Perioada: weekendul de 27-28 Noiembrie 2010
Locatia: Fagaras
Participanti: eu si Cata
Traseu: Cabana Paraul Caprei (1520m) – Stana – Varful Museteica (2448m) si retur.

Vineri seara ajung acasa, dupa o zi de munca … ca tot omul normal. Un lucru era cert atat pentru mine cat si pentru Cata: mergem la munte fie ce o fi. Alte persoane cu care mai discutasem problema destinatiei de weekend imi atrasera atentia asupra prognozei: capricioasa.

Doar ca inima mea zburda de nerabdare: zapada, ger, iarna, munte, ceata, nori, vant … mi le doream pe toate. Chiar daca vremea rea si ceata ar fi insemnat sa nu vad nimic in jurul meu, visam doar la bradutii ce isi vor scutura crengile peste obrajii mei, sau la vantul rece care imi va sufla in fata …

Asadar, ne gandim la un itinerar modest. Cata vine cu ideea de a face ceva in Fagaras, in partea Sudica, altceva decat Caltunul pe care dorim sa il exploram din nou la iarna. Imi zice de vf Museteica, cel pe care il vedeam atat de frumos de pe creasta Arpaselului (vezi aici). Cautam pe net ceva cu “Fagaras, sud, Museteica” … si ajung, culmea, pe blog-ul meu, la unul din articolele de acum un an si ceva, un articol de vara, cand am traversat creasta dintre Vf Arpasul Mic, Vf Buda, Vf Raiosu si Vf Museteica (vezi aici). Mi-l aminteam, foarte vag, ca pe un traseu usor, si nu foarte spectaculos …

Dar acum … acum e iarna … e alceva. Totul va fi alb, iar alb-ul capata forme spectaculoase in ochii mei! Ne hotaram sa mergem pe acelasi traseu, insa in sens invers: Cabana Capra – Vf Musteica – Vf Raiosu – Vf Buda – inoptat la noul refugiul din Fereastra Zmeilor, de unde, urmatoarea zi ar fi urmat sa exploram putin acea zona (Arpasul Mic).

Date tehnice

Atentie: acest traseu este nemarcat.

Mai jos puteti vedea o harta: cu rosu se vede partea traseului pe care am reusit sa o parcurgem, si in continuare cu albastru se poate vedea continuarea traseului, care a ramas in stadiu de proiect. 🙂

De la Cabana Capra, se coboara circa 500m pe sosea pana in dreptul unei stani. De acolo se paraseste soseaua, se traverseaza apa pe un podet si incepe ascensiunea de-a lungul unui parau. Se merge ba pe o parte ba pe alta a paraului, functie de posibilitati. Ascensiunea nu e chiar usoara: necesita entuziasm, dorinta de balaureala si ceva antrenament deoarece este urcus sustinut si in prima parte pana iesim la gol alpin presupune catarare la radacini de copaci si jnepeni. 😉

Povestirea

Nu suntem foarte matinali cu plecarea din Bucuresti. In drumul nostru ne oprim sa fotografiem Cabana Piscul Negru si padurea imbracata in alb.

Ajungem la Cabana Capra pe la ora 12:00, mancam … si constatam ca vremea nu e asa de rea.

Pe la ora 13:00 suntem gata de plecare. Stiam din blog-ul meu ca trebuie sa trecem pe langa o stana (un patratel alb pe harta din acel articol, vezi aici). Ce bine sa ai un jurnal! Ca sa fim mai siguri ca aceea este intrarea in traseul nostru intrebam un barbat aflat in apropierea cabanei, care parea a fi de la salvamont si acesta ne confirma: “Da, urcarea pe Vf Museteica se face pornind din dreptul stanei in sus …”

Plini de entuziasm plecam in mica noastra aventura. 🙂

Dupa cei ~500m parasim soseaua, si ne facem drum prin nameti mari si pufosi … trecem peste podetul de lemn.

Apoi mergem de-a lungul apei pana la stana …

De unde ne continuam drumul direct in sus. Ninge, si e o atmosfera de poveste. Din cand in cand mi-am asumat si eu raspunderea de a bate urme … si de a gasi ruta. Adesea Cata ma intreba daca “se poate pe acolo?”. Da, da .. ii raspund! Ma gadeam ca se poate pe oriunde ca doar nu suntem pe poteca turistica. De 2 ori am ajuns in zone mai ciudate, cu cascade: prima am evitat-o pe partea dreapta, si a doua pe partea stanga a apei. Eu tot tineam minte de pe harta ca trebuie sa prindem creasta din stanga, si apoi totul ar trebui sa devina intuitiv. Asa ca sapam urme drept in sus.

Zapada era proaspata, fara consistenta. A trebuit sa ma furisez in sus printre copacei, ma distra cand acestia se scuturau peste mine, si radeam singura caci Catalin era in urma … Apoi a trebuit sa catar tinandu-ma de radacini si de jenepeni aflati sub stratul mare de zapada. Da, mie mi s-a parut chiar distractiv, si vantul nici nu batea asa de tare.

Dupa o balaureala indelungata, am reusit sa iesim sus pe coama din stanga …

Studiem harta si verificam altimetrul pentru a identifica unde ne aflam raportat la obiectivul nostru. In sus se vede coama pe care ne-am continuat ascensiunea.

In unele locuri zapada era chiar mare. Doar ca era proaspata, ninsa la rece, si deci foarte usoara … am sapat lejer urme. Prin valuri de ceata, privim spre Nord la creasta principala.

Cata ma fotografiaza… in spatele meu e culmea pe care am urcat, si jos in vale se vede ca un sarpe soseaua transfagarasanului…

Vantul incepe sa isi faca tot mai simtita prezenta. Aici sus erau si portiuni unde zapada era spulberata de vant … si puteam sa ne deplasam mai cu talent.

Eram pregatiti cu coltari si piolet pentru zapada tare sau gheata, haine groase si ochelari de schi pentru a ne proteja de frig si vant rece. A fost perfect!

Albastrul cerului ni se arata … si razele soarelui ne incalzesc din cand in cand. Ne bucuram de spectacol ca niste copii. Ne era dor de iarna 🙂

🙂

Batem urme cu randul …

E absolut superb

Desi pare ca e aproape, Vf Museteica se lasa greu urcat 🙂

In spatele meu se vede un punct rosu- Cabana Salvamont cota 2000.

Vf Arpasul Mic si o parte de creasta pe care planificam sa o parcurgem …

Ne dam seama ca e cam tarziu, dar ne simtim bine … Facem poze si ne bucuram de peisajul de iarna.

Privim spre Sud. Zapada suflata de vant a ascutit muchia catre Vf Robita.

Soarele se pregateste sa apuna …

Odata cu asfintitul, o lumina de basm ne inconjoara. Stim ca trebuie sa ne grabim, dar nu prea reusim …

Vf Arpasul Mic e departe, dar inca mai speram ca vom finaliza tura. Asa ca ne continuam drumul catre Vf Museteica.

Cata fotografiaza creasta ce urma sa o parcurgem. Incerc sa analizez atent terenul, in ideea ca ne vom continua drumul pe intuneric.

🙂

Ultimii pasi pana pe Vf Museteica

Creasta pe care dorim sa o parcurgem arata superb. Sub ultimile fascicole de lumina totul pare intuitiv: tinem muchia!

Poza de varf …e ora ~18:00

De pe Vf Museteica ne-am continuat drumul spre Nord. A urmat o coborare destul de abrupta pana in sa. Intre timp, vantul a inceput sa sufle tot mai puternic. A inceput sa viscoleasca. A trebuit sa ne oprim de nenumarate ori in loc pentru ca vantul ne dezechilibra. Dintr-o data a merge pe muchie, si a evita cornisele a devenit o provocare.

Am analizat situatia si am hotarat sa ne intoarcem pe urme. Desi initial as fi crezut ca nu e greu (ce poate fi asa de greu sa te intorci pe urme deja existente?!), ulterior am constatat ca vantul puternic maturase pe alocuri urmele noastre … Dar in cele din urma ne-am descurcat! Am reusit sa coboram in 2h 30″ ceea ce urcasem in 5h. 🙂

A doua zi vremea s-a mai incalzit, iar ceata s-a lipit de piscuri … asa ca dupa ce am dejunat, am plecat spre casa …

Coborand pe soseaua Transfagarasanului am dat de un grup de tineri ce exersau rapelul: era un curs de initiere in alpinism organizat de Clubul Ecoxtrem.ro

Asa am petrecut noi primul weekend de iarna.