Perioada: 22/23 Ianuarie 2011
Locatia: Bucegi
Echipa: eu, Corina, Rudi, Catalin Serban si Tori
Ruta: Cabana Gura Diham – Valea Cerbului – Valea Tapului – “La Manoliu” (somn) – retragere pe Valea Caraiman (Jepii Mici)

Vremea se anunta capricioasa: probabilitate mare de ninsoare, frig, si vant. Preocupata de treburile mele cotidiene nu ma gandesc foarte mult la planurile de weekend. Seara, la ~9:00 ies de la cursul de franceza: gata, a venit weekendul! Catalin imi sugereaza la telefon sa stam acasa si sa asteptam vesti de la cei care pleaca de sambata dimineata pentru a pleca si noi in tura duminica …

Sunt de acord cu asta. Numai ca in drum spre casa, singura in masina pentru 15 min, cu muzica la maxim … inima mea incepe sa planga. Imi spune ca imi bat joc de ea… Of, si nu, nu pot explica ce am simtit. Imi trec in minte multe ganduri: o sa fie frig, o sa ninga, ceata, vant DAR ma striga asa de tare, ca nu ma pot opune! A fost unul dintre acele momente in care ma intreb daca nu cumva e mai fain sa fi ca “toata lumea”….

Corina, Rudi, Catalin Serban si Tori se hotarasc sa iasa la o tura pe o vale in Bucegi. Catalin, obosit dupa vacanta de schi unde suferise destul de mult din cauza frigului imi spune “Suna pe Corina si mergi cu ei, ca eu chiar …”

Il inteleg. Jumatate din mine gandeste le fel: DE CE? De ce sa merg sa sufar de frig? De ce sa ma chinui sa sparg urme in zapada? De ce? De ce? De ce? … singurul raspuns pe care il gasesc este “Pentru ca maine la pranz, daca nu sunt la munte, o sa fiu foarte trista!”

Dimineata la 6:30 ne stragem cu totii la Victoriei. Apoi via Busteni. Apoi via Gura Diham unde o lasam pe Maria.

Pe la 11:30 plecam pe Valea Cerbului. Vremea nu se arata atat de rea precum se anuntase. Ninge, dar cu fulgi mici, cantitati reduse … 🙂

Intram pe vale .. si avem de-a face cu prima saritoare. Fiind putina zapada, destul de multe saritori le-am gasit descoperite.

Prin niste boscheti, urmand ca apoi sa coboram in dreapta … 🙂

🙂

Grupul vesel 🙂

Urcand pe vale … 🙂

🙂

O mica saritoare 🙂

🙂 Rudi

O saritoare un pic mai dificila …

Rudi la aparat … 🙂

By Corina 🙂

By Corina. Eu pe un pasaj mai delicat …

E randul Corinei .. 🙂

Ne lovim de o ruptura de panta de aproximativ 25m, care ne scoate pe Brana cu Jnepeni. Tori pleaca cap pe aceasta lungime. Pasajul este foarte bine asigurat (exista pitoane si cuie)… e mai greu decat pare de jos sau din poze. ;))

Se iese printr-un fel de horn …

Ne asteptam randul in frig. Eu mi-am pus pufoaica gandidu-ma ca am facut afacere buna ca mi-am luat-o in ciuda greutatii in plus. De fapt, planul era sa dormim la Statia Omu, in refigiu de iarna, unde nu este caldura. Am preferat sa iau la mine un sac de dormit mai usurel … dar am suplimentat cu pufoaica si ciorapi de puf. 😀

By Rudi. E randul meu dupa Corina.

Era deja tarziu. Se lasa noaptea si riscam sa nu mai gasim drumul de iesire din vale. Inainte de a catara si eu ruptura de panta Rudi a venit cu ideea ca “Cineva sa plece in sus sa bata urme si sa gaseasca drumul acum cat e inca lumina pana cataram toti, si strangem echipamentul!”

By Corina. Asadat eu si Corina am plecat inainte sa batem urme lasand pe baieti sa stranga echipamentul. Adica un mic traverseu in stanga si apoi drept in sus pe firul vaii pe la baza Creastei Malinului pe care o catarasem anul trecut impreuna cu Cata. (vezi aici)

Stancile, peretii se vedeau tot mai fain prin ceata …. Ah, ce frumos!

Pana pe Brana Mare nu a mai intalnit nici un pasaj mai dificil.

Din cauza luminii slabe fotografiile nu au iesit foarte bune din punct de vedere calitativ. Incerc doar sa transmit, probabil intr-un mod stangaci, cat de frumos se vedeau peretii de pe vale, in jocul de ceata. 🙂

Mai avem un pic si iesim in Brana Mare …

Apoi s-a lasat ceata si nu am mai facut poze. La un moment dat am iesit pe un fel de creasta. De acolo am continuat in dreapta, pana la Baza unui horn. Am sapat ditamai santul in horn, prin zapada pana la piept. Trebuia sa fac ceva sa imi fie cald, nu?! :))

Apoi Corina a insistat sa ma opresc sa astept sa vina si ceilalti ca sa hotaram impreuna daca acesta este drumul cel bun.

Cand ceilalti au venit, mi-au dat un capat de coarda si cateva asigurari, si mi-am continuat drumul prin horn. Ah, ce fain! O lungime scurta, dar faina… Am montat doar un friend, caci nu am mai gasit alte posibilitati de asigurare … In discutiile de a doua zi Tori mi-a atras atentia asupra unor posibilitati de asigurare (montat nuci si frienduri) pe care nu mi le pot imagina nici azi.

Ne-a luat destul de mult sa tecem si de acest pasaj, toata echipa de 5 persoane …

Apoi imediat am iesit iar pe o creasta, iar am continuat in dreapta, pana am iesit sus in platou. Era ceata, abia zareai la 1m. Am mers strict pe GPS-ul lui Rudi.

Acolo sus am renuntat la ideea de a dormi la Omu, si ne-am reorientat catre “La Manoliu”. Acolo e frumos, curat, cald …

DOAR CA, daca se intampla sa domiti acolo, sa va faceti intai imunizarea la ideea de sange si morti probabil prin a vaziona cat mai multe filme EXPLICIT VIOLENTE.

De cativa ani buni refuz, si nu suport sa ma uit la filme in care apar scene de violenta, sange, moarte …

De ce insist pe ideea aceasta? Deoarece domnii de la cabana “La Manoliu” au insistat destul de mult cu povesti despre raniti si morti, sustinute prin nenumarate fotografii si filmulete (care mai de care mai explicite). Daca stau bine si ma gandesc, cred ca mai muti morti si raniti vezi daca stai la coada la urgente la spitalul Floreasca cand te inteapa o albina (mi s-a intamplat si asta cu albina, vezi aici)… diferenta e ca ii vezi “proaspeti”. Recunoasc ca inca nu dorm bine noaptea din cauza lor 🙁

A doua zi am dormit pe saturate. Sus pe platou era inca ceata, asa ca … inca o data ne-am folosit de GPS-ul lui Rudi pentru a ajunge la intrarea pe valea Caraimanului.

La intrare in vale … la Cabana Caraiman, ne intampina doi catelusi. 🙂

Jos in Busteni o parte dintre noi au ramas intr-o carciuma, iar eu si Tori am prins un autostop pana la Gura Diham pentru a o recupera pe Maria.

Ne-am intalnit si cu Baza si Florin. Ei au catarat Hornul din peretele Costilei si s-au retras prin Valea Galbinele.

A fost o tura nesperat de frumoasa luand in considerare prognoza care se anuntase pentru weekend. Super echipa!! 🙂