Perioada: Doua zile, 13-14 septembrie 2010
Echipa: Eu si Catalin
Locatia: Alpi
Traseu: Aig du Midi – Frontier Ridge (aka “Kuffner Ridge”, II D, 4c) pana pe Mont Maudit (4465m) – Aig du Midi

Prognoza de la Maison de la Montagne s-a adeverit: duminica seara, dupa ce ne-am bagat in cort la somnic a inceput sa ploua usor si sa bata vantul apoi a inceput sa ploua tot mai tare. Apoi atat ploaia cat si vantul s-au intensificat si a inceput o adevarata furtuna cu fulgere si traznete: “uaaaa, oare ce o fi acolo sus?”

Aceasta furtuna imi aduce o oarecare consolare interioara si ma simt bine pentru ca mi-am dat seama ca am facut o alegere buna in ceea ce priveste renuntarea la traseul Walker din Grandes Jorasses …

In continuare prognoza ne spunea ca vremea isi va reveni repede a doua zi la pranz (ora 11:00).

Catalin a fost cel care a adus in lista noasta de trasee “de facut” Creasta Kuffner in timpul uneia dintre calatoriile noastre cu avionul. Am fi vrut sa o facem in Iulie dupa Peuterey (vezi aici) doar ca in acea perioada era foarte cald si ni s-a recomandat sa nu o facem. Atunci am ales ca alternativa la Kuffner traversarea Grandes Jorasses (vezi aici). De data aceasta, insa, cei de la Maison de la Montagne ne-au dat verde: e frig, a nins mult si e multa zapada, deci e in conditie optima.

A doua zi dormim pana mai tarziu. De fapt asa hotarasem numai ca de dimineata ma trezeste Catalin ca “E deja 8:30, iubita!”. Un pic morocanoasa ma trezesc cu greu si imi aduc aminte ca “Azi mergem iar sus!”. Ah, da, acesta este un motiv real de a ma trezi. 😀

Urcam cu telecabina si pe la 12:20 suntem la Aiguile du Midi coborand iar cei 200m diferenta de nivel pana pe Col du Midi.

Vremea se indreptase: vizibilitate mare, soare, vant slab – doar o adiere. Pe langa aceasta peste noapte ninsese vre-o 60 cm si totul era acoperit cu zapada proaspata, superba. Era ca o zi autentica de iarna, si vai, cat de mult imi plac zilele de iarna pe munte!

Incepem sa topaim ca doi copii in zapada proaspata: zburdam! Pe ghetar se vedeau cateva poteci slab conturate.
“-Da’ nu mai avem urme pe retragere!”- zice Catalin.
“-Ei, pana maine se duce cineva pe Mont Blanc, ce crezi?!”- ii raspund relaxata.

Retragerea aleasa de noi era traseul clasic 3Mont de urcare/coborare pe Mont Blanc (mai multe despre acest traseu aici).

Coboram destul de repede pana in locul unde de obicei se afla tabara de corturi. Nu mai era nici un cort acolo si banuim ca turistii s-ar fi refugiat la Cosmic Hut aflat 50m mai sus. Admiram Lachernal Traverse (stanga de Trangle du Tacul), Mont Blanc du Tacul si din nou Triangle du Tacul si incercam sa distingem alte linii interesante de gheata pe langa Chèré Couloir (vezi aici).

Ne continuam drumul in jos-stanga pe Vallee Blanche, pe poteca in zapada proaspata ce serpuieste usor printre crevase. In dreapta admiram Dent du Geant, Arete de Rochefort (parcursa in Iulie, vezi aici) si peretele nordic a lui Grandes Jorasses incarcat cu zapada proaspata si cele 6 telecabine Panoramic. 🙂

Crevase! Mie mi se par tot mai multe si mai mari de la an la an.

Catalin trecand peste o crevasa pe un pod de gheata/zapada…

Ne continuam drumul printre crevase cautand cu ochii fel de fel de linii interesante de catarat pe peretii lui Tacul. Traseul parcurs cu o zi in urma ne-a deschis noi perspective asupra catararii de iarna. Nu ne mai temem de gheata, ba chiar ne atrage (aici).

Usurel ajungem in circul Maudit. Ne continuam drumul in dreapta-sus catre Kuffner Ridge.

Noi am urmarit linia rosie din desenul de mai jos (intrarea clasica pe Kuffner), 3-4 lungimi de coarda pe un culoar de zapada, gheata pe alocuri, cu inclinatie de 45 grade. L-am parcurs concomitent cu ~7m de coarda intre noi si nu am simtit nevoia de a asigura. Bulina rosie marcheaza Bivuacul La Fourche (3737m), situat pe partea italiana. Este locul unde am dormit peste noapte si de unde am pornit pe Kuffner. Linia verde marcheaza o alta linie de start a traseului Kuffner Ridge, insa nu se recomanda dacat daca e acoperita de zapada abundenta, ca acum. 😉 In spatele crestei vedem Mont Blanc de Courmayeur si Mont Blanc.

Kuffner Ridge, fotografiat artistic de Cata din semiumbra cu soarele ca o stea. 🙂

Intram in culoarul de urcare in creasta pe o portiune de zapda mai tare. Plec cap de coarda cu doi pioleti, insa cred ca unul singur ar fi fost suficient. Avem la noi doar un cui de gheata dar nu simt nevoia sa il folosesc.

Catalin vine in urma mea. In spate se vede Circul Maudit pe care serpuieste cararea in zapada pe unde am venit si in spate Col du Geant cu Dent du Geant …

Pe culoar am intalnit si vre-o 2 portiuni usor delicate cu gheata care mi-au adus aminte de primele mele vai alpine din Bucegi parcurse iarna alaturi de Octavian si Vio, si Catalin Serban … O sa scriu si despre acestea candva. 😉

In scurt timp am iesit in creasta. In dreapta, pe partea italiana/Brenva, se vede refugiul. Apoi, si mai in dreapta, in spate, se vede Aig Noire de Peuterey. 🙂 Raman fara cuvinte vazand pentru prima data din acest unghi Creasta Integrala Peuterey, parcursa de noi in Iulie (vezi aici).

E ora 16:30 si la refugiu erau deja trei echipe. 2 echipe vorbeau spaniola. Cei din poza scriu in caietul din refugiu mica lor poveste: pe ce data au ajuns si ce traseu intentioneaza sa parcurga. Am scris si noi acolo … 😉

Pana seara au mai venit 2 echipe. Nu toti aveam acelasi plan: o echipa de spanioli planifica sa merga pe Kuffner Ridge, doua echipe planificau sa merga pe Cecchinel-Nominè/Boivin-Vallençant in peretele lui Grand Pilier D’Angle pe care il parcursese si Jonathan Griffith urma cu o saptamana (vezi aici), si o alta echipa planifica sa intre in Brenva Spur (vezi mai multe aici) – se presupune a fi cea mai usoara ruta de urcare pe Mont Blanc din partea Italiana, asa cum spune Philippe Gatta.

Cei care planificau se merga pe acelasi traseu cu noi, respectiv Kuffner Ridge, erau hotarati sa se trezeasca la ora 1:00 si sa plece la ora 2:00 noaptea. In cartea pe care o aveam nu exista nici un fel de aproximare a timpului de parcurgere a acestei rute, insa noi banuiam ca avem timp sa coboram pe 3M si sa prindem ultima telecabina de la ora 17:30 de a doua zi, plecand de la 6:00 dimineata. Intentia “matinala” a acestei echipe ne-a pus pe ganduri: o fi asa de lung si greu?

Cu toate acestea, de cand ratacisem 10 ore pe teren necunoscut in tura Zmutt Ridge (vezi mai multe aici) amandoi eram hotarati sa nu mai plecam niciodata in tura noaptea. Pana la urma, dupa dezbateri peste dezbateri, ne hotaram sa plecam la 5:30 dimineata, pe intuneric, cu gandul ca in 1h se lumineaza.

Toata noaptea, in refugiu a fost o adevarata agitatie, nu am putut sa dorm deloc. Ba au gatit, ba s-au trezit pe rand incepand cu ora 2:00 care mai de care sa se echipeze si sa plece in tura … am ramas singuri. Pe la 4:00 nu mai puteam sa dorm, asa ca l-am trezit si pe Cata. :)) Afara era bezna: “daca plecam acum, ori ratacim aiurea, ori trecem prea repede de locurile misto, si nu mai apucam sa facem poze si sa ne bucuram de tura … ” – ne gandeam.
Pana la 5:00 am topit zapada si am facut ceaiuri: “nu dormim, nu plecam, macar sa ne hidratam!” :). La 5:15 dam start-ul, mergem tot timpul concomitent, fiecare cu un piolet in mana. Prima parte de creasta, usurica, bajbaim pe intuneric.

Cand ajungem in zona unde linia verde (vezi poza explicativa de mai sus) iese in creasta, intalnim o alta echipa de 2 fete care au ales sa urce pe aici si sa porneasca in Kuffner. Ele nu merg concomitent asa ca trecem rapid de ele.

Apoi, in zare, acolo unde creasta Kuffner devine abrupta vad doua luminite: “Echipa care a plecat inaintea noastra se pare ca nu a ajuns prea departe.” Ei plecasera in tura la 3:00, pentru ca nu le sunase ceasul la 1:00, insa intunericul i-a incurcat (s-a vazut asta si dupa urmele haotice lasate pe traseu). Incepuse sa se lumineze. Ei se chinuiau sa abordeze creasta pe partea stanga, acolo unde, (noi acum puteam vedea pe lumina) creasta trebuia abordata pe un culoar de zapada pe partea dreapta. In poza de mai jos …

Creasta Kuffner si luminitele de la fetele ce veneau in urma noastra …

Cand ajungem in dreptul echipei de baieti le spunem sa se intorca si sa vina prin dreapta. Apoi noi ne continuam drumul cu repeziciune. Ne era ciuda ca plecasem prea devreme si trecusem peste portiuni superbe, fotogenice, unde nu s-au putut face fotografii din cauza intunericului. 🙁

Cata urca ca o locomotiva pufaind

Se lumineaza. Vantul doar adie usor acum, si e absolut superb. Creasta Kuffner si Tour Ronde in spate.

Dupa culoarul de zapada urmeaza o zona de praguri stancoase. Incepem sa cataram – catarare usurica de stanca si zapada pe alocuri. Echipa baietilor calcand pe urmele noastre …

Catalin in actiune. 🙂

🙂

Si soarele rasare … Si ne incalzeste. Si am vrea ca sa inghetam cumva clipa asta, pentru ca e absolut S U P E R B !

Continuam catarare usoara ba pe stanca ba pe zapada …

Creasta Peuterey in lumina rasaritului: Aig Noire, Aig Blanche, D’Angle si Mont Blanc de Courmayeur … Waaaaaa!! Ce pot spune e ca traseele din D’Angle pareau in conditii superbe, si gandul de a ma intoarce in acea zona si a catara ceva in acel perete m-a contaminat :), caci dupa cum am mai spus, dupa parcurgerea traseului Chèré Couloir cu o zi in urma (vezi aici) mi s-au deschis noi pespective prin faptul ca traseele de culoar si gheata nu ma mai sperie.

Eu cu creasta Peuterey in spate …

Creasta Kuffner si fata nordica a lui Tour Ronde.

Kuffner Ridge care iese pe Mont Maudit, cel mai inalt punct din aceasta poza (acel triunghiulet stancos), acolo unde trebuie noi sa ajungem. Ne miscam bine … Si vremea pare sa tina cu noi. 🙂

🙂

O crestulita incredibil de fotogenica … care ne duce la baza lui Pointe De L’Androsace pe care trebuie sa il ocolim prin stanga.

🙂

La baza lui L’Androsace…in dreapta se vede creasta Aiguille du Diable.

Vedem cuie in sus, si suntem confuzi. Studiem descrierea traseului in carte in care ne spune despre faptul ca trebuie facut ocol prin stanga. Ulterior, citind pe net, am vazut ca in conditii de zapada proasta se recomanda sa se catere direct Pointe de L’Androsace …

Catalin a tot asteptat aici sa ne ajunga o alta echipa din urma pentru a face o fotografie cu doi alpinisti pe aceasta creasta de zapada naravasa. Doar ca ei nu mergeau consecutiv si ii lasesem destul de mult in urma, asa ca … nu a fost sa fie poza de top. Se vad doar urmele noastre acolo :))

Ocolim L’Androsace. Pentru a reiesi in creasta avem de catarat portiunea cea mai dificila din traseu (4c). Nu e lunga si nici grea. Aici am asigurat la un friend intepenit intr-o fisura …

Apoi mergem pe o succesiune de rampe: culoare de zapada tare, gheata, stanca… Foarte fain!

Catalin plin de incredere pe o rampa de zapada inghetata si foarte stabila

Iesim in creasta principala a lui Mont Maudit…

Unde ne loveste un vant puternic care ne biciuie obrajii cu bucati mici de gheata …

Usurel .. usurel .. urcam pe Mont Maudit luptand cu vantul. Ma simteam putin slabita .. probabil si de la lipsa de aclimatizare.

Suntem confuzi: nu exista poteca pentru coborare! Turistii nu urcasera pe Mont Blanc in acea zi ?! Abia ca se cunosteau niste urme a unei echipe care, probabil ca se retrasese din vre-un traseu de perete, insa vantul batea asa de tare ca aproape ca le acoperise. Apoi, ceata ne cam ameninta …

Din varful lui Mont Maudit, unde am ajuns pe la 11:30, coboram repede sa prindem urmele. Se pune ceata, si abia ca mai putem vedea la cativa metri in fata noasta. Urmele sunt slabe, caci vantul le-a acoperit. Pentru un timp mergem linistiti pe urme, pana cand le pierdem. Uffff….ne intoarcem inapoi pe urme.

Ratacim putin, apoi gasim iar urmele .. dar nu ne mai linistim de data aceasta. Ori de cate ori se ridica ceata, ne uitam dupa urme si incercam sa tinem minte traiectoria pe care trebuie sa mergem … Stam amandoi concentrati, si speram sa nu se indeseasca ceata.

O poza catre Col du Maudit, si Arete du Diable vazut in ceata…

Pana la urma, batuti de vant si bajbaind prin ceata ajungem la Aig du Midi. De pe Tacul am coborat prin pulver si zapada mare…

Fascinata de nuantele de gri fac o ultima fotografie cu Col du Midi si Triangle du Tacul inainte de fugi pentru a prinde ultima telecabina catre Chamonix.

A fost un traseu absolut superb!

Un filmulet realizat de Catalin: