fac misto de el pentru precautia cu care catara, Chiar si in Cheiile Turzii cand am fost in 2005, nu il intereseaza stia ca nu are dreptul la o a doua eroare ar fi ultima). Presupun si sper ca tu te vei repune mai repede pe picioare , dar ai mare grija de tine pt ca reportaje tale fotografice o sami lipseasca pt o perioada. De multe ori ma gandes la tot ce NU am facut in Romania dar cine stie intr-o buna zi ….
SANATAE si Curaj chiar daca ma repet
Insanatosire grabnica lui Christian, si multumesc frumos pentru gandurile bune.
Multa sanatate! Numai bine..
… ma alatur si eu cu mare grag, stiind ca astfel de ganduri fac bine. Ganduri bune si insanatosire grabnica.
… pana la urma ati aflet? traseul continua pe acolo sau nuca a ramas de la vreo retragere? Daca s-ar fi folosit la retragere “recenta” ar fi fost mai bine fixata.
Cu ceva socoteli sumare accidentul s-a intamplat 13-15 august. Szolt si Joe au parcurs traseul pe 20 august. Ati mai discutat cu ei in legatura cu acest lucru??
Inca odata numai bine!
Cezar
Eram in partea de inceput a traseului. Acolo nu exista o linie clara. Fiecre echipa merge pe unde are inspiratie …
. Adica pe unde am incercat nu era nici bine, nici rau! Cu siguranta ajungeam sus! 
)
Accidentul a avut loc pe 13 Aug. Daca nu as fi nascuta pe 13 Ian, si nu m-as simti foarte norocoasa (asa … in general!) as fi zis ca din cauza datei am avut ghinon cu accidentul asta.
uau….insanatosire grabnica si recuperare usoara !…si cat mai completa !
Huuuuh…In sfarsit povestea completa, cu final pozitiv, optimist! Stiam ca vei trece cu bine peste acest hop din 3 motive: esti cu adevarat o puternica, il ai pe Cata alaturi si-n plus mai o familie si o armata de oameni care te indragesc si sustin, care se gandesc si se dau peste cap sa-ti fie cat mai BINE! Iti scrisesem si-n mail, suntem si aici la Cj o mana cu zeci de degete de oameni care iti tin pumnii sa te faci iute BINE si sa revii la obisnuintele tale. Incearca sa iei perioada aceasta intermediara ca pe un interval in care sa experimentezi temporar si o alta fatza a activitatilor placute, relaxante si totusi generatoare de bucruii. Iar eu am sa ma rog sa-ti fie cat mai scurt acest interval. Sunt destule, ba chiar ai sa descoperi uimita cat de dor iti era de unele, chiar daca sunt doar surogate pana te faci voinica!
Probabil vei fi inevitabil mai precauta, insa de Munte si catarat nu o sa te lasi! Esti prea faina, ti-e prea draga lumea asta a inaltimilor, esti parte din ea si va veti regasi curand la fel de indragostite una de alta 
Apoi …stiu cum e cu accidentele, si atitudinea ta de acum mi-e tare familiara
Si vorba Mihaelei, te faci tu mult mai iute deact preconizeaza medicii draguti din FR, fiindca iti doresti mult, esti tanara si puternica!
Asadar o invitatie?!? : sa ne vedem curand, pe munte. Apusenii sunt domoli si totofata fascinanti, o alternativa super relaxanta si o resursa genaiala de energie! Iar ritmul nostru e leeent, cu stat la foto, la povesti cu ultimii urmasi ai acelor raiuri… la respirat adanc cu zambete largi pe fata.
Dia
Dia, mersic de invitatie.
Deocamdata inca ma chinui sa ma intorc in pat de pe o parte pe alta. Nu se pune problema de nici un fel de plimbare pe munte. Deci va trebui sa imi gasesc activitati si mai light.
Apoi, perioada de refacere nici nu stiu cat ar trebui sa dureze. Doctorul din Franta mi-a dat de inteles ca “fa ce vrei daca poti!” … doctorul din Ro zice ca ar trebui sa fiu cuminte cam 6 luni. Apoi, nu mi-a explicat ce vrea sa zica prin “cuminte” ca nu prea a avut timp de mine. Probabil ca atunci cand i-am spus ca obisnuiesc sa fac sport s-o fi gandit ca alerg seara 2-3 ture de stadion.
)
Cu aceasta enigma in minte … visez si sper, ca nebunu, sa ma fac bine de la o zi la alta. Si, culmea, chiar ma cred pe cuvant!
Mersic.
imi pare tare rau pt ca ai trecut prin momente dificile. sper ca esti bine.
proiectele voastre in munti, pozele, modul cum descrii …. plain amazing
iti doresc multa sanatate si recuperare rapida si deplina
multa sanatate, ai grija de tine!
Imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat, va admir pe voi doi si urmaresc saptamanal blogul…si eu am avut un accident de ski acum 5 luni (ruptura ligament) sunt si eu la recuperare ! capul sus, te recuperezi si vei fi din nou pe munte ! iti doresc multa sanatate!!!
Spor la recuperare, si tie!
Insanatosire cat mai grabnica.Recuperarea va fi mai usoara, cand ai asemenea prieteni minunati langa tine,care ti-au sarit in ajutor din prima clipa.
Imi pare rau sa aud vestile rele, sper sa te refaci cat mai bine si cat mai repede. Insanatosire grabnica
Insanatosire grabnica si tine aprinsa flacara sperantei in continuare!
Dumnezeu sa te Binecuvinteze si pe tine si pe Cata,
Dana Blaz SUA
Multa sanatate! Recuperare rapida!
Multa sanatate si recuperare grabnica!!
“Bine” totusi ca ai patit-o acolo, eu am stat 1 luna jumate internat in Bucuresti si a fost groaznic.
Allianz fac si asigurare de calatorie pentru sporturi extreme. Anul asta nu mi-am facut, dar anii trecuti era cam 100 de lei, in functie de durata calatoriei.
Multumesc de pontul cu Allianz. O sa verific cand o sa mai fie cazul
In urma cu un an ti-am descoperit blogul si, din prima clipa, am fost fascinata. Iubeam muntele, imi redescoperisem pasiunea pentru munte in urma cu 4 ani dupa o pauza mult prea lunga, dar cred ca abia din acel moment am inceput sa-l iubesc cu adevarat si, pentru asta, iti multumesc.Nu fac nici pe departe ceea ce faci tu pe munte, nu am in nici un caz experienta ta, dar probabil ca daca nu as fi urmarit cu atata placere si admiratie postarile tale nu as fi ajuns sa-mi doresc cu adevarat sa fac mai mult decat trasee marcate. In vara asta am fost pentru prima data pe un trseu nemarcat, mi-am indeplinit visul si am ajuns pe creasta vaii albe, pe brana aeriana, am vazut si eu de aproape fisura albastra! Era unul din trseele tale de inceput si faptul ca am ajuns acolo si ca am fost extrem de fericita in acea zi ti se datoreaza si tie. te admir foarte mult si faptul ca astazi am citit despre accidentul tau m-a intrstat foarte tare si m-a facut sa-ti scriu pentru prima data. Nu am scris nimic pana acum pentru ca ma simteam atat de mica si de neinsemnata fata de ceea ce faci tu incat nu indrazneam! Imi pare foarte rau pentru ceea ce ti s-a intamplat dar sper din tot sufletul ca te simti bine! iti doresc tot binele din lume si te rog sa ai grija de tine!Si,inca odata,iti multumesc!
Ma bucur daca blog-ul meu te-a determinat sa visezi, si sa si indraznesti sa realizezi unul din vise.
Bravo! Cam asta a fost motivul pentru care a luat nastere acest blog: daca vrei si visezi, se poate! De aceea ori de cate ori am putut am dat detalii cat mai multe. Cu timpul, am pierdut motivul: am continuat sa scriu din rutina … dar tot e fain! 
Acum, rolul acestui articol nu este acela de a intrista pe nimeni. E o poveste un pic trista, dar cu un final fericit (sa speram!). Rolul acestui articol este acela de a transmite mesajul ca “accidente stupide ti se pot intampla si chiar si tie!”. In rest: “Fruntea sus si viata merge mai departe!”
Daca in prima saptamana am suferit altfel decat de durere (mi-a plans sufletul), nici nu mai tin minte. Stiu doar ca a doua saptamana nu am suferit deloc si am luat lucrurile asa cum au fost (m-am bucrat ca un copil de fiecare plimbare cu caruciorul).
Acum sunt acasa la parintii mei care ma rasfata mult de tot din punct de vedere culinar….
.
Spor la indeplinirea viselor!
Imi pare rau pentru accidentul intamplat dar totul e bine cand nu se termina rau. Ai grija de tine si iti tin pumnii sa-ti revii cat mai repede. Bafta maxima!
Ce veste trista cu accidentu si eu sunt alipnist si iti urmartesc bolgu cu colegii de la munca intram pe site-ul tau la fiecare inceput de saptamana sa vedem pe unde a mai fost silvique. Si chiar ne intrebam de o perioada ce se intampla de nu mai apare nicio tura de ceva vreme. Pacat ca a trebuit sa postezi o altfel de tura
Vezi si tu pe viitor atentie maxima indiferent de traseu, safety first. Un prieten are piciorul in ghips dupa ce si-a sucit glezna pe poteca spre caminul alpin dupa ce facuse Creasta Picatura, Cornel era sa moara pe un traseu de al lui din Costila a scapat miraculos la fel cu piciorul si mana in ghips. Asa ca nu e de joaca cu muntele poti sa patesti chestii grave chiar si in locuri in care esti super relaxat super pregatire niciun stres 
Iti doresc toate cele bune sa te refaci cat mai repede.
Florin, in aceste accidente nu e vorba de lipsa de prudenta ci de ghinion. Si acum cand ma gandesc la o cadere de 4-5m, ma gandesc la avari usoare sau chiar nimic: super safe! Dar cand ghinonul te urmareste si iti e scris sa iti rupi gatu, ti-l rupi! … coborand o bordura!
)
… inca o faza funny (mi se pare mie!). Cine aude ca mi-a fost scosa o mare parte din rinichiul stang imi spune ca “De acum ai mare grija, ca unu mai ai!”. Da de cand ma stiu, am o singura inima, sau un singur creieri (destule organe neredundante) si nu am avut niciodata asa “mare grija” sa nu le pierd!
Insanatosire grabnica si capul sus! Ce nu te omoara, te face mai puternic
Nu-i Silvia ca invitatia ramane deschisa, Apusenii sunt un bun inceput oricand a fi el, iar locuri “altfel” va aratam noi
Doar fa-te iute bine, mai tine-ne la curent si ramai la fel de pozitiva!
Noi credem in vise si-n puterea lor de realizare!
Pana atunci mai tine-ne la curent si nu uita scopul initial al acestui site
Dia
Si eu ma relaxez citindu-ti blogul de ceva vreme. Ma bucur ca esti bine, si ca te refaci. Sper sa iti reiei activitatile de munte cat mai curand. Multa sanatate si baftaaa!!
Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta Silvia. Putin cat te-am cunoscut mi-am dat seama ca esti o persoana puternica, care stie ce vrea de la viata, asa ca sunt convins ca o sa treci repede peste necazul asta. Iti doresc insanatosire grabnica si zero ghinioane de acum incolo!
Mi-ai răspuns (multumesc pentru neiritare!):
Dramatismul de abia acum o sa isi faca aparitia … fiecare wee pierdut probabil ca va fi o poveste dramatica (doar ca nu o sa scriu despre asta pe blog!).
Oamenii puternici scriu şi despre asta pe blogul personal… Pînă una alta, noi sîntem şi aceia, atinşi de dramatism. Asta dacă bineînţeles nu ţinem să ne încadrăm în tiparul altora (despre noi!) şi ne străduim să nu-i dezamăgim cumva…
E parea ta! Nu pot decat sa o respect, si … sa te dezamagesc!
Sunt destule drame la TV…
Urmaream cu sufletul la gura aventurile voastre si tremuram de emotie vazand pe ce pereti va catarati. Credeam ca totul e 100% sub control, ca echipamentul, pregatirea, cunostintele,…, fac imposibila o intamplare neplacuta.
Imi pare nespus de rau ca ai avut un asemenea eveniment si sper sa te refaci COMPLET si SA CONTINUI. Multa, multa sanatate.
Succes in drumul spre Chomolungma, Zeita Mama a Lumii.
Alex, nu exista “imposibil”
. Mersic frumos!
Ca om care ti-a vazut evolutia de la primul traseu in tura lui Nae pana la aceasta nefericita clipa, iti urez insanatosire grabnica. Sper ca ingerul tau pazitor sa fie alaturi de tine in continoare si sa te vedem cat mai curand pe cararile montane.
Imi pare rau de ce ti s-a intamplat!
Sanatate maxima Silvia,
Fac parte din categoria ‘unknown silent readers’ obisnuit sa se relaxeze citind (precum « Povestile nemuritoare » din copilarie
), povestirile adunate de tine in « Jurnalul de weekend ». Cei care mergem pe munte descoperim in ele acea naturalete artistica. Intr-o vreme, postai chiar saptamanal, astfel incat asteptam cu nerabdare, precum colectionarii, « urmatorul numar », verificand blogul mai frecvent decat mail-ul…
Inainte de toate, iti urez insanatosire totala, multa rabdare si putere, si sa-ti pastrezi acelasi optimism care reiese din scrierile tale! Doamne-ajuta !
Personal, nu cred in predestinare; nu cred ca in ziua aia trebuia sa patesti neaparat ceva, indiferent unde te-ai fi aflat in lume. Cred ca noi singuri ne construim viitorul prin fiecare pas facut (si la propriu si la figurat), de la o secunda la alta, prin alegerile noastre dintr-o infinitate de posibilitati. De cele mai multe ori nu aceste alegeri aleatorii sunt cauza imediata, ci ele la randul lor conduc catre situatii neanticipabile care se termina -incercand o ironie fata de situatia de fata- ca « nuca in perete ». Cred ca noi singuri ne desenam poteca pe care o lasam in urma, iar celor mai experimentati, accidentele li se intampla tocmai pentru ca se numesc accidente. Cel de fata este poate un ‘impozit’ mult prea stupid, platit pe nedrept, un test dur de rezistenta ; dar cu siguranta nu trebuie sa fie un obstacol pentru viitor.
Nu cred nici in ‘filozofia‘ vietii duse sub globul de cristal si va admir pentru toate turele, reusitele, amintirile si mai ales starea de spirit pe care o comunicati celorlalti.
Dupa ce te vei face bine, iti urez, sa mai invingi o data, urcand Le Petit Dru. Si sa continui sa scrii !
« Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina ; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit » (Franz Kafka)
Dragut mesaj
. Mersic.
Buna Silvia,
.
Sunt un cititor fidel al blog-ului tau care iti doreste insanatosire grabnica. Stiu cat de nasol este sa te recuperezi (am patit-o si eu anul asta – insa nu asa grav). De fapt iti doresc sa ai rabdare ca insanatosirea o sa vina de la sine.
Petit Dru oricum va va astepta sa il escaladati si cu siguranta cand o sa ajungi in varf o sa fie o mare realizare si o mare satisfactie privind inapoi spre ziua de 13 August.
Multa sanatate si …. rabdare
Da asa e
si bine ca te poti recupera si merge din nou pe munte, trebuie sa privesti partea pozitiva ca putea fi si mai rau, gandestete ca poate daca nu cadeai acum urma sa cazi mai sus sau pe alt munte saptamana urmatoare foarte grav cum s-a accidentat de ex. fotbalistul ala Nesu la coloana dintr-o prostie si acum de abia a inceput sa isi miste degetele de la o mana dupa cateva luni.
ma bucur mult ca ai scapat cu bine si ca ai putut ssa povestesti asa lucid tot. o sa treaca repede lunile astea. ai zeci de ani in fata sa urci pe munte si sunt sigur ca o sa-i folosesti bine. multa sanatate!
Iti doresc multa sanatate si o insanatosire cat mai rapida. Ai grija de tine pentru ca “jurnalul de calatorie” trebuie sa continuie.
aaaa….. si ce bine ca s-a intamplat in Alpi unde mai vine un elicopter daca erati prin Anzi sau Himalaya nu era bine de loc ca acolo nu prea exista salvare daca patesti ceva. (sa stergi te rog comment-urile recente ca mi s-a blocat tastatura si s-au postat din greseala in timp ce scriam)
Salut, Silvia! Ma bucur ca esti bine! Sint sigur ca ai ce face in toata aceasta perioada; mereu ne ramin o gramada de restante in viata de zi cu zi, asa ca iata un bun prilej sa mai rezolvi citeva. Toate cele bune!
“Of!”… dar ma bucur ca te refaci! Am interceptat stirea in aceasta faza in care deja esti pe drumul cel bun.
Te inteleg perfect cand spui “bine ca m-am accidentat in Franta”, pt ca si eu tot in Franta mi-am busit genunchiul. Din pacate, am avut mai multe ocazii sa incerc pe pielea mea diferentele de abordare la urgente RO vs FR in urma mai multor incidente/accidente in ambele tari. De fiecare data asigurarea medicala si-a facut bine treaba, probabil pt ca i-am anuntat imediat si am pastrat toate hartiile si hartiutele.
Confirm cele spuse de tine vizavi de comportamentul echipei medicale, dar as mai adauga ceva legat de tratamentul medical propriu-zis. In urma accidentului la genunchi (Marsilia, 2007) am ajuns la concluzia ca deciziile medicului francez m-au scutit de o intarziere inutila in refacerea initiala, evitand saptamanile de stat in ghips care mi s-ar fi servit aici, dupa cum am aflat la revenirea in tara. Daca ar fi trebuit sa ma operez de urgenta (in loc de la un interval de 3 luni) si sa incep recuperarea tot in Franta cred ca ar fi fost mult mai bine pentru mine si genunchii mei (da, amandoi, inclusiv cel neaccidentat!). Suna absurd, dar poate as fi avut o recuperare mai buna daca m-as fi patit ceva mai grav. In fine, sa nu ne lasam prada absurdului si sa ne bucuram de ce avem!
In lunile urmatoare te poti astepta la tot felul de stari si frustrari. In cazul meu, de multe ori aveam impresia ca regresez cand facusem totul pentru a progresa si invers, ca faceam salturi inainte cand ma asteptam mai putin. Mie schizofrenia asta intre persoana mea bine cunoscuta mie si noua personalitate colerica si imprevizibila a genunchiului meu mi s-a parut a fi cel mai deconcertant aspect al recuperarii, uneori lasand-o balta si “parasind terenul de joc”. In astfel de momente, cea mai eficienta alinare s-a dovedit a fi simpla trecere inevitabila a timpului, respectiv acceptarea faptului ca si o zi proasta pana la urma nu poate decat sa se termine.
As fi avansat mai bine si mai repede daca as fi stiut la ce sa ma astept din punct de vedere psihologic si daca fizioterapia “de top” disponibila in Iasi nu s-ar rezuma la (mai mult sau mai putin) acelasi program de recuperare de tip “te pun pe picioare (…si cam atat)”, vag adaptat la nevoile individului. Documentarea pe Internet m-a ajutat pe ici, pe colo, dar m-a si incurcat pe colo, pe ici.
Cu toate astea, ce sa vezi? Cand renuntasem la ideea unei recuperari complete si eram mai putin pregatita ca oricand sa ies pe munte, iata ca genunchiul operat a renuntat singur la statutul de vedeta! Rodnei, Retezat, Parang… nici o problema! Cum spuneam, TIMPUL le rezolva pe toate…
Sunt sincera in speranta ca experienta mea iti poate fi de folos. Sper sa te refaci repede si cu optimismul caracteristic tie (din ce mi-am putut da seama citindu-ti blogul). Daca ai chef sa stai la taclale cu o alta “accidentata in Franta”, da-mi un semn si continuam pe mail.
Sanatate si virtute!
Ioana
Ioana, cand eram adolescenta treceam peste perioadele de depresie rezolvand probleme la mate. Acum nu mai sunt nici la liceu, nici la facultate … trebuie sa recunosc ca nu mai am in casa nici o culegere de mate, dar poate imi gasesc eu o indeletnicire asemanatoare.
Proiecte am … multe! 
Multumesc ca m-ai avertizat referitor la starile de spirit prin care o sa trec.
Corectez o greseala in mesajul anterior. Am vrut sa spun “Suna absurd, dar poate as fi avut o recuperare mai buna daca AS fi patit ceva mai grav.” Graba strica treaba.
Nu stiu cum e cu perioada de recuperare. Vad ca multa lume pune accent pe asta …
La doua saptamani dupa accident credeam ca sunt in stare sa conduc 2000km din FR in RO. Doctorul a spus: “Daca poti …!”. Dupa 15min de plimbare in jurul spitalului, in caruciorul cu rotile, mi-a trecut!
La trei saptmani dupa accident credeam ca o sa ma pot intoarce la servici. Dupa o iesire de 4h la prieteni, mi-a trecut si asta! DAR am descoperit ca pot sa conduc masina.
)
La patru saptamani dupa accident … am reusit sa dorm un pic pe burta si am reusit sa reiau serviciul. Un pitic pe creier ma intreaba acum: “Si in weekend? Merg la munte?”. Cine stie? Mai sunt 4 zile pana atunci!
Si o explicatie teoretica pentru conduita asistentelor din Franta. Intrucat lucrez la UMF Iasi, am avut ocazia sa asist un curs de Nursing. Profesorul a inceput prin enuntarea si demonstrarea ideii ca “toate gesturile medicale au importanta EGALA”, de la taietura chirurgului la schimbatul cearceafului de catre asistenta medicala. Exemplu: o schipa de chirurgi faimosi pot duce la bun sfarsit cea mai maiastra operatie, dar daca asistenta medicala nu corecteaza si nu schimba simpla pozitie a pacientului in pat la anumite intervale de timp, operatia si recuperarea pacientului pot fi compromise.
Dupa cum vezi, si aici se preda acelasi lucru, doar ca prelegerea respectiva era in cadrul unui curs optional (adica nu obligatoriu) si, stim bine, practica ne omoara…
Dragi prieteni, asa cum am spus si la despartire la spital, abia astept sa ne cataram impreuna in muntii nostrii dragi din RO.
Silvia, tot ce nu ne omoara, ne intareste. Si eu am mai avut accidente.. Ideea e sa ne dam seama ca suntem vulnerabili si sa avem grija in continuare.
Toata admiratia pentru voi, am fost pe urmele voastre pe Peuterey si ne-a ajutat mult descrierea voastra. E altceva daca ai informatii de la cunoscuti.
A fost una din cele mai complexe, frumoase trasee din viata mea de pana acum.
In speranta ca ne vom bucura de soare si peisaje fantastice impreuna, iti doresc insanatosire grabnica si tot ceea ce e pozitiv.
Zsolt
BRAVO pentru Peuterey! E un traseu de exceptie!
Da, ne vedem in muntii nostri!
Succes in continuare!
Multa sanatate si recuperare rapida! Si foarte utila descrierea evenimentelor!
Buna, Silvia!
Ca multi altii de mai sus, sunt si eu unul din cei care citeste ce scrii tu pe blog. Si cu atat mai mult, ma bucur ca ne-am si intalnit trecator de cateva ori (ultima data ne-am vazut la refugiul Caltun in august 2010 cand ati facut Muchia Mare cu Adi Valean si v-am admirat sacii buni si super-usori). Sa stii ca aproape de fiecare data cand ma intalnesc cu prietenii de munte in oras sau pe munte, cumva apare in discutii numele tau sau al lui Cata. Chiar daca multi nu spun asta, fii convinsa ca toate gandurile de curaj, incredere, putere, tarie de caracter si extrem de multa voie buna si zambete sunt indreptate spre voi! Ca sa vezi asta, chiar la inceputul lui septembrie ma gandeam la tine si ti-am citit un post vechi cu Brana Mare a Costilei din vremea cand te intrebai de ce ar fi nevoie de casca pe Valea Alba
. Si am lasat Brana pentru alta data din motiv de siguranta a grupului 
!
!
)
In fine…
E extrem de greu sa treci printr-un accident si cu atat mai mult sa si povestesti cu lux de amanunte ce si cum s-a intamplat. Cu toate astea ma bucur enorm ca ai in tine o tona de optimism si sunt convins ca te vei intoarce cat de curand la a doua ta casa, Muntele. Caci El este cel care ne ajuta sa trecem peste toate, sa renastem din cenusa si sa ajungem cat mai sus si in locuri cat mai frumoase! Petite Dru ramane un vis care se va realiza la momentul la care “trebuie”. Asa cum toate lucrurile merg pe drumul lor, indiferent de vointa noastra!
De acum atentia marita si verifica de multe ori fiecare asigurare si pas (de la un accident mai de demult si mie mi se spune cateodata “tataie” fiindca sunt extrem de precaut)! Desi eu ca simplu calator pe Munte, nu ar trebui sa iti spun tie asta fiindca stii mult mai bine decat mine
Si citandu-l pe bunul prieten Dinu Mititeanu si mai departe pe Maurice Herzog, “exista in viata si alte Annapurne”! Asa ca fruntea sus si incanta-ne cand poti cu orice tine de Viata (inclusiv cu acest post care e cea mai buna dovada a Vietii in sine
Multa, multa sanatate, draga iubitoare de Munte!
Dupa ani de cercetare niste cercetatori ( nu stiu daca au fost Americani
), au gasit raspunsul la intrebarea, ce face pe om fericit sau mai bine zis ce trebuie sa faci sa fii fericit mult timp. Nu intru in detalii dar concluzia a fost: prietenii si o familie numeroasa, unita. Dupa continutul si numarul mesajelor de mai sus, trebuie sa fii un om foarte fericit.
)
Deci: insanatosire grabnica si multi prieteni ( unul dintre ei
In primul rind vreau sa spun cit de rau imi pare pentru ce s-a intimplat si ca sper din tot sufletul la o refacere cit mai rapida, urmata de foarte multi ani de alpinism care sa includa Petit Dru, Walkerul, celelalte 4 fete nordice clasice ale Alpilor si toate celelalte trasee la care visati.
Este o situatie foarte nefericita si initial poate fi tentant de discutat despre cifra 13, ghinion, destin, etc. Cred insa ca cel mai important ar fi sa se poata invata ceva din acest accident, ca sa nu se mai intimple niciodata, nimanui…
Este stiut ca cele mai multe asigurari mobile pasive sint unidirectionale, adica tin o forta aplicata intr-o anume directie, de obicei in jos. Daca forta se aplica in alta directie, acea piesa de protectie poate ceda relativ usor, cazul extrem fiind temutul “zipper effect” intr-o cadere a liderului. Acea nuca, lasata in acea fisura cind evident nu era foarte greu de scos, se poate sa fi fost pusa pentru un rapel scurt sau aid climbing, deci pentru o forta aplicata exclusiv in jos. Este oare posibil ca atunci cind ai inceput tractiunea de sub ea, cu forta aplicata in jos, aceasta a functionat corect dar cind ai ajuns la nivelul ei, aplicarea fortei in afara a facut-o sa iasa din fisura?
Un alt aspect care cred ca merita discutat este acela al tranzitiilor in alpinism (de la bocanci la espadrile, pusul coltarilor, etc). In general e bine sa fie facute intr-un loc usor, comod, inainte sa ai de fapt nevoie de noul sistem. Aceasta e si mai important ca lider intr-un traseu necunoscut, cu linie variabila, unde surprize de acest gen pot fi intilnite. Ar fi fost o diferenta daca erai in espadrile si nu in bocanci la acel pasaj?
Mihai, din punctul meu de vedere, nu caderea in sine a fost “problema”. Am mai cazut eu si au mai cazut si altii distante mult mai mari fara daune. Care este probabilitatea ca in urma unei caderi de 4m-5m sa se ajunga la reanimare?
) Imi mai poti da macar un exemplu de cadere scurta cu daune comparabile, te rog?
Eu cred in ghinion, altii nu … hai sa cautam marea greseala!
Inainte de a ma prinde de nuca aia am incercat sa o scot tragand de ea in toate directiile. OK, poti sa zici ca am gresit … si ca de aia!
Apoi, acolo era teren asa de usor, incat incaltarea papucilor de catarat ar fi insemnat:
- adaugare de greutate in rucasac
- incetinire
- si deci, riscul de a nu ajunge in varf in aceeasi zi
In astfel de trasee este foarte important managementul timpului. Consider ca avem suficienta experianta cat sa stim cand sa ne punem/scoatem colatarii/bocancii/papucii de catarat. Deci nu, aceasta nu a fost o greseala (din punctul meu de vedere)!
Multumesc.
Silvia, cred ca lungimea caderii nu trebuie privita in mod absolut, conteaza foarte mult in ce fel de teren cazi. O cadere de 20 de metri intr-un traseu “crag” vertical, unde ai doar aer sub tine, poate sa nu insemne nimic (daca ai protectie si filare corespunzatoare). Pe de alta parte, terenul alpin e mult mai discontinuu, cu praguri, bolovani, colturi si o cadere de 3 metri cind lovesti cu capul sau gitul un colt ascutit poate sa fie ultima…
Ai dreptate, intotdeauna incercam sa pastram o balanta intre viteza si siguranta. In mod general ar trebui ca siguranta sa primeze dar e foarte greu de stiut unde sa tragi linia. Daca esti intr-un traseu cunoscut, e tirziu, vine vremea rea si esti in zona de pericole obiective, viteza e probabil mai importanta. Intr-un traseu necunoscut, dimineata, pe vreme buna, fara alte echipe sa te intirzie, siguranta poate ca primeaza. Din cite inteleg eu din descrierea ta, zona aia nu era chiar asa de usoara din moment ce ai considerat rapelul inapoi la Catalin.
Cred ca important nu e sa lipim etichete de greseala sau nu, ci sa vedem daca se poate invata ceva din aceasta intimplare nefericita. Cred ca acesta este substratul principiului “ce nu te omoara te intareste”.
Nu mi-ai raspuns la intrebari, dar nu-i bai!
Rezumarea la escalada! E cea mai safe decizie!
Doar ca mie imi place aventura …
Silvique fa-te bine
Mihai I, nu te cunosc, dar vreau sa iti spun ca sunt momente cand e bine sa asculti cu empatie, nu sa oferi solutii. Si asta e unul din ele. Cei care au venit la spital in vizita desi ii cunosteam personal si erau in masura sa ne certe cautand presupuse greseli, nu au facut-o. Si personal, am apreciat mult. Barbatii in general se grabesc sa ofere solutii. Uite pentru destindere, vezi min 23:17 (http://www.youtube.com/watch?v=5loKLhLIofs). Silvia, fa-te bine !
Catalin, fruntea sus! E timp pentru invatat mai tarziu. Sunt sigur ca veti dori voi sa aveti discutia aceea cu prietenii (sau doar intre voi), in lunile ce vor urma. Acum, important este refacerea tuturor. Norocoasa Silvia ca te are alaturi!
Numai respect pentru voi si pasiunea voastra!
PS Daca o cadere pe gazon, la un antrenament de fotbal, poate duce la scaun cu rotile, condus cu barbia, imi pot imagina destule pentru o cadere de la 3-4+ metri pe stanca. Fiti recunoscatori pentru norocul pe care l-ati avut… Sau nu, cum doriti.
Concluzia (invatatura): Mare grija la cazaturile pe gazon!
Si … Norocul lui ca mai poate folosi barbia!
eu in locul tau m-as abtine sa fac misto de “norocul” lui…macar asa din respect pt “Divinitatea” care a avut grija de tine sa nu dai coltu…sau mai rau …sa ajungi sa nu iti poti folosi decat..nasu..sau barbia…ca nu imi dau seama ce ai prefera. Noah dar asta e mai putin important
..tu fa-te bine !
@catalin: cred ca voi ca si echipa ar trebui sa stiti cel mai bine ce ati gresit (daca ati gresit ?!) sau ce nu ati gresit…si ce solutii veti implementa pe viitor (sunt sigur ca veti avea destule ocazii
)… lumea degeaba isi da cu parerea pentru ca e usor sa comentezi… vorba cuiva …scuipand seminte de pe margine 
Scuze, nu am vrut sa sune asa. Nu faceam misto de nimeni.
Doar ca mi-au ramas in minte afirmatiile lui Mihai, si ma gandeam “Care ar fi probabilitatea ca jucand fotbal sa patesti asa ceva? Si daca se intampla asa ceva e vorba de ghinion sau de o imensa greseala?”
Acum 3 ani am citit si eu o carte: “Cuceritorii inutilului” de Lionel Terray. La un moment dat spunea ca daca reusesti se supravietuiesti dupa 3 ani de alpinism … poti spera la viata lunga. Mereu m-am gandit ca se refera la faptul ca in primii 3 ani suntem asa de lipsiti de experienta incat riscam mult. Si m-am mai gandut la un lucru: oare cata experienta de alpinism in RO echivaleaza cu 3 ani de experienta in Alpi?
Abia acum aflu de accidentul tau. Imi pare foarte rau…
Esti o norocoasa. Tot ce nu te omoara te intareste (cum spun si multi altii), dar limita de demarcatie n-o stabilim noi, ci sansa (sau divinitatea – sa zicem).
Eu nu pot sa comentez ce a fost acolo si cum ai cazut, nu am nici experienta si nici caderea…
Te-ai bazat pe nuca aia, si nuca n-a mai vrut. Era a altcuiva, poate de aia.
Lasand gluma la o parte, pragul ala probabil l-ai lovit in cadere libera (sau aproape), daca te-ai oprit cu coarda putin mai jos.
Acum legat de film: mi-au dat lacrimile in timp ce citeam. Si mi-au trezit patanii de demult: nu catzar, dar am cazut si eu (de 2 ori) de la inaltime mica (3-5 m) pe sol. Nu in perete, ci acasa
Nu ajungi sa numeri secunda 2!
Iti tin pumnii sa ai o recuperare grabnica.
Pana te apuci iarasi de trasee serioase, va asteptam pe la noi prin Tarcu.
Va pup.
Mersic.
si eu abia acum am aflat ca ai avut un accident. insanatosire grabnica!!! ai grija de tine si sa revii cat mai curand la aventurile cu care ne-ai obisnuit.
Multa sanatate si insanatorire grabnica ! Iti urmaresc jurnalul de calatorie de ceva vreme
. Sper sa ai puterea sa poti continua.
Silvia,
Am aflat recent de accidentul tău si sincer mi-a părut tare rău. Sunt un cititor al blogului tău care pentru mine este un gen de călătorie cu sufletul la munte atunci când ca si “muntzoman” nu pot si eu însumi sa ma duc la munte. Spun asta pentru ca modul în care povestești tu creează atmosfera care te trimite în lumea muntelui ca pe vremea când eram copil si bunica îmi citea povesti si parca încet încet ma “mutam” si eu ca prezenta la “fata locului”. In plus ceea ce m-a mai atras în povesticile tale este modul firesc si cu modestie în care relatezi tot ceea ce faci(eti) cu intenția vădită de a-i bucura pe ceilalți. Floare rara azi pt ca egoul nostru în general ne împinge la alt gen de atitudini.
In ceea ce privește accidentul tău probabil ca are cumva si o “morala”. Nu cred nici în fatalitate nici în ghinionul cifrei 13 sau în pisica neagra dar în general se spune ca nimic din ceea ce experimentam în viata nu este întâmplător. Se spune ca dacă bunul Dumnezeu ne mai tine pe aici prin asta lume înseamnă ca încă nu s-a terminat misiunea noastră pe aici prin aceasta viata. Spun asta pentru ca si eu am avut cu câțiva ani în urma un incident care se putea încheia mult mult mai rău dar pana la capăt a fost sa zic asa mult mai “mild” si care m-a imobilizat timp de trei luni si evident m-a ținut departe de munte dar din care am învățat si înțeles multe. Am înțeles ca si tine ca solidaritatea celor cunoscuți este mult mai mare decât mi-am imaginat inclusiv de la simple “cunoștințe” si îmi aduc aminte cum la spital cei din salon cu mine se mirau ca vin atâți vizitatori si apropo de șeful tău, cel mai tare i-a mirat faptul ca mulți din vizitatori îmi erau subalterni. Am învățat sa valorizez viata în sine ca pe un dar de la bunul Dumnezeu; am învățat sa accept o pierdere ca parte normala a “jocului” care se cheamă viata si sa percep orice bucurie ca pe un dar. Am realizat ca de fapt un eșec nu este eșec decât dacă egoul nostru este prea mare si atunci se simte “rănit”, altfel este o întâmplare din viata noastră. Am redescoperit plăcerea cititului, deși la începutul convalescentei nu am putut folosi mâinile foarte bine, cât si plăcerea si frumusețea comunicării. Am simțit puterea gândului bun si asa am înțeles ca gândurile negre care ne vin prin minte trebuie arse cu gânduri bune si luminoase. Asta apropo de ceea ce zicea Ioana de stări si trăiri pe care le poți experimenta în perioada în care nu ești la “full capacity”. Am învățat ca fericirea este de fapt liniștea sufletului si a mintii. Am învățat sa ma înțeleg mai bine si sa înțeleg ca ceva din extrasenzorial pe care îl putem numi instinct, fler sau “feeling” este de multe ori mai corect decât ceea ce ar indica logica elementara.
Deci “take your time and do what you feel to do including crying” o spun din experiența proprie chiar dacă sunt bărbat.
Însănătoșire grabnica, zile senine si suflet luminos.
PS Dacă crezi ca mai pot ajuta cu ceva din experiența de “Stan Pățitul” nu ezita sa îmi scrii pe mail.
Silviu,
Multumesc frumos pentru mesaj. Citind-ul m-a dus cu gandul la un citat a lui Garcia Marquez:
“Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumină.
As merge când ceilalti se opresc, m-as trezi când altii adorm.
As asculta când altii vorbesc, si as savura o înghetată bună de ciocolată.
As “trăi ca îndrăgostit de dragoste”.
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucătică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe ghiată si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cântec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sărutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, dacă as avea o bucată de viată… n-as lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc.
As convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferatii mei si as trăi ca îndrăgostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cât se înseală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să stie că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învete singur să zboare.
“Când mă vor pune în cutie…”
I-as învăta pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrânetea, ci cu uitarea.
Am învătat atât de mult de la voi, oamenilor! Am învătat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să stie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învătat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învătat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăta de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, eu voi fi murit deja.”
Acesta este un citat care mi-a ramas la suflet, inca din perioada adolescentei.
Silvia, fac si eu cite ceva in Alpi ca si peste ocean, mai putin ca voi si la un nivel de dificultate inferior. In plus, eu merg numai cu ghizi. In aceste conditii orice fel de cazatura este foarte rara deci nu, nu stiu personal de nici o cazatura scurta cu consecinte serioase. Tot ce spun este bazat pe ce am invatat de la acesti profesionisti.
Din experienta personala imi amintesc cind, acum vreo 3 ani, am inchiriat prima oara o barca cu pinze pentru cruising in apele de coasta din nordvestul SUA. Cei de la acea companie mi-au spus atunci ca reprezint cel mai scazut insurance risk deoarece sint novice, nu sint sigur pe mine si de aceea sint foarte precaut. Au zis ei ca accidentele se intimpla la cei cu ceva experienta care devin prea siguri pe ei si incep sa “cut corners”. Intr-adevar, de abia peste vreo 2 ani aveam sa lovesc usor un dig, cind credeam ca stiu ce fac dar am luat un viraj prea rapid…
Catalin, am considerat foarte mult aspectul ridicat de tine. Evident, o asemenea analiza nu se putea face pe patul de spital. M-am gindit ca, la o luna dupa eveniment, cind toate detaliile sint inca vii, ar putea fi un moment potrivit. Se pare ca m-am inselat, imi pare rau, n-am considerat aceasta din prisma raportului barbat-femeie ci ca de la alpinist la alpinist.
CristiT are probabil dreptate, aceasta analiza trebuie facuta de voi, nu bagindu-se unul ca mine care scuipa seminte de pe margine. Participarea mea se va opri aici. Sper ca, la un anumit moment, veti face aceasta analiza, nu numai pentru voi, dar si pentru cei care, inspirati de relatarile voastre, ar putea incerca sa repete performantele voastre, in ciuda oricarui disclaimer de la baza paginii… Dupa cum se zice in lumea investitiilor, experientele precedente nu reprezinta in nici un fel o garantie pentru obtinerea de rezultate similare in viitor…
Sa auzim numai de bine!
Mihai, nu este exclusa posibilitatea ca acolo, undeva, sa se fi strecurat o greseala. Atata doar ca a trecut o luna de la accident, si doar cateva zile de cand ma pot numi un om cat de cat normal (reusesc sa imi port singura de grija) si am reusit sa reintru intr-un oarecare cotidian.
Acum privesc doar inainte, incercand sa imi umplu mintea si sufletul cu ganduri pozitive, cu idei de proiecte pe care inainte le neglijam din cauza lipsei de timp… vestea buna e ca pana acum mi-a iesit.
Peste 6-12 luni, cand ma voi reapuca de alpinism, probabil ca va fi un moment bun de a privi inapoi si de a analiza greselile.
Mersic.
Ufff, bine ca nu a fost mai rau! Multa sanatate, sa te faci bine !!
Buna Silvia,
Sunt o cititoare fidela a blogului tau si am ramas socata cand am aflat de accident. Nu am putut sa cred ca ti s-a intamplat tie asa ceva. Si ca ai putut sa mai si scrii despre asta…
Ce sa spun, ai o doza de optimism care cu siguranta te ajuta mult in viata si vei reusi sa treci si peste acest moment dificil… Cel mai greu o sa fie totusi faptul ca te vei plicitisi un timp… la inceput… in week-end-uri, cand vei dori sa mergi la munte, dar… o sa te obisnuiesti cu alte activitati (cred ca incep sa vorbesc prostii, scuza-ma)…
Am trecut de multe ori razant pe langa moarte (intoxicatie cu monoxid de carbon, ruptura de ficat etc) si incep sa cred ca totusi, din moment ce Dumnezeu m-a tinut in viata, inseamna ca exista un scop… eu nu l-am descoperit inca, dar… cu siguranta… exista…
Am citit intotdeauna cu interes jurnalele tale, turele pe care le povesteai si in care reuseai parca sa-l integrezi pe cititor, m-au bucurat intotdeauna realizarile tale, povestite cu modestie si cu optimismul care te caracterizeaza…
Nu mai vorbesc de curajul si siguranta cu care (scuza-mi cacofonia) era povestita fiecare tura ca si cum vroiai sa spui ca se poate, orice vis se poate realiza, trebuie sa ai curaj si incredere in tine…
Cu ajutorul tau, am incercat multe trasee, care la inceput mi se pareau imposibile; cu ajutorul povestirilor tale si a detaliilor gasite pe blog, am vazut ca se poate…
Si, referitor la Petit Dru, l-am vazut si eu anul asta, in Franta: impunator, maiestuos… m-a fermecat… La anul astept relatarea turei in care l-ai urcat fara nici o problema…
Sanatate grabnica si … o sa inceapa stagiunea la teatre, daca vrei sa-ti recomand vreo piesa buna, nu ezita sa ma intrebi…
Multa sanatate, inca o data!
Silvia,
Ma bucura tare mult răspunsul tău si citatul dat de tine vădește, ceea ce eu am intuit din primele tale postări pe blog si anume ca Silvia pe lângă tăria fizica si psihica are si un suflet deosebit. Se spune ca omul este ca o ceapa si ca trebuie sa ai răbdare sa dai foile la o parte ca sa ajungi la interior, din păcate mulți dintre noi sunt în “conflict” cu timpul si “nu mai au timp” si de asemenea “finețuri”.
Oricum cred ca simpla reamintire a conținutului Poemului Testamentar al lui Marquez este un semn ca “oprirea” ta de acum are si ceva folositor în ea. La fel transpare si din răspunsul dat lui Mihai în ceea ce privește gândurile bune si mica ajustare a proiectelor tale.
Nu iți mai face nici un fel de gânduri legate de incident ca nu folosesc la nimic, personal nu cred ca este vorba de nici o greșeală ci precum ai zis si tu asa a fost sa fie. Oricum faptul ca ai postat întâmplarea este un semn ca ai trecut mental de ea.
In ceea ce privește cei care fac aprecieri asa oarecum “de sus” fata de alții sau fata de acțiunile lor cred ca citatul tău din Marquez ar trebui sa le fie un bun sfetnic înainte de a cuvânta.
Zile însorite si suflet senin.
sper sa ii tragi un mare pupic lu` Cata… cred ca mai mare dovada de prietenie nu putea sa-ti ofere… si tie felicitari pentru puterea de recuperare…si , totusi cred ca ai trecut razant cu o mare tragedie…deci ai avut,probabil,o doza mai mare de noroc decat deghinion…
Silvia,
sanatate maxima si recuperare rapida! putintica rabdare si o sa pui mana pe stanca din nou:) este super ca ai reusit sa povestesti patania si ma bucur nespus ca ai reusit sa treci repede (& usor?) peste socul trezirii in spital. sper sa ne revedem cat mai repede pe la vreun maraton!
Salut Silvia,
abia m-am intors de pe coclauri unde, acum cateva zile, mi-a spus cineva de accidentarea ta.
Pacat ca ai patit acest lucru si v-au suspendat planurile de catarare, cel putin pentru o perioada de timp.
Sper doar ca problemele medicale sa se rezolve cat mai bine si cat mai rapid cu putinta, pentru a reveni pe stanca!
Pana atunci, lectura placuta (a ghidurilor de catarare, evident!)
Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat.Dumnezeu sa te ajute si sa te intareasca,sa iti de-a putere sa te vindeci!sanatate si numai bine!cu respect si admiratie Alex pop
Salut,
N-am avut acces la net cateva zile si doar acum am aflat cu tristete despre accidentul tau.
Sper sa ai o recuperare usoara si cat mai grabnica. Iti doresc multa bafta in proiectele viitoare. Multa sanatate si sa auyim numai de bine!
Abia ce am aflat si eu de politraumatismul suferit in Alpi. Nu mai conteaza ce a fost, important este ca s-a terminat cu bine si mult mai important este ceea ce o sa fie de acum inainte. Iti doresc o recuperare cat mai rapida si usoara si sa treci cat mai repede peste acest eveniment. Cred in puterea ta de “regenerare” si astept urmatoarea postare…de ce nu despre teatru, este tot o calatorie:). Tot respectul pentru Catalin.
Refacere cat mai rapida , Silvia !
Cu cordialitate,
Mihai si Andreea Cernat
Am auzit de la o prietena care iti urmareste si ea blogul ca ai avut un accident si nu mi-a venit sa cred. Imi pare rau pentru cele intamplate si imi pare bine ca nu a fost mai grav. Sper sa ai parte de o refacere cat mai usoara! Optimismul tau este contagios, esti o persoana extraordinara!
Buna Silvia! Fruntea sus si mult curaj in aceasta lupta; ai atatea motive de bucurie in viata ta daca privesti in jur care sa iti dea sufiecienta forta sa te refaci cat mai repede! Abia asteptam sa ne mai dai vesti din cand in cand chiar daca e vorba si numai de filmele la care ai fost sau cartile pe care le-ai mai citit (fie ele legate de alpinism sau nu
).
Speram sa auzim numai de bine de tine si sa ai o refacere cat mai usoara!
Toate gandurile bune din partea mea si a altor prieteni care iti urmaresc povestirile!
Draga Silvia, N-am cuvinte cat regret necazul prin care ai trecut si cel care te tine inca departe de munte. Am lipsit din tara si am aflat tarziu de patania ta. Ma simt aproape jenat ca nu pot decat sa-ti urez convalescenta cat mai placuta pentru o insanatosire grabnica si temeinica. Dupa cum vad, curaj ai, acum mai trebuie si un pic de rabdare, adica tot un fel de curaj.Si nu-i uita pe ai tai carora le poti da din curajul tau ca sa treaca si ei mai usor alaturi de tine prin ghinionul care te-a si i-a lovit.Incet incet am citit toata arhiva voastra si caut des daca a mai aparut ceva, pe unde ati mai fost, daca ati mai facut ceva. Mi-e greu sa te vad pe un pat de spital dar nu pot sa nu fac doua aprecieri:Prima si cea mai importanta, Cel care te-a fotografiat nu a apasat pe buton, te-a mangaiat cu drag (se vede de departe).Ai noroc de prieteni buni si de nadejde. Pozele din spital trebuie puse langa cele din refugiu Caltun din 05.12.2009, cand va luminati cu frontalele unul pe celalalt.Cata ti-a daruit lumina lui. Toata admiratia! Si a doua, mai putin importanta, vazand pozele din spital, am simtit nevoia sa te iau de mana,asa cum imi luam fetita (are acum 32 de ani) mai demult cand era necajita.Chiar daca nu vei merge pe munte o vreme,scrie-ne din cand in cand cum iti mai este caci ne va fi dor.
Multa sanatate si sa ne vedem in urmatorul perete.
Succes
Ai un gand bun si incurajator si de la mine.
Eram preocupata de ce nu mai scrii nimic… dar nu mi/a trecut prin cap ca s/a intamplat ceva.
Multa sanatate si felicitari prietenilor care au fost alaturi de tine in momentele dificile.
Felicia Farcas
De la un nume mare ca tine in alpinismul romanesc te-ai fi asteptat sa cunosti o regula de baza: NU folosesti niciodata echipament “uitat” in perete. Cel mai rau imi pare ca spui ca “asa a fost sa fie” in loc sa spui…am gresit…acum ai avut noroc…oare cat te va tine?
“nume mare in alpinismul romanesc”? Wow!
)
E o regula pe care nu o cunosc, si nici nu ma convinge. Mai multe argumente … te rog!
nu te poti baza pe un echipament pe care nu il cunosti. Daca ai gasi o cordelina intr-un piton ai rapela pe ea? eu sigur nu, si sunt un simplu amator. Nu stii de cat timp e echipamentul acolo si in ce conditii a fost utilizat in prealabil, poate era al unui om caruia ii placea sa arunce de la etaj cu nucile. daca era absolut necesar sa folosesti nuca respectiva, sa spunem ca nu iti luasei destul echipament la tine..desi ma indoiesc…ar fi fost, dupa parerea mea indicat macar sa o scoti si sa o pui tu din nou ca sa te asiguri ca e fixata bine.
Stiu ca echipamentul prin definitie e rezistent dar (si ma refer la orice fel de echipament nu numai la nuci): 1. conditiile de mediu afecteaza rezistenta materialelor 2. conditiile de mediu afecteaza si roca in care a fost fixat echipamentul respectiv 3. poti fi sigura ca cel care a lasat echipamentul stia ce face? (ai spune ca..avand in vedere ca a ajuns pana acolo…da, cu toate astea, nu ai nici o garantie) sau, sa presupunem pur si simplu ca, avand in vedere ca nu e mare filosofie sa fixezi o nuca(si revenid la nuca dar fiind valabil si pt alt echipament), foarte experimentatul nostru alpinist stia ce face dar pur si simplu…nu a pus nuca bine…sau orice altceva,si nuca scapa… stiu, sunt sanse mici ai spune…dar…stim destule accidente…poate cu urmari mult mai dramatice care aveau o probabilitate de 1 la 1 milion sa se intample…
poate sunt un om prea precaut dar..frica scapa bostanul, plus
esta cam acelasi lucru cu toate precautile scrise de petzel la instructiuni de utilizare…folosesti un anumit tip de caraba cand filezi cu reverso pt ca sunt sanse de 1 la un milion sa o patzesti, tii intr-un anumit fel gri gri-ul pt exista 1 la un milion sanse sa scape coarda …si accidente s-au petrecut.
te apreciez pt realizarile tale dar…. cineva spunea o data…”cel mai important e sa stii cand sa te intorci” eu as mai spune sa risti controlat, si sa tii minte ca trebuie sa te mai si intorci acasa.
Iti urez mult noroc…si sper ca nu te-au suparat ideile unui simplu amator.
Pe mine nu m-ai convins. Reiese ca regula aceasta este o parere personala fara argumente solide … Insa e parerea ta si ti-o respect.
Asa ca nu te contrazic!
daca rezistenta materialelor, eroziunea rocilor si instructiunile Petzel sunt pareri personale…mai intai am sa ma duc sa ii anunt pe oamenii de stiinta ca au gresit apoi..nu pot decat sa iti urez multa bafta si cat mai multe trasee fara incidente…totusi sper sa nu dai rapel pe o cordelina gasita in perete…
plus…faptul ca ti s-a intamplat..confirma ideile mele…
din nou, scuza-mi indrazneala si usoara ironie…
chiar cred ca ai realizat ceva dar trebuie si sa ai grija..
insanatosire grabnica!
erata:petzl
Selon moi tu est simplement un amateur anonyme et tu ne changerai pas ca: tu resterai un amateur, probablement, anonyme!
Mais je respecte votre opinion, monsieur a-nonyme!
Je vous prie de pardoner mon petit ironie.
J’ai oublié de vous remercier d’avoir fait trafic sur mon blogue.
Lui a si nu numai,
CE facem? Batem alte pitoane pe toate traseele cand cataram? Veti spune ca pitoanele sunt altceva.Lionel Terray a murit pentru ca un piton a iesit din stanca. Nu stia sa catere?
Emilian Cristea nu stia sa mearga pe bicicleta? Si exemplele pot continua.
Cele ce urmeaza nu imi apartin dar cred ca merita citite macar pentru a baga de seama ca toti au dreptate chiar daca se contrazic.Le-am luat din “Accidente in munti | Dinu Mititeanu
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/12-accidente…/accidente-in-munt...”
DIN PACATE UNII TREBUIE SA CADA, PENTRU CA ALTII SA INVETE Hemingway
ALPINISMUL ESTE UN SPORT PERICULOS Walter Kargel ( prima propozitie, din primul capitol al cartii sale: “Alpinism”, 1981.
ALPINISMUL NU E UN SPORT ATAT DE PERICULOS CUM O SUSTIN LEGENDELE TESUTE IN JURUL LUI, DAR E ADEVARAT CA CEL MAI GREU ESTE SA INCHEI CU BINE PRIMII 4-5 ani! Lionel Terray
AlPINISMUL ARE REGULI STRICTE, DAR LA 20 DE ANI CINE TINE SEAMA DE TOATE REGULILE? Lionel Terray
A-TI ASUMA RISCURI PREA MARI SI PREA DESE, ESTE UN JOC CARE NU POATE DURA MULT TIMP. SA RISTI, DAR CU MASURA! Lionel Terray
ALPINISMUL INCEPE IN CLIPA CAND ASCENSIUNEA UNUI MUNTE DEVINE PERICULOASA PRIN RELIEF SAU CLIMAT Roger Frison-Roche
FARA RISCURI, NU E LUPTA, FARA LUPTA, NU E VIATA Nansen
EXPUNEREA LA PRIMEJDII NU CONSTITUIE OBIECTUL JOCULUI, DAR FACE PARTE DIN JOC Lionel Terray
NIMIC NU REUSESTE ACOLO UNDE NU EXISTA PUTINA VANITATE Nietsche
DOAR PRINTR-O DARUIRE TOTALA SE NASTE DIN SINE NAVALNICA FORTA Schiller
ALPINISTUL CAUTA DIFICULTATEA, PERICOLUL, DAR ELABOREAZA SI STRATEGIA SI TEHNICA NECESARA DEJUCARII PERICOLULUI SI INVINGERII DIFICULTATILOR Roger Frison-Roche
NU SUNT UN TEMERAR! VAI DE CEI CARORA PE MUNTE, FRICA LE ESTE STRAINA; ASTA INSEAMNA CA SUNT INCONSTIENTI Walter Bonatti
CEI MAI BUNI ALPINISTI SUNT CEI IN VIATA Reinhold Messner
E de la sine inteles ca pe lume exista si ghinion, nu numai calcul matematic
Draga Adi,
Sunt perfect de acord cu tine, nu vom bate pitoane noi peste tot cu toate ca acestea mai si ies iar daca nu accepti riscul nu ai ce cauta la stanca.
Eu nu am spus nici un moment ca eroina noastra nu ar sti sa se catare, din contra, mi-am exprimat aprecierea fata de reusitele ei dar in fond, pana si Einstein a ramas corigent
Exemplul cu pitonul este la o extrema, asa cum exemplul meu cu rapelul prin o cordelina gasita este la celalata extrema. Accidente se intampla, riscul exista. Doar ca, dupa evenimente este indicat sa ne uitam inapoi sa vedem ce putem sa NU mai facem data viitoare.
Draga Silvique,
Regret ca spusele mele te-au suparat atat de tare incat sa ataci si sa jignesti.Nu vroiam sa se ajunga la o astfel de dispuna, ba chiar speram sa am parte de o argumentare sanatoasa. Daca nu se poate, mai degraba las lucrurile asa..pentru ca..”selon mois”, eu am adus argumente si tu doar ai atacat, fara contraargumente. Pana la urma, Dan Osman isi asuma toate riscurile..iti urez multa bafta si tie!
PS: limba romana suna mult mai bine decat franceza, desi acolo sunt multi alpinisti
Imi pare rau daca te simti jignit. Doar ca mi se pare aiurea sa vb cu cineva a carui nume nici macar nu il cunosc si din ceea ce spune, pare sa nu aibe nici o legatura cu alpinismul. Nu prea vad nici o legatura intre ceea ce spui tu, si povestea mea.
Eu fac rapel din cordeline gasite in perete (de fapt asa am facut toate rapelurile din Peuterey, 400m, daca imi amintesc bine: http://www.silvique.ro/2010/07/20100704-peuterey-integrala-episod-ii.html), si cei cu care am fost pe munte au facut rapel din cordeline gasite, si nimanui nu i s-a parut riscant. De aceea spun ca probabil vei ramane un amator, in primul rand pentru faptul ca o sa te traga in jos greutatea kilogramelor de cordelina pe care o sa o cari dupa tine chiar si in trasee frecvent circulate.
Apoi …pentru ca daca nu ai curajul sa iti asumi responsabilitatea celor spunse, semnand mesajele, oare ai curajul sa faci un rapel chiar si din cordelina pusa de tine?! (e retoric, nu tre sa raspunzi)
Apoi, nunca aia nu s-a rupt. A iesit. Care era starea ei? Lucea, era curata .. arata de parca abia fusese scoasa din magazin. Probabil ca fusese pusa acolo chiar cu o zi inainte. Daca nu o foloseam acolo unde era, o puneam pe ham de imi completam setul de nuci cu ea.
Ultima asigurare, cea care m-a oprit din cadere, era facuta din cordelina … gasita acolo … si o carabiniera … gasita acolo.
De aia nu vroiam sa iti raspund! Pentru ca eu si toti cei cu care am catarat pana acum (noi suntem amatori de weekend, adevarat!) facem greseli din astea grave, dupa parerea ta!
Si, by the way: ca limba ro suna mult mai bine, dupa parerea ta, ce treaba are in discutia asta?
Eu nu te inteleg …. scuze!
Inca ceva! Chiar si Jonathan Griffith a rapelat din cordeline existente cand a facut Peuterey Integrala si, culmea, el nu e amator de weekend.
Dar, noi toti gresim! Sa nu faci niciodata asa!
Mai silvique daca esti desteapta ai fi invatat ceva din situatia asta. Singura diferenta e sa stii ce riscuri iti asumi data viitoare cand urci in perete. De ex daca mai gasesti o nuca, chiar daca e pusa bine, mai pune-o tu odata sa stii macar ca e si mai bine fixata… fiind de tine pusa. Gasesti o cordelina dupa care vrei sa dai rapel pune-te in zelb, scoate scarita si incearca cordelina aia… Ai vazut cum se catara in big wall, se incearca fiecare piton. Acum daca vrei sa faci un anumit traseul mai repede fara sa incerci o anumita asigurare care ti se pare un pic suspecta fii pregatita sa iti asumi aceleasi riscuri pe care ti le-ai asumat si in Petit Dru
Mai, eu am invatat ca nu te tii de nuca nici daca e bine fixata … Ca nuca de care m-am tinut eu, era foarte bine fixata, sa stii! A iesit pe unde a fost bagata, adica pe deasupra, pe unde fisura era mai larga.
Na, ati invatat ceva! Multumiti?! (retoric, poti sa nu raspunzi)
Acum puteti sa deschideti un forum pe un site public si sa desfaceti firul in 100 (nu ar fi prima data!). Daca mai primesc mesaje care au abordarea imatura precum ca a lui “a” sau a lui “Radu” o sa le resping.
Draga Silvia,
Nu pot sa spun decat ca imi pare foarte rau pentru cele intamplate mai ales ca in ultima perioada imi studiam traseele si in special Fagaras dupa turele facute de voi. Sper din tot sufletul sa-ti revi dupa acest accident si sa vedem ture din ce in ce mai spectaculoase. Multa sanatate, bucurie si voie buna!
Am citit cu sufletul la gura, pana la (mostly) happy-end.
Maxim respect pentru atitudine si asteptam povestile din sezonul urmator de plimbari
Draga Silvia,
Abia acum am aflat despre accident, citind chiar pe blogul tau…si mi s-a facut “pielea de gaina”…Bine ca esti bine!!!
Vad ca deja se duc lupte aprige pe terenul virtual in legatura cu vina sau greseala ta.
Eu doar merg pe munte, prea putin am avut de-a face cu echipamentul tehnic, dar am avut si eu patania mea pe munte si tot asa, s-au gasit intelepti care sa-mi spuna ce-am gresit.
Cred ca cel mai bine e sa nu contrazici pe nimeni, ci tu singura, in sinea ta, fara sa dai raspunsuri nimanui, sa gandesti ce e de gandit, sa analizezi cu obiectivitate, sa asculti ce-ti spun ratiunea ta, experienta ta, instinctul tau, fiecare parte din tine, dar sa tii cont si de ce-ti spun altii, sa inveti tu ce e de invatat si sa faci tu mai departe ce e de facut, incat sa te aperi de rau. Sunt sigura ca de fapt chiar asta faci. Asa am facut si eu, dupa accidentul meu.
Iti urez din tot sufletul multa sanatate, sa-ti revii complet cat mai curand si sa te intorci acolo unde-ti place, pe munte! Si aveti grija de voi…amandoi! Numai bine!
Sanatate la maxim si spor napraznic la viitoarele trasee!
Multa sanatate si sa te refaci cat mai repede!
Iti doresc tot binele din lume! Imi place starea ta de spirit, energia ta, dorinta de a merge in continuare pe carari de munte…
Si eu am avut un accident in iulie si am invatat ca energia psihica te ajuta sa treci peste cele mai mari obstacole… si ca abia atunci cind cazi, inveti sa te ridici cite putin…
Acum nu mai caut raspunsuri pentru ce a fost! Ca si in cazul tau, s-a intimplat cind nu m-as fi gindit nici in ruptul capului – ceva s-a desprins brusc de sub piciorul meu drept si… n-am mai simtit nimic… cind m-am trezit, colegul de coarda reusise sa urce pina la mine si vocea lui m-a scos din starea de inconstenta…
Pe mine, chiar intimplarea de atunci m-a adus in lumea intimplarilor greu de inteles, a miracolelor fara explicatii… Faptul ca m-am trezit din coma si am gasit puterea, dupa 20 de minute, sa ma lansez in 2 rapeluri…ca am putut sa merg pe munte iar si iar cu aceeasi bucurie cu care paseam si mai inainte prin locuri dragi sufletului meu… ca sunt atitia oameni care mi-au stat alaturi… a contat enorm. Acum nu visez decit sa fac numai lucruri bune, sa accept numai ceea ce e frumos… sa nu mai am nevoie sa ma ridic de jos singura si sa ma intreb daca e OK sa o mai iau de la capat din nou…
Ginduri de bine, Silvique!
Camelia,
Insanatosire grabnica, daca mai este cazul! Si ma bucur, totusi, ca te-ai intarit.
Din pacate sau fericire (sau ce o fi) acest accident nu m-a schimbat prea mult. Si inainte eram fericita pentru ca nu aveam motiv sa nu fiu, nu eram trista pentru ca nu aveam motiv (real) sa fiu, treceam peste lucrurile rele cu mare usurinta si vedeam totdeauna partea plina a paharului – deci ma simteam cel mai norocos om din lume. Acum la fel!
Adevaratele drame ale acestui accident, pana acum, au fost:
)
- Mi-au taiat hamul. Era vechi, adevarat, dar era confortabil, ok .. acum tre sa imi fac drum pana la magazin sa imi iau altul
- Mi-au taiat bluza noua luata de la Chamonix. Avea croiala din aia de caut eu de mult: pe gat, cu fiermuar in fata, culoare fotogenica.
Din punct de vedere al “performantelor” montane, inca nu ma pot exprima. Sunt in faza de plimbari. Wee acesta am racit, si nu am paucat sa vad cum ma simt pe bicicleta, la vale…
M-am echipat de iarna, dar nu am nici un vis concret. Imi lipseste o idee de proiect de iarna. Dar … imi lipseste doar de 2 zile, am timp sa o gasesc pana la iarna!
Vineri ma duc la medic. Consultatia de rutina de dupa 3 luni .. preventiv! Dar, eu simt ca e bine …
By the way: ti-am gasit povestea pe net. Imi cer scuze, dar nu am avut taria sa citesc pana la capat. Creierul meu nu prea digera povestile cu mult sange. Of! Of! Ce bine ca esti bine!
Cine e curios sa o citeasca, iata aici: http://www.ovidiublag.ro/2011/07/accident/