Catalin ne spune:
“Scriu cateva randuri pentru voi…ca sa intelegeti mai bine ce am simtit noi, ce am simtit eu, ceea ce nu vor putea spune pozele sau filmul.
In prima zi cand am intrat in Aiguille Noire si am parcurs primele lungimi de coarda, un elicopter s-a oprit in aer in dreptul nostru si astepta. Ne simteam pusi sub microscop, examinati atent… pret de 10 minute…atata mi-a luat si mie sa pierd ruta de 2 ori…a trebuit sa ma intorc de unde am plecat. Silvia era linistita, dar oare ce gandea ? Ma simteam ca un incepator intr-un traseu prea dificil pentru pregatirea mea, un TD… eram plin de emotie…imi doream sa se termine totul mai repede. Elicopterul a plecat, zgomotul infernal s-a terminat si m-am relaxat. Am regasit traseul. S-a facut liniste. Dar o liniste prea mare… timp de 3 zile nu am mai vazut nici un om.
In mintea mea au inceput sa se invarta multe ganduri negre …de ce am spus la atata lume unde mergem si ce vrem sa facem ? Nu era mai bine sa tacem ?! …in felul acesta chiar daca nu reuseam, nu imi era rusine.. Iar Silvia…daca se intampla ceva cu ea ce ma fac…ohhh ce responsabilitate… suntem doar noi doi… La umbra e asa de frig, de ce trebuie soarele sa intre in nori ? Si vantul…nu mi-am luat ochelarii de schi…daca va fi viscol pe sus ? Si coltarii nostrii de aluminiu si pioletul ultra-usor, ne vor salva sau ne vor omori ? Vom da de gheatza oare si atunci va trebui sa ne retragem ? Dar pe unde sa ne retragem, ca nu am studiat partea de retragere prea atent…si ghetarul din stanga si cel din dreapta noastra sunt plini de crevase. Am fost inconstienti sa plecam in tura asta ?
Oare cat de frig va fi la noapte ? Avem doar saci de 600 g cu noi, vom putea continua timp de 3 zile daca tremuram in fiecare noapte ? Unde vom face bivuac, va fi zapada sau stanca uscata ? Ne vom descurca cu bagajul de 10 kg in spate sa cataram pasii de dificultate 5 c de pe Pointe Ottoz asa cum apareau ei in schita ? De ce a trebuit sa venim la inceputul lui iulie cand e atata zapada, nu era mai intelept sa venim mai tarziu, in august ? Unde sunt ceilalti oameni ? Unde sunt ghizii ? De ce nu e nimeni pe Peuterey…? Linistea e un zgomot atat de asurzitor uneori !
Cand am ajuns pe varful Aiguille Noire am rasuflat putin usurati. Ne puteam retrage usor pe creasta estica la refugiul Borelli sau puteam continua. Sa continuam insemna sa incepem seria de rapeluri care urma sa ne ia jumatate din zi (au fost cam 15 rapeluri daca nu ma insel dintre care cateva de 50 m). Tot atunci a inceput sa bata vantul cu putere. Eu am zis ca poate e mai intelept sa ne retragem in conditiile respective. Ajunge si Aiguille Noire, nu trebuie neaparat Integrala Peuterey. Silvia voia sa continuam, dar a zis ca decizia imi apartine. Eram asigurat in ancorele de unde trebuia sa facem rapel, in spatele statuii cu Fecioara. Ma uitam in jos si nu imi venea sa rapelez. Nu vedeam urmatorul punct de regrupare, mi se parea si putin surplombat. Aveam la noi o semicoarda de 50 m si o cordelina de 55 m cu care sa recuperam coarda dupa ce rapelam pe toata lungimea ei. In felul asta eram mai usori decat daca am fi carat 2 semicorzi. Testasem inainte sistemul si functiona, insa exista pericolul ca nodul sa se agatze si sa nu o mai putem recupera. Insemna sa urc inapoi pe coarda cu prusice. Voi fi in stare ?! Mi-e frig, mi-e foame, mi-e sete. Si imi e teama. Isuse…ce greu e sa te desprinzi, sa iei mana de pe ceva sigur, sa te lasi in voia vantului…sa te abandonezi, sa ai credinta in lucrurile care nu se vad. Haide, fa-o ! Am aruncat coarda in vant si am pornit in rapel. Fie ce o fi !
Si a fost bine…nu am fost sigur de reusita decat la ultimul bivuac, a treia noapte. Era o zapada apoasa si eram foarte obositi. Dupa 10 pasi ma opream, puneam capul in zapada rece si suflam din greu, de cateva ori am si atipit. Urcarea nu se mai termina, iar eu eram sfarsit. Acolo, langa Mont Blanc de Courmayeur urmele noastre s-au intersectat cu alte urme. Am auzit ca prin minune un fluierat melodios. Sa fie pasare ? M-am intors si am vazut doi oameni la oarecare departare… mi se pareau atat de frumosi, ca niste ingeri. Atunci doar am stiut ca vom reusi si lacrimi mari mi-au incalzit fatza …Ahhh, ce tura, ah ce experienta… In sfarsit, relaxare. Am facut Integrala Peuterey. Ahh, ce coechipiera puternica e Silvia!”
INSTRUCTIUNI de vizionare a albumelor foto: Deschideti una din fotografii si apoi apasati tastele sageata stanga/dreapta sau click pe NEXT/PREV pentru a vizualiza intregul album foto. Pentru a inchide o fotografie se foloseste tasta Esc sau cick pe CLOSE sau click in afara fotografiei.
Album FOTO:
* | * |
LINK-uri referitoare la acest subiect:
– Prezentarea proiectului AICI
– Peuterey in viziunea lui Catalin AICI
– Peuterey Integrala – Episod I AICI
– Peuterey Integrala – Episod II AICI
– Peuterey Integrala – Episod III AICI
– Peuterey Integrala – Film AICI
WOW….SPEACHLESSSSS!!!! (by Zacovi)
Super totul : tura, pozele, povestirea. Bravo voua ! 🙂
Suuuuper! Asteptam povestea detaliata.
Bravo! Super!
Genial scrisul lui Catalin, de tura nici nu mai vorbesc! 😀
Bravo! Stii tu pt ce 😉
Daca ma uit la poze am trag concluzia ca a fost o tura superba, daca citesc imi dau seama ce mare realizarea ati facut!
Bravo echipa!
Sa mai scrii de-astea! Nu de alta, da asa ganduri alese si sincere sunt pasari rare…
Superb scris si incredibil de frumoase poze. Felicitari amandurora!
Pingback: Sony TX5 si alpinismul. | F64 Blog
Pingback: Amintiri din ture/My trips | My notes…
Pingback: 2010.07.04 – Peuterey Integrala – Episod I | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2010.07.04 – Creasta Peuterey Integrala -> Am reusit! | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: 2010.07.04 – Peuterey Integrala – Episod III | Jurnal de weekend si calatorie
Pingback: Amintiri din ture/My trips
Asa cum am mai spus: TOTUL ESTE EXTRAORDINAR. FELICITARI. Sunteti The best !