Perioada: 2-4 Iulie 2011 (sambata – luni)
Locatia: Chamonix, Alpi, Mont Blanc
Echipa: eu si Cata
Tip traseu: ruta Cecchinel-Nominè cu iesire pe varianta Boivin-Vallençant in peretele lui Grand Pilier D’Angle, gheata/mixt, 900 m. Cotatia traseului (TD+/ED1) conform lui Lindsay Griffin (din cartea “Selected Climbs”)
Varianta in Engleza, by Cata: click aici

Vorbind de vise …

A luat sfarsit prima vacanta de vara din 2011… da, prima, caci mai vine cel putin una! 🙂
Dupa cum vedeti, unii dintre voi care ma cunosc de mai de mult: m-am intors acolo! Acolo unde visele ma poarta neincetat de aproape 3 ani de zile.

Primul an (2009) am visat, am indraznit, si am reusit escaladarea varfului Matterhorn pe ruta mai putin turistica, si anume Zmutt Ridge (D, III+) (click aici). Atunci am trait un vis si inca il traiesc prin prizma amintirilor. Si tot atunci a luat nastere un alt vis ….

Am muncit si am visat la el ~9 luni? Ah si cum m-a purtat mintea, ah si ce frumos a fost sa visez!

Si da, in 2010 am avut indrazneala de a incerca escaladarea “visului”, a unei rute extraordinare: Creasta Peuterey Integrala (TD+, 3, 5c, VI) (click aici).

Atunci, dupa 3 zile de catarat continuu pe o creasta pustie, am intalnit “ingerii lui Cata”. Da fapt nu erau ingeri la propriu, ci 2 alpinisti care catarasera Grand Pilier D’Angle. Parca inca il aud pe unul dintre ei spunand fericit si parca prea energic raportat la starea mea de atunci … “Great climb!”.

Ah, si cat de mult imi doream sa catar gheata! Visez la mixt si gheata de asa de mult timp! De fapt, de cand am aflat ca exista aceasta activitate. 🙂

In acelasi an (2010) s-a intamplat sa catar prima mea ruta de gheata, Chèré Couloir (sau Chèré Gully) II 4, D 350m, gheata pana la 80° (click aici). Tot ce stiam pana atunci era ca “Silvia, pentru gheata este nevoie de putere, de forta … tu esti femeie, e mai greu!”, cuvinte spuse de cineva care incerca sa ma mai pondereze in dorintele mele. Dar nu este acesta adevarul! Am aflat din proprie experienta ca pentru gheata e nevoie de coltari si pioleti ascutiti, bocanci buni care sa tina glezna, o tehnica buna, si placerea de a catara… Fusese asa de usor ca ma intrebam “De ce nu am mai facut asta pana acum?! Ah si cat timp am pierdut!”

La numai cateva zile dupa Chèré Couloir urcam la Bivuacul La Fourche pentru a catara Frontier Ridge (aka “Kuffner Ridge”, II D, 4c) (click aici). De acolo am vazut pentru prima data peretele Nord-Estic a lui Grand Pilier D’Angle, absolut superb, si am intalnit doua echipe de alpinisti care planificau sa il catere. Aceeasi ruta despre care scrisese si Jonathan Griffith in blog-ul lui (vezi aici).

Dar ingerii? Ingerii ce au catarat mai exact? Asta …probabil ca nu o sa stim niciodata …

Creasta Kuffner a fost absolut superba, dar i-am invidiat tare pe cei ce au catarat acel perete impozant: un nou vis, o noua provocare!

Pe mine visele mari nu ma sperie ci ma ambitioneaza. Si parca, cu cat visez mai mult la ele, cu cat muncesc mai mult pentru ele, cu atat am senzatia ca devin mai usor de realizat. Cand ajung acolo, in fata lor … imi e un pic teama … dar le savurez …

Cecchinel-Nominè cu iesire pe Boivin-Vallençant (TD+/ED1)

Ajunsesem in Chamonix de numai cateva ore cand am luat telecabina catre Aig du Midi …

Generalitati:

Grand Pilier D’Angle (4243m) este un varf cu un numar exceptional de trasee variate si de calitate. De obicei este combinat cu escaladarea partii superioare a crestei Peuterey pana pe Mont Blanc. Toate traseele presupun un mare angajament.

Fiind vorba de trasee de mixt si gheata, acest perete este in conditii optime incepand din toamna tarziu, pana primavara… Este prima data cand merg la Chamonix si am planuri cu orientare atat de puterninca spre trasee tehnice de gheata. Si abia acum aflu si invat ca pentru astfel de trasee, nu am ce cauta vara la Chamonix … Cu toate acestea insistam sa incercam … Daca avem noroc?!

Am ales traseul Cecchinel-Nominè cu iesire pe Boivin-Vallençant din simplul motiv ca era singurul despre care aveam cele mai multe informatii si nu in ultimul rand ne-a placut linia lui.

Fotografia de mai jos (preluata din blog-ul lui Jonathan Griffith: vezi aici) are punctata cu rosu linia traseului.

Apropierea:

Cu o sapatamna in urma vremea fusese destul de instabila, plouase, ninsese, si izoterma coborase: era mai frig. Da, avem noroc si ma bucur ca un copil: traseul e in conditii de catarare, ce bine, ce bine!

Se anunta vreme buna pana luni dupa masa, ~16:00. Asadar nu aveam timp de pierdut. Dupa ce sambata am alergat prin toate magazinele din Chamonix ca sa cumpar bocanci (masurile de fete sunt mai rare …), am lasat bagajele la camping, am cumparat niste sandvisuri si am urcat la Aig du Midi cu ultima telecabina. La 16:40 eram sus.

Vremea era OK. Cum se intampla de obicei la acea ora, nu prea erau turisti in zona.

In drumul nostru catre Bivuac La Fourche intalnim, totusi, o echipa de alpinisti care se retrageau din Grand Capucin. Fusese frig! O parte din mine ii compatimea, mai ales pe cel a caror degete degerasera de frig. O alta parte din mine, insa, se bucura: Aham, desi a fost soare nu a fost cald… Hai ca e bine!

Pe la ora 20:20 eram la Bivuac La Fourche.

Capacitatea bivuacului e de 12 persoane. Inauntru cred ca erau 20?! Nu stiu, nu i-am numarat! Am reusit doar sa bag capul inauntru pentru 1 minut, moment in care m-a lovit un miros puternic de gaze/butelie. Am intrebat daca mai erau doua locuri.

Probabil ca pentru o femeie s-ar fi facut loc… Cel mai mult m-a amuzat raspunsul unuia care se inghesuia pe o bancuta impreuna cu alti 2 alpinisti: “Majoritatea pleaca sa catere in noaptea aceasta la ora 2:00 si atunci o sa fie loc si pentru noi si pentru voi!”

Ce am mai aflat e ca 7 persoane urmau sa catere creasta Kufner, 2 echipe ceva in Aig Blanche de Peuterey, unii Brenva Spur (cred ca am vazut 2 echipe de dimineata), unii Sentinelle Rouge … Nimeni Grand Pilier D’Angle!

Jonathan ne spusese, in unul din emailurile sale, de o platforma faina de bivuac la Col Moore.

“Avem echipament de bivuac la noi. Ce rost are sa ne inghesuim?! Cu siguranta nu o sa reusim sa ne odihnim deloc…” – astfel hotaram sa plecam mai departe catre Col Moore.

Practic, de la Bivuac La Fourche se fac 2 rapeluri apoi se traverseaza ghetarul Brenva. Era lumina, si pe ghetar nu erau crevase mari. Asadar drumul pana la Col Moore nu a presupus decat o plimbare relaxata de seara in lumina apusului. Si ce frumos e muntele!

In fotografia de mai jos am marcat cu cruce rosie locul nostru de bivuac…. 🙂

La ora 22:00 eram la Col Moore. Asa cum ne spusese Jonathan, in dreapta, am catarat putin si am gasit o platforma de stanca. Nu era mare, dar relativ Ok pentru doua persoane mai slabute …

Tocmai ne amenajam locul de bivuac cand auzim o avalansa imensa: a plecat fix din seracul sub care va trebui sa traversam noi ghetarul pentru a ajunge la baza traseului in dimineata urmatoare. Brrr…! Ma gandesc ca “daca a picat acum, nu mai are de unde sa pice, si … suntem in siguranta! Ce bine!”. Ne culcam. E liniste, si vantul abia adie. E un pic frig, dar … merge!

O alta avalansa imensa se aude! “E doar o avalansa, sa nu te sperii!” – incearca sa ma linisteasca Cata.

Ma gandesc ca “Ah, pai daca a picat si a doua data, de unde stiu eu ca nu pica iar, si iar?!”.

“Si noi trebuie sa trecem pe acolo? Avalansa trece fix pe la baza traseului care este departe de Col Moore. O sa fim expusi pana acolo! Mai mergem?” – ii zic lui Cata.

Incerc sa dorm, imi e frig, si tot mai frica. Dar ma incurajez spunandu-mi ca “Mergem si nu se va sfarsii aici! Am eu planurile mele inca! O sa fie bine!” – pueril, nu?! Stiu! Dar uneori ajuta! 🙂

Pe la ora 1:00 incepem sa auzim voci. Erau ceilalti alpinisti care se apropiau de Col Moore pentru a traversa ghetarul spre traseele lor. Cum nu prea mai putem sa mai dormim nici noi, pe la 2:00 ne hotaram sa ne strangem lucrurile si plecam.

Sandvisurile (cartofi prajiti, branza, pui) luate special pentru a le manca inainte de tura aveau un gust groaznic: beac! Ah, de anul trecut ma gandesc la sandvisurile din Chamonix, si acum mi-au picat asa de rau ca tot restul vacantei nu am mai pus gura pe asa ceva. 🙂 Ne raman doua pungi de mancare instant luate din Romania si cateva plicuri de ceai.

In mod normal de la Col Moore se presupune sa facem 3 rapeluri pentru a cobora pe ghetar sau o alta varianta mai rapida dar expusa la caderi de pietre- descatararea diagonal dreapta. Cata a ales a doua varianta.

Suntem extraordinar de expusi! La un moment dat mergem fix pe sub serac. Orice sunet ma sperie! Merg cat de repede pot, gafaind. Cata e in fata mea … fac tot posibilul sa merg in ritmul lui. As vrea sa ne mai oprim…

Cu cat ne apropiem de perete cu atat cresc problemele de orientare intrucat sunt multe crevase si e intuneric. Pierdem un pic de timp …

Traseul:

Intram in traseu la 5:00.

Cata pleaca primul cap de coarda. Dupa ce se termina coarda mergem concomitent. Cata asigura foarte rar, la cuie, sau mobile dar e OK: panta nu e foarte inclinata (60/70°) si zapada/gheata e faina. Cand gaseste un loc fain de regrupare se opreste. Vin si eu!

Fac inaugurarea coltarilor si bocancilor pe care i-am cumparat special pentru astfel de trasee. E super: coltarii au frontali lungi si bine ascutiti (sunt noi si acestia) iar bocancii imi tin glezna asa de fain, si nici nu ma mai jeneaza la calcai cum ma jenau altii. Super!

Da, e fain si avem spor! Plec eu cap de coarda mai departe si fac o lungime tot la fel de lunga. Mergem concomitent si asigur rar ca sa nu frece corzile si sa nu pierdem timpul.

In timp ce cataram eu asa: recunosc! E acelasi sunet! E avalansa! Unde e?! Vine de sus? Nu, nu are cum: pe traseu suntem in siguranta! Dar unde e?

Ma intorc si o vad ca un nor alb imens ce ne curata urmele lasate de noi in urma cu mai putin de 1h pe ghetarul Brenva. Ah, daca am mai fi stat putin in sacii de bivuac ….

Parca la ora asta trebuia sa fie inca totul inghetat! Nu trebuia ca cada nimic …nu?! Ganduri!

Nu vreau sa mai gandesc! Ma intorc cu spatele la norul alb, galagios, si continui sa catar.

Urmeaza Cata cap de coarda …

Apoi iar eu! Partea superioara a peretelui deja isi primeste partea de caldura de la soare. Cad bucatele de gheata! Ochelarii de soare imi protejeaza ochii. Nu sunt bucati asa de mari!

Altitudinea creste. Nu suntem deloc aclimatizati si asta se simte. Desi primele lungimi ne-am miscat destul de repede, ritmul nostru de inaintare incepe sa scada. Suntem din ce in ce mai obositi … E randul lui Cata!

Eu in regrupare si ghetarul Brenva in fundal … proaspat maturat de avalansa 🙂

Cata regrupeaza fix in punctul in care incepe lungimea cea mai dificila a traseului (A1, 5c, 90°), pe care el spera sa o gaseasca acoperita de gheata. Din pacate era “dry” (uscata).

“Uf, stii ca nu imi place sa catar la artificial. Te rog, te duci tu?” – ii spun si pleaca tot Cata pe lungimea aceasta.

La inceput era putina gheata de calitate foarte proasta pe un diedru (se vede in filmuletul de la finalul articolului). Apoi au urmat ~6m de catarare artificiala echipata cu pitoane (nu aratau foarte bine, dar erau singura cale de inaintare) care s-a finalizat printr-o traversare dreapta dificila pentru a intra iar in culoarul de gheata. Pe aceasta traversare Cata a fost nevoit sa mai bata un piton.

Cata si-a improvizat scarita din anou si s-a luptat pentru fiecare centimetru.

Am senzatia ca dureaza o vesnicie, dar am rabdare, nu ma plang! Sunt multumita ca nu m-a lasat pe mine sa ma duc cap de coarda. 🙂

Ah, dar nici secund nu e usor deloc! Am si eu de munca…

Cata a regrupat imediat ce a ajuns in culoarului ingust de gheata la doua pitoane gasite pe partea dreapta. Gheata era proasta si inclinatia era mare…

Tot Cata se duce mai departe cap de coarda pe acea lungime pana se mai domoleste panta. Eu raman atarnata in cele doua cuie, sprijinita de peretele din dreapta pe care a inceput sa siroiasca apa.

La loviturile de pioleti si de coltari gheata se sparge, uneori bucati mari care imi cad mie direct in cap. Ma lipesc cat mai mult de perete, imi strang umerii si ma fac cat mai mica incercand sa intru toata sub casca. Auci, auci, auci! Uneori ma loveste chiar tare …ba peste maini, ba peste picioare. Cata inainteaza greu in conditiile acestea iar mie imi amortesc picioarele atarnate in ham.

Soarele e tot mai sus! Jonathan ne spusese sa cataram cat mai repede … Ehei, dar varful e depaaarte!

Gata, plec! Catar o lungime lunga, mergem putin concomitent … la final il gasesc pe Cata pe o platforma de stanca in dreapta.
Cand ajung langa el imi propune “sa facem o pauza aici! Sa ne topim niste zapada si sa ne potolim setea! Sa dormim o ora!”. Prima mea reactie a fost aceea de a ma opune. Apoi … “Si eu sunt obosita! Daca ne odihnim putin si ne hidratam o sa cataram mai repede, poate!”. Ma bantuie gandul ca soarele va topi gheata, si va fi cumplit de catarat mai tarziu: Ce o fi, o fi!

Astfel, gasim o platforma mai faina, ne descaltam de bocanci, ne facem ceai si dormim inveliti ca sa nu ne arda soarele ….

Dupa un timp destul de indelungat (3 ore):
“- Cata, mai mergem si noi?” – intreb.
“- Ce ar fi sa ramanem aici? Cataram maine…Deja e prea cald, se topeste gheata, cad pietre!” – raspunde.

Era deja ora 13:00. Partial avea dreptate, doar ca a doua zi urma sa se strice vremea conform prognozei. Asa ca insist sa plecam mai departe. Urmatoarele lungimi de coarda le catar eu cap de coarda ca sa imi iau revansa pentru lungimile dificile catarate de Cata.

Plec! Initial am emotii gandind ca s-a deteriorat rau calitatea ghetii … dar nu e asa! Gheata e faina, nu sunt dificultati tehnice.

Dupa o lungime si jumatate ajungem la traverseul in Boivin-Vallencant. E complet uscat, nici pic de zapada!

Intram in umbra! Ah, ce bine!

Urmeaza traversare pe gheata sticloasa. Pun mai multe cuie de gheata.

Cata a venit destul de repede la mine in regrupare. Am plecat!

La un moment dat, cand ma pregateam sa amplasez un cui de gheata Cata incerca sa imi atraga atentia ca inca nu e cazul cand: Ups! L-am scapat! Cu tot cu bucla echipata! Of!

Regrupez la baza unui culoar de gheata ingust, foarte inclinat si cu gheata sticloasa…. cam 25m.

Pe lungimea urmatoare pleaca Catalin cap de coarda. Are la el doar 5 cuie de gheata si 6 bucle echipate. Nucile si friend-urile le-a lasat la mine.

E greu! Gheata e foarte casanta si trebuie sa lovesti de mai multe ori cu pioletul pana sa gasesti un amplasament bun ! Din cand in cand se odihneste atarnand doar in pioleti. Imi e frica cand il vad asa, dar am incredere in cuiele de gheata amplasate sub el. Nu are ce sa se intample in caz de cadere – doar un pic mai mult timp pierdut.

La iesirea din acea sectiune mai tehnica e un bolovan. Prin dreapta lui ceva surplombat, prin stanga o traversare delicata pe gheata casanta. Regrupeaza la cuie de gheata chiar acolo.

E randul meu sa catar, secund. Nu ma opresc sa ma odihnesc. Catar dintr-o bucata! Ca secund incerc sa scot timp bun. Nu tin mainile bagate prin dragoanele de la pioleti, si nici suport de sustinere a manilor nu am … ce obositor e! Cata ma fileaza strans, dar nu vreau sa cad in coarda: am si eu orgoliul meu! 🙂

Practic dupa traversarea in stanga se iese imediat pe teren mult mai usor.

Cataram pe rand lungimi lungi ….

In apus de soare! Oare mai avem mult pana iesim? Cand ma uit in sus, nu vad finalul. Parca nu se mai termina.

“Gata, am iesit!” – il aud pe Cata spunand cu voiosie in voce. E deja 21:30.

Iesim din culoar sub un serac pe care il ocolim prin stanga. Zapada e un pic moale, dar tine.

Abia asteptam sa ajungem in creasta si sa gasim un loc fain de bivuac.

Panta de zapada a fost lunga rau. Altitudinea m-a inmuiat bine de tot! Cand am ajuns sus in creasta deja se lasase intunericul si au scazut si sansele noastre de a gasi un loc fain de bivuac. Nu mai era nimic de facut.

Pentru ca sus batea vantul, am coborat ceva mai jos de linia crestei si am ales un loc mai ferit printre niste bolovani. Bivuacam practic atarnati in ham, din cauza ca terenul era inclinat.

In graba mea de a ma baga in sac, si a le aranja pe toate … scap si husa de compresie de la sacul de dormit. S-a dus! Sunt asa de obosita ca nu-mi pasa prea tare, ca sa fiu sincera. Nu prea e energie de astfel de regrete.

Cata a facut mancare si ceai.
Imi e frig si sunt prea obosita ca sa mananc. Beau putin ceai doar …

Retragerea:

Nu prea am dormit. M-a strans hamul rau. Dar nu mi-a fost frig deloc.

Prin comparatie insa, locurile de bivuac din Creasta Peuterey (vezi aici) au fost absolut geniale fata de acesta!

Ne-am trezit destul de tarziu!

Trezirea la 5:00. Ura, ura, am reusit sa cataram Grand Pilier d’Angle! Ura, Ura … doar acum avem energie sa ne bucuram de reusita. 🙂

Deja rasarise soarele cand am plecat. Zapada era foarte buna. Noi eram cu moralul sus, oarecum odihniti, chiar si dupa tortura din timpul noptii.

Doar ca altitudinea se simtea. Dupa numai cateva ore de dormit la ~4243m, urma sa urcam la 4808m pe Mont Blanc.
E prima data cand urcam asa de repede asa de sus, cu asa de putina aclimatizare!

Usurel… usurel…

Aig Blanche de Peuterey in spate. 🙂

Dreapta Aig Blanche de Peuterey, stanga Grand Pilier D’Angle.

La 10:30 iesim pe Mont Blanc de Courmayeur. Gata, inca un pic si terminam! Ce frumos! Hai sa ne grabim sa prindem ultima telecabina (ultima telecabina era la ora 17:30)!

Vf. Mont Blanc in zare.

Oricat as fi dorit sa ma misc mai repede … aveam picioarele ca de plumb! Suntem pe Mont Blanc la 11:30.

Continuam lunga coborare pe ruta 3 Monts spre Aig du Midi. Alte echipe urca spre vf Mont Blanc.

Asa cum anuntase prognoza, la 16:00 muntele se invaluie in ceata si incep precipitatiile sub forma de lapovita. Nu mai vedem nimic in jur, urmam poteca. Abia ne-am tarat pe urcarea de la Aig du Midi, unde am ajuns la ~19:30.

Am intalnit un baiat care lucra acolo. Cand ne-a vazut:
“- In primul rand, sunteti ok?” – intreaba. Eram cam plouati si abatuti.
“- Da, am venit repede sa prindem ultima telecabina”
“- Prea tarziu!” – raspunde zambind. Era clar pentru toata lumea ca nu era vorba de 5 minute, ci de 2 ore.
“- Avem la noi tot ce ne trebuie pentru bivuac. Putem sa stam?”
“- In general nu e voie. Sa va duceti la etaj langa toaleta. Mai sunt niste indivizi acolo, la fel.”- raspunde.

Langa toaleta mai erau 4 tipi, urcati cu ultima telecabina, urmau sa plece in tura urmatoarea zi de dimineata. In camera cu toaleta mai erau o echipa de englezi care catarase Frendo Spur la 2 zile, cu bivuac sub partea finala de gheata, care, la fel ca noi, pierdusera ultima cabina spre Chamonix.

Era asa de cald si bine in camera toaletei … incat am hotarat sa dormim si noi tot acolo.

Am gatit si ultimul pachet de mancare si ne-am hidratat bine cu ceaiuri.

Dimineata la 6:00 s-a dat trezirea! Am coborat cu prima telecabina in Chamonix.

Filmuletul realizat de Cata care, cu siguranta va completa putin povestea:

A fost o experienta extraordinara!
Urmeaza alte peripetii petrecute in restul zilelor de vacanta. Doar … un pic de rabdare!
Povestea scrisa de Cata pe scurt in Engleza o gasiti aici.

Echipament utilizat:

• 5 suruburi de gheata
• 2 pitoane tip lame
• 4 frienduri
• un set nuci
• 10 bucle echipate
• 2 semicorzi Beal ice-line de 50m
• kit bivuac: jumatati de izopren, saci dormit 600g, saci bivuac 250g, ciorapi de puf (eu)
• rucsaci Osprey Talon 33l (900g)
• cate 2 pioleti tehnici: Petzl Quark- Cata si Petzl Aztar- eu
• coltari tehnici: Petzl Dart- Cata si Grivel G14- eu
• bocanci tehnici: La Sportiva Batura Evo- Cata si Scarpa Phantom Guide- eu
• Jetboil, pentru topit zapada si gatit