Perioada: 5/6 Februarie 2011
Locatia: Costila, Bucegi
Echipa: eu, Viorica si Octavian
Activitate: Am incercat ceva alpinism …

Mustrarile de constiinta generate de weekendul precedent care fusese perfect pentru trasee de alpinism ma urmareau. Asa ca m-am hotarat ca vreau sa catar .. fie ce o fi, vreau sa catar …

Octavian ma intreaba ce fac in weekend, asa ca ii propun sa facem echipa sa cataram .. cataram … cataram …

Cata e prins in Bucuresti. Ghinionul lui .. sau nu!? ;))

Plecam din Bucuresti chiar vineri seara cu gandul de a ne trezi a doua zi de dimineata sa incercam sa intram in traseul Furcile. Nu mai catarasem niciodata cu Octavian, aveam emotii ….

Traseul Furcile are 6 lungimi de coarda, grad 6- pe ultima lungime, si 5+ sustinut pe restul lungimilor .. cred! E nevoie de ceva angajament.

De jos de la Caminul Alpin pana la refugiu mergem greu. Pe drum incepe sa ma sacaie gandul ca nu o sa am timp sa ma odhnesc suficient pentru a doua zi: “macar 4 ore de somn sa prind!”.

Dimineata ma trezesc plina de energie. Dar stiu, ma cunosc, e o pacaleala: sunt asa de motivata ca pacaleala o sa ma tina toata ziua!

Plecam de la refugiu cu primele raze de lumina. Totul pare perfect: vremea e OK, zapada e OK.

Ne miscam binisor si traversam in Valea Galbinele.

Incepe sa isi faca simitita prezenta vantului. Dar nu e puternic, e .. ok! Pe vale, atat pe Costila cat si pe Galbinele se scurg rauri de zapada. Cu o seara inainte as fi zis ca acea zapada proaspata provine de la avalanse….

Cu cat urcam mai sus, cu atat rafalele de vant sunt mai puternice. Ne pune pe ganduri, dar ne ambitionam sa urcam tot mai sus. Suntem undeva sub Hornul Coamei.

Vantul vine cu bobite de gheata si pietricele. Suntem bombardati efectiv … imi e si fica sa ma uit in sus pentru a nu ma trezi cu o pietricica in fata …

In plin moment de rafala … fac o poza!

Vantul ne goneste inapoi la refugiu: “Mergem, ne odihnim, si maine incercam iar, ca doar se slabeste vantul!”

Il fotografiez pe Octavian cu vantul in spate. Odata cu noi, pe vale fusesera si Victor cu Catalin Serban. Ei ar fi vrut sa intre in traseul Trei Surplombe. Acum mergem pe urmele lor de retragere …

Ambitia si determinarea dispar, asa ca … oboseala isi face aparitia urgent. Ma culc la loc in sac, si ma trezesc pe la 15:00 … numai bine sa mananc ceva si sa prind apusul. In rest … socializam, na! ;))

De jos din Busteni se aude muzica si forfota generata de concursul International de Escalada pe gheata. Victor si Catalin se dau la ceva dry tooling.

Varful Picatura 🙂

A doua zi plecam si mai devreme. E mai cald, vantul e mai slab, si nu mai curg rauri de zapada pe vale …

Eu sunt odihnita acum si ii dau destul de repede in sus nerabdatoare sa intru in perete…

Victor si mai rapid ca mine …

Azi am plecat mai repede de la refugiu: rasaritul ne prinde pe valea Galbinele. E frumos!

Vantul e suportabil, asa ca fara sa ma gandesc prea mult ii dau in sus pe Hornul Coamei. Victor si Catalin se hotarasc sa nu intre nici azi in traseu deoarece Catalin isi uitase pufoaica acasa ..

Dupa ce ma ajunge Octavian din urma hotaram sa ne legam in coarda. Locul stramt si incomod ne determina sa ne miscam foarte incet. Pierdem timp, mult timp …

Am ajuns la baza traseului tarziu. Ne dam seama ca nu suntem pregatiti pentru un asemenea angajament, nu ca si echipa. Nu am mai catarat impreuna, avem dubii, nu stim ce sa ne spunem, stim doar ca … nu vrem sa intram pentru ca odata intrati nu prea ne mai putem retrage.

Asta e! Rapel! :))

Cred ca ar fi fost mai cuminte daca ne-am fi propus un traseu mai usurel de la inceput. Probabil ca am fi realizat mai mult in acest weekend. Eh, ramane pe data viitoare. Macar a fost faina catararea pe Horn. 😀

E prima data cand factorul “vant” ma impiedica sa fac ceva/orice … wow!